Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Joi 09 Iulie 2020 - 18364 vizitatori azi
TESTAMENTU REGELUI CAROL I - "Totul pentru tara, nimic pentru mine".

TESTAMENTU REGELUI CAROL I - "Totul pentru tara, nimic pentru mine". Carol I.Semnat 26 febr 1899.  Ce mult ne-ar trebui, astazi, asemenea repere de moralitate !!!   Oare cati dintre politicienii actuali ar da din averea lor (agonisita stim noi cum) pentru construirea de asezaminte in "scumpa lor Romanie" ? Din pacate noi ii avem pe altii diametral opusi !!!!

  Importanta regelui Carol I in istoria Romaniei nu mai trebuie demonstrata. A fost un domnitor vrednic, comandant al ostirii romanesti pe campul de lupta, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al tarii si un ctitor de mari asezaminte culturale. Testamentul sau din 14/26 februarie 1899, din care prezentam aici cateva fragmente, arata un patriotism profund, un monarh in cautarea perfectiunii, un om de o inalta tinuta morala, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai Romaniei! Asadar, sa luam aminte!

 

Testamentul meu, scris si iscalit de propria mea mana, la 14/26 februarie 1899, in capitala mea, Bucuresti. // Testamentul meu, scris de mine, in luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" dupa moartea mea, cu rugamintea ca ultima mea vointa si dorinta sa fie urmate intocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mana, fiind inca voinic si sanatos. Avand aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca sa ma hotarasc a lua cele din urma dispozitii. Alcatuind acest testament, gandesc inainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neincetat si care a avut deplina incredere in mine. Viata mea este asa de strans legata de aceasta de Dumnezeu binecuvantata tara , ca doresc sa-i las si dupa moartea mea, dovezi vadite de adanca simpatie si de viul interes pe care le-am avut pentru dansa. Zi si noapte, m-am gandit la fericirea Romaniei, care a ajuns sa ocupe acum o pozitie vrednica intre statele europene, m-am silit ca simtamantul religios sa fie ridicat si dezvoltat in toate straturile societatii si ca fiecare sa indeplineasca datoria sa, avand ca tinta numai interesele statului. Cu toate greutatile pe care le-am intalnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la inceputul domniei mele, in contra mea, expunandu-ma la atacurile cele mai violente, am pasit fara frica si fara sovaire inainte, pe calea dreapta, avand nemarginita incredere in Dumnezeu si in bunul simt al credinciosului meu popor. Inconjurat si sprijinit de fruntasii tarii, pentru care am avut intotdeauna o adanca recunostinta si o vie afectiune, am reusit sa ridic, la gurile Dunarii si pe Marea Neagra, un stat inzestrat cu o buna armata si cu toate mijloacele, spre a putea mentine frumoasa sa pozitie si realiza odata inaltele sale aspiratiuni. Succesorul meu la tron primeste, ia dar o mostenire, de care el va fi mandru si pe care o va carmui, am toata speranta, in spiritul meu, calauzit fiind prin deviza: "Totul pentru tara, nimic pentru mine".. Multumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine si care m-au servit cu credinta. Iert acelora care au scris si au vorbit in contra mea, cautand a ma calomnia sau a arunca indoieli asupra bunelor mele intentiuni. Trimitand tuturor o ultima salutare, plina de dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca din cand in cand de acela care s-a inchinat cu tot sufletul, iubitului sau popor, in mijlocul caruia el s-a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfarsesc bogata mea viata. Am trait si mor cu deviza care straluceste in armele Romaniei: "Nihil sine Deo!" Doresc sa fiu imbracat in uniforma de general (mica tinuta, cum am purtat-o in toate zilele), cu decoratiile de razboi si numai Steaua Romaniei si Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am ramas credincios religiunii mele, insa am avut si o deosebita dragoste pentru biserica rasariteana, in care scumpa mea fiica, Maria, era botezata. Binecuvantarea corpului meu se va face de un preot catolic, insa doresc ca clerul de amandoua bisericile sa faca rugaciuni la sicriul meu, care trebuie sa fie foarte simplu. (...) Coroana de otel, faurita dintr-un tun luat pe campul de lupta si stropit cu sangele vitejilor mei ostasi, trebuie sa fie depusa langa mine, purtata pana la cel din urma locas al meu si readusa apoi la palat. Sicriul meu, inchis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (daca se poate) la Plevna si tras de sase cai din grajdurile mele, fara valuri negre. Toate steagurile care au falfait pe campiile de bataie vor fi purtate inaintea si in urma sicriului meu, ca semn ca scumpa mea armata a jurat credinta steagului sau si sefului sau suprem, care prin vointa lui Dumnezeu, nu mai este in mijlocul credinciosilor sai ostasi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de care Cerul sa pazeasca tara. Trimit armatei mele, pe care am ingrijit-o cu dragoste si careia m-am inchinat cu toata inima, cea din urma salutare, rugand-o a-mi pastra o amintire calda. (...) Prin o buna gospodarie si o severa randuiala in cheltuieli, fara a micsora numeroasele ajutoare cerute din toate partile, averea mea a crescut din an in an, asa ca pot dispune astazi de sume insemnate, in folosul scumpei mele Romanii si pentru binefaceri. Am hotarat dar o suma de 12 milioane de lei, pentru diferitele asezaminte, noi fundatiuni si ca ajutoare. Aceasta suma va fi distribuita precum urmeaza:

 1. La Academia Romana, sase sute mii de lei, capital pentru publicatiuni.

2. La Fundatiunea mea Universitara, pentru sporirea capitalului, sase sute mii de lei.

3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, langa Barlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei.

 4. Pentru intemeierea unui internat de fete de ofiteri in armata mea, cu un institut de educatiune, cu un invatamant practic, la Craiova , doua milioane lei.

5. Pentru intemeierea unei scoli industriale la Bucuresti, trei milioane lei. (Urmeaza alte 12 legate).

 Inaltand rugaciuni fierbinti catre A-tot-Puternicul, ca sa ocroteasca de-a pururea Romania si sa raspandeasca toate harurile asupra scumpului meu popor, ma inchin cu smerenie inaintea vointei lui Dumnezeu si iscalesc cea din urma hotarare a mea. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Facut la Bucuresti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris si iscalit cu propria mea mana acest testament, pe doua coale, formand opt pagini, legate cu fir rosu si am pus sigiliul meu. // CAROL//

 

 

 

 

 

Carol I, Domnitor si Rege al Romaniei
(n.1839 - d.1914)

Atunci cand a avut loc consultarea romanilor cu privire la viitorul celor doua Principate, Moldova si Muntenia, in cadrul asa numitelor "divane ad-hoc", s-a hotarat unirea Principatelor si aducerea la conducere a unui Principe dintr-o familie domnitoare straina. Dupa domnia de scurta durata a lui Alexandru Ioan Cuza, in anul 1866, Locotenenta Domneasca l-a adus la putere pe tanarul de numai 27 de ani, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Carol s-a nascut la Sigmaringen, in ziua de 7/20 aprilie 1939, fiind al doilea fiu al Principelui Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen si al sotiei sale, Josefina. Dupa terminarea cursurilor secundare, Carol a urmat la scoala de cadeti din Munster, iar apoi, in 1857, scoala de artilerie de geniu din Berlin. El s-a remarcat, pe cand avea gradul de locotenent, in razboiul austro-germano-danez, participand la asediul cetatii Fredericia.

In 1866, dupa ce Contele de Filip de Flandra refuzase tronul Principatelor Unite, Ion C. Bratianu a plecat in Germania pentru a-l aduce in tara pe Principele Carol. Dupa o calatorie incognito plina de peripetii, cu trenul pe ruta Duseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, pe data de 8 mai 1866, Carol a ajuns la Bazias, unde s-a imbarcat pe un vapor dunarean care l-a dus pana la granita cu Romania. El avea un pasaport fals, calatorind deghizat ca om de afaceri, pentru ca intre Germania si Austria exista la acea data o stare conflictuala.

La 10 Mai 1866, Carol a sosit la Bucuresti, capitala Romaniei, intampinat de multimi entuziaste. Acest moment a reprezentat nastera Dinastiei, si in acelasi timp inceputul unei perioade de profunde schimbari in societatea romaneasca. Romania avea inca, la acea vreme, statut de tara aflata sub suzeranitate turca. Principele Carol a primit titlul de Domnitor si a jurat credinta in fata adunarii parlamentare.

In 1869 Domnitorul Carol s-a casatorit cu Elisabeta de Wied, iar in 1871 se nastea Maria, prima principesa romana din Dinastia de Hohenzollern. Din pacate, Maria a murit de scarlatina la numai 3 ani.

Primii ani ai domniei, nu au fost prea usori pentru Carol. Domnitorul s-a adaptat destul de greu la agitata viata politica a Principatelor Unite, fiind, in jurul anului 1870, la un pas de abdicare. Nu avea, insa, sa treaca prea mult timp pana cand Carol avea sa se remarce, conducand armatele ruso-romane in timpul razboiului pentru independenta. Proclamarea Independentei Romaniei pe 10 Mai 1877 a constituit un moment extrem de important in dezvoltarea statului modern roman, moment la care Carol a avut o contributie esentiala.

Afirmarea Romaniei ca tara europeana independenta a facut necesara schimbarea statului ei de Principat. Astfel, in 1881, Carol I primeste titlul de Rege iar Romania devenea Regat. Dupa proclamarea Regatului, Carol I l-a desemnat ca mostenitor al tronului pe Ferdinand, cel de-al doilea fiu al fratelui sau mai mare. Prin aceasta se asigura continuitatea Dinastiei de Hohenzollern pe tronul Romaniei.

Cei 48 de ani de domnie ai lui Carol au dus la schimbari majore in viata statului roman. Regele era un om extrem de sever si disciplinat, cu o moralitate impecabila. El a incercat toata viata sa impuna colaboratorilor stilul sau meticulos si exact. Regina Elisabeta spunea despre sotul ei ca "si in somn el poarta Coroana pe cap". Romania a parcurs o perioada de dezvoltare marcata, atat in domiul economico-social cat si in cel al culturii.

La declansarea Primului Razboi mondial, Regele Carol nu s-a opus hotararii Consiliului de Coroana de a nu se alatura Germaniei, dar acest moment a insemnat pentru el o grea lovitura. In 1914, Regele Carol I avea sa inchida ochii, la varsta de 75 de ani, lasandu-l pe nepotul sau, Ferdinand, sa infaptuiasca ceea ce el nu a putut sa faca: pornirea la lupta, in fruntea armatelor romane, impotriva tarii sale natale si unirea provinciilor romanesti intr-un singur stat.

Carol se odihneste la Curtea de Arges, in Biserica Episcopala, unde dupa numai doi ani de la moartea sa, a fost inmormantata si credincioasa lui sotie, Elisabeta.
 
 

 

Material primit pe e-mail.

 

0 comentarii4235 vizualizări04 iulie 2011




rss 2.0
rss 2.0