Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Analize-Comentarii Joi 09 Iulie 2020 - 4476 vizitatori azi
Viata de doctor... la UPU.

Un banal accident se lasa cu o entorsa si o posibila fractura la picior. Intru in tipicul normal in situatii de urgente medicale, chem un taxi si ajung la UPU Bistrita. Sala de asteptare era super-aglomerata.

- Intrati va rog in sectie ca aici suntem doar noi apartinatorii, imi spune o femeie amabila. Mai mult sarind intr-un picior, ajung la asistenta de serviciu, parca o chema Muresan. Nu ma cunoaste, dar amabila imi cere cartea de identitate. Asistenta, face parte din generatia tanara si drept urmare, alaturi de majoritatea personalului din UPU nu stia ca in anii 80’ si pana prin 90’ si ceva, timp de 10 ani am lucrat in administratia spitalului, inclusiv ca administrator al spitalului judetean de urgenta.

- Chiuzan va numiti, da?

-Da, ii raspund.

- Ce aveti la picior, deoarece observ ca nu puteti calca pe piciorul stang. Incepe un dialog normal in care dau relatii despre incident, ce si unde ma doare, dar si despre "viata" mea medicala si eventualele boli pe care le-as mai avea (nu am boli cronice). Dupa cateva minute, mi se ofera un scaun cu rotile, din dotarea sectiei UPU si pentru prima data in viata, am experimentat sederea intr-un asemenea "fotoliu". Incepe sa treaca timpul, o jumatate de ora, poate o ora, ma impacientez, imi pierd rabdarea, dar cu toate astea, vad forfota mare din fata mea, asistentii si paramedicii de la SMURD, medicii, asistentii si soferii de la ambulanta. Toti au foarte multa treaba, toti sunt grabiti, toti transporta ceva, de obicei un pacient grav bolnav. Dupa o ora si discutii cu alte persoane bolnave de pe langa mine, majoritatea cu contuzii sau fracturi, ne vine si noua randul sa fim diagnosticati serios de un specialist. De garda la ortopedie in aceasta zi de sarbatoare foarte aglomerata e doctorul Dumitru Somesan. Vine de undeva de sus de pe sectie, sala de ghipsuri si de la radiografii. Ia fisele tuturor pacientilor repartizati in sectorul verde, nu ma observa desi ne stim de foarte multi ani. Stau si imi astept randul stiind ca in fata mea au mai fost cativa pacienti cu probleme ortopedice si care asteptau de mai mult timp decat mine. Ajung la doctorul Somesan.

- Te salut Marius, ce mai faci, ce ai patit? se scuza ca nu m-a vazut din prima dar a avut cazuri mai grave, facturi si rani deschise. Abia acuma il inteleg pe deplin, chiar situatia mea nu era cea mai grava, chiar daca piciorul ma durea ingrozitor. Doctorul Somesan incepe examinarea cu o palpare fina a piciorului si a zonei lovite, traumatizate, dupa care urmeaza cateva manevre medicale cu un rost doar de catre el stiute.

- Marius trebuie sa iti facem o radiografie si abia pe urma ne putem pronunta. Cred ca nu este vorba de o fractura. Ne salutam amical si eu parasesc salonul verde reluandu-mi locul in sectia UPU in asteptarea unui brancardier care sa imi impinga scaunul cu rotile pana la radiografie. Intre timp intra alti medici, alte asistente la UPU, alte targi incarcate si majoritatea sunt indrumati spre salonul portocaliu si in unele cazuri spre cel rosu. Saloanele de la urgenta sunt impartite pe coduri de culori, unde verde este o urgenta de nivel minim iar rosu este prima urgenta adica cu afectiuni foarte grave, unde pacientul trebuie preluat imediat. Aglomeratia ma zapaceste, nu credeam ca in zi de sarbatoare poate fi atata lume la sectia UPU. Evident, apar nemultumitii, in special apartinatorii pacientilor de la salonul verde. " Ce, asta ii spital, asta ii urgenta". " Stam de o ora aici" si alte mentiuni ale oamenilor care cred ca ei sunt singuri pe pamant, ca boala lor este cea mai urgenta si ca trebuie tratati cu prioritate. O domnisoara tanara ce parea venita din strainatate dupa modul stalcit in care vorbea romaneste dar si aerele pe care si le dadea, vocifera indignata langa o femeie mai in varsta, probabil mama, suparata pe sistemul sanitar romanesc, pe medici, asistente, pe sistemul de triere care o facuse se astepte mai mult timp, spunand ca la banii ei trebuia sa mearga la Cluj sau la Tg. Mures. La prima impresie, mama tinerei recalcitrante nu avea o afectiune grava, se deplasa singura si drept urmare era repartizata in salonul verde la UPU. N-am vrut si nu aveam calitatea sa ii explic ca de cand stateam eu acolo in fata mea au intrat cu adevarat la urgente oameni accidentati pe soselele judetului, cu rani grave, oameni lesinati, oameni in crize cardiace sau pacienti aflati in coma. Nu puteam si nu cred ca avea rost sa ii explic ca de fapt cazurile noastre ale celor care puteam sa asteptam linistit o ora, doua, cu toate durerile de rigoare nu erau la fel de periculoase si vitale pentru sanatatea noastra ca acelor preluati rapid de catre personalul medical de la UPU Bistrita. Fara sa imi dau seama, a mai trecut inca o jumatate de ora timp in care brancardierii, doar doi in toata sectia, au transportat aproape pe toate persoanele lasate in asteptare pentru radiografii, ce erau pe langa mine. Ajung si eu pe masa laboratorului de radiografii, mi se face procedura si dupa doar cateva minute de asteptare pe holul sectiei de radiologie, primesc si filmul cu rezultatele. Cu pasi sportivi apare doctorul Somesan care ma ia direct in primire:

- Hai sa vedem ce este pe film. Dupa care dispare intr-un cabinet, cred ca la o sursa de lumina pentru a vizualiza radiografiile si a pune un diagnostic competent.

- E bine. Nu ai nici o fractura la picior, e doar o mica fisura si o contuzie. Trebuie sa stai in pat cateva zile, pui comprese reci, iei algocalmin, dupa care cand vei incepe sa mergi bine, vii sa te vad ca sa si incepem un program de fizioterapie.

- Doar atat, intreb eu, nu e nimic grav? Pentru ca ma doare destul de rau piciorul.

- Nu, nu e nimic grav, te asigur , vei putea merge peste cateva zile linistit "pe teren" iar la primavara o sa poti iesii din nou cu bicicleta. Radem amandoi si glumim, mai ales ca stiu ca si doctorul Somesan este un om ce apreciaza sportul si miscarea si intr-o anumita perioada a vietii chiar am fost la o anumita sala de fitness impreuna. Ii multumesc mult inca odata dupa care el se scuza si pleaca grabit cu alte radiografii si fise medicale in mana, spre sala de gipsuri, catre alti pacienti care il asteapta, care se plang de dureri si care cred ca ei au cea mai mare urgenta, desi poate, la fel ca mine au doar traumatisme usoare si contuzii care nu sunt de prima urgenta. Brancardierul ma aduce cu scaunul cu rotile conform procedurii inapoi la sectia UPU. Intre timp devenisem cunoscut dar era la finalul sederii mele la UPU si ca atare nu mai conta pentru impresia mea. Se pare ca cineva, o infirmiera mai veche le-ar fi spus celor de acolo ca sunt jurnalist si ca am lucrat in spital atatia ani. Asistenta a incheiat ultimele formalitati, a mai completat ceva pe fisa medicala de urgenta, mi-a dat inapoi cartea de identitate si pentru orice siguranta mi-a luat tensiunea. Totul era normal. Am multumit personalului pentru ajutor, am chemat un taxi si am plecat din nou spre casa.

           Acum, dupa cateva zile de la incident cand pot sa merg bine, mi-am amintit toate aceste lucruri si am vrut sa vi le spun prin prisma unui om care este obisnuit sa observe fenomenele din jurul lui, cu bune si cu rele, jurnalist fiind de peste 15 ani, deoarece cred ca sistemul sanitar romanesc si in speta UPU Bistrita este de prea multe ori si fara motiv criticat de catre pacienti. Ne-am obisnuit sa ne consideram noi ca indivizi cei mai importanti din univers, si poate suntem dar uitam ca langa noi sunt alti oameni, cu alte probleme, cu alte urgente, pe care noi ca nespecialisti in domeniul sanitar medical nu le putem evalua si nu le putem judeca. Acum sunt convins ca desi am stat aproximativ 2 ore la urgenta - UPU Bistrita, asa a fost normal si corect sa fie pentru situatia mea si pentru alti pacienti in starea mea. E normal sa stai si sa astepti sa fii diagnosticat si consultat in functie de gravitatea situatiei medicale pe care o ai si sa ti se acorde primul ajutor sau ingrijirile medicale in functie de anumite criterii de specialitate bine definite si corect aplicate de catre personalul UPU. E normal sa stai o ora doua la urgenta in salonul verde deoarece mai in fata in sectia UPU pe sectorul portocaliu sau rosu erau cu adevarat cazurile grave si de urgenta maxima care meritau toata atentia si preocuparea asistentelor si a medicilor. Din nefericire, majoritatea oamenilor inteleg aceste lucruri doar atunci cand sunt ei intr-un necaz de natura medicala si isi dau seama, de obicei prea tarziu, ca au fost tratati corect in functie de gravitatea afectiunilor pe care le au.

       Multumesc asistentei Muresan, doctorului Somesan si a brancardierului (fost militar angajat) care m-au ajutat in mica mea problema medicala desi multumirile mele si ale pacientilor de la Bistrita trebuie sa ajunga la tot personalul UPU care reuseste in ciuda preconceptiilor despre sistemul sanitar romanesc sa isi faca datoria corect si cu eficienta fata de toti pacientii.

 

 

Marius Chiuzan.

 

Foto - arhiva Bistritanews.ro

1 comentariu5656 vizualizări05 ianuarie 2013




rss 2.0
rss 2.0