Politie Luni 18 Iunie 2018 - 3404 vizitatori azi
Accidente pe fondul consumului de alcool. Perchezitii intr-un dosar penal de natura economica.

La data de 25 mai a.c., un barbat, de 60 ani, din Bistrita, in timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, pe fondul consumului de alcool a intrat in coliziune cu un autobuz oprit regulamentar in statie. In urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale.

 Cei doi conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, care, in cazul barbatului de 60 ani a indicat o valoare de peste 0,5 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar in cazul soferului autobuzului de 63 ani, rezultatul a fost negativ.

 De asemenea, conducatorul autoturismului a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate doua mostre biologice de sange, in vederea stabilirii alcoolemiei.

 Politistii Biroului Rutier continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului.

 

***

 

La aceeasi data, 25 mai a.c., un tanar, de 22 ani, din Vermes, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 172 E, prin localitatea Matei, pe fondul consumului de alcool a intrat in coliziune cu un autoturism care circula pe aceeasi directie de mers, condus de un barbat, din Corvinesti.

 Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

 Tanarul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,6 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat doua mostre biologice de sange, in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

 De asemenea, si celalalt sofer a fost testat cu aparatul etilotest, in cazul lui, rezultatul fiind negativ.

 In urma verificarilor efectuate, politistii au constatat ca tanarul de 22 ani nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 Astfel, in cauza, politistii Sectiei 4 Politie Rurala Beclean au intocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului si fara permis de conducere.

 

.

 

Politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice au efectuat 4 perchezitii pe raza judetelor Bistrita-Nasaud, Iasi si Neamt, intr-un dosar penal de natura economica. Doua persoane au fost retinute pentru infractiunile de evaziune fiscala si complicitate la evaziune fiscala. La data de 23 mai a.c., in cadrul unui dosar penal de natura economica, aflat in lucru la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bistrita-Nasaud, politistii au pus in aplicare 4 mandate de perchezitie domiciliara in judetele Bistrita-Nasaud, Iasi si Neamt.

 Cu ocazia perchezitiilor au fost ridicate diferite inscrisuri si totodata, au fost indisponibilizate mai multe laptopuri si telefoane mobile.

 Din cercetarile efectuate in cauza, a rezultat faptul ca, in perioada anilor 2014-2015, un barbat, de 31 ani, din judetul Neamt a pus la dispozitia altei persoane facturi cu caracter fictiv, care reprezinta operatiuni nereale, cauzand un prejudiciu bugetului consolidat al statului, in valoare de 308 986 lei.

 Astfel, la data de 23 mai a.c., fata de barbatul de 31 ani, a fost luata masura retinerii pentru 24 ore, sub aspectul comiterii infractiunii de complicitate la evaziune fiscala. Ulterior, acesta a fost prezentat parchetului competent, care a dispus luarea masurii preventive a controlului judiciar pentru o perioada de 60 zile.

 De asemenea, ieri, 24 mai a.c., in urma extinderii investigatiilor, s-a stabilit ca, in perioada octombrie 2016 - martie 2017, un tanar, de 21 ani, din judetul Iasi, in calitate de administrator al unei societati comerciale, ar fi inregistrat operatiuni nereale in contabilitatea firmei, cauzand un prejudiciu bugetului consolidat al statului, in valoare de 10 712 lei.

 Fata de tanarul de 21 ani, a fost luata masura retinerii pentru 24 ore, pentru comiterea infractiunilor de evaziune fiscala si complicitate la evaziune fiscala, urmand a fi prezentat parchetului, cu propunerea luarii unei masuri preventive.

 Politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice continua cercetarile, in vederea documentarii intregii activitati infractionale.

 Actiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Actiuni Speciale Bistrita-Nasaud, al politistilor din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, respectiv al celor din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Neamt.

 

 .

 

RECOMANDARILE POLITISTILOR PENTRU SARBATORI LINISTITE

Toti ne dorim sarbatori armonioase. Pentru a le avea, trebuie sa fim civilizati si sa ii respectam pe cei din jur. 

In apropierea lacasurilor de cult vor fi organizate, pentru Sarbatorirea Rusaliilor,  manifestari religioase, la care vor participa multi credinciosi. Politistii vor fi in dispozitiv pentru mentinerea ordinii publice. In acelasi timp, cu totii trebuie sa ii respectam pe cei din jur.

* Nu va inghesuiti cand va inchinati la sfintele icoane, cand cumparati candele/lumanari sau atunci cand ascultati slujba.

* Daca sunteti impins la aceste procesiuni, nu ripostati agresiv, insa verificati imediat locul unde tineti banii sau telefonul mobil. Nu uitati ca furturile din buzunare si genti se comit in special in locurile aglomerate.

* Cand va insotesc copiii, nu ii lasati nesupravegheati!

* Evitati, pe cat posibil, sa circulati cu autoturismul in zona de desfasurare a procesiunilor religioase. Daca, totusi, treceti cu masina pe langa grupurile de credinciosi, reduceti viteza si evitati manifestarile care pun in pericol siguranta lor, ori a celorlalti participanti la trafic.

"Noi suntem la datorie in aceasta perioda! In caz de nevoie, nu ezitati sa ne cereti ajutorul sau sa apelati 112 - Apelul Unic de Urgenta!".

Daca plecati in calatorie:

Spuneti numai persoanelor de incredere cand plecati de acasa pentru petrecerea minivacantei;

 Rugati un vecin de incredere sa tina sub observatie casa si sa anunte imediat politia daca observa o persoana suspecta care stationeaza fara motiv in fata usii sau care incearca sa descuie usa;

 Inchideti si asigurati la plecare toate usile si geamurile casei, usa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

 Nu lasati in casa obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele "atractii" pentru hoti;

 Lasati o lumina aprinsa, eventual un bec cu senzor de miscare, sau un radio pornit in locuinta, acestea pot deruta eventuali musafiri nepoftiti.

 

De asemenea, pe timpul calatoriei:

Adoptati o maniera prudenta de conducere, fara bruscarea comenzilor vehiculelor, sa efectueze fiecare manevra doar dupa o temeinica asigurare si sa evite efectuarea depasirilor care, in conditiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc a fi extrem de periculoase.

 Respectati regimul legal de viteza, intrucat viteza excesiva si cea neadaptata la conditiile meteo, de drum sau trafic, reprezinta una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere in Romania.

 Nu va urcati la volan, daca ati consumat bauturi alcoolice! Pe langa posibilitatea producerii unui accident rutier, soferii care conduc sub influenta bauturilor alcoolice trebuie sa stie ca risca si inchisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sanctiunea prevazuta de lege pentru cei depistati in trafic cu o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange. De asemenea, pe timpul cercetarii permisul este retinut fara drept de circulatie.

 Pietonii sa-si sporeasca atentia, sa evite pe cat posibil folosirea partii carosabile, mai ales dupa lasarea intunericului si in conditii de vizibilitate redusa, sa se asigure temeinic inaintea traversarii drumurilor si sa procedeze la efectuarea acesteia numai dupa ce sunt siguri ca se poate face in conditii de siguranta.  

 

POLITISTII VA DORESC DRUM BUN!

 

 

 

0 comentarii420 vizualizări26 mai 2018




rss 2.0
rss 2.0