Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Marti 15 Octombrie 2019 - 7314 vizitatori azi
Ordin de protectie provizoriu, dupa ce si-a agresat parintii.

La data de 8 iulie a.c., un barbat de 68 de ani, din Prundu Bargaului a sesizat politistii Postului de Politie Prundu Bargaului despre faptul ca, la data de 2 iulie a.c., fiul lui in varsta de 43 de ani l-a agresat atat pe el, cat si pe sotia sa. Ca urmare a celor constatate, politistii au intocmit formularul de evaluare a riscului si au emis un ordin de protectie provizoriu impotriva barbatului de 43 de ani. De asemenea, au intocmit dosar penal pentru violenta in familie.

 

          Din arest la domiciliu, in arestul IPJ BN.

In urma sesizarilor formulate de politistii Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, instanta de judecata a dispus inlocuirea masurii preventive a arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive pe o perioada de 30 de zile, fata de un tanar de 17 de ani, din Livezile.

 Acesta este cercetat pentru comiterea infractiunilor de ultraj, lovire sau alte violente, distrugere si violare de domiciliu si impotriva lui era dispusa masura preventiva a arestului la domiciliu. La data de 30 iunie a.c., politistii au efectuat un control la domiciliul acestuia, ocazie cu care au constatat faptul ca incalca cu rea-credinta obligatiile impuse in perioada arestului la domiciliu, motiv pentru care au solicitat inlocuirea masurii.

 In prezent, minorul se afla in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud.

 

          Actiuni pentru reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere, pe raza sectiei 6.

 La data de 8 iulie a.c., politistii din cadrul Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud, impreuna cu cei de la Rutiera din Nasaud si un elev aflat in practica au organizat si desfasurat o actiune pentru prevenirea si combaterea accidentelor rutiere, pe raza de competenta.

 Cu aceasta ocazie au fost verificate aproape 70 de autovehicule si persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, politistii au aplicat 19 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 4195 de lei, toate conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si au retras 2 certificate de inmatriculare.    

 Tot in cadrul actiunii, politistii au constatat, in flagrant, o infractiune de conducere fara permis, fiind astfel depistat un tanar de 17 ani, din Nepos, in timp ce conducea un autoturism prin localitate, desi nu detinea permis de conducere. Politistii au intocmit dosar penal.

 

 

          La volan, sub influenta alcoolului.

  La data de 8 iulie a.c., in cadrul actiunilor preventive desfasurate, pe DJ 172D, pe raza comunei Ilva Mare, politistii din Sangeorz-Bai l-au depistat in trafic, in timp ce conducea o autoutilitara, pe un barbat de 54 de ani, din Poiana Ilvei.

 In urma testarii conducatorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentratie de aproape 0.60 mg/l alcool pur in aerul expirat. I-au fost recoltate doua probe biologice de sange care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

 In cauza s-a intocmit dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de  conducere sub influenta alcoolului sau a altor substante.

 

.

 

CERCETATA PENTRU INSELACIUNE, PRINSA IN AEROPORTUL DIN IASI.  Prinsa si retinuta de politisti, dupa ce a inselat mai multe persoane, cauzand astfel un prejudiciu de aproape 100.000 de lei.

 La data de 8 iulie a.c., politistii de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iasi au depistat o tanara de 19 ani, din Tecuci, judetul Galati, care era data in consemn la frontiera,fiind cercetata intr-un dosar de inselaciune, instrumentat de politistii Serviciului de Investigatii Criminale Bistrita-Nasaud.

Din cercetarile efectuate pana in prezent a rezultat faptul ca, in perioada 17 septembrie 2018-22 ianuarie 2019, tanara ar fi postat un anunt pe internet in care pretindea ca este maica la o manastire din judetul Galati si ca, in schimbul unor sume de bani, ii ajuta pe cei care au nevoie, in rezolvarea problemelor familiale. Numele cu care se prezenta este "Maica Elena". 

Tanara determina persoanele pe care le inducea in eroare sa depuna sume de bani prin servicii de transfer rapid, iar banii reprezentau contravaloarea unor pretinse slujbe si rugaciuni. Pana in prezent, doi barbati de 29 de ani si 66 de ani, din localitatile Josenii Bargaului si Chintelnic si o femeie de 39 de ani, din Bistrita au fost victime ale acestui timp de inselaciune, iar prejudiciul total cauzat este de 98.380 lei.

 Galateanca a fost escortata la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud, in baza unui mandat de aducere emis pe numele ei, fiind retinuta pentru 24 ore. In prezent, aceasta se afla in Arestul IPJ BN si urmeaza sa fie prezentata instantei, cu propunere de arestare preventiva.

Politistii Serviciului de Investigatii Criminale continua cercetarile in vederea documentarii activitatii infractionale, recuperarii prejudiciului si clarificarii cauzei sub toate aspectele.

 

 

 

0 comentarii1302 vizualizări09 iulie 2019




rss 2.0
rss 2.0