Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Vineri 26 Februarie 2021 - 31052 vizitatori azi
Doua mandate de executare a pedepsei inchisorii, puse in aplicare de politistii de la Urmariri.

La data de 19 decembrie a.c., politistii Compartimentului Urmariri din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au pus in aplicare doua mandate de executarea a pedepsei inchisorii. Unul dintre acestea a fost emis la data de 18.12.2020, de Judecatoria Bistrita, impotriva unei femei in varsta de 37 de ani, din Livezile. Femeia a fost condamnata la 6 luni si 10 zile inchisoare, pentru comiterea infractiunii de abandon de familie. Aceasta a fost incarcerata de politisti in penitenciar.

 Celalalt mandat a fost emis de Judecatoria Bistrita, pe numele unui tanar de 27 de ani, din Bistrita, condamnat la 1 an si 9 luni de inchisoare, pentru comiterea infractiunii de tulburarea ordinii si linistii publice. Barbatul se afla in penitenciar.

 

 

Update: cei trei barbati din Galati, cercetati pentru inselaciune, au fost prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Beclean care a dispus masura preventiva a controlului judiciar pentru o perioada de 60 zile. Cercetarile sunt continuate de catre politistii Sectiei 5 Politie Rurala Petru-Rares in vederea stabilirii intregii activitati infractionale si participatiei penale.

 

Cautari desfasurate de politisti pentru depistarea unor persoane disparute de acasa

 In urma cautarilor desfasurate,  politistii de la Investigatii Criminale au depistat o femeie de 44 de ani, din Bistrita, a carei disparitie a fost sesizata de catre sot, la data de 19 decembrie a.c. Femeia a fost depistata pe raza localitatii Tureac si incredintata familiei.

 De asemenea, ieri, 20 decembrie, politistii au depistat pe raza municipiului Bistrita un minor de 16 ani, disparut din data de 15 decembrie a.c., din Centrul pentru Protectia Copilului Beclean. Minorul a fost incredintat reprezentantilor centrului.

 

 

          Retinut pentru 24 de ore, cercetat pentru comiterea mai multor infractiuni la regimul rutier

 La data de 20 decembrie a.c., in urma cercetarilor efectuate intr-un dosar penal,  politistii Sectiei 5 Politie Rurala Petru-Rares au dispus retinerea pentru 24 de ore a unui barbat de 44 de ani, din Ciceu-Mihaiesti.

 La data de 19 decembrie a.c., in timp ce conducea un autoturism pe raza localitatii Ciceu-Mihaiesti, a pierdut controlul directiei de deplasare si a ajuns intr-un sant. In urma verificarilor efectuate la fata locului, politistii au constatat ca barbatul nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul, care avea aplicate numere de Germania, nu este inmatriculat. Totodata, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice in vederea stabilirii cu exactitatea a alcoolemiei.

 Politistii Sectiei 5 continua cercetarile pentru savarsirea infractiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului, punerea in circulatie a unui vehicul neinmatriculat si punerea in circulatie a unui vehicul cu numar fals de inmatriculare.

 

Infractiuni la regimul rutier, constatate in flagrant

 La data  de 20 decembrie a.c., politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud au depistat, in flagrant, un tanar de 18 ani, din Feldru, in timp ce conducea un autoturism fara sa detina permis. Tanarul a fost oprit pe Drumul National 17D, in localitatea de domiciliu, iar politistii au intocmit dosar penal si continua cercetarile pentru conducere fara permis.

 

***

 

In seara de 19 decembrie a.c., politistii Sectiei 7 Politie Rurala Sangeorz-Bai au depistat un barbat de 58 de ani, din Bistrita, in timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judetean 172D, pe raza localitatii Ilva Mare, desi avea dreptul de a conduce suspendat.

 Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0,31 mg./l alcool pur in aerul expirat. S-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere.

 

 

 

0 comentarii1022 vizualizări21 decembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0