Eveniment Marti 26 Septembrie 2017 - 3060 vizitatori azi
Astazi incep Serbarile Bistritei Medievale 2107.

De cateva zile, pietonalul din Centrul Istoric al Bistritei a inceput a prinde "culoarea" specifica festivalului medieval. Au reaparut cele doua scene, au reaparut steagurile si decorurile  medievale, iar de vineri, 23 iunie incep sa apara si cavalerii, domnitele si celelalte personaje specifice acestui festival! Va recomandam cateva dintre momentele speciale din programul Serbarilor Bistritei Medievale 2017.

   Editia din acest an a festivalului este pusa sub semnul "ocrotitorului" Cetatii Bistritei, Sfantul Nicolae, care va fi invocat de locuitorii burgului pentru a apara cetatea de necazurile atat de numeroase care ii pandeau la tot pasul pe oamenii acelor vremuri. Iar cei care vor avea un cuvant hotarator in alegerea acestui sfant ca ocrotitor vor fi…copiii, prin vocile carora vor vorbi, cine altcineva decat …ingerii! Momentul se va desfasura imediat dupa Parada Medievala, care va strabate centrul istoric al orasului sambata, incepand cu ora 18.00.

   Cavalerii de la Paladinii de Terra Medies si Strajerii Cetatii Bistrita se vor intrece, sambata si duminica intr-un turnir de lupte full-contact, gen de lupta in care infruntarea este totala, fara menajamente. Cine va fi castigatorul acestei intreceri vom sti abia duminica dupa-amiaza cand, abia terminata lupta din turnir, va incepe o alta: batalia cu pungi cu apa, devenita traditionala si la care pot participa si spectatorii. In anii trecuti nu putini au fost copiii veniti de acasa cu …munitia de apa, care s-au alaturat ostenilor bistriteni pentru apararea cetatii in fata barbarilor!

    Salutam revenirea in Cetatea Bistritei a Cavalerului Emil Hartmann, Domn liber de Transilvania!

     Editia din acest an a festivalului medieval readuce in program concursul de maiestrie "Arcasul Tinutului Nösnerland", care se va desfasura la Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud incepand cu ora 10.00. Vor participa arcasi profesionisti din mai multe cetati ale Transilvaniei.

      Concertele muzicale din acest an vor fi sustinute de formatiile Strella Do Dia (din Portugalia), Ad Hoc, 2 Fire, 2 Paie (Bucuresti) si New Proscenium. Cu evolutii atat pe scena mare, cat si pe scena mica de pe Pietonal, menestrelii din Portugalia vor sustine un miniconcert si in incheierea concursului arcasilor, de la Muzeul Judetean. Muzicieni non-conformisti, membrii trupei AD-Hoc revin in acest an la Bistrita cu si mai multe si mai fierbinti cantece medievale, interpretate in stil propriu, cu multa verva si bogatie de sunete. "2 Fire 2 Paie" este un proiect acustic relativ nou, in care muzicienii Sergiu Corbu Boldor si Igor Antoniuc se apropie de radacinile muzicii traditionale romanesti. In fine, targmuresenii de la New Proscenium, "menestrelii veacului XXI" la Serbarile Bistritei Medievale 2017, propun publicului, in special tinerilor, un concert exploziv cu muzica NIGHTWISH.

     Nu va lipsi animatia cu foc: trupa bistriteana SiriuS va evolua vineri seara, la scena mica, iar mediesenii de la Fire Dream vor incheia festivalul medieval cu evolutia lor duminica seara. Mereu intinerita cu domnite frumoase, trupa Alinei Talos "NOSA" va incanta cu dansuri medievale spectatorii iesiti in miezul Cetatii Bistritei.

    Copiii vor avea parte de povestile Teatrului de papusi "Alexandru Misiuga" al Centrului Cultural Municipal Bistrita, dar scena mica va gazdui si cateva reprezentatii ale membrilor Teatrului "Peter Pann" din Campina.    

   Targul Medieval aduce la Bistrita mesteri artizani din toata tara cu o oferta extrem de diversa, iar majoritatea dintre ei sunt invitati speciali ai Serbarilor Bistritei Medievale si se afla aici doar cu acest prilej.

         Serbarile Bistritei Medievale 2017 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistrita  si Asociatia Culturala Bistrita Medievala, cu sprijinul Primariei Municipiului Bistrita si al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, prin Complexul Muzeal Judetean.

Sponsor principal - SUPERCOM.                                                                                                    Sponsori: Record Bistrita, Betty Ice, MIS Grup Lunca Ilvei, Hotel Codrisor, Pombis, Pizzeria Tonight, Izvorul Minunilor, Salonul Carliont, Matrix Saloon.

     Parteneri media: Bistrita Culturala, Agerpres, Radio Romania Cluj, TV Bistrita,  AS TV, Radio Somes, Radio Transilvania, Bistriteanul.ro, Mesagerul de Bistrita-Nasaud, ProPolitica, Zile si Nopti, Rasunetul, Bistrita News, Calendar evenimente, Gazeta de Bistrita, e-Zine.

     Mai multe informatii pe site-ul www.bistritamedievala.ro   Secvente de la editia 2016 a festivalului se pot vedea aici:https://www.youtube.com/watch?v=sYr9zEr9N14

 

     Bistrita, la 23.06.2017.          

             Presed ex. Florin Sasarman

0 comentarii1659 vizualizări23 iunie 2017




rss 2.0
rss 2.0