Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eveniment Duminica 16 Decembrie 2018 - 11052 vizitatori azi
"Si ei au fost vanatori de munte".

Plutonier adjutant principal  IVAN MARIA.  S-a nascut la inceput de primavara, in ziua de 10 Martisor a anului 1962, in comuna Havirna, judetul Botosani, din parintii: tata-Ioan de meserie tamplar si mama-Maria, casnica. A copilarit  pe meleagurile natale, acolo unde poetul nepereche spune ca fiind baiet cutreiera padurile si se culca adesea langa izvor pentru a auzi cum apa suna incetisor.

A absolvit Scoala generala de 8 clase in satul  natal in anul 1977.

A urmat  apoi cursurile Liceului de matematica-fizica "Alexandru Treboniu Laurian" din Botosani iar in anul 1985 in urma unui examen destul de greu, a fost admisa la Scoala de Subofiteri Sanitari din Focsani cu durata de 2 ani.

La absolvirea scolii in anul 1987, a fost avansata la gradul de sergent major si cu geamantanul de promotie in mana a  ajuns in Bistrita fiind repartizata la Sectia 152 Reparat Tehnica si Armament din Prundu  Birgaului. A venit aici cu gandul ca atunci cand va fi posibil sa se apropie de casa, adica sa obtina o functie intr-o unitate din  Botosani sau intr-un Spital Militar din zona. Dar n-a fost sa fie asa deoarece dupa cateva luni l-a cunoscut pe sotul sau, acum comisar sef de politie Mihai Ivan, cu care s-a casatorit in anul 1988 si impreuna cu care are o fata, pe Anamaria Mihaela, nascuta in noiembrie 1989, cu cateva zile inainte de revolutie. In 17 decembrie 1989 cand s-a declansat revolutia, avea planificat  botezul fetitei, dar a sunat telefonul si l-a chemat pe sotul ei la sediul politiei unde lucra pe motiv ca s-a intamplat ceva grav la Timisoara. A plecat si n-a mai venit acasa pana dupa sarbatorile de Craciun.

Asa se face ca nu a mai plecat din Bistrita si dupa un an a fost mutata la comandamentul Brigazii 1 Vanatori de Munte  pe functia de sanitar sef, unde a luat in  gestiune Spitalul de Linia I si a ramas pana in anul 2000 cand unitatea s-a desfiintat.

In Prundu Birgaului si la Bistrita a luat cunostinta cu arma vanatorilor de munte care orice s-ar spune, pentru o femeie nu este chiar confortabila. Aici a cunoscut comandanti priceputi in ale militariei, a colaborat foarte bine cu toate categoriile de personal, a legat prietenii cu oameni care sunt si astazi in apropierea ei.  Nu a lipsit de la nici o activitate de pregatire fiind un exemplu la sedintele de alpinism privind urcarea si coborarea pe stanca dar si  traversarea unor obstacole in teren muntos cu ajutorul funicularului.

Fire sociabila si modesta, a depus interes in functia de sanitar sef si a acordat cu profesionalism asistenta sanitara cadrelor, militarilor si salariatilor civili. Nimeni nu a plecat din cabinetul ei fara sa primeasca cele necesare insanatosirii.

Vremea a trecut pe nesimtite si brigada de vanatori de munte si-a incetat existenta. Pe locatia fostului comandament al brigazii s-a mutat Brigada 81 Mecanizata unde a preluat functia de sanitar sef la comandamentul acesteia. Pe aceasta functie a ramas pana in anul 2010 cand  s-a transferat  la compartimentul logistic, ca subofiter de stat major cu evidenta materialelor sanitare.

 In luna septembrie 2016, in urma unui concurs de dosare a fost selectionata pentru functia de sanitar sef si comandant de pluton la Batalionul 55 Antiaerian  din Dej.

In perioada 2003-2010 a participat la trei misiuni internationale in teatrele de operatii din Irak  in anii 2003 , 2006  si din Afganistan in anul 2010.  In anul 2003, in Irak, a fost prima femeie militar din Armata Romaniei selectionata si admisa pentru a participa la misiuni internationale in teatre de operatii militare si, asa cum marturiseste ea, nu a fost de loc simplu si usor. Dar performanta se face cu multa determinare, vointa si multa munca, de cele mai multe ori si cu mari riscuri..

Este o mare diferenta intre exercitarea atributiilor in unitate si cea intr-un teatru de operatii. Acolo afectarea psihica este la fel de importanta ca trauma fizica, actionezi in conditii de lupta, intr-un mediu ostil si plin de riscuri atat din punct de vedere al securitatii personale, cat si al climei si, cel mai greu este ca "nu ai unde da bilet de trimitere" pentru camarazii raniti sau bolnavi ci trebuie sa rezolvi cazurile. Erau furtuni de nisip si temperatura foarte ridicata care intr-una din zile a ajuns la 64 grade Celsius, iar in prima misiune din Irak lipseau frigiderele sau alte aparate necesare pentru pastrarea medicamentelor. Au aparut fenomene de deshidratare a organismului militarilor si alergiile. Ca urmare a lipsei spatiilor frigorifice au trebuit facute eforturi si gasite variante pentru ca solutiile perfuzabile sa poata fi aduse la o temperatura care sa permita administrarea lor celor bolnavi. Din aceste considerente asistenta medicala devenea o activitate complexa si de mare raspundere. Si in aceste conditii, a facut tot posibilul alaturi de medici pentru ca la finalul misiunilor, camarazii sai sa se intoarca sanatosi acasa.

Au fost si situatii mai grele si nefericite, unele de-a dreptul dramatice care au marcat-o ca femeie si mama. Una dintre acestea s-a produs in randul camarazilor italieni cu care serveau masa impreuna. Intr-una din zile, dupa putin timp de la inceperea primei misiuni in Irak, un sinucigas irakian a patruns in locul unde se odihneau carabinierii italieni, detonand un dispozitiv exploziv in urma caruia au murit 24 de militari. A fost o adevarata tragedie si pentru italieni dar si pentru romani. Mariana noastra a facut parte din grupul de militari romani care au condus 24 de sicrie la avion pentru repatrierea carabinierilor italieni decedati. Numai ei stiu ce era in sufletele lor !

Apreciaza ca aceste misiuni au fost pentru ea perioade de varf in cariera militara, deoarece acolo si-a facut cu adevarat meseria, acolo a vazut si a simtit ce inseamna sa-ti pierzi colegii cu care de dimineata ai servit micul dejun si peste cateva ore plecati in misiune fiind, sa primesti vestea trista ca nu mai sunt in viata.

A fost perioada in care familia a sustinut-o, a inteles-o, a ajutat-o, i-a dus dorul fapt  pentru care ii multumeste. De asemenea, marturiseste ca ori pe unde au purtat-o pasii si-a adus aminte cu placere de vanatorii de munte, de camarazii si prietenii din tara, de locurile frumoase din muntii nostri unde a participat la diferite activitati militare.

Pentru activitatea desfasurata si prestatia in cariera, la a X-a editie a Galei "Femeia Europeana" care a avut loc in data de 9 mai 2017 la Sala Polivalenta din municipiul Bistrita, a fost premiata alaturi de alte 10 persoane ca fiind o femeie puternica, credibila si consecventa din judetul Bistrita-Nasaud, prilej cu care au fost alaturi de ea,  comandantul Brigazii 81 Mecanizata, colonelul Berdila Iulian, prieteni, cunoscuti si un numeros public .

 

.

 

                          Maistru militar principal  (r)    RADOAIE ION

           M-am nascut la data de 23 decembrie 1948 in comuna Periam, judetul Timis din parintii, tata Aradoaei Constantin, moldovean din comuna Letcani, judetul Iasi si mama Monea Floare, ardeleanca din satul Tamasesti, judetul Maramures. Parintii mei s-au intalnit pe granita vremelnica cu Ungaria, tata fiind sergent la Pichetul de graniceri din localitatea Cucureasa, judetul Suceava, iar mama refugiata cu trei surori si bunica mea Orha Maria in Vatra Dornei din Ardealul ocupat la acea vreme, unde era organizat un centru pentru refugiati.

          Copilaria mi-a fost marcata de desele mutari al parintilor  in diferite locuri, in cautare de munca si divortul lor produs in anul 1962. La VatraDornei am urmat cursurile Scolii elementare de 7 ani, iar in anul 1963, am plecat la Iasi pentru a urma Scoala de Ucenici Cai Ferate, in meseria mecanic utilaje constructii in domeniul cailor ferate. Am optat pentru acesta scoala intrucat asigura cheltuielile de scolarizare si o bursa de 250 lei lunar, ceea ce pentru mine nu era putin la acea vreme. Imediat  dupa absolvirea scolii in anul 1966, am fost angajat muncitor calificat la revizia de vagoane Socola din Iasi.

          In vara anului 1967 am fost covocat la Centrul Militar pentru recutare unde  am fost informat ca urmeaza sa fiu incorporat in toamna la CFR, adica la locul de munca, sau daca doresc pot sustine examen de admitere la Scoala militara de maistri militari, corp de cadre de curand infiintat. Pentru mine a fost o oportunitate de a schimba conditiile de viata si astfel dupa sustinerea  examenului, in august 1967, am fost admis la Scoala de Maistri Militari si Subofiteri  din Pitesti, arma tancuri, specialitatea electromecanici, pe care am absolvit-o in anul 1969.

          Viata mea militara a inceput cu admiterea in scoala, loc din care imi amintesc emotiile prin care am trecu cand am luat contact cu primul tanc, de admiratia ce o purtam lectorilor nostrii, de colegii mei si de camaraderia care ne lega, de evenimentele din anul 1968 care ne-au calit si unit mai mult, de instructia intensa ce a urmat acestor evenimente, determinata de nevoia asigurarii cu cadre militare bine pregatite profesional pentru noile unitati care se infiintau.

          Fiind un singur pluton, format din 20 de elevi in specialitatea electromecanici, aveam o programa de invatamant incarcata ce cuprindea cursuri de electrotehnica generala, cunoasterea functionarii din punct de vedere mecanic si electric a tancurilor, tractoarelor de artilerie, transportoarelor blindate, autocamioanelor si altor categorii de tehnica precum si multe activitati practice, ca vorba ceea "teoria ca teoria dar practica te omoara". La absolvirea Scolii militare am fost inaitat in grad si repartizat in Regimentul 221 Mecanizat din Bistrita.

          Armata trecea atunci printr-un proces de transformari si modernizari determinate de noua situatie politico-militara internationala, iar regimentul infiintat in 1968, numai cu un an inaintea absolvirii scolii, era si el la inceput de drum in ce priveste amenajarea spatiilor pentru tehnica si dotarea cu armament. Asa ca pot spune, fara sa gresesc, ca am crescut odata cu el, participand nemijlocit la constructia de garduri, amenajarea atelierului de reparat tehnica, a statiei de incarcat acumulatori si a salilor de specialitate, toate imbinate cu activitatea de baza, reparatia si intretinerea tehnicii militare.

          In anul 1971 m-am casatorit cu domnisoara Campeanu Iuliana Maria, si avem impreuna doi copii, pe Cosmin si Raluca. Cosmin a urmat cariera militara, si in prezent este ofiter de artilerie cu gradul de maior la Divizionul 817 Artilerie din Prundu Birgaului iar Raluca este asistenta medicala stabilita cu familia in Vancouver, Canada. In timp familia mea s-a marit numeric cu nora Gabi si ginerele Alin precum si cu trei nepoti, Cosmina, Bianca si Tudor.

          Activitatea de maistru militar nu este una spectaculoasa din punct de vedere militar comparativ cu cea a unui combatant, dar este importanta si utila in mecanismul de asigurare a logistici necesare combatantului pentru a-si duce la indeplinire misiunea de lupta. Pe acest principiu mi-am bazat permanent, intreaga mea activitate de peste 30 de ani in armata, considerand ca trebuie sa fiu util, un bun executant al indatoririlor profesionale, sa fac performanta la locul de munca si sa ridic prin activitatea mea prestigiul corpului maistrilor militari.

          In Brigada 1 Vanatori de Munte am venit de la Regimentul 221 Mecanizat din Bistrita, mutat la cerere in vara anului 1979, si am fost incadrat sub comanda capitanului inginer Enachescu Constantin, la Sectia 152 Reparat Tehnica si Armament din Prundu Birgaului, pe functia de sef grupa reparat instalatii electrice.

          Dupa mutarea sectiei, in anul 1980/1981 in noul sediu din aceiasi locatie, am fost numit sef Atelier reparatii auto, functie indeplinita pana in anul 1991 cand, tot la cerere am fost  mutat la Batalionul 405 Scoala de Soferi din Bistrita de unde in  1998 am trecut in rezerva cu drept de pensie.

            Fiind provenit din arma tancuri, specialitatea electromecanic tancuri si auto, numirea in functia de sef atelier la sectie a fost  o provocare si o noua responsabilitate, pentru a  organiza si conduce procesul de productie la  parametri de complexitate si competenta mai mare, determinati de statutul  unui atelier de mare unitate. Cerintele erau altele, majoritatea cu aspect de noutate fata de activitatea desfasurata de mine timp de 10 ani la atelierul regimentului mecanizat, dar m-am adaptat repede la acestea deoarece dintr-o anumita perspectiva munca era o continuare a ceea ce facusem si mai inainte. Mentionez ca atelierul de reparatii tehnica auto din cadrul sectiei avea ponderea cea mai mare din aceasta unitate, in cadrul acestuia executandu-se lucrari la toata tehnica auto a brigazii.

          Trebuie sa marturisesc ca am avut sefi, comandanti si camarazi, exemple demne de urmat, care mi-au servit drept model in formarea mea ca om si militar. Imi amintesc cu placere si respect de colonelul inginer  Campeanu Mircea, acum in retragere, care a fost, pe rand,  loctiitorul tehnic al comandantului de regiment, si ulterior al  comandantului Brigazii 1 Vanatori de Munte. Cu respect si dragoste imi revine in memorie si seful sectiei, maiorul inginer Enachescu Constantin, de care ma leaga cele mai frumoase amintiri si realizari. Acelesi sentimente le pastrez si fata de inginerul sef, locotenentul major inginer Bulea Eugen cu care purtam lungi discutii despre viata dar si fata de maiorul inginer Muresan Ioan, seful sectiei din anul 1987 sub comanda caruia am trecut prin evenimentele din decembrie 1989 si care a ajuns la gradul de general de brigada.

          De-a lungul vremii, am participat si m-am implicat in organizarea, pe langa activitatile de productie si a celor de socializare desfasurate de  unitatea noastra sub directa conducere a sefului sectiei, maiorul inginer Enachescu Constantin. Atelierul auto din cadrul sectiei era solicitat des de cadrele din Prundu Bargaului, dar si de cele din Bistrita pentru a face mici reparatii la autoturismele proprietate personala. In spiritul omeniei si al camaraderiei, am dat curs si acestor solicitari in masura timpului, si nimeni nu a plecat fara sa-i fie rezolvata intr-un fel problema. 

          Impreuna cu camarazii mei am fost nelipsit de la activitatile de asigurare tehnica a pregatirii pentru lupta a brigazii in diferite aplicatii tactice desfasurate in muntii Rodnei, Mesesului, Harghitei, Muntele Ses, din judetele Arad si Bihor si altele. Pe timpul acestor activitati sarcinile sectiei constau in asigurarea tehnica a unitatilor participante, evacuarea tehnicii avariate in lupta, organizarea raioanelor de preluare a tehnicii avariate, trierea si repararea acesteia, indiferent de anotimp si starea vremii. Pentru rezolvarea acestor probleme complexe si greu de gestionat in razboi foloseam atelierele mobile din dotare si capacitatile unitatilor productive din zona.

          Imi amintesc cum la una din aplicatiile desfasurate in anul 1991, in judetul Salaj, sectia de reparat tehnica a brigazii a fost suprapusa peste Statiunea de Masini si Tractoare din loclitatea Romanasi. Acolo am intalnit oameni in varsta care ne priveau cu admiratie si ne spuneau ca nu mai vazuse de peste 20 de ani armata romaneasca pe meleagurile lor, crezandu-se uitati de lume. Tot acolo am ascultat povestiri care m-au impresionat nu numai pe mine, despre suferintele romanilor din localitatile Treznea si Ip sub ocupatia maghiara. A fost o lectie de istorie adevarata pe care nu o uit. Acum si daca ar dori cineva, suprapunerea sectiei peste un obiectiv economic nu ar fi posibil, conceptia de ducere a razboiului de catre intregul popor ne mai  fiind de actualitate.

            Rezultatele preponderent foarte bune pe care le-am obtinut ani la rand nu s-ar fi putut realiza fara aportul hotarator al colegilor mei, maistri militari, Magherusan Ioan, Miron Constantin, Cucolas Petru, regretatul Buda Teodor si Botorca Dorel, salariati civili si militari in termen pe care i-am avut in subordine in atelierul pe care l-am condus.

          In cariera mea am participat la campaniile agricole de toamna in mai multe judete ale tarii. Nu era o activitate usoara deoarece despartirea de familie era frustranta iar soferii erau aproape in totalitate militari in termen fara experienta in intretinerea masinilor. Daca la acestea se mai adauga conditiile de cazare improprii uneori si lipsa pieselor de schimb avem o imagine clara asupra a ceea ce se intampla pe durata a 3 sau 4 luni de zile cat dura campania.

          Dupa trecerea in rezerva cu drept de pensie in anul 1998, am continuat sa fiu activ, m-am angajat si am muncit la societatea de asigurari UNITA SA din Bistrita, in functia de evaluator daune. Si in aceasta activitate am fost apreciat, pregatirea, experienta si cunostintele mele tehnice m-au ajutat sa dau solutii corecte in evaluarea daunelor si sa apreciez corect dinamica producerii accidentelor.

          In prezent sunt un pensionar linistit, ma ocup de treburile casnice, de nepotei, calatoresc, si ..... nu uit de pasiunea mea pentru sport si jocurile interactive pe calculator.

          La finalul acestei scrieri doresc sa spun ca activitatea mea militara s-a suprapus peste trei etape distincte din evolutia Armatei Romaniei. Intrarea in viata militara am facut-o in plin proces de modernizare a armatei, a urmat apoi activitatea mea propriu zisa ca maistru militar care a corespuns cu o  perioada de marire a efectivelor dupa evenimentele din 1968, iar iesirea la pensie a fost marcata de reducerea drastica a efectivelor si tehnicii in vederea aderarii la N.A.T.O. Asta este istoria si noi oamenii traim sub vremuri.

 

.

 

 

  Locotenent colonel  (r)  PASZTOR PETRU STEFAN  .  IN   SLUJBA   BERETELOR   VERZI ...

           La insistentele a doi colegi, coloneii Vasile Chioran si Vasile Tutula, care mi-au demonstrat cu argumente ca "ai ceva de spus", iata, am purces la asternerea catorva amintiri legate de pregatirea fizica si sportul militar pe care le-am organizat si condus mai bine de douazeci de ani.

          Marturisesc, ca nu fara emotiile inerente, am primit "ordinul" de a-mi asterne cateva din amintirile legate de anii petrecuti in familia beretelor verzi, servind patria sub drapel.

          Anul 1977 a insemnat pentru mine o adevarata renastere. A fost anul in care luau fiinta in Bistrita-Nasaud vanatorii de munte, aceasta elita a armatei romane, despre traditiile carora au  vorbit in aceste pagini colegii mei mai mari, sau mai mici. In cele ce urmeaza, am sa trec in revista cateva din secventele mai importante ale  drumului meu prin aceasta "arma", in speranta ca randurile asternute, vor aduce cititorul mai aproape de ceea ce au insemnat vanatorii de munte in general si in mod special, cei din Bistrita.

          Timp de aproape un sfert de veac, m-am ocupat de pregatirea fizica a trupelor de vanatori de munte, dislocati in patru judete subordonate Brigazii 1 Vanatori de Munte "General Grigore Balan". A fost o munca pe cat de complexa, pe atat de frumoasa si interesanta, tinand cont de paleta larga a activitatilor care concurau la calitatea actului instructiv-educativ al vanatorilor de munte.

          Sigur ca patina timpului a erodat multe secvente din filmul care a inregistrat activitatile de pregatire fizica, dar principalele momente au ramas la fel de vii in "videoteca" personala si tocmai la aceste aspecte am sa apelez pentru a reda munca depusa cu ani in urma pe linia pregatirii fizice a trupelor din brigada de vanatori de munte.

          Saptamani si luni de eforturi epuizante, au fost cele care au asigurat  o baza materiala specifica vanatorilor de munte. Locotenentii cu specialitatea pregatire fizica,  Mircea Pora la Batalionul 27 Vanatori de Munte, Fratian la Batalionul 17 Vanatori de Munte, Novac la Batalionul 24 Vanatori de Munte si Suciu la Divizionul 130 Aruncatoare, au fost cei care, in garnizoanele lor de resedinta, prin munca de pionierat, au facut posibila, in scurt timp, situarea brigazii de vanatori de munte in elita armatei. Un concurs vesnic si nedeclarat, intre unitatile brigazii, au dus la succese rapide, recompensate de organele locale, civile si militare.

          Pregatirea fizica specifica vanatorilor de munte, insemna insusirea tehnicilor de deplasare pe schiuri, dar si pe crestele muntilor, iar ofiterii cu pregatirea fizica din brigada si-au indeplinit cu brio aceste sarcini. Verificarea "platformei sportive"a militarilor, ca sa folosesc un termen mai putin cazon,  se facea in cadrul concursurilor organizate, atat la nivelul trupelor de vanatori de munte, cat si la nivelul Ministerului Apararii Nationale. Celebrele spartachiade de iarna si vara, reprezentau examenul care iti atesta "dreptul" de a purta bereta verde, de care eram atat de mandri. Filmul amintirilor, face si un "stop motor" si reanvie celebrele concursuri de "SALVAMONT"la care vanatorii de munte din Brigada 1 Vanatori de Munte erau nelipsiti, rezultatele lor fiind  consemnate la superlativ de presa civila si militara a vremii. Fara a fi considerat lipsit de modestie, pot sa afirm cu mandria de vanator de munte, ca imi asum "responsabilitatea reusitelor, dar si a esecurilor".

          Pe langa activitatile specifice functiei pe care o indeplineam, am desfasurat si activitati "mai domestice" si care tineau, in perioada respectiva, de organizarea societatii. Asa se face ca de la centenarul Independentei si pana in 1989 am participat, in calitate de instructor, la pregatirea spectacolelor sportive, organizate cu prilejul zilei de 23 August, ziua nationala de atunci.

          Pe linie "civila", am devenit arbitru divizionar de handbal, ceea ce mi-a dat dreptul ca la spartachiadele de vara sa arbitrez finalele pe Ministerul Apararii Nationale. Avand specializarea judo si cu aprobarea sefilor ierarhici, am pus umarul la infiintarea primei sectii de judo din judetul Bistrita-Nasaud, iar datorita  "relatiilor" cu presedintele Consiliului Judetean de Educatie Fizica si Sport, profesorul Constantin Sanduta si a inspectorului de invatamant, profesor Leonida Stefanescu, evident si  la sugestia sefului Sectiei de pregatire fizica a armatei, generalul Craciunescu Alexandru, am reusit, pentru prima data in istoria judetului, sa organizez baza materiala necesara desfasurarii spartachiadei de vara, finala pe Ministerul Apararii Nationale. A fost o munca titanica la care ne-am inhamat, atat conducerea brigazii, cat si organele locale. Asigurarea cazarii, hranirii si a conditiilor de antrenament pentru peste 800 de competitori militari, nu a fost un lucru simplu si cu toate astea, eforturile conjugate ale celor amintiti mai sus, s-au dovedit a fi pe.....solutia catedrei, iar laudele si recompensele banesti ale conducerii armatei, au intarit aceasta convingere.

Imi aduc aminte cu placere, in special de probele de inot, desfasurate in bazinul de sub Codrisor, un bazin pregatit ca pentru marile intreceri, cu bloc-starturi turnate proaspat, cu separatoare de culoare, confectionate la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Bistrita, etc. Nu pot sa trec peste acest moment, fara a aminti ca la Bistrita, marinarii au castigat probele de inot. Un lucru firesc, vazut din exteriorul fenomenului, dar catalogat drept "record" pentru cei care cunosteau situatia reala. Imi aduc aminte ca tocmai se incheia proba de stafeta, inot imbracat, o proba aplicativa castigata de marinari. Victoria din ultimul schimb a coincis cu venirea la fata locului a sefului catedrei de sport din Institutul de marina din Constanta, care venea lejer de la "Coroana", locul unde era cazat. Omul a intarziat mai mult la "o palinca", iar "ratoii" lui au intrat la apa fara indrumarile de rigoare. Marea bucurie a victoriei din bazin, l-a facut pe ofiterul imbracat in treningul de serviciu sa se apropie de marginea bazinului pentru a savura succesul. Greseala fatala, ratoii l-au imbrancit pe seful lor care s-a vazut in bazin, imbracat si cu actele asupra lui. Cand se decerna titlul, seful de catedra isi mai cauta in bazin cheile de la hotel, in timp ce actele ii erau expuse la soare, intru uscare.

          "Sus, sus, sus, la munte sus", zice cantecul. Ei bine, vanatorilor de munte le place acolo unde creste bradul, pe varf de stanca, de unde pot privi cu mandrie cat de departe au ajuns. Din tolba amintirilor, una care mi-a marcat existenta si care putea sa-mi fie fatala imi vine acum in minte. Era in 1980 cand la Cheile Risnoavei pregateam o mare aplicatie demonstrativa, cu toate categoriile de forte prevazute de Legea apararii nationale. In urma unei ploi torentiale, am primit ordin sa "nu intram in stanca", desi era ziua repetitiei generale. M-am adapostit de ploaie sub copertina de unde urma sa asiste la demonstrativ, Comandantul suprem, Nicolae Ceausescu. Nu ploaia, ci doua sticle de apa minerala Zizin, pazite de un soldat, m-au facut sa ma ascund acolo. Intentia era clara! Citindu-mi parca gandurile, bravul aparator al telefonului BL52 si al sticlelor de apa minerala, le-a pitit sub masa, frustrandu-ma de "obiectul muncii". Gestul lui a corespuns cu intrarea sub copertina a loctiitorului comandantului batalionului de la Curtea de Arges,  care avea sub brat casca metalica folosita drept protectie anti-stanca (!) si in care avea gustarea. Lipsit de posibilitatea "sterpelirii" unei sticle de apa minerala,  i-am cedat locul pe scaun celui care, dupa 30 de secunde avea sa-si piarda viata.

          Viata merge inainte, cu sau fara noi, important este ceea ce lasam in urma noastra. M-am convins de acest lucru de-a lungul carierei si dupa. Oamenii se schimba dupa interese personale, ieri ai impartit cu el bucata de slanina, i-ai imprumutat o pereche de ciorapi uscati, astazi este in stare sa te vanda pentru scopul lui suprem. Dar....creatorul este sus si vede, asezandu-le pe toate in imensul lui puzzle dupa cum crede de cuviinta. 

          Sigur si creatorului ii mai scapa cate ceva,... dar pe moment !  Asa spre exemplu, i-a scapat din vedere momentul din 1987, cand Romania organiza Spartachiada Armatelor Prietene, o competitie destinata armatelor tarilor socialiste. A fost o iarna fara zapada, am fost nevoiti sa aducem zapada cu autocamioanele DAC ale armatei din zona Brasovului, pentru ca la Predeal probele de fond si biatlon sa poata decurge in mod normal. S-a pus problema renuntarii, dar cand generalul Ilie Ceausescu care era secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei a fost informat de atasatul militar roman ca....mongolul este deja in avionul rusilor cu destinatia Romania, s-a luat masura romaneasca...descurcati-va din zona !!! Am carat zile intregi la zapada, am asamblat kilometri de garduri de plasa pentru protectie, am ajuns pana acolo incat si noaptea pazeam zapada pe care o aduceam ziua, ca nu cumva un picior de "civil" sa-si permita intrarea pe partiile amenajate de armata ! Descatusarea si eliberarea din acest corset al deznadejdii, a venit cu o zi inainte de deschiderea oficiala. A nins ca in fratii Grimm, pana dimineata aveam zapada de un metru. Dupa momentul organizatoric supervizat de seful sporturilor militare, un general cosmonaut cubanez, am trecut la posturile noastre unde functionam ca arbitri. Unii au plecat in punctele de control, altii la verificarea materialelor, fiecare dupa importanta functiei din acel moment. Legat de aceasta "functie", imi amintesc de bucata aia de fier pe care trebuia sa o tin in mana la start si care se numea detanta. Cu acest instrument verificam sensibilitatea cursei tragaciului la armele de biatlon, iar sarcina mea era una clara....toata lumea, aceeasi cursa la tragaci, altfel unii puteau castiga secunde pretioase in momentul "poligon". A fost o cursa infernala in proba castigata pana la urma de un militar de la ASA Brasov, unde presedinte era atunci, campionul mondial de handbal, "GABORU"- Gabriel Kicsid si care avea "sarcini" la fel ca mine. A fost o proba contra-cronometru psihic, mai ales datorita componentei echipei rusesti din care facea parte si campionul mondial capitanul Bulaghin. La proba "detanta", l-am "vopsit pe capitan", trimitandu-l de doua ori sa-si regleze cursa tragaciului. La finalul probei, pentru victoriosul nostru, originar din partile Bucovinei, au alergat mai multi concurenti. Totul a iesit pana la urma "conform Directivei comandantului suprem", i-am batut pe rusi. Singurul cu adevarat nemultumit a fost capitanul meu mondial, Bulaghin, care ajuns la finis, in timpul verificarii armei sale, mi-a marturisit cu lacrimi in ochi...."NE NORMALNAI TOVARIS MAIOR, NE NORMALNAI, TRIDTAT SECUNDA????", facand referire  desigur, la secundele cu care  el, campionul a fost batut de un necunoscut. La randu-mi, aveam lacrimi pe obraz, dar erau lacrimile bucuriei, ca am reusit, la postul meu sa SERVESC PATRIA. 

          Desigur ca anii au insemnat si mai multe evenimente, dar monografia de fata, nu permite transformarea ei in una cu caracter autobiografic. Despre altele poate in viitorul apropiat !

          Ma simt onorat ca am putut sa astern cateva din amintirile mele de la beretele verzi si asigur toti cititorii acestei monografii de inalta mea pretuire. Ma gandesc cu placere la fostii mei sefi si colegi, alaturi de care am purtat zeci de ani bereta verde si ciorapii albi.

           Am onoarea sa va salut !!

                   Locotenent colonel (r)  Pasztor Petru Stefan 

 

.

Vezi si : 

VANATORII DE MUNTE, APARATORII CRESTELOR CARPATINE.

http://www.bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=32&article=21595

1 comentariu4494 vizualizări02 noiembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0