Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eveniment Vineri 10 Aprilie 2020 - 7344 vizitatori azi
Adrian Paunescu (n. Adrian Paun, 20 iulie 1943, Copaceni, plasa Balti, judetul Balti, Basarabia, astazi Republica Moldova, d. 5 noiembrie 2010, Bucuresti)

Adrian Paunescu (n. Adrian Paun, 20 iulie 1943, Copaceni, plasa Balti, judetul Balti, Basarabia, astazi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, Bucuresti) a fost un poet, publicist, textier si om politic roman. Paunescu este cunoscut mai ales ca poet - debutand in 1960 si fiind unul dintre cei mai prolifici autori romani contemporani - si ca organizator al Cenaclului Flacara, intrunire desfasurata periodic in anii 1973-1985, de regula in orasele mari ale Romaniei, unde artistii promovati de poet prezentau lucrari muzicale si literare in fata unui public numeros. In cadrul cenaclului, Paunescu a incurajat cultura de masa indragita de publicului tanar, in ciuda numeroaselor sanctionari aduse acesteia de catre puterea comunista; el a inventat sintagmele "generatia in blugi" si "muzica tanara" pentru a-si desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritatile iubite de acestia, ale genurilor folk si rock.

Paunescu si-a inceput activitatea publicistica in 1973, an cand intra la conducerea revistei Flacara. Devenit incomod, este destituit in iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacara din Ploiesti din iunie 1985, insa Paunescu devenise cunoscut si pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul "Analfabetii", publicat in 1980 in Flacara). Dupa caderea comunismului nu i s-a permis reintoarcerea la conducerea revistei Flacara, astfel ca, in toamna anului 1990 fondeaza revista Totusi iubirea. In calitate de publicist a mai condus pentru o scurta perioada, in 1999, ziarul Sportul romanesc, si a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.

Totusi poetul nu a incetat sa-si exprime admiratia fata de anumite laturi ale comportamentului lui Ceausescu nici dupa incetarea regimului comunist. Indiscutabil, orientarea politica a lui Paunescu a fost intotdeauna una de stanga. Spre deosebire de alte personalitati ale perioadei comuniste, Paunescu a promovat idei de stanga mai liberale, de inspiratie occidentala. Relatia lui Paunescu cu puterea comunista poate fi considerata ca ambigua, Paunescu manifestandu-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orienteaza mai degraba asupra derapajelor puterii politice si a neajunsurilor economice. Paunescu a intretinut relatii stranse cu membri ai aparatelor comuniste de stat si partid. Dupa 1989, Paunescu nu reneaga ideologia socialista, intrand rapid in Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdet.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Familia si educatia

Desi nascut in Basarabia (Republica Moldova de astazi), Paunescu si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la Barca, in judetul Dolj. A absolvit Colegiul National Carol I din Craiova si, in 1960, Scoala Centrala (la data aceea Zoia Kosmodemianskaia)[3], fiind coleg, printre altii, cu actrita Silvia Nastase. Tatal lui Paunescu, membru al Partidului National Liberal, a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru "activitati anti-comuniste" de regimul stalinist de dupa 1945 si din aceasta cauza Paunescu a trebuit sa astepte trei ani inainte de a se putea inscrie la facultate. Paunescu a studiat filologia la Universitatea din Bucuresti.

Activitate

Scriitor

A debutat ca autor literar in anul 1960. Autorul a peste cincizeci de carti, in majoritate volume de versuri, Paunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeti romani contemporani. Cartile sale au fost editate intr-un tiraj record de peste un milion de exemplare.[necesita citare] Un numar apreciabil de poezii ale sale au fost facute cunoscute prin punerea lor pe muzica de catre compozitori din genurile folk si rock; exista si situatii in care Paunescu a colaborat direct cu muzicienii, indeosebi in cadrul Cenaclului Flacara.

Talentul sau poetic a fost apreciat de multi critici literari importanti. Astfel, Serban Cioculescu a spus ca Adrian Paunescu ca este cel mai mare poet social de dupa Tudor Arghezi, iar Eugen Simion il considera "ultimul mare poet social roman".[4]

In Cenaclului Flacara

  • 17 septembrie 1973 - infiinteaza Cenaclul "Flacara", adevarat fenomen de masa, cu care sustine, pana la interzicerea sa, in 16 iunie 1985, 1.615 manifestari de muzica, poezie si dialog, in fata a mai mult de 6 milioane de spectatori[5]
  • Pe scena Cenaclului "Flacara", se lanseaza spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere romanesti, poeti si alti creatori
  • In 1982, apare triplul album de discuri LP, "Cenaclul Flacara in concert", iar in 1983, este realizata, fara a putea fi cuprinse decat putine filmari, pelicula de 70 de minute "Cenaclul Flacara - Te salut, generatie in blugi", interzisa imediat de autoritati
  • In urma unor incidente inregistrate la un concert al Cenaclului Flacara la Ploiesti, activitatea cenaclului este interzisa pana in 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte conditiilor meteo (furtuna) care au facut sa fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de alta parte faptului ca unii participanti au profitat de aceasta ocazie si au creat o busculada, soldata, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tacere de catre autoritatile comuniste.
  • 7 mai 1990 - infiinteaza Cenaclul "Totusi iubirea", pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Visan si al fotbalistului Ilie Balaci. In cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu sustine concerte de mare succes, in tara si dincolo de actualele granite, in special la Chisinau. O parte din activitatea de exceptie a Cenaclului "Totusi iubirea" (690 de manifestari, pana la 25 mai 2000[necesita citare]) se regaseste in seria de casete audio si video editate de Fundatia Iubirea, intre 1995 si 1999

Jurnalist si om de televiziune

In anii 1970 Paunescu a devenit o figura importanta in mass-media romaneasca. Cenaclul Flacara si revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atractie indiscutabila asupra tineretului si a vietii publice din Romania datorita combinatiei de idei de stanga de inspiratie occidentala si de nationalism. Numerosi muzicieni din genurile rock si folk pe care autoritatile comuniste ii puteau considera "subversivi" au fost lansati sau promovati de Paunescu prin recenzii ori prin introducerea lor in Cenaclul Flacara.

  • 1977-1981, la ideea lui Dumitru Popescu, realizeaza la Televiziunea Romana un ciclu de emisiuni de descoperire si valorificare a potentialului creator cultural national ("Antena va apartine", "Antena Cantarii Romaniei", "Gala Antenelor", "Descoperirea Romaniei", "Redescoperirea Romaniei", etc.)
  • 1985-1989 - numele sau nu mai poate aparea pe posturile de radio si televiziune, masura restrictiva care continua pana in 1992[necesita citare].
  • Din 1992 participa, in calitate de invitat, la emisiuni pe teme politice si culturale, la Televiziunea Romana 1 (cea mai de rasunet fiind cea realizata de Mihai Tatulici, in 17 iulie 1992[judecata de valoare]) si TVR 2 (Seratele muzicale ale lui Iosif Sava, Ceaiul de la ora 5, al Marinei Almasan), TV Antena 1 (inclusiv la "Milionarii de la miezul noptii", realizator Marius Tuca si la emisiunea "Printre randuri", a lui Radu Herjeu), Tele 7 abc, Pro TV, Tv Sigma, Super Nova din Bucuresti, Tele + si Cinemar Baia Mare, TV-Valcea, TV-Deva, TerraSat Craiova, Dags TV Petrosani, TV Slobozia, TV Bacau, TV Lugoj, Terra Sat Resita, Cony Sat Tulcea, alte posturi locale de televiziune, la Radio Romania, Radio 21, Radio 2M+, Radio Total, Radio Blue Jeans Slobozia, Europa Libera etc.
  • 27 martie 1998 - realizeaza Duplexul Bucuresti-Chisinau, la TVR 2
  • 21 martie 1998 - 2 aprilie 1999 - realizeaza, la Televiziunea Nationala Antena 1, emisiunea saptamanala de cultura, civilizatie, eveniment si performanta "Schimbul de noapte - Pariul pe insomnie" (dialoguri cu personalitati, recitaluri de muzica de toate genurile, lansari si relansari de talente din muzica, literatura, plastica, stiinta, sanatate, teatru, expozitii de pictura, fotografie si sculptura, rubrici de cultura economica, mitologie istorica a neamului, limba romana actuala, reportaje de actualitate, alte rubrici de cultura, dialog si civilizatie vii (49 editii pana in 2 aprilie 1999[necesita citare]). Din 9 aprilie 1999, emisiunea isi schimba denumirea, respectiv "O sansa pentru fiecare" (se difuzeaza vinerea, 12 editii, pana la 25 iunie 1999[necesita citare]) iar din 25 iulie 1999 pana in 14 decembrie 1999, cand are loc ultima editie, emisiunea se difuzeaza duminica noaptea, de la ora 1, in continuarea emisiunii "Meciul meciurilor", in cadrul mega-emisiunii "O noapte cu Adrian Paunescu".
  • 7 martie-14 decembrie 1999 - realizator al emisiunii duminicale TV Meciul Meciurilor - Fotbal Club Antena 1
  • Din 26 ianuarie 2000 - realizeaza, la Tele 7 abc, doua noi emisiuni saptamanale: "O noapte cu Adrian Paunescu" (talk-show, sambata noaptea) si "Cenaclul Totusi iubirea" (duminica seara)

Om politic

Relatia lui Paunescu cu regimul Ceausescu este in general considerata ca ambigua, mergand de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explica si varietatea pozitiilor pro si contra Paunescu de dupa 1989.

Intre 1966 si 1968 a fost secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romania, iar in august 1968 a devenit membru al Partidului Comunist Roman. Ca membru al PCR, a fost sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985.

Dupa revolutia din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viata publica, dar din 1992 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii (de orientare socialista, absorbit ulterior de Partidul Social Democrat), caruia i-a devenit vicepresedinte in 1993 si prim-vicepresedinte si purtator de cuvant in 1994; in legislatura 1992-1996 a fost senator de Dolj din partea acestui partid.

Ca senator, a fost presedinte al Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar "Partida Nationala". A fost membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, si, din aceasta calitate, observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995).

In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita.

In februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din 1996, la care a obtinut, insa, doar 0,69% din voturi, pierzand alegerile in primul tur de scrutin.

Tot la alegerile din 1996, PSM nu a mai intrat in parlament, iar din 1998, Paunescu a devenit membru al Partidului Democratiei Sociale din Romania (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat), partid cu care fosta sa grupare, PSM, avea sa fuzioneze ulterior. Ca membru al PSD, a fost ales din nou senator de Dolj, pentru legislatura 2000-2004. In aceasta noua legislatura, a indeplinit din nou functia de Presedinte al Comisiei Senatului pentru Cultura, Culte, Arta si Mijloace de Informare in Masa. De asemenea a fost membru al Comisiei Interparlamentare Bucuresti-Chisinau, precum si al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populara Chineza (grup al carui presedinte a fost), Turcia si Portugalia.

In legislatura 2004-2008, a fost senator de Hunedoara din partea PSD.

Afilieri

  • Presedinte al Fundatiei "Iubirea"
  • Presedinte al Fundatiei "Constantin"

Carti publicate

  • Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
  • Mieii primi (1966, poezii)
  • Fantana somnambula (1968, poezii)
  • Cartile postale ale mortii (1970, proza fantastica)
  • Aventurile extraordinare ale lui Hap si Pap (1970, literatura pentru copii, cu ilustratii de Constanta Buzea, prima lui sotie)
  • Viata de exceptii (1971, antologie de poezii)
  • Sub semnul intrebarii (1971, interviuri)
  • Istoria unei secunde (1971, poezii, trei editii, prima fiind arsa de cenzura de partid)
  • Lumea ca alta lume (1973, publicistica)
  • Repetabila povara (1974, poezii)
  • Pamantul deocamdata (1976, poezii, doua editii)
  • Poezii de pana azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, in colectia BPT, cu o prefata de Eugen Barbu si o postfata de Serban Cioculescu)
  • Sub semnul intrebarii (1979, editie revazuta si adaugita, interviuri)
  • Manifest pentru sanatatea pamantului (1980, poezii)
  • Iubiti-va pe tunuri (1981, poezii)
  • De la Barca la Viena si inapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustratii de Andrei Paunescu)
  • Rezervatia de zimbri (1982, poezii, cu ilustratii de Ioana Paunescu)
  • Totusi iubirea (1983, antologie de poezii)
  • Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)
  • Manifest pentru mileniul trei - volumul 2 (1986, antologie de poezii, care contine un capitol de poeme inedite si unul de referinte critice)
  • Locuri comune (1986, poezii)
  • Viata mea e un roman(1987, poezii)
  • Intr-adevar (1988, poezii, ilustrate de Andrei Paunescu)
  • Sunt un om liber (1989, poezii). Aceasta carte a fost retrasa de pe piata, in septembrie 1989, de indata ce a aparut si a revenit printre cititori in martie 1990.
  • Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustratii de Andrei Paunescu, doua editii)
  • Romaniada (1993-1994, poezii, Trilogia carunta)
  • Bieti lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia carunta)
  • Noaptea marii betii (1993-1994, poezii, Trilogia carunta)
  • Front fara invingatori (1995, poezii)
  • Infractiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare si o bibliografie de Andrei Paunescu)
  • Tragedia nationala (1997, poezii, referinte ­critice de Constantin Noica)
  • Deromanizarea Romaniei (1998, poezii, texte introdu­ctive de Nichita Stanescu, Fanus Neagu si Grigore Vieru)
  • Cartea Cartilor de Poezie (1999, editia I, integrala poeziilor aparute in volume, si un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cartile de versuri publicate de Adrian Paunescu, de la debutul din 1965, pana in 1999. Pe cat s-a putut, autorul a reconstituit si a oferit variantele adevarate ale poeziilor sale, pe care, in anumite cazuri, datorita cenzurii, le-a publicat, in volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)
  • Meserie mizarabila, sufletul (2000, poezii)
  • Mastile insingerate (2001, proze)
  • Nemuritor la zidul mortii (2001, poezii)
  • Pana la capat (2002, poezii, 3 editii)
  • Liber sa sufar (2003, poezii, 3 editii)
  • Din doi in doi (2003, poezii)
  • Eminamente (2003, poezii, 2 editii)
  • Cartea Cartilor de Poezie (2003, editie revazuta, adaugita si actualizata)
  • Intoarcerea pe Atlantida (2003, tradu­cere in limba sarba de Adam Puslojici si Radomir Andri, Belgrad, antologie de poezii)
  • Logica avalansei (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Antiprimavara (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Muguri pe ruguri (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Ninsoarea de adio (2005, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Inca viu (2005/2008, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Un om pe niste scari (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
  • De mama si de foaie verde (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Copaci fara padure (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Lehamite (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Doamne, ocroteste-i pe romani! (2006, antologie de poezii 1968-1990)
  • Suntem pe mana unor nebuni (2006/2008, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Ruga pentru parinti (2007-2008, antologie de poezii)
  • Generatia '60 - Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru (2007, teza de doctorat)
  • Libertatea de unica folosinta (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
  • Poezia patriotica in lupta cu homunculii (2009, studii critice)
  • Vinovat de iubire (2010, roman)
  • Ultima noapte pe Atlantida. Poezii vechi si noi (2010)

Referinte critice

Aurel Martin

Critica literara a relevat "structura nobila" a creatiei poetice paunesciene inca de la debutul din 1965, cu «Ultrasentimente», volum ce a impus, dupa cum certifica Aurel Martin, «un poet de netagaduit talent, inzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiana si, intr-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relatii noi intre fenomene sau intre om si lumea inconjuratoare, rasturand, daca e cazul, intelesuri vechi, propunand in locu-le altele inedite, si umpland cu eul sau omniprezent spatiile Universului.» (MarP, 245).

Paradoxul puritatii edenicului cuplu este conjugat in versuri gratios-tensionate si de mare originalitate: La-nceputul lumii noastre delirante, / Cand pamantul se tinea de soare inca, / Sau cu-o mare si cu-o Africa adanca, / Oh, doi tineri au iesit frumos din plante. // Ea - dintr-o serpeasca iedera si-a tras / Trupul ca o ceata, ca o ameteala. / El - dintr-un stejar facut-a primul pas / Dat afara de o seva inegala («Geneza»). Nunta eroului sau liric, prin "tunelul timpului", reverbereaza "familia adanca" a istoriei neamului sau, in spiritul autohton al puternicului cult al perechii: Nunta pe care am avut-o noi / Cade-n pamant, vaslind din rame rosii, / Pierzand din pitoresc si din vapai, / Si-ajunge-acolo unde sunt stramosii. // Cred ca se afla spre bunici acum, / Cutremurandu-i, leganandu-i inca, / Si mai adanc, la reci oglinzi de fum, / Spre o familie si mai adanca. («Ezitarea»).

Eugen Simion (1966)

Revolta semnificantului impotriva semnificatului, ori a semnificatului impotriva semnificantului in poezia lui Adrian Paunescu este semnalata de criticul Eugen Simion chiar din "buchetul ultrasentimentelor": «...pentru Adrian Paunescu lucrurile, ca si cuvintele, sunt prea stramte. El creste repede si haina logicii normale ramane prea mica pentru al imaginatiei sale trup. Energia interioara, condensata, este pe punctul de a arunca in aer structura formala a Ultrasentimentelor. Totusi, poemele rezista si, la sfarsit, poetul trimite un poruncitor mesaj generatiei sale: Ridica-te-n picioare, saluta, Generatie, / Am scris aceasta carte pe care o ador.» (SSra, I, 247).

Mircea Tomus (1966)

Comentand Mieii primi (1966), Mircea Tomus remarca si o «regiune calma» in creatia paunesciana din perioada eruptiei lirice a generatiei resurectionale, cu versuri ce «nu forteaza originalitatea prin mijloace violente, ci se multumeste doar cu modesta indeletnicire a exprimarii unui continut liric, in rand cu atatia alti confrati; aici autorul este sensibil si comunicativ, predispozitia pentru deturnarea in grotesc a imaginii sau pentru un anume spirit burlesc in versificare, venind fara indoiala dintr-un fond original, nu este exagerata peste limitele lirismului; din contra, il serveste luminandu-l, fara ostentatie, prin contrast: Cand toamna-n stele e foc si moarte, / Aici dorm cainii cu boturi calde / Culcate sa coaca dovlecii pe camp / - Doarme baiatul cu trupul cald, / Sus intre struguri mari intr-o vie, / Ca langa un arbore foarte inalt, / Doarme baiatul cu trupul cald, / La trupul celui care-o sa fie; mai putem intalni, in cuprinsul volumului […], cateva asemenea oaze linistite de sensibilitate discreta si lirism in cuprinsul unei poezii in general agitata de mari furtuni.» (TCar, 111 sq.); de asemenea, «cat priveste predispozitia spre simboluri», criticul nota ca «nu suntem socati de gradul de absurditate al unor raportari, desi pentru logica obisnuita nu e tocmai cel mai normal lucru sa declari ca traim intr-o pasare: Intr-o enorma pasare suntem insamantati, / Modul nostru de viata / E osul unei aripi zburatoare...» (TCar, 112).

Eugen Simion (1968)

Eugen Simion vede in Fantana somnambula (1968) "capatul" paunescianului «lirism ezoteric, ermetic - prin imagismul torential -, patimas si orgolios», dar si aspiratia respectivului lirism «la o asumare a totalitatii», ori «o mitologie lirica bazata pe un abil joc al contrastelor» (SSra, I, 247 / 252).

Ion Pop

Criticul Ion Pop apreciaza ca «de la Ultrasentimente (1965), pana la Istoria unei secunde (1971), Adrian Paunescu ramane poetul care-si clameaza patetic sentimentele si ideile, cu prezumtia de a se afla mereu in fata unei multimi chemate sa-l asculte, sa-l aprobe sau sa nu-l inteleaga, de unde tonalitatile diverse ale discursului liric, de la jubilatia cea mai neingradita, alimentata de sentimentul consonantei cu "publicul", la spectaculoasa lamentatie nu lipsita de orgoliu, a celui care se descopera monologand solitar, si la apostrofa sarcastica, necrutatoare. O fire romantica furtunoasa, greu de stapanit, din familia de spirite a unui Heliade (mai degraba, decat a lui Macedonski sau Minulescu, despre care s-a vorbit) intretine suflul liric al mai multor poeti uniti intr-o singura voce: un autor de imnuri si ode, altul tentat de dimensiunile epopeice ale poeziei, altul, un pamfletar virulent. In orice caz, indiferent de nuantele atitudinii, Adrian Paunescu este implicat in evenimente, cu vocatie pentru social, intrebandu-se (si ca foarte talentat si incisiv publicist) asupra problemelor zilei, fortand auzul colectivitatii si insinuandu-se drept constiinta reprezentativa a epocii. […] Profund implicat in real, eul poetic se afirma ca factor catalizator, cu dubii fata de tiparele impuse, cultivandu-si, prin urmare, luciditatea receptarii "intamplarilor din afara". Existenta (esentialmente sociala) nu e simplu spectacol, obiect de contemplatie detasata, ci spectacol al destinului individual in spectacolul mare al istoriei, prilej al unei permanente confruntari, in care eul poetic isi revendica o anume superioritate, intrucat are tocmai acest orgoliu al luciditatii intransigente, capabila sa "demaste" inertiile exterioare, ca de altfel si propriile momente de stagnare.» (PPg, 224 sq.).

Marin Sorescu

O treapta importanta in evolutia liricii lui Adrian Paunescu se arata in Istoria unei secunde (1972), privita cu incantare de Marin Sorescu, intr-o cronica de intampinare, apreciind modul paunescian «...in care imbina liricul cu polemicul; poezia sa este o poezie de atitudine, in primul rand; atitudine fatisa; am putea spune pledoarie - si in focul demonstratiei zaresti si coltii si lacrimile; cand Adrian Paunescu isi arata coltii, e un autor de prada: inertia, vechi apucaturi, indaratnici si sfatuitori de ocazie sunt sfasiati in largi hiperbole, facuti cu miere si otet si pusi pe munti la uscat, in privelistea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o iesire lirica, la fel de grandioasa; multe versuri iti raman in minte si farmecul lor e greu de explicat: Noi care facem oameni de zapada, / noi care sub ninsorile enorme / lasam si inimile sa ne cada / noi ce visam de-a pururi sale demne, / noi care suntem ninsi pe ochi de-a dreptul, / noi carora ne-au spart ghetarii pieptul, / noi care focul nu-l cladim cu lemne / (...) / noi care facem oameni de zapada, / fiind si noi tot oameni de zapada... Surprinde plasticitatea imaginii: Raceala dintre noi e-a ghetii pe care patineaza ingeri, sau: O, camp pe care gazii provizorii decapitara graul sfant al tarii...» (SUs, 77 sq.).

Mircea Tomus (1976)

In "talmacirea" lirica nuantata a sintagmei-titlu, de la volumul publicat de Adrian Paunescu in 1976, criticul Mircea Tomus precizeaza: «Pamantul deocamdata... inseamna deci constiinta acut responsabila ca ne aflam pe o anumita treapta a devenirii noastre, ca suntem datori cu cea mai realista orientare, situare a noastra in spatiu, ca, desigur, este bine sa numaram treptele de sub noi, dar sa nu uitam niciodata de cele care ne asteapta. […] Pamantul deocamdata... pastreaza inca, poate cu exagerata severitate, rosturile poeziei aici, jos, aproape de noi pe solul care este, uneori, si noroi. Dupa cum, pamantul deocamdata... inseamna si prozaismul deocamdata, prelungirea si constientizarea conditiei originare a gestului poetic.» (TML, 141).

Petru Poanta

Scriind despre Rezervatia de zimbri (1982), criticul literar Petru Poanta arunca o privire si asupra "coordonatelor" poeziei sociale paunesciene: «Declamator si proclamator, desfiguraza "sfintii" insa fara a caricaturiza, ci printr-o paradoxala solemnitate a rostirii. Caci Adrian Paunescu este in fond aproape un fanatic indragostit de viata. Traieste totul cu o frenezie uluitoare, cu un fel de disperare. Iubeste sau uraste paroxistic, ingenuitatea de a spune adevarurile ii da dreptul la revolta, constiinta unor posibile dezastre cosmice ii da prilejul jubilatiei eului. El intra in deceniul opt hotarat sa schimbe lumea, de unde aceasta cuprindere "enciclopedica" a tuturor problemelor si evenimentelor ei cotidiene. […] ...inca de la Manifest pentru sanatatea pamantului incepe sa apara o anume "oboseala", liric mai fertila, venind dintr-o intelepciune, daca nu a resemnarii definitive in orice caz a nevoii de simplitate. […] Autorul Rezervatiei de zimbri "trancaneste" formidabil, cuvintele se revarsa puhoaie din dictionare si se alatura extrem de capricios socand mai mult prin asemenea "intalniri" exterioare decat prin efectul liric, adeseori minim. […] Si totusi, aceasta invazie, in aparenta haotica, nu produce senzatia de plenitudine, de corporalitate a lumii, asa cum se intampla bunaoara la Ioan Alexandru. De putine ori, in lirica sa mai noua, Adrian Paunescu este un imaginativ. Si atunci "ticurile" poetului sunt mai greu de sesizat, precum in acest "peisaj" de maretie cosmica: In iarba sunt furnici, ganganii, broaste. / Si ploaia le-a trezit si le-a starnit. / Acum un calaret neobosit / E soarele pe calul care paste / Sta soarele aprins in coama lui / Si razele cu mila il tesala / Si nici un om pana departe nu-i / Si-i bine-n linistea universala. / Intregul cer e un consens ciudat / Cu cele ce abia se vad in iarba, / Iar vanturile cosmice cand bat / In mari la cal sudoarea sta sa fiarba. / Va fi apoi o liniste de pranz / Si cainii vor hauli pana departe, / In calul singur va urma un manz / Si gargarite vor pleca pe Marte...("Camp in univers")» (PRad, 7 sq.).

Eugen Negrici

Cu privire la fenomenul poetic Adrian Paunescu, criticul / teoreticianul literar Eugen Negrici noteaza: «Din marginea unei foarte vechi mentalitati estetice, care nu e inca perimata […], i se reprosa lui Adrian Paunescu, pe la inceputul carierei, lipsa de frana estetica, imposibilitatea disciplinarii materiei poetice, insusirea fanfarona de forme goale, apocalipsa verbala, rasfatul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toata lumea, direct sau implicit, sa-i recomande tanarului foarte talentat mai multa claritate, ordine si bineinteles precizie. […] S-a intamplat ca Adrian Paunescu nu a devenit, dupa prescriptiile criticii, mai limpezit, mai ordonat, iar poezia lui a continuat sa socheze ca un tipat necontrolat, dar viu. Si A. Paunescu a reusit sa convinga, a invins prin perseverenta si prin infricosarea pe care o raspandeste rasuflarea sa ciclopica. Si critica literara a acceptat, coplesita, aceasta prezenta bubuitoare, fara sa-si modifice substantial - pentru si din pricina aceasta - vechiul mod normativ de a pricepe poezia. Ea ar fi trebuit sa pretuiasca de la inceput, si fara conditii si amanari, grandilocventa, enormitatile de aceasta speta, care sunt, prin traditie, metafore ale sufletului clocotitor. […] Preferam aceste enormitati, aceste nebunii hohotitoare si excesive fiindca ele sunt semne ale acelei perceptii tur¬mentate, proprie doar marilor posedati si prevestitorilor testamentari, initiatori, fara voie, ca si ade¬sea Paunescu, de formidabile viziuni deschizatoare de cercuri.» (NegEx, I, 209 sqq.).

Eugen Simion (1971)

Eugen Simion considera ca volumul Istoria unei secunde de Adrian Paunescu «are valoarea unui manifest liric; marcheaza revenirea poeziei tinere la o formula pe care parintii ei spirituali au ratat-o: poezia politica. […] In poezia politica propriu-zisa, Adrian Paunescu foloseste fata de eveniment doua atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propozitii oraculare, fie, in sens contrar, tendinta de a inveli rana deschisa a faptului intr-o plasa de imagini aluzive. In pri¬mul caz poemul se deschide, se expliciteaza pe masura ce in cuptoarele lui incapatoare intra noi sarje de minereu verbal, in cel de al doilea se codifica, patrunde deliberat in zona aproximatiei si a aluziei.» (SSra, I, 256 sq.).

Pentru primul aspect, Eugen Simion considera a fi mai revelator, intre multe altele, ciclul ce are ca protagonist personalitatea revolutionar-democratica a lui Nicolae Balcescu, eroul roman-pasoptist fiind imaginat ca profet-aburariu ("suflet", "spirit", "duh bland"), parca "teleghidat" de zeita Clio, de spiritul justitiar al istoriei romanesti, peste pamanturile tarii, peste apele tarii, spre a nu se altera pe undeva puritatea si demnitatea natiunii noastre: Stafia lui Balcescu colinda bland prin tara, / primarii de judete sa stie ca e ea. / Ne da ocol de-atata si de atata vreme, / si parca s-ar intoarce, si parca ar pleca; ori se intreaba asupra celor ce sunt de facut, bineinteles, crestineste, ritualistic-autohton, pentru linistirea sufletului / icoanei lui Nicolae Balcescu, daca nu i se stie inca unde se afla cu exactitate mormantul marelui erou, de pe cand era exilat la Palermo-Italia: Ce facem cu Balcescu, noi, cei care-l cunoastem ? / Ce-i de facut cu gandul si cu stafia lui ? / Se-nvineteste-n hohot tarana tarii noastre, / un plans si o ruina adie spre statui... («Stafia lui Balcescu» - PIst, 32).

Alte opinii

Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Paunescu, insumand peste 300.000 de versuri, asadar depasind cea mai intinsa epopee a lumii, Mahabharata (215.000 de versuri), realitate lirica fara asemanare, nu numai in istoria literaturii romane, ci si in literatura universala, creeaza impresia / certitudinea ca ne aflam in fata unei impresionante uzine de poezie, a carei "productie", potrivit conceptiei paunesciene despre misiunea poetului / poeziei, inseamna "armonie in salbaticie": Ca omenirea-i un ciudat amestec / De violenta si de duiosie, / Raget de leu in ou de ciocarlie, / Dar toata lumea trebuie sa stie / Ca nu-i poetul animal domestic, / Ci armonie in salbaticie. Poetul trebuie sa fie in stare de orice sacrificiu, pentru Patria sa, pentru semenii sai, sa-si uimeasca mesianic poporul prin biruintele sale: Daca mi-as da pentru gloria tarii o mana, / Poate chiar mana dreapta cu care scriu, / Poate numai atunci v-ar fi limpede intr-un tarziu / Cine sunt si ce-nsemn in cultura romana. // […] // Sunt Poet ce-nvinge, armonie a salbaticiei spontane, / Ma simt ca o teava de tun pregatita-ntre doua icoane. («Eu, cel care va irita» -PTiub, 454). Mai nuantat decat in alte texte pe aceeasi tema, in lungul poem, Poetul ca totalitate, datand din 28 iulie 1989, Adrian Paunescu isi exprima crezul sau literar, conceptia despre misia / misiunea creatorului de arta a cuvantului. Mai intai subliniaza ca Poetul este inzestrat cu un alt tip de privire, amendabila dinspre ens-ul comun pentru estomparea granitelor, a spatiilor dintre obiecte, ceea ce s-ar talmaci prin capacitatea de a observa "numitorul comun" al celor ce alcatuiesc universul nostru, constientizand ca respectiva "calitate" este semn al adevaratei poezii: Poetul trece printre lucruri cu o privire imprecisa / si simte-n el vinovatia de-a nu putea deosebi / o stea din cer, de o ulcica, de pe pamant, sau de-o caisa / si afla azi ca viciul asta e semnul marii poezii. (PPcenz, 526); apoi, poetul este totalitate, structura-paradox, in care se ingemaneaza extremele pana "la confuzie", tot ceea ce tine de sfera binelui si de sfera raului, cum, de altfel, si in ceilalti indivizi umani, numai ca il deosebesc de acestia mesianismul sau, convingerea, credinta ca este un Iisus Hristos al unei noi Invieri; are inaltul spirit justitiar, fericindu-l «puterea de-a nu nedreptati pe nimeni», poate, si din perspectiva stiintei sale de a se face nemuritor, pregatindu-se pentru o viata de dincolo de moarte, chiar daca in aceasta viata traieste "stramb", cu bacoviene aripi de plumb:Poetul e totalitate cu fiecare gest al sau, / e avocatul din oficiu, mereu al cauzelor toate. / Exista binele si raul ? Poetul e si bun si rau ! / Poetul nu se cantoneaza, poetul e totalitate. // […] // Pentru poet nu prea exista nici adunari si nici scaderi, / iar impartirea si-nmultirea degeaba trag in el cu tunul, / el crediteaza amanuntul, Hristos al altei invieri... Poetul trebuie inteles ca totalitate, nu ca sinteza ori ca rest, fiind - la "stricarea" ordinii lumii - «o forma de protest», deoarece fiecare rost adevarat al lumii s-a conservat intr-unul dintre versurile sale; este "mereu cinstit cu sine", fiind de partea lumii in intregul ei; are luciditatea de a se oferi drept jertfa de sange pentru mentinerea partilor in sacrul intreg cosmic, ceea ce il determina sa cante jertfa intru innobilarea lumii / universului […] Din perspectiva poetului traind ca om liber, in «hemoragia libertatilor inutile», intelege absoluta necesitate a libertatii sale in armonie cu celelalte libertati, pledand pentru ordine, nu pentru haos, pentru legea ca forma a libertatii, deoarece «bronzul fara forma / nu va fi niciodata monument»; libertatea de creatie inseamna si destinatie; poetul declina liric raportul libertate - necesitate cu deosebit patos: Nici o libertate / n-are nici un rost / singura, / fara setea de ea, / […] // Bronzul fara forma / nu va fi niciodata monument, / libertatea fara necesitate / nu va fi niciodata creatie... («Sunt un om liber» - PS, 5 sqq.). Poetul este "magazinul" lacrimilor / durerilor lumii, poezia fiind transcriere de "stari care dor", versul - "plans" al conditiei umane: «transcriu doar niste stari care ma dor / si scriu un vers atunci cand nu-l pot plange» (Inevitabila poezie - PS, 311). Trupul poetului nu este barbiana «fosnire matasoasa a marilor cu sare», ci «un port la stranii mari»; poetul nu are «vreo pretentie de a urca / pe scari ierarhice, in veacu-acesta», in varful piramidei sociale, dar el este mai mare decat imparatul, regele, presedintele, decat omenirea toata, pentru ca oamenii, poporul salasluiesc in spatiile poeziei / versurilor sale: Eu pot sa ma-ndoiesc, dar nu ma-ndoi, / si ca poet, voi toti luati aminte, / oricum, eu sunt mai mare decat voi / ca v-am inchis la mine in cuvinte. // In viata tuturor la fel tresar, / de iesi in fata lumii cu trufie, / sef de birou, sau sef de aprozar, / de rangul tau, deloc nu-mi pasa mie. Este constient de adevarul ca fara poeti omenirea "s-ar inanimaliza", ar recadea in regnul necuvantatoarelor; poezia inseamna iesire din regn, calea spre Dumnezeire, spre mirabilele puteri ale Logosului creator de universuri: Fara poeti, pamantul ar mugi, / si casele s-ar stinge fara teatre, / si noaptea nu s-ar mai sfarsi in zi / si pruncii ar putea atat, sa latre. // Desprinderea de regnul animal, / intrarea in limbuta noastra oaza, / ca si proiectia in ideal, / prin poezie se realizeaza ! / Si orice litera pe care-o scriu / la voi adanc in sange se resimte, / ca un ceresc, nedezmintit pariu / de din¬colo de legi si de cuvinte. // Eu simt ca am puterea sa va schimb / cu un poem al meu, fara de moarte... (PS, 312). Poezia inseamna viata, triumf al omului in fata mortii universale; si de aceea o daruieste semenilor, o lasa testamentar poporului sau, omenirii intregi, generatiilor prezente si vii¬toare, chiar sub blestem: Asupra voastra las acest blestem, / ca-n viata voastra, orice-ar fi sa fie, / prin orice rani ar fi sa-ntarziem, / sa nu va despartiti de poezie(«27 august 1988, Nasaud-Bistrita» - PS, 313). Poetul Adrian Paunescu a reusit, in anii totalitarismului, "sa mobilizeze masele", indeosebi noua generatie, intru receptarea "poeziei si muzicii tinere", umpland pana la refuz stadioanele Romaniei, realitate fara asemanare la scara planetara; caci vazuta ca "spital de urgenta" al sinelui, poezia devine si "spital de urgenta" al ens-ului ce se regaseste in ea, al omenirii intregi […].

«Puterea de a dainui a unui popor prin istorii - dupa cum subliniaza criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu - nu o constituie "banii", ci consta in cultivarea "sfintei gradini" a limbii sale, a valorilor poeziei sale si ale tuturor artelor sale, in capodoperele / monumentele sale culturale, pe care le lasa mostenire urmasilor si, astfel, intregii umanitati» (TGrp, 443):Si forta ni-i aici, nu nicaierea, / In arta si-n altare, nu-n monede. // Sunt niste maici in jurul turlei sfinte, / Si-n jurul Operei de Arta Pura, / Pazeste-le si tine-le, Parinte, / La cate vad si simt si stiu si-ndura. // Ca la o limpede rascruce-a soartei, / aflam aici ce adevar ia fiinta: / credinta creste prin puterea artei, / iar Arta izvoraste din Credinta. («Credinta si arta» -PPcenz, 310).

Incepand cu Istoria unei secunde (1972) si continuand cu volumele: Repetabila povara (1974), Pamantul deocamdata(1976), Manifest pentru sanatatea pamantului (1980), Iubiti-va pe tunuri (1981), Rezervatia de zimbri (1982), Totusi, iubirea (1983), Manifest pentru mileniul trei (1984), Sunt un om liber (1989), Poezii cenzurate (1990), Trilogia carunta (1994) etc., Adrian Paunescu pune in lumina istoriei literaturii noastre cel mai puternic filon de poezie sociala, de poezie politica "la zi", unde mesianismul cunoaste cea mai incandescenta incarcatura lirica inregistrata vreodata de la Octavian Goga si pana in prezent. Nu exista problema sociala / politica importanta, din tara, ori de pe planeta, care sa nu fie conjugata cu patosul caracteristic, la moduri epico-lirice, in autentice registre stilistice paunesciene, de la problema parintilor din perioada socialismului, carora fiii - cu castigurile / salariile lor - nu le puteau asigura o batranete linistita (situatia neschimbandu-se nici dincoace de 1989), cum, de pilda, in memorabila, in sfasietoarea elegie, ce poarta titlul "Repetabila povara" - Cine are parinti pe pamant nu in gand, / mai aude si-n somn ochii lumii plangand. // […] // Umiliti de nevoi si cu capul plecat, / Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat, // […] // Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal, / Te intreaba de stii pe vreun sef de spital... -, pana la problema "vanatorii de Romani" (...Maresalii stelei sangerande / Ies la vanatoare de romani. // […] // Circ pe Prut si cimitir pe Nistru, / Sange nou nazare in fantani... - «Vanatoarea de romani», 26 mai 1993, in vol. «Romaniada» / PTC, I, 137 sq.), ori a ingrijirii cimitirelor de eroi-romani din strainatate (din poemul «Cimitir de romani la Haguenau»: Hei, soldati romani fara de rude / Nimeni nu-i asa sarman ca voi, / Dumnezeu din ceruri nu aude / Dorul vostru de-a pleca 'napoi. // Nimeni nu va face parastasul, / Multi raman soldati necunoscuti, / Moartea nu va-ntreaba cat e ceasul / Nici de rangul marilor virtuti. // Pentru voi istoria e oarba... // ... Cu pamant strain sucit pe oase / Voi de-abia inaintati prin cer / Tragice morminte glorioase / Vamesii nici acte nu va cer. // […] // Peste nestiuta noastra moarte, / Viata e un cinic paradox, / Auziti si voi cum, de departe, / Bate-acelasi clopot ortodox. - PTC, II, 190 sq.). Nu scapa ochiului cu laser liric nici chestiunea "democratiei pe stomacul gol":Cu noi biografii si alte nume, / Ne-mpleticim gretos in temenea, / Nu-i libertate in aceasta lume, / […] / Nu mai avem nici apa si nici paine, / Democratie pe stomacul gol. // Se-aude, de aproape, de departe, / Un ordin fara drept la alt apel, / Acest popor e condamnat la moarte, / L-au anesteziat in chip si fel. // Teroare, prostitutie si ura, / Coruptie, tradare si incest / Si toti se umilesc si se injura. / Suntem, probabil, cei mai tristi din Est. // Partidele se bat in targ cu pietre. / […] // Ne insotesc tentatiile toate, / Dar nu mai vrem, oricat ne-ar amagi, / Acest import-export de libertate, / In schimbul ieftinitei Romanii.(«Democratie pe stomacul gol», in volumul «Bieti lampagii» / PTC, III, 109 - 113) etc. Galaxia lirica a lui Adrian Paunescu, indeosebi prin poezia sociala / politica, profund reverberatoare de suflet romanesc, de constiinta de neam, de etica nationala, se releva intr-un veritabil si incendiar "manifest" pentru mileniul al III-lea. (TGrp, 440 - 449).

Distinctii si omagii

In iulie 2003, Adrian Paunescu a fost decorat de presedintele Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul national Steaua Romaniei, in grad de Cavaler.[6]

La implinirea varstei de 67 de ani i s-a acordat "Meritul academic" pentru creatia literara si pentru sustinerea proiectelor Academiei Romane.[7]

Sunt cunoscute doua statui (busturi) ale poetului:

0 comentarii3185 vizualizări20 iulie 2011




rss 2.0
rss 2.0