Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Justitie Sambata 30 Mai 2020 - 8392 vizitatori azi
Drepturile cadrelor medicale implicate in lupta impotriva COVID-19 si a urmasilor lor.

In data de 23 aprilie 2020, Camera Deputatilor a adoptat Proiectul de Lege pentru recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-191 (in continuare "Proiectul"), adoptat deja de Senat in 8 aprilie 2020. Analiza care urmeaza este aplicata pe varianta proiectului trimis Presedintelui Romaniei spre promulgare in 23 aprilie 2020.

 "Scopul acestui proiect de act normativ il reprezinta recunoasterea meritelor personalului medical implicat in actiuni medicale impotriva Covid-19 prin acordarea unor drepturi atat celui ce face parte din personalul medical, cat si urmasilor acestuia, daca decesul sau survine ca urmare a complicatiilor infectarii cu SARS-CoV-2." afirma Dumitru Balea, avocat Iordachescu & Asociatii

 Vom  stabili, in cele ce urmeaza, care sunt categoriile de personal medical la care se refera dispozitiile Proiectului (1), persoanele care beneficiaza de drepturile prevazute de Proiect (2), in ce constau aceste drepturi si conditiile in care pot fi accesate (3). 

(1) Personalul medical caruia Proiectul i se aplica

 

Articolul 2 din Proiect prevede personalul medical care intra sub incidenta Proiectului:

a) personalul medical de specialitate si personalul auxiliar sanitar din acele unitati sanitare (spitale, farmacii, cabinete de medicina de familie ori de medicina dentara etc.) implicate direct in actiuni in actiuni legate de prevenirea, gestionarea si combaterea infectiilor cu COVID-19;

b) personalul medical si paramedicii militari din structurile aflate in coordonarea Departamentului pentru situatii de urgenta (din cadrul MAI), implicati direct in actiuni si misiuni legate de prevenirea, gestionarea si combaterea infectiilor cu COVID-19;

c) personalul cu pregatire paramedicala din echipajele SMURD;

d) tot personalul din spitalele care acorda asistenta medicala pacientilor testati pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 si din spitalele de suport pentru pacienti testati pozitiv sau suspecti de infectare, cuprinse in listele din anexele 2 si 3 ale Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 555/2020.

 

(2) Persoanele care beneficiaza de drepturi 

Vor beneficia de drepturile cuprinse in Proiect personalul medical enumerat la punctul anterior si, in cazul decesului cauzat de conditiile de munca, urmasii. Adica, prevede art. 2 alin. (2), copiii si sotul supravietuitor. Daca nu exista copii si sot supravietuitor, iar cadrul medical decedat era singurul sustinator al parintilor sai, vor beneficia si acestia de drepturile continute in Proiect. In cazul decesului, familiei defunctului sau persoana care a suportat cheltuielile ocazionate de deces va primi un ajutor patrimonial pentru acoperirea acestor cheltuieli.

 

(3) Drepturile acordate si conditiile de accedere 

Exista mai multe categorii de drepturi acordate prin Proiect, constand fie intr-un spor salarial acordat direct personalului medical, fie in drepturi pentru urmasi sau parinti, respectiv un ajutor pentru inmormantare.

Personalul medical enumerat la punctul (1) care executa, conduce sau coordoneaza misiuni si sarcini de serviciu in conditii de pericol deosebit beneficiaza pe durata starii de urgenta si timp de 3 luni dupa incetarea acesteia de un spor salarial de pana la 30% din salariul de baza. Chiar daca personalul medical va continua sa acorde tratament pacientilor infectati cu SARS-CoV-2 si dupa trecerea celor 3 luni de la incetarea starii de urgenta, nu va mai beneficia de acest spor.

Cuantumul exact al sporului si categoriile de personal medical carora le va beneficia se vor stabili prin ordin al Ministrului Sanatatii in 15 zile de la intrarea in vigoare a Proiectului. Acest spor salarial va putea fi cumulat cu alte sporuri, premii, indemnizatii, neluandu-se in calcul pentru determinarea limitei maxime de 30% din salariul de baza, ce nu poate fi depasita de cumularea tuturor acestor venituri suplimentare, limita impusa prin art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice. Adica, daca un medic deja a atins limita maxima de 30% prin cumularea altor sporuri, premii, indemnizatii etc. anterior aplicarii sporului prevazut de Proiect, acest din urma spor se va adauga la salariul medicului, putandu-se ajunge cumulat la venituri suplimentare de maxim 60% din salariul de baza.

Urmasii celor care intra in definitia personalului medical in intelesul Proiectului si care decedeaza ca urmare a complicatiilor cauzate de infectarea cu SARS-CoV-2 vor beneficia de urmatoarele drepturi si daca indeplinesc anumite conditii:

a) Ajutorul suplimentar pentru deces, in cuantum egal cu de doua ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, care este in anul 2020 de 5.429 lei, conform Legii nr. 6/2020 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2020.

b) Pensie de urmas pentru copil pana la implinirea varstei de 18 ani sau de 26 de ani daca isi continua studiile. Proiectul nu arata cuantumul pensiei, dar consideram ca va fi de 75% din salariul de baza, ca in cazul pensiei de urmas pentru sotul supravietuitor.

c) Pensie de urmas pentru sotul supravietuitor egala cu 75% din salariul de baza avut de defunct la data decesului.

d) Asistenta medicala si medicamente gratuite in cadrul retelei sanitare a Ministerului Sanatatii sau, dupa caz, ministerele cu retea sanitara proprie, cu decontarea cheltuielilor de catre acestea.

e) Scutirea de la plata impozitului pe terenul si pe cladirea folosita ca domiciliu aflate in proprietate sau coproprietate.

 

Sotul supravietuitor va beneficia de drepturile enumerate la lit. c), d) si e) numai pana cand se va recasatori.

Parintii cadrului medical sau auxiliar defunct vor beneficia de un ajutor lunar in cuantum de 37,5% din salariul de baza avut de la data decesului.

Pensia de urmas si ajutorul lunar pentru parinti nu vor putea fi cumulate de acestia, cu pensia pe care ar avea dreptul sa o primeasca in temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. In terme de 15 zile de la acordare drepturilor continute de Proiect, beneficiarul va trebui sa opteze intre aceste drepturi si pensia ce i s-ar cuveni potrivit Legii nr. 263/2010.

 

In incheierea Proiectului se stabileste data de 11 martie ca Ziua personalului medical, pentru recunoasterea onorifica a meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19.

 

"Cu toate ca acest cadru nu permite o analiza amanuntita a Proiectului, din lectura acestuia rezulta conditii destul de restrictive si recompense materiale destul de restranse ce se vor acorda personalului medical implicat in lupta impotriva pandemiei. Mai mult decat un ajutor material pentru medici si personalul auxiliar din sistemul sanitar, acest Proiect pare sa fie o justificare a clasei politice ca a facut ceva (putin) pentru persoanele pe care profesia le expune cel mai mult riscului de infectare cu SARS-CoV-2." incheie Dumitru Balea, avocat Iordachescu & Asociatii.

0 comentarii1036 vizualizări27 aprilie 2020




rss 2.0
rss 2.0