Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Patriotism Luni 06 Aprilie 2020 - 2230 vizitatori azi
ROMANIA - ULTIMUL BAL sau "Tot ce-i romanesc nu piere"?

Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva Romania?  ROMANIA - ULTIMUL BAL.

In loc sa fim o tara numai frati,

Simtim, in noua epoca barbara,

C-am fost, in viata noastra, blestemati

S-ajungem chiriasi la noi in tara.

 

Din tot ce facem, nu avem nimic,

Ne macina straine interese,

Faina noastra n-are spor nici pic,

Nici painea in cuptor nu ne mai iese.

 

Traim acelasi tragic simtamant,

Sub politicieni si sub contabili,

Ca noi, ca neam, avem destinul frant

Si suntem de prisos si nerentabili.

 

Umili, ne cerem scuze de la toti,

Ca nu ne-au chinuit destul in viata,

Si ne conduc niste fanarioti,

Ce pe cei mici tradarea ii invata.

 

Poet nebun, ce vorbe mai indrugi,

De zici ca esti din neam ce nu se lasa,

Cand am ajuns in tara noastra slugi

Si suntem cersetori la noi acasa?

 

Si vii, si morti, amestecati acum,

Dispusi sa emigreze se arata,

Mormintele se pregatesc de drum,

In Romania deromanizata.

 

Sus-pusii nu mai au nimica sfant,

Ca pe cravate, juramantu-si schimba,

Nu mai avem nici fabrici, nici pamant,

Vorbim si  limba noastra-n alta limba.

 

Si-acum se-aude clopotul final,

Vin vremuri de urgie si de grindeni

Si este seara ultimului bal,

Din zori, vom fi romani de pretutindeni.

 

Probabil, maine-aici va fi pustiu

Si toti in pribegie vom porni-o,

Drum bun, popor pierdut la un pariu,

Adio, mama patrie, adio!

 

ADRIAN PAUNESCU -  Publicat pe 08 nov. 2010

https://www.youtube.com/watch?v=adww0Bcg2QI#t=16

 

 

***  

 

 

Tot ce e romanesc nu piere  de JEAN MOSCOPOL

https://www.youtube.com/watch?v=tZjVlMvvsO8

1. Graiul dulce ce ne infrateste
Niciodata nu va fi uitat,
Caci in el se-ascunde si traieste
Tot ce-i mai frumos si mai curat.
Pe campie si in munti rasuna
Glasul vitejesc clocotitor,
Care toate inimile-aduna
Pentru un destin nemuritor.
El este goarna ce n-o auziti
Si spune tuturor cei despartiti:

 

REFREN:   Tot ce e romanesc nu piere,
Si nici nu va pieri !
Oricat vom indura, juram sa fie asa
Caci tot ce-i romanesc nu piere
Si nici nu va pieri !
Romanul stie sa infrunte ceasul greu,
El crede in dreptatea lui si-n Dumnezeu.

Cand tara viata ne va cere
Noi o vom darui,
Cand ceasul va sosi
Noi sa platim vom sti,

Caci tot ce-i romanesc nu piere
Si nici nu va pieri !

 

2. Reinvie-n mine tot trecutul
Plin de tinerete si avant,
Glasul celor ce si-au dat tributul
Iarasi ne trimite-al lor cuvant:
Peste soarta noastra neclintita
Orisice furtuni se vor zdrobi
Luminand a neamului ursita,
Soarele din nou va rasari.
Romani fiti gata cand veti auzi

Semnalul care va va dezrobi:

REFREN

*** 

 

 



 

    "Mama draga, Romanie, iarasi iti cerem iertare ca ti-am jefuit trupul, ti-am risipit bogatia si am deschis portile sufletului nostru pentru duhuri straine, venite de aiurea nu pentru binele nostru, ci pentru pieirea noastra. Ne credem liberi, draga Mama, Romanie, dar suntem sclavii acestor duhuri ciudate, care ne soptesc ca nu exista Credinta, Neam si Tara, chemandu-ne sa aflam casa in Noul Babilon al acestei lumi ratacite. Am ajuns sa ne rusinam de Tine, draga Mama, Romanie, ne-a otravit sufletele mandria de a fi constructori ai Marelui Turn Babel. Nu mai stim ce inseamna, cu adevarat, draga Mama Tara, a fi crestin, a fi roman…" 

(Pr. Marcel Seliste)

 

 

*

"Trebuie sa ne intrebam, chiar azi, de Ziua Nationala, de ce se incearca, de 25 de ani incoace, si s-a incercat si mai abitir cu prilejul alegerilor din noiembrie, antagonizarea si dezbinarea romanilor. Dezbinarea face parte dintr-o inginerie sociala aplicata ieri de comunisti si, pe cat se pare, reluata astazi cu zel de neoliberali. Instigarile la ura si la revolta impotriva unui "dusman de clasa" ne intorc cu gandul la vremurile de trista amintire". (Irina Bazon)

 

 

CE (MAI) ESTE DRAGOSTEA DE TARA ASTAZI ."Ce ne mai spune noua, oameni ai acestor vremuri, dragostea de tara?

Intre ramasitele ideologiei patriotarde, ale nationalismului ceausist de parada, astazi pe moarte, si cosmopolitul ubi bene, ibi patria, impartasit atat de tinerii nostri occidentalizati, fie la universitatile Apusului, fie la plantatiile de capsuni, pare ca dragostea de tara ramane ceva vag, imprecis. Alteori, pentru a parafraza pe Caragiale, pare ca dragostea de tara la romani e sublima, doar ca lipseste cu desavarsire.

Dragoste de tara, chiar pana la lacrimi, pretinde ca are si cel care vrea sa ne dizolvam in structuri supranationale ca Statele Unite ale Europei, si cel care vrea sa schimbe totul in tara, intr-o manie a reformismului care vrea sa patrunda in toate straturile societatii, de la mentalitati la institutii, si cel care vrea sa ne vanda resursele naturale pe o nimica toata, sau cel care dispretuieste profund poporul pe care ar vrea sa-l vada, din prea multa dragoste probabil, modernizat cu forta.

De sentimentele nationaliste se folosesc si cei care vor sa capitalizeze nemultumirea sociala in propriul folos si pentru propria agenda politica. Asta la nivel politic.

La nivel cultural, exista o adevarata vrie a unui exceptionalism romanesc intors pe dos care vede in Romania un fel de mahala amorfa, lipsita de orice valoare intrinseca, resimtind faptul de a trai in aceasta tara ca o nenorocire, ca un blestem fatal. E o adevarata manie in aceasta flagelare ipocrita a Romaniei si a faptului de a fi roman, ipocrita deoarece, de obicei, acest discurs vine din partea unor  "elite" care se percep superioare, europenizate, occidentalizate, total diferite de mahalaua populara, care nici nu se mai ostenesc sa-si ascunda dispretul fata de orice inseamna  romanesc.

Dar, poate, cel mai grav fenomen legat de acest subiect este persistenta unei mentalitati dominante, mai ales in ultimele doua decenii, conform careia interesele nationale, interesele romanesti, se confunda cu o anume agenda politica straina (respectiv, euro-atlantica) sau cu una economica straina (in speta, neoliberala). Dincolo de discutia geopolitica sau strict economica ce are componentele sale tehnice in care nu ne adancim, ceea ce trebuie subliniat este faptul ca, pentru elita noastra si structurile formatoare ale opiniei publice, punctul de vedere romanesc in chestiunile esentiale, strategice, ale tarii, nu exista.

Sigur ca, declarativ, s-a repetat pana la satietate ca interesele nationale se confunda cu cele ale structurilor euro-atlantice, insa, in realitate, ceea ce s-a obtinut in acesti din urma ani a fost disparitia completa a continutului ideii de interes national. A avea interes national inseamna a constientiza, in primul rand, faptul ca existi ca natiune, ca stat national, cu anume resurse, intr-o anume pozitie geopolitica, cu anumite mize fundamentale, seculare, de urmarit, si, in al doilea rand, sa faci exercitiul unei judecati proprii asupra realitatilor istorice si actuale in care sa tii cont de ce esti, ce ai si ce ai mostenit (cultural, social si economic). Or, chiar mai grav decat diversele angrenaje institutionale in care Romania a intrat sau diversele sale optiuni, este tocmai renuntarea completa la acest exercitiu propriu de gandire in urma caruia sa obtinem o perspectiva romaneasca nu doar asupra problemelor de importanta locala ci chiar asupra marilor teme care framanta omenirea.

In acest sens, sa ne gandim la o situatie ipotetica: sa presupunem ca un jurnalist britanic ar vrea sa sintetizeze pozitii specifice tarilor europene fata de subiecte actuale.  Sa zicem ca intrebarea acestuia ar fi: Ce zic ungurii, bulgarii, sarbii si romanii despre criza economica si raporturile cu Apusul?  Jurnalistul poate nota anumite pozitii conturate clar de unele din aceste natiuni prin decizii strategice care reflecta interesele acestor tari.

 Ungaria, de pilda, isi protejeaza micii agricultori si supune bancile si supermareturile la taxe mai mari, pentru a proteja interesele populatiei autohtone, si reuseste sa scada preturile la energie si gaze. Pe plan geopolitic, Ungaria incearca sa redevina la fel de influenta in Europa Centrala ca pe vremea trecutului sau imperial. Bulgaria negociaza la doua capete, atat cu Rusia cat si cu SUA, si reuseste, la randu-i, sa obtina contracte avantajoase cu Gazprom prin care sa scada preturile la energie si gaze pentru populatia sa, respingand ferm, totodata, orice acord cu FMI, pe care-l considera responsabil de agravarea crizei economice. Serbia a inceput si ea sa puna conditii Uniunii Europene, mai ales in ceea ce priveste sensibilul dosar Kosovo.

 Dar Romania? Aici jurnalistul britanic nu ar trebui sa se uite catre Bucuresti sau catre agenda conducatorilor Romaniei, ci la Bruxelles, la Washington si la FMI. Pentru ca nu ar gasi decizii strategice care sa reflecte interesele romanesti, ci doar o aplicare obedienta a directivelor europene sau de la FMI, sau o aliniere fara rest la agenda americana. Asa se face, ca, desi are mai mult gaz si hidrocarburi decat cele trei tari mentionate, totusi in Romania gazele si energia se scumpesc, pentru ca se aplica o directiva europeana de liberalizare a preturilor al carui unic scop este avantajarea companiilor straine (occidentale) care fac profit vanzandu-ne noua, propriul gaz, mai scump. Pe plan geopolitic, asistam la aceeasi lipsa a elementului romanesc in agenda externa a Romaniei (cu singura exceptie a atitudinii pe tema independentei Kosovo, cine stie pana cand). Pe buna dreptate, jurnalistul nostru britanic s-ar putea intreba ce se intampla cu Romania? Pentru ca aceasta tara, din punct de vedere al intereselor si deciziilor strategice, pur si simplu pare ca nu exista… Ci exista doar interese straine, corporatiste, agende ale unor puteri politice si economice aplicate de niste executanti locali.

In aceste conditii, dragostea de tara ar insemna, de pilda, capacitatea de a identifica potentialul si vocatia acestei tari. Romania are un potential anume prin populatia, resursele, asezarea sa, care, daca este identificat si valorizat corect, poate duce la o asezare economica si sociala care, daca nu ar duce la bunastare, ar putea genera macar o stare decenta pentru toti locuitorii sai.  Pentru aceasta, insa, ar fi nevoie de o renuntare la ideologia dominanta astazi in Romania, neoliberalismul economic, adica dogmatismul de tip FMI/UE conform caruia trebuie privatizat (adica vandut pe o nimica toata) orice, chiar si companiile strategice, chiar si resursele naturale vitale, chiar si monopolurile naturale, adica acele componente pe care nicio tara care a vrut sa se dezvolte nu le-a instrainat si nici nu le-a lasat in logica economiei de piata.

De asemenea, Romania, prin specificul sau cultural, prin trecutul, traditiile, ortodoxia sa, prin acea virtute a omeniei manifestata (odinioara) in randuielile politice si sociale, are vocatia de a avea un punct de vedere propriu asupra crizelor multiple care zguduie intreaga umanitate in zilele noastre. Dar, desigur, pentru ca aceasta vocatie sa se implineasca, ar fi nevoie sa se renunte la occidentalismul inept, steril si indobitocitor in care ne-am infundat de atatia ani, conform caruia Romania nu are nimic propriu de zis ci trebuie sa se reeduce prin modernizare/ occidentalizare.

Trebuie remarcat faptul ca atat neoliberalismul cat si occidentalismul nu sunt altceva decat instrumente foarte eficiente de promovare a unor interese straine - economice si geopolitice - pe spezele, cheltuiala si riscurile romanilor. Ne merge rau, ca tara, nu atat pentru ca exista interese imperialiste, meschine, cinice, fata de noi, caci acestea au existat, ca si nedreptatile, de cand lumea. Ci ne merge rau pentru aceste interese adverse, aceste mecanisme si puteri exploatatoare, sunt prezentate drept altceva decat ceea ce sunt. Anume, politica lor de colonizare nemiloasa a fost prezentata, prin neoliberalism, drept singura cale de prosperitate posibila, iar subordonarea stricta intereselor lor geopolitice drept singura cale de protejare a securitatii nationale.

Este o manipulare propagandistica prin care raului i se spune bine si binelui rau, o adevarata logica orwelliana in care oamenii sunt indoctrinati sa creada ca jaful este economie si expunerea la riscuri militare este securitate.

In acest fel, am putea rescrie - inca odata - intreaga istorie a romanilor, considerand jafurile din trecut ale tatarilor drept actiuni de binefacere prin care se incuraja, nu-i asa, circulatia bunurilor, marfurilor si persoanelor in zona, iar folosirea Tarilor Romane drept teatru de operatiuni militare o binecuvantare caci abia asa intra in contact prostimea autohtona cu cizmele nemtesti civilizate. Ce daca acele cizme se "odihneau" pe cate un grumaz de iobag… Aveau toc? Aveau. Erau din piele si erau lustruite? Erau. Deci iobagul trebuia sa inteleaga si sa multumeasca pentru privilegiul de a fi calcat de o cizma asa civilizata.

Pentru a putea face acest lucru, pentru a demitiza si deconstrui propaganda dominanta occidentalista, pentru a identifica nevoile reale si potentialitatile tarii avem nevoie, cel mai mult, de un  discernamant romanesc. O capacitate de a cerne, distinge, judeca in functie de propriile noastre criterii. Preluarea nediferentiata a curentelor occidentale nu face ravagii doar pe taram economic, acolo unde ajungem sa consumam numai din import, ci si pe plan intelectual-cultural. Daca soarele rasare acum de la Apus, atunci nici academic noi nu mai existam, caci nu mai exista reflectie/ gandire/cercetare serioasa romaneasca pe niciun domeniu relevant. 

Temele, termenii, conceptiile, toate sunt de imprumut si, astfel, avem o infrastructura intelectuala de imprumut, total opaca realitatilor curente autohtone.

Apoi, doar un discernamant si o capacitate de judecata proprii nu sunt de ajuns. Din pacate, un aspect la care noi, romanii, suntem prea deficitari, este capacitatea de actiune colectiva. Sau, in termeni duhovnicesti, impreuna-lucrarea. Capacitatea de actiune colectiva este un semn ca o societate este vie, ca oamenii se organizeaza, in diferite grupuri, asociatii, forme colective, prin care militeaza pentru drepturile lor sau pentru anumite teme morale, economice, sociale. Stim foarte bine ca, la noi in tara, societatea civila, ce ar trebui sa desemneze tocmai aceasta societate vie, a fost, de fapt, un alt teren de promovare a intereselor si ideologiilor occidentale sau, daca nu, un loc de promovare a intereselor de "clan" politic autohtone. Au mai existat si exista sindicate, a caror forta de mobilizare este, insa, incerta, nesigura, fiind oricum transformate in vehicule politice, arondate intereselor electorale. Cum satul romanesc a fost cu totul desfiintat ca entitate obsteasca, de sine statatoare, atunci incepem sa intelegem de ce societatea romaneasca e atat de absenta la nivel de actiune colectiva.

Din pacate, ne lipseste increderea reciproca, fiind transformati de comunism si capitalism intr-o societate anomica, individualista, in care oamenii pur si simplu nu mai au constiinta unei sorti comune, a unei comunitati, a apartenentei si unitatii. 

Pana si lucruri simple ca buna vecinatate, ca decizii comune de a contribui, in comun, pentru imbunatatiri utilitare, sa spunem, sunt foarte rare la noi, prilej de scandaluri, certuri, invidii, discutii nesfarsite. Asadar, de fapt, in tara noastra lipsesc retelele sociale, acele tesuturi care formeaza miezul unei societati, nuclee de dezbatere si de mobilizare a oamenilor atunci cand la mijloc sunt chestiuni importante pentru comunitate sau pentru intreaga natiune.

E drept ca, in aceasta privinta si raportat la potentialul material si spiritual, cel mai prost stam chiar noi, oamenii din Biserica. Doar daca ne gandim la ce a insemnat Biserica in istoria mai veche a poporului nostru, cand, prin reteaua de manastiri, parohii, asezaminte filantropice si de invatamant, bolnite, practic alcatuia osatura acestui neam, structurandu-l, formandu-l, cultivandu-l, execitand o influenta inegalabila si imposibil de zdrobit, ar trebui sa avem o imagine despre ce ar trebui sa fie si astazi aceeasi Biserica. 

Cea mai mare tragedie pe care o traim este ca anomia, lipsa de solidaritate, certurile si rivalitatile au intrat si in Biserica si, in ciuda infrastructurii care inca exista - doar mai avem parohii, manastiri, asezaminte - practic oamenii care sa formeze retele sociale sau organizatii sunt foarte putini si cu o capacitate restransa de actiune si impact. Poate este si un semn ca suntem prea risipiti in cele ale lumii, dedicand un loc preocuparilor duhovnicesti in intimitatea noastra, nu ca o dimensiune cu mai puternice conotatii si implicatii social-comunitare. Crestini fiind, stim insa ca datoria noastra este sa fim Evanghelii vii si ca nu putem ascunde lumina sub obroc…

In cele din urma, dragostea de tara nu este o adeziune ideologica. Dragostea este un act de cunoastere, spunea un filosof roman, prin urmare cine isi iubeste tara, cu bunele si relele sale, ii vede potentialul si vocatia, dezvolta discernamantul judecatii responsabile, intelege resorturile si mizele proceselor actuale. 

Dragostea reala este una care se revarsa asupra oamenilor concreti si prin actiuni concrete, caci, altfel, ramane doar arama  sunatoare si chimval rasunator."

***

 

 

Material primit la redactie .

 

0 comentarii4550 vizualizări08 decembrie 2014




rss 2.0
rss 2.0