Patriotism Luni 21 August 2017 - 190 vizitatori azi
Doina lui Eminescu. De la Nistru pan la Tisa,/ Tot romanul plansu-mi-sa.

"Vai de biet roman saracul/ Ca-ndarat tot da ca racul,/ Nici-i merge, nici se-ndeamna/ Ca nu-i este toamna, toamna/ Si nici vara, vara lui/ Si-i strain in tara lui./ Codrul geme si se pleaca/ Si  izvoarele ii seaca,/Saraca tara, saraca !’’

          Poezia care a lipsit mai bine de o jumatate de veac din toate manualele noastre scolare si din editiile operei lui Mihai Eminescu aparute in acest timp este " Doina’’, acea evanghelie politica a romanismului’’, cum o numea Octavian Goga cu prilejul dezvelirii unui monument dedicat poetului in localitatea Sanicolaul Mare.

      " S-a facut inchisoare pentru "Doina’’ lui Eminescu, pe vremea comunistilor si mai ales a sovietizarii’’, spune intr-un studiu introductiv un impatimit al poeziei eminesciene. In acea vreme, doar la Aiud "Doina’’ se recita si se canta in libertate deplina, ca sa confirme paradoxul ca intr-o inchisoare poti fi mai liber decat in libertate : "De la Nistru pan la Tisa/ Tot romanul plansu-mi-sa’’ sunt cuvinte simple, dar electrizante, clocotitoare ca toata suferinta noastra, grea de secole. Inganata numai in gand de catre cei care o stiau si le era aproape de suflet, "Doina’’ se dovedea a fi mai puternica decat orice aparat de propaganda si opresiune. De aceea, mai marii vremii s-au grabit s-o elimine de peste tot, pentru a se da uitarii.

      Doina este o capodopera eminesciana care exprima cu mijloacele artei cuvantului o conceptie politica, sau altfel spus, o atitudine a ziaristului Mihai Eminescu in imprejurarile incheierii pacii de la Berlin, cand, in urma razboiului de independenta din 1878, Basarabia a fost cedata Rusiei. Acest "cantec de lebada’’ a fost dat publicitatii in primavara anului 1883, in cinstea inaugurarii statuii lui Stefan cel Mare, in fata Palatului Domnesc din Iasi. Acolo urma sa citeasca poetul acest poem, dar din diferite motive n-a asistat nici macar la ceremonie. De la Iacob Negruzzi aflam ca "Doina’’ a fost ultima lectura a poetului la " Junimea’’, unde a primit aplauze si imbratisari.

       Poezia are 8 variante, dintre care, prima este scrisa, dupa parerea lui Perpessicius, in anul cand Basarabia a fost cedata la rusi, iar ultima versiune, este foarte probabil, o copie redactata expres pentru o lectura publica. In 1883, Alain Guilermou, directorul Institutului de Studii Romanesti din Paris spune ca, intre aceste doua date limita, poemul a cunoscut un anume numar de modificari, dar se pastreaza doua elemente esentiale ale temei: iritarea contra invadatorilor si invocarea lui Stefan cel Mare.

      Sapte din cele opt variante ale "Doinei’’ au aceeasi formula introductiva : "De la Nistru pan la Tisa,/ Tot romanul plansu-mi-sa’’. Modelul ei se gaseste in creatiile folclorice romanesti de pretutindeni. Aproape fiecare versiune contine cate un blestem, motiv des intalnit in literatura romana, care, la Eminescu este concentrat in patru versuri : "Cine-au indragit strainii/Manca-i-ar inima cainii,/ Manca-i-ar casa pustia/ Si neamul nemernicia’’.

     Prin invocatia "Stefane, Maria Ta’’, care ocupa aproape jumatate din poezia "Doina’’, devine un cantec de lupta, iar maretia voievodului un simbol al acesteia. Eminescu si-l imagineaza pe izbavitor sunand de trei ori din corn ca si cum ar fi vorba de un razboi ritualic, apocaliptic, dus de o fiinta suprafireasca. Controversata, inainte de 1989, dar si dupa revolutie, "Doina’’ nu este numai o capodopera, ci si cantecul nazuintei noastre eterne.

 

Mircea Darosi.

0 comentarii3297 vizualizări30 martie 2017




rss 2.0
rss 2.0