Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Patriotism Miercuri 19 Septembrie 2018 - 6190 vizitatori azi
"Graiul neamului', coloana vertebrala a unitatii noastre nationale.

"Ca trestia ne-am indoit in vant si nu ne-am rupt’’, spunea Alexandru Vlahuta, pentru ca limba si credinta ne-au fost pavaza si altar. Cei care au formulat pentru prima data temeiurile identitatii noastre au fost cronicarii vremurilor indepartate. Una dintre consideratiile lor referitoare la originea noastra latina spune ca, muntenii, moldovenii si transilvanenii "una sunt si cu totii de la Ram se trag’’.

            Bogatia de idei si nobletea sentimentelor caracteristice cronicarilor, simbolul celei dintai uniri realizata de Mihai Viteazul se continua de-a lungul vremii printr-o larga miscare cultural-stiintifica si social-politica. Prin cunoscutul manuscris transilvanean "SUPLEX LIBELLUS VALACHORUM’’ din 1791 si prin opera reprezentantilor "Scolii Ardelene’’ s-au afirmat idealurile nationale ale romanilor de pretutindeni.

            Timotei Cipariu rosteste in 1861 un cuvant mobilizator pentru toti romanii si indeosebi pentru cei din Transilvania, unde lupta nationala se sprijinea pe ideea apararii limbii: "Limba e cea mai puternica legatura a unui neam. Ea e sufletul neamului si fiinta lui. Aceleasi vorbe nasc, in noi, aceleasi ganduri, iar toti cati au aceleasi ganduri... merg pe aceeasi carare, biruiesc aceleasi piedici si au aceiasi dusmani: ei fac un neam: unul si nedespartit’’.

            Cipariu reuseste sa dinamizeze constiintele, sa le transforme intr-un crez, deschizand ochii tuturor asupra pericolului care avea sa se iveasca odata cu instaurarea regimului austro-ungar. Exagerarile si tendintele de maghiarizare, n-au facut altceva decat sa sporeasca dorinta romanilor de a-si apara comoara cea mai de pret, prin lupta. Cosbuc se va inspira din cuvantul lui Cipariu scriind poezia "Graiul neamului’’: "Daca-n vreme tulburata/ Nu ne-am dat noi graiul tarii,/Azi, in ziua desteptarii,/Cum sa-l dam?’’

           Prin grai, poporul nostru a rezistat si s-a calit. Poetul isi exprima increderea in generatiile de astazi ca vor asigura perenitatea limbii romane. "Nepotii’’, urmand pilda inaintasilor, vor fi in stare sa dea riposta dusmanilor care inca tintesc "pierzarea graiului’’ roman : " Dar sa piara ei cu totii ; / Nu l-am dat, si nici nepotii / Nu-l vor da  !’’

           Despre partea vesniciei noastre, cum este numita limba, Mihai Eminescu spune atat de plastic in versurile sale :"Vad poeti ce-au scris o limba ca un fagure de miere’’, iar Nichita Stanescu o considera  "ca o duminica’’.

            George Baritiu staruia si el la vremea aceea asupra cunoasterii istoriei si o punea in stransa legatura cu limba pe care o vorbim, cu limba in care era imprimata ideea unitatii de neam, de cultura si de interese, despre care spune : " Limba-i depozitul sacru lasat de generatiile trecute pe care se intemeiaza nationalitatea’’, iar Timotei Cipariu o numeste " cea mai scumpa ereditate’’. Necesitatea acestei unitati a crescut in intensitate din momentul cand romanii au inceput sa scrie, mai intai in limba latina si slava si apoi in limba romana. Testamentul lui Ienachita  Vacarescu ramane mereu  actual pentru toti traitorii pe aceste meleaguri strabune : 

 " Urmasilor mei Vacaresti / Las voua mostenire/ Cresterea limbei romanesti/ Si -a patriei cinstire’’. Poemul lui Alexei Mateevici, preotul militar basarabean, ne convinge si mai mult de acest lucru :" Limba noastra-i o comoara/ In adancuri infundata/ Un sirag de piatra rara/ Pe mosie revarsata/ ... Limba noastra-i numai cantec/ Doina dorurilor noastre/ ...Limba noastra-i limba sfanta,/ Limba vechilor cazanii/ Care-o plang si care-o canta/ Pe la vatra lor taranii’’.

          Unul dintre cei care puse in poezia sa toata bogatia sufleteasca a romanului este Grigore Vieru  :" In aceeasi limba / Toata lumea plange, / In aceeasi limba/ Rade un pamant,/ Ci doar in limba ta/ Durerea poti s-o mangai,/ Iar bucuria/ S-o preschimbi in cant,/ In limba ta ti-i dor de mama,/ Si vinul e mai vin,/Si pranzul e mai pranz./ Si doar in limba ta/ Poti rade singur,/ Si doar in limba ta/ Te poti opri din plans./ Iar cand nu poti plange si nici rade,/ Cand nu poti mangaia/ Si nici canta,/ Cu al tau cant,/Cu cerul tau in fata,/ Tu taci atuncea,/ Tot in limba ta’’.

            Prin limba, credinta si lupta, poporul roman si-a implinit visul de veacuri al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

 

 

Mircea Darosi

 

 .

 

 

GLASUL ISTORIEI

                        Mircea Darosi 

Istoria ne cheama dintr-un ungher uitat

Sa coboram prin veacuri in taina cu strabunii,

Sub soarele dreptatii sa stam cu ei la sfat,

Sa ne gasim azi locul pe cerul nou al lumii.

 

Prea multe umbre negre s-au ratacit in pagini

Si ne-au trimis dusmanii si vorbe de ocara.

Au pus minciuni la cale si ura in imagini,

Ca adevaru-n  suflet, mai tare sa ne doara.

 

Suntem aici de veacuri si n-am plecat nicicand,

Peste mosia noastra am fost mereu stapani.

Ne-am pus de straja bratul si-n inima un gand

Sa ne pastram si graiul si fala de romani .

 

S-au abatut atatea furtuni pe-acest pamant,

Ca sa ne smulga trupul direct din radacina.

Ne-am indoit de spate ca trestia in vant

Si am iesit din bezna cu fata la lumina.

 

Nu am ravnit vreodata o palma de pamant,

Dar au venit in valuri straini cu-a lor dorinta,

Ca sa ne ia cu forta tot ce aveam mai sfant

Si cerul plin de stele si-a inimii credinta.

 

N-am construit palate de vis sau catedrale,

Ci case cu stergare si blide mari de lut,

Cu paine si cu sare noi am iesit in cale

La prieteni, iar dusmanii, la usa i-am tinut.

 

Am alergat ca vantul  pedestri si pe cai

Sa facem zidul tare la marginea cetatii

Si-alaturea de Mircea, de Stefan si Mihai

Am ridicat  spre ceruri statuia libertatii.

 

La Alba in cetate s-a scris pentru vecie

Hrisovul cel de veacuri pecetluit cu dor,

S-avem pe cerul nostru  o sfanta Romanie

Si-un singur steag pe lume, un mandru tricolor.

 

Dar au venit vrasmasii din nou sa ne desparta

Si-au pus hotar de sarma intre Siret si Prut

Si ne-au rapit Ardealul de parca niciodata

N-a fost pamantul nostru in care ne-am nascut.

 

S-au risipit vremelnic acele clipe-n nori

Si ne-am trezit deodata c-un vant din rasarit,

Ce ne-a luat pe aripi de vulturi rapitori,

Sa ne sadeasca-n inimi un cantec   nedorit.

 

Si s-a intins fratia pe drum vreo cinci decenii,

Dar a sunat un clopot, ori toaca a batut,

Sa fim la liturghie, chiar la-nceputul iernii,

Sa facem parastasul durerii ce-a durut.

 

Si ne-a batut pe umar un vant de libertate

Sa punem adevarul pe soclul lui de fier,

Caci a sosit momentul s-avem si noi dreptate

Dupa atata vreme, cat ne-am rugat la Cer.

 

0 comentarii2751 vizualizări29 noiembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0