Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Patriotism Duminica 16 Decembrie 2018 - 10668 vizitatori azi
TRADITIILE DIN "CASA SOTROPA".

In Casa Sotropa din orasul Nasaud, respectiv sediul Postei, traditiile se tin lant, ascunzand  intelesuri profunde despre relatiile interumane si despre relatiile oamenilor cu istoria sau cu natura. S-au implinit in 24 februarie 2018, 10 ani de cand se serbeaza la Nasaud arborarea drapelului romanesc pe sediul primariei din Paris, in ziua de 24 februarie 1848, de catre un grup de tineri studenti romani.

Initiatorul actiunii "Onor la drapel" este col. r. Mihai Lucian Valea, fiul scriitorului Lucian Valea, istoric si filatelist, cercetator iscusit, care a gasit timbre ce simbolizeaza evenimentul anului 1848. Intre Casa Armatei Bistrita si Societatea Culturala "Virgil Sotropa" s-au  statornicit prin procesul muncii, relatii de buna colaborare ca dovada au initiat actiuni patriotice in parteneriat, in care se implica si Muzeul Graniceresc  cu intregul personal. Bunul colaborator al Societatii Culturale din Casa Sotropa, omul de aleasa cultura col. Florentin Archiudean, prezent cu o comunicare pe aceasta tema, este omul care nu oboseste niciodata in lupta pentru o cauza comuna, carturarul incarcat de idei, ce slujeste cauza artei si a cartii si invie cadrul unor intamplari adevarate.

Initiatorii si organizatorii actiunii patriotice "ONOR LA DRAPEL", respectiv Valer Petrehus, Radu Baes, col. r. Archiudean si Valea precum si cei care au venit cu completari, Ioan Mititean si Romulus Berceni, au adus in prim plan simbolurile Romaniei, intrate in memoria spirituala si afectiva a colectivitatii, traind aventura unei forte creatoare ce anima pulsul vietii orasului de pe malul Somesului Mare.

Sala de conferinte a Muzeului Graniceresc a aratat de minune cu toate scaunele ocupate, toti cu ochii tinta  la ansamblul "PAUNASII SALVEI", coordonat de VALER FODORCA, care prin talentatii dansatori si solisti in minunatele costume populare, au creat un adevarat mediu cultural curativ, idealul unei lumi nou-create, in care sa domine  frumosul, binele si adevarul.

Solista consacrata ALINA CEUCA, presedinta Societatii Culturale "Paunasii Salvei", a avut in jur o grupare de exceptie cu care a captivat publicul  dezvaluind tainele copilariei: Amalia Tuturuga, Ana si Nicoleta Scurtu, Mit Stefania, Adina Lazar si ceterasii someseni Ionut Hojda si Rares Fodorca, comori nepretuite de simtiri duioase pline de originalitate. O dimensiune umana pentru universul celor mici in fermecatoarea lui desfasurare si permanenta nevoie de ocrotire.

Minunatii paunasi  ce incoltesc in solul fertil al Salvei au fost rasplatiti cu dulciuri de sponsori cu suflet mare  S.C. "Veloplastic" S.A., Silvia si Dorel Oltean si Societatea "Bodet Horst" prin Daniela Fetinca, iar spectatorii, prin aplauze prelungite incarcate de atatea semnificatii.

Pe holul din fata salii de conferinte, renumitul pictor din Nepos,  Nechita Bumbu, a adus expozitia de pictura  cu tema "Podurile din lemn acoperite din Tara Nasaudului", prin care ne introduce din nou acasa prin chemarea strabuna, comori nepretuite pline de originalitate. A fost la Muzeul Graniceresc o seara culturala de inalta tinuta artistica, care pastreaza frumosul, asa cum il gasim spre exemplu, in ia romaneasca.


   Ioan Mititean

 

 

0 comentarii2639 vizualizări28 februarie 2018




rss 2.0
rss 2.0