Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sport Luni 01 Martie 2021 - 17546 vizitatori azi
Gloria s-a calificat in play-off, dupa victoria din deplasare cu Olimpia Satu Mare.

Meciul de sambata cu Olimpia Satu Mare a reprezentat pentru Gloria Bistrita ultima sansa de a se califica in play-off-ul Ligii a II-a. Olimpia avea varianta unei remize, in timp ce formatia bistriteana era obligata sa obtina toate punctele puse in joc. Clubul s-a mobilizat exemplar in saptamana premergatoare meciului si a organizat o galerie de 100 de oameni, care au mers  alaturi de echipa la Satu Mare si au strigat din primul minut pana in ultima secunda a jocului.

Daniel Bruma a semnat prima ocazie de gol in minutul 2 al intalnirii, acesta a sutat in transversala. Revenit in poarta dupa suspendare, Calin Albut a facut un meci mare si a parat tot ce se putea. In minutul 66 Chitu a executat o lovitura libera de la 28 de metri, mingea a ajuns la Bruma care din cativa metri l-a invins pe portarul gazdelor. Olimpia a ramas in 9 dupa ce acelasi portar Anca Trip l-a faultat pe Feher la 25 de metri de poarta, gazdele efectuasera toate modificarile, astfel ca Olimpia a introdus intre buturi un jucator de camp. S-a terminat 0-1 iar Gloria se califica in play-off alaturi de formatiile CS "U" Craiova, Metalul Resita, FC Olt Slatina, CSM Ramnicu Valcea si ASA Tg.Mures.

La final am discutat cu directorul sportiv Remus Vlad, care a declarat: "A fost un meci foarte disputat, am fost la conducerea jocului, am jucat totul pe atac, stiam ca meciul egal nu ne ajuta. Jocul a alternat, si Olimpia a vrut sa castige, ei se multumeau si cu o remiza. Jucatorii au respectat ceea ce le-am cerut. A fost o surpriza sa avem suporterii alaturi de noi, jucatorii s-au dus la final spre galerie si s-au bucurat impreuna pentru victorie. Rezultatul ne satisface pentru ca asta era telul nostru, ne-am propus sa ajungem aici si, cu munca buna a mai tinerilor antrenori si evident a jucatorilor, am ajuns intr-o situatie foarte buna. Gloria este pe locul 2 dupa CS Universitatea Craiova si are perspectiva de promovare. Urmeaza zece meciuri in care avem prilejul sa ne verificam potentialul. Fiecare joc va fi o alta finala".

 

 Biroul de presa al ACF Gloria 1922 Bistrita.

0 comentarii1778 vizualizări12 aprilie 2014




rss 2.0
rss 2.0