Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Sport Sambata 19 Octombrie 2019 - 5384 vizitatori azi
P L A N- D E- R E O R G A N I Z A R E- ASOCIATIA CLUB FOTBAL GLORIA 1922 Bistrita(28 de pagini)

 TRIBUNALUL BISTRITA-NASAUD, SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, JUDECATOR SINDIC - PARAUAN IOAN, ADMINISTRATOR SPECIAL - HATFALUDI ALEXANDRU, ADMINISTRATOR JUDICIAR- SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL, MARTIE 2013-BISTRITA.

CUPRINS- PREAMBUL.

  1. Justificarea legala
  2. Autorul planului si durata acestuia
  3. Scopul planului

CAPITOLUL I : DATE INTRODUCTIVE

Prezentarea societatii

1.1  Scurt istoric

1.2  Analiza privind evolutia indicatorilor financiari ai societatii

1.3  Cauzele principale ale starii de insolventa

CAPITOLUL II : NECESITATEA PROCEDURII REORGANIZARII

2.1  Aspectul economic

2.2  Aspectul social

2.3  Premisele reorganizarii ACF GLORIA 1922

CAPITOLUL III : SITUATIA ACTUALA A DEBITOAREI

3.1 Structura actuala a managementului

3.2 Structura de personal si organizarea interna

3.3 Pasivul societatii

CAPITOLUL IV : REORGANIZAREA ACF GLORIA 1922

4.1 Perspective de redresare

4.2 Activitatea de evaluare a patrimoniului

4.3 Masuri de reorganizare in vederea lichidarii pasivului

 

ANEXE:

  1. Analiza indicatorilor economico-financiari 2010-2012
  2. Bugetul de venituri si cheltuieli - centralizator
  3. Bugetul de venituri si cheltuieli - anul I
  4. Bugetul de venituri si cheltuieli - anul II
  5. Bugetul de venituri si cheltuieli - anul III
  6. Cash-flow - centralizator
  7. Cash-flow - anul I
  8. Cash-flow - anul II
  9. Cash-flow - anul III

10.  Situatia creditorilor inscrisi in tabloul definitiv si creantele achitate in perioada de observatie si centralizatorul platilor catre creditori pe ani

11.  Graficul de plata a creantelor - anul I

12.  Graficul de plata a creantelor - anul II

13.  Graficul de plata a creantelor - anul III

 

                                                P R E A M B U L

 

  1. A.     JUSTIFICAREA LEGALA

Temeiul legal al intocmirii prezentului plan de reorganizare al ASOCIATIEI CLUB FOTBAL GLORIA 1922 Bistrita se regaseste in prevederile art. 94 al. (1) din Legea nr. 85/2006.

Planul este intocmit cu respectarea prevederilor art. 95 din Legea nr. 85/2006.

Aceste reglementari legale tind sa individualizeze perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul debitoarei, cu mijloacele financiare aflate la dispozitia acesteia si cu cerintele specifice cadrului organizatoric in care isi desfasoara activitatea.

Asociatia a intrat in procedura insolventei in baza prevederilor art. 32 din Legea nr. 85/2006, la cererea sa, facand obiectul dosarului nr. 90/112/2013 existent pe rolul Tribunalului Bistrita - Nasaud, Sectia II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei prin Incheierea civila nr. 6/2013 pronuntata la data de 09.01.2013. Prin aceeasi hotarare a fost desemnat ca administrator judiciar S.C.P. CONSULT MANAGEMENT UV IPURL, cu sediul in municipiul Bistrita, bd. Decebal, nr. 9, sc. B, et. I, ap. 27, judetul Bistrita-Nasaud, care a fost confirmat de catre adunarea creditorilor din data de 25.02.2013.

Tabelul definitiv al creantelor a fost afisat.

ASOCIATIA CLUB FOTBAL GLORIA 1922 Bistrita nu a mai fost subiect al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006. De asemenea, nici asociatia si nici un membru al organelor de conducere executive aactuale nu a fost condamnat definitiv pentru nici una din infractiunile prevazute de art. 94 alin.4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

 

  1. B.     AUTORUL PLANULUI SI DURATA ACESTUIA

Planul de reorganizare al ASOCIATIEI CLUB FOTBAL GLORIA 1922 Bistrita este intocmit de catre asociatie, prin administratorul special Hatfaludi Alexandru, desemnat in aceasta calitate de catre adunarea generala a asociatilor care a avut loc la data de 22.01.2013, cu sprijinul administratorului judiciar.

In ceea ce priveste durata de implementare a planului de reorganizare, in vederea acoperirii  pasivului entitatii debitoare, se propune implementarea acestuia pe durata maxima prevazuta de prevederile art. 95 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 modificata si anume trei ani de la data confirmarii acestuia de catre judecatorul sindic.

 Planul prevede posibilitatea prelungirii cu inca un an a perioadei de reorganizare , la propunerea administratorului judiciar, cu acordul a doua treimi din creditorii aflati in sold la acea data.

Pe durata de implementare a planului de reorganizare, activitatea societatii debitoare va fi condusa de catre administratorul special al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar - SCP CONSULT MANAGEMENT UV IPURL prin practicianul in insolventa ec.Vasile Urs.

 

  1. C.     SCOPUL PLANULUI

Scopul planului de reorganizare coincide cu scopul Legii nr.85/2006 modificata, proclamat fara echivoc de art. 2, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.

Principala modalitate de realizare a acestui scop, in conceptia moderna a legii, este reorganizarea debitorului si mentinerea asociatiei in viata economica si sociala, cu toate consecintele sociale si economice care decurg din aceasta. Astfel, este relevanta functia economica a procedurii instituite de Legea nr.85/2006, respectiv salvarea entitatii aflate in insolventa, prin reorganizare, inclusiv restructurarea economica si , numai in subsidiar, in conditiile esecului reorganizarii sau lipsei de viabilitate a debitoarei, recurgerea la procedura falimentului pentru satisfacerea intereselor creditorilor.

Planul  de reorganizare, potrivit spiritului Legii nr.85/2006, trebuie sa satisfaca scopul reorganizarii, anume, mentinerea debitoarei in viata comerciala si sociala, cu efectul mentinerii serviciilor si produselor debitorului pe piata.

Totodata, reorganizarea inseamna protejarea intereselor creditorilor, care au o sansa in plus la realizarea creantelor lor. Aceasta, pentru ca , in conceptia moderna a legii, este mult mai probabil ca o afacere functionala sa produca resursele necesare acoperirii pasivului decat lichidarea averii debitoarei aflate in faliment.

Planul prevede si lichidarea partiala a activului, respectiv vanzarea  unor active imobile sau mobile in cadrul procedurii de reorganizare, aceasta putandu-se face la  preturi mult mai bune decat in cadrul procedurii de lichidare, factorul psihologic si atractivitatea bunurilor pe piata fiind favorabile in cadrul procedurii de reorganizare. De asemenea, vanzarea activelor in stare de functionare este de preferat in locul vanzarii acestora in stare de conservare.

Argumentele care pledeaza in favoarea acoperirii pasivului societatii debitoare prin reorganizarea activitatii acesteia sunt accentuate in actualul context economic caracterizat printr-o acuta criza de lichiditati si scaderea semnificativa a cererii pentru achizitia de bunuri imobile.

Prezentul plan isi propune sa actioneze pentru modificarea structurala a asociatiei pe mai multe planuri: economic, organizatoric, managerial, sportiv, financiar si social avand ca scop principal plata pasivului ACF GLORIA 1922 Bistrita si relansarea activitatii, sub conducerea administratorului judiciar in ceea ce priveste realizarea obiectivelor mentionate.

 

                              CAPITOLUL I : DATE INTRODUCTIVE

 1.1  PREZENTAREA ASOCIATIEI

DATE DE IDENTIFICARE A ASOCIATIEI

 

  1. 1.      Numele asociatiei: CLUB FOTBAL GLORIA 1922
  2. Numar de inregistrare in Registrul sportiv al M.T.S.: BN/A2/00255/2001
  3. Cod fiscal: 14381070, Atribut Fiscal : RO
  4. Hotararea Judecatoriei Bistrita nr. 6801/28.11.2001
  5. Forma juridica de constituire: societate nepatrimoniala
  6. Afiliere la Federatia Romana de Fotbal prin Hotararea nr. 19/07.12.2001
  7. Adresa sediu social: municipiul Bistrita, str. Parcului, nr. 3, jud. Bistrita-Nasaud
  8. Tipul activitatii principale:

-COD CAEN  9319- Alte activitati sportive (fotbal)

 

1.2   ISTORIC

In data de 6 iulie 1922, se naste Asociatia Gloria Bistrita, care avea si sectie de fotbal, primii conducatori fiind Simion Sbarcea - presedinte, Teofil Moldovan - secretar, Vasile Ambrus, Ion Bota, Leon Barsan, Dumitru Hara, Simion Pop, Ioan Archiudean - membri in Comitetul de conducere.

De-a lungul timpului, clubul bistritean a mai avut cateva denumiri: Ceramica (inaintea celui de-al doilea razboi mondial), CS Bistrita (dupa razboi), Progresul (pana in 1956, cand revine la numele Gloria). Dupa 1986 sectia de fotbal se desprinde de asociatie, sub denumirea Fotbal Club Gloria Bistrita.

In anul 1954, la Sibiu, echipa participa la barajul de promovare in Liga a II-a, unde rateaza de putin promovarea desi in formatie figurau si viitorii internationali din echipa Romaniei, fratii Anton si Dumitru Munteanu.

Incepand cu toamna anului 1956 incepe o perioada importanta din istoria clubului. La Bistrita vine de la echipa nationala a Romaniei antrenorul Augustin Botescu. Odata cu el, o serie de jucatori consacrati se transfera la Gloria: Ilie Copil, Stere Zeana, Marin, Botescu jr. si altii.

In anul 1957 Gloria promoveaza in Divizia C, iar in anul urmator ajunge in Divizia B cu un lot standard: Radu (Stamate), Caizer, Padureanu (actualul presedinte de onoare al clubului), Ivanenco, Kovacs, Cziriak, Schlesinger, Vasilescu, Botescu, Firica, Radulescu, Marin, Copil, Zeana. In aceasta perioada isi face debutul Victor Ciocan, cel care timp de douazeci de ani va fi liderul echipei bistritene.

Incepand cu 1961, pentru un deceniu, urmeaza decaderea echipei pana la nivel de campionat regional. In aceasta perioada, se disputa la Bistrita in anul 1962 primul meci international: Gloria - Metropol Criciuma (Brazilia) 0-2.

In anul 1970, sub conducerea antrenorului Titi Popescu, echipa promoveaza pentru a doua oara in divizia secunda, iar dupa o retrogradare de un an (sezonul 1974-1975 in divizia C), promoveaza sub conducerea antrenorului Gheorghe Nutescu, pentru a treia oara in Divizia B.

Timp de 15 ani (1975-1990), Gloria va juca un rol important in esalonul secund al campionatului Romaniei, cu un lot din care au facut parte, de-a lungul timpului, jucatori precum: Victor Ciocan, Vasile Moga, Mircea Salomir, Grigore Butuza, Adrian Florea, Gheorghe Hurloi, Doru Nicolae, I. Nicolae, Mircea Damian, I. Berceanu, T. Ivan, Aurel Nalati, Nicolae Manea, Iuliu Ciocan, Eugen Voica, Gheorghe Roman, Valer Sasarman, Daniel Iftodi si altii. In aceasta perioada se reorganizeaza selectia si pregatirea juniorilor. Apar o serie de fotbalisti valorosi care vor ramane in istoria fotbalului romanesc, precum Gavril Pele Balint, Sebastian Moga sau Viorel Moldovan.

De-a lungul timpului, la echipa din Bistrita au antrenat: I. Albisi, Alexandru Florea, Szep Mihai, I. Varga, Cocis Elemer, Augustin Botescu, Al. Vogel, Virgil Mardarescu, Adalbert Pall, Gheorghe Nutescu, Ionica Bogdan, Ilie Copil, Vasile Bucur, Gheorghe Stadeli, Titi Popescu, Petre Stanila, Gheorghe Tomescu, Virgil Blujdea, Alexandru Constantinescu, Ion Nunweiller, Spiridon Niculescu, Ilie Savu, Vlad Marica, Ion Voica, Constantin Cernaianu, Stefan Coidum, Remus Vlad, Silviu Stanescu, Nicolae Manea, Ioan Balaur, Constantin Carstea, Ioan Ovidiu Sabau.

Anul 1990 va aduce echipa Gloria, in premiera, sub comanda antrenorului Remus Vlad, in primul esalon al tarii, Divizia A, acum Liga I.

De-a lungul anilor, la conducerea clubului s-au aflat Simion Sbarcea (1922-1929), Leon Barsan (1929-1931), Corneliu Muresanu (1931-1950), apoi Vasile Vianu, Nicolae Crisan, Ion Almasan, Ilie Sucilea, Ioan George Horoba (1996-1997), iar din 1965 (mai putin '96-'97) pana in prezent - Jean Padureanu.

Din anul 1990, Gloria participa neintrerupt in Liga I, avand urmatoarele linii de clasament:

1990/1991: locul 5     34 15-7-12 51-38 37  puncte
1991/1992: locul 11   34 13-7-14 44-40 33  puncte
1992/1993: locul 5     34 15-5-14 45-41 35  puncte
1993/1994: locul 7     34 16-3-15 47-43 35  puncte
1994/1995: locul 6     34 16-4-14 66-59 52  puncte
1995/1996: locul 11   34 14-3-17 41-38 45  puncte
1996/1997: locul 13   34 11-8-15 38-35 41  puncte
1997/1998: locul 11   34 13-5-16 57-63 44  puncte
1998/1999: locul 11   34 12-7-15 55-60 43  puncte
1999/2000: locul 6     34 17-2-15 54-49 53  puncte
2000/2001: locul 6     30 13-4-13 44-42 43  puncte
2001/2002: locul 9     30 13-2-15 29-41 41  puncte
2002/2003: locul 3     30 13-6-11 32-33 45  puncte
2003/2004: locul 12   30  9-8-13  36-48 35  puncte
2004/2005: locul 13   30  9-5-16  38-46 32  puncte
2005/2006: locul 11   30 11-6-13 27-34 39  puncte
2006/2007: locul 6     34 16-6-12 42-35 54  puncte
2007/2008: locul 10   34 11-9-14 34-40 42  puncte
2008/2009: locul 13   34 11-5-18 32-44 38  puncte

2009-2010: locul 11 34 10-11 13 35-46, 41 puncte

2010-2011: locul 14, 34 8 11 15  34-49  35 puncte

La sfarsitul sezonului 2010-2011, echipa a fost retrogradata in Liga a II-a, din cauza neacordarii licentei ce oferea dreptul de joc in Liga I pentru neindeplinirea criteriului financiar (inregistrarea de datorii), desi pe criteriul sportiv echipa s-a clasat deasupra liniei de retrogradare. Echipa a promovat dupa un sezon petrecut in liga secunda, ocupand la final locul al II-lea, cu urmatorul palmares: 30 de meciuri, 19 victorii, 8 egaluri, 3 infrangeri, golaveraj 60-29 si 65 de puncte.

Cele mai mari performante ale echipei Gloria pe plan intern sunt castigarea Cupei Romaniei in anul 1994, scor 1-0 cu Universitatea Craiova, si inca o finala a aceleiasi competitii in 1996, scor 1-3 cu Steaua Bucuresti.

Echipa castigatoare a Cupei Romaniei in 1994: Florin Tene, Dorel Zegrean, Gabriel Cristea, Mircea Dumitriu (Dan Alexandru), Valer Sasarman, Simion Mironas, Ion Balaur (Dumitru Halosta), Marius Raduta, Cornel Sevastita, Florin Stancu, Cornel Ilea. Antrenor: Constantin Carstea. Golul victoriei a fost inscris de Cornel Ilea in minutul 26. Meciul s-a disputat la data de 30 aprilie 1994.

Pana la succesul din finala, Gloria a invins echipele Gloria Resita (3-1), Petrolul Berca (5-0), Poiana Campina (3-0) si U Cluj Napoca (4-1).

Echipa finalista in 1996: Costel Campeanu, Ioan Miszti, Gabriel Cristea, Simion Mironas, Valer Sasarman (Dumitru Halosta), Emil Dancus, Eugen Voica (Marian Nastase), Dorel Purdea, Daniel Iftodi (Marius Raduta), Ilie Lazar, Danut Matei. Antrenor: Remus Vlad. Pentru Gloria a marcat Ioan Miszti in minutul 44. Meciul s-a disputat la data de 28 aprilie 1996.

Pana in finala din 1996, Gloria a trecut pe rand de Gloria Iris Cornesti (1-0), Armatura Zalau (3-1), Farul Constanta (2-1) si FC National (2-0).

In 1994, in calitate de castigatoare a Cupei, Gloria a jucat Supercupa Romaniei pe stadionul National din Capitala, fiind invinsa, cu 1-0 dupa prelungiri, de campioana Steaua Bucuresti. Era prima editie a Supercupei Romaniei, care s-a disputat la data de 20 august 1994. Echipa Gloriei: Costel Campeanu, Dorel Zegrean, Valer Sasarman, Simion Mironas, Cornel Sevastita, Mihai Tararache, Gabriel Cristea, Marius Raduta, Florin Stancu, Ilie Lazar, Danut Matei. Antrenor: Constantin Carstea.

In Cupa Romaniei, Gloria a mai jucat patru semifinale, 0-1 cu Dinamo Bucuresti in 1980, 1-1 si 0-1, tot cu Dinamo in 2011, 0-2 si 5-1, cu Universitatea Craiova in 1993, 0-1 si 0-4 cu Otelul Galati in 2004, trei sferturi de finala, in 1989 si 2009 si 2010, 2-4 cu Victoria Bucuresti, 0-2 cu FC Timisoara si 0-3 cu FC Brasov, si din nou o semifinala in 1993, 1-1 si 0-1 cu Universitatea Craiova.

In campionat, cea mai buna clasare este locul 3 in editia 2002/2003. In editia 1997/1998, atacantul Vasile Oana a devenit golgeterul Romaniei, cu 22 de reusite.

Recordurile echipei Gloria Bistrita in Liga I:

Cea mai categorica victorie

1990-1991: Gloria Bistrita - Rapid Bucuresti       5-0 (4-0)
1990-1991: Gloria Bistrita - Jiul Petrosani           5-0 (3-0)
1993-1994: Gloria Bistrita - Sportul Studentesc   5-0 (4-0)
1994-1995: Gloria Bistrita - FC Maramures        6-1 (1-0)
1996-1997: Gloria Bistrita - Otelul Galati            5-0 (3-0)
1997-1998: Jiul Petrosani - Gloria Bistrita           0-5 (0-2)
1998-1999: Gloria Bistrita - Foresta Suceava      5-0 (2-0)
2004-2005: Gloria Bistrita - Apulum Alba Iulia    6-1 (3-0)

Cea mai categorica victorie pe teren propriu

1990-1991: Gloria Bistrita - Rapid Bucuresti      5-0 (4-0)
1990-1991: Gloria Bistrita - Jiul Petrosani          5-0 (3-0)
1993-1994: Gloria Bistrita - Sportul Studentesc  5-0 (4-0)
1994-1995: Gloria Bistrita - FC Maramures       6-1 (1-0)
1996-1997: Gloria Bistrita - Otelul Galati           5-0 (3-0)
1998-1999: Gloria Bistrita - Foresta Suceava     5-0 (2-0)
2004-2005: Gloria Bistrita - Apulum Alba Iulia  6-1 (3-0)

Cea mai categorica victorie in deplasare

1997-1998: Jiul Petrosani - Gloria Bistrita         0-5 (0-2)

Cele mai multe victorii obtinute intr-un sezon     17 (1999/2000)
Cele mai multe remize intr-un sezon                    11 (2009/2010 si 2010/2011)
Cele mai multe victorii consecutive 5 (10.06.1995-19.08.1995)
Cel mai lung sir de meciuri fara infrangere 7 (22.03.1997-03.05.1997)

Golgeteri
Cristian Coroian - 58/12 din penalty
Ilie Lazar - 52/6
Daniel Iftodi - 38/8
Sandu Negrean - 35/5
Danut Matei - 32/0
Simion Mironas - 32/13

Palmares general in Cupa Romaniei (la finalul sezonului 2010/2011): 

32 de participari, 76 de meciuri, 38 victorii, 7 egaluri, 31 infrangeri, golaveraj 115-95.

 

Palmares general in Liga I pana la finalul sezonului 2010-2011:

Total: 690 meciuri, 266 victorii, 124 egaluri, 300 infrangeri, golaveraj 882 - 934, 863 puncte

Din care:

  • acasa: 345 meciuri, 224 victorii, 57 egaluri, 63 infrangeri, golaveraj 610  - 303, 679 puncte;
  • deplasare: 345 meciuri, 42 victorii, 67 egaluri, 236 infrangeri, golaveraj 272 - 631, 184 de puncte.

Palmares general in cupele europene:


Total

36

14

6

16

53-44

Cupa Cupelor

6

3

1

2

7-9

Cupa UEFA

2

0

1

1

0-2

Cupa UEFA Intertoto

28

11

4

13

46-33

 

 

 

1.2  ISTORIC PRIVIND EVOLUTIA INDICATORILOR FINANCIARI AI SOCIETATII

 Data deschiderii procedurii de insolventa este 09.01.2013.

            Documentele oficiale de prezentare a situatiei economico-financiare a persoanelor juridice sunt situatiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie sa ofere o imagine fidela a pozitiei financiare, performantei financiare si a cerlorlalte informatii referitoare la activitatea desfasurata.

            Luand in considerare faptul ca, prodecura insolventei s-a deschis la inceputul anului 2013, am utilizat urmatoarele documente: situatiile financiare anuale pentru anii 2010, 2011 si balantele contabile analitice aferente acestor perioade, precum si balanta contabila la 31.12.2012, pentru a putea analiza evolutia indicatorilor economico-financiari si pentru a putea face o previziune cat mai corecta a acestor indicatori pentru perioada de implementare a planului de reorganizare.

            Prezentul program de reorganizare porneste cu analiza situatiei patrimoniului debitoarei, in vederea obtinerii unei imagini clare asupra activitatii desfasurate de aceasta, urmarind evolutia in timp a rezultatelor economico-financiare pe baza principalilor indicatori care sunt prezentati in detaliu si in evolutie in ANEXA NR.1.

            Analizand indicatorii din anexa nr.1  in perioada 2010-2012, se observa ca debitoarea a realizat in anii 2010 si 2011 un volum de activitate substantial, care a determinat un excedent  net de 8.149 lei in 2010 si 11.693 lei in 2011. In anul 2012, cifra de afaceri a scazut de la 10.756.073 lei in 2011 la 2.026.677 lei in 2012, determinind un deficit net (pierdere) in suma de 5.106.190 lei,         

            Blocarea activelor circulante in creante de incasat  a facut ca plata datoriilor la scadenta sa nu mai poata fi efectuata.

Se observa ca ACF GLORIA 1922 detine in patrimoniu active imobilizate de valori importante. Astfel, unitatea  detinea la data de 31.12.2012 active imobilizate in valoare de 7.474.884 lei (valoare ramasa contabila). Diminuarea valorii acestor active fata de anii precedenti se datoreaza amortizarii calculate in perioada mentionata, valoarea de inventar a activelor imobilizate fiind de 14.041.337 lei.

De asemenea, societatea detine active circulante in valoare de 892.441 lei la data de 31.12.2010 si de 6.153.752 lei la data de 31.12.2011, iar la 31.12.2012 valoarea activelor circulante este de 6.132.279 lei.

Se observa ca ponderea creantelor in totalul activelor circulante s-a mentinut  constant foarte  ridicata (99%), ceea ce releva cresterea perioadelor de incasare a creantelor, contribuind la criza de lichiditati necesare efectuarii tuturor platilor la scadenta.

Dupa cum se observa valoarea acestora a crescut semnificativ  la 31.12.2011 fata de 31.12.2010 de la 794.968 lei la 6.124.533 lei,  pentru ca apoi sa ramana relativ constanta la 31.12.2012, respectiv 6.122.287 lei. Datoriile totale ale societatii, conform evidentei contabile la data de 31.12.2010, erau in valoare de 6.823.766 lei, iar la data 31.12.2011 valoarea acestora  a crecut la 9.661.117 lei. La 31.12.2012 valoarea datoriilor totale a crecut in continuare , ajungand   la 13.072.761 lei.

 Valoarea capitalului propriu a scazut de la 5.628.900 lei la 31.12.2010  la 5.640.592 lei la 31.12.2011 , ajungand la 534.402 lei la 31.12.2012. Diminuarea capitalului propriu s-a produs ca urmare a deficitului net inregistrat la 31.12.2012. 

Cifra de afaceri a scazut drastic, de la 10.756.073 lei la 31.12.2011 la 2.026.677 lei la 31.12.2012.

Analizand indicatorii fondului de rulment , se observa ca fondul de rulment net     (capitalul de lucru) are valoare negativa care s-a mentinut pe toata perioada analizata, confirmand lipsa lichiditatilor necesare platii tuturor datoriilor societatii.

Analizanad indicatorii stocurilor, creantelor si datoriilor , se poate observa ca element pozitiv, rotatia accelerata a stocurilor, datorita ponderiii mici a acestora in totalul activelor circulante. Rotatia creantelor este cu mult mai mica fata de cea a stocurilor , ceea ce a determinat deficitul de lichiditati, iar ponderea mare a acestora in totalul activelor circulante (peste 90%) confirma acest fapt. De asemenea, raportul creante/datorii este subunitar, ceea ce duce la concluzia ca vor trebui gasite surse financiare suplimentare din activitatea curenta fata de creantele de incasat, pentru a putea acoperi plata tuturor datoriilor debitoarei. Toate datoriile unitatii sunt datorii pe termen scurt (sub un an). Raportul cifra de afaceri/ datorii a fost supraunitar  in 2010 si 2011, ceea ce a insemnat ca cifra de afaceri putea acoperi plata datoriilor, dar a devenit subunitar (0.16) la 31.12.2012, ceea ce conduce la concluzia necesitatii imperative a cresterii volumului total al activitatii debitoarei si, implicit a cifrei de afaceri, care sa asigure plata integrala a datoriilor. Prezentul plan de reorganizare are drept  scop sa demonstreze faptul ca debitoarea poate creste volumul cifrei de afaceri in perioada de reorganizare  care sa asigure plata datoriilor totale inscrise in tabloul creantelor.

            Analizand indicatorii de lichiditate, solvabilitate si risc, se observa ca, atat  lichiditatea generala , cat si cea redusa au valori subunitare, ceea ce confirma lipsa de lichiditati necesare desfasurarii activitatii curente si platii tuturor datoriilor.

Lichiditatea redusa are aceeasi fluctuatie ca si cea generala. Nivelul subunitar releva dificultati in acoperirea  pasivelor curente din activele curente.

De asemenea, se observa ca solvabilitatea globala are o valoare supraunitara in perioada 2007-2009, ceea ce indica posibilitatea acoperirii datoriilor totale cu active. Din 2010 si pana in 2012, solvabilitatea globala are valoare supraunitara (desi in scadere de la an la an, respectiv 1.82 in 2010, 1.58 in 2011 si 1.04 in 2012. Acest lucru arata ca activele totale ale debitoarei acopera integral pasivul (datoriile totale) care pot fi achitate integral.

Gradul de indatorare a crescut de la 54.80% in 2010, la 63.14% in 2011 si la 96.07% in 2012 ceea ce indica o dependenta a societatii fata imprumuturi in desfasurarea activitatii de exploatare.

In ce priveste rentabilitatea unitatii, se observa ca pana in anul 2011 societatea a avut o rentabilitate mica, indicele fiind supraunitar,  insa in anul 2012  ACF FLORIA 1922 a inregistrat un deficit mare (5.090.912). Acest deficit  v-a fi acoperit prin implementarea si realizarea planului de reorganizare care are ca scop principal plata tuturor creantelor din tabloul definitiv al creantelor, dar si rentabilizarea unitatii, acoperirea deficitelor inregistrate la data intocmirii planului si inregistrarea de excedent din activitatea economica desfasurata pe perioada implementarii si derulariii planului de reorganizare propus.

Evolutia tuturor indicatorilor economico-financiari in perioada 2010-2012 este redata in anexa nr. 1.

 

 

 

            1.3 CAUZELE PRINCIPALE ALE  INSOLVENTEI

            Din analiza activitatii ACF GLORIA 1922 si a evolutiei principalilor indicatori economico-financiari in perioada 2008-2012 se constata ca societatea a ajuns in stare de insolventa datorita urmatoarelor cauze principale:

  • Neincasarea sumei de 1.250.000 EURO reprezentand drepturile de transfer a jucatorului Aluisio Chaves Ribeiro Moraes de la Metallurg Donetsk, Ucraina, in prezent litigiul fiind in recurs pe rolul TAS de la Lausanee. Mentionam ca in prima instanta, Judecatorul Unic al Comitetului Statutului Jucatorului de la Zurich a hotarat obligarea clubului ucrainean la plata catre ACF Gloria Bistrita a sumei de 700.000 EURO.
  • Retrogadarea echipei Gloria Bistrita, in vara anului 2011, din prima liga de fotbal in liga 2-a, desi echipa s-a clasat la finalul campionatului 2010/2011 pe un loc neretrogadabil. Retrogadarea a fost facuta de catre Federatia Romana de Fotbal pe motive indoielnice, de alta natura decat cele sportive. Acest fapt a facut ca ACF Gloria 1922 sa nu beneficieze de o suma de cel putin 1.200.000 EURO din drepturi de televiziune, afectand grav bugetul clubului.
  • Lipsa surselor necesare platii obligatiilor a determinat creasterea valorii datoriilor prin plata de penalitati si accesorii ale obligatiilor.

 

Incasarea  creantei de la clubul din Ucraina, in anul 2011, ar fi dat posibilitatea clubului sa-si achite obligatiile scadente la acea data catre bugetul statului si jucatori si nu ar fi facut posibila retrogadarea achipei din prima liga prin sanctionarea sa de catre FRF, cu consecinta incasarii si a sumelor cuvenite din drepturile de televiziune, ceea ce ar fi determinat plata tuturor obligatiilor clubului.

 

 

CAPITOLUL II : NECESITATEA PROCEDURII REORGANIZARII

 

2.1  ASPECTUL ECONOMIC

 

            In plan economic, procedura reorganizarii este un mecanism care permite entitatii aflate intr-o stare precara din punct de vedere financiar, sa se redreseze si sa continue activitatea.

Din punct de vedere conceptual, reorganizarea inseamna trasarea realista a unor obiective ce trebuiesc atinse in orizontul de timp planificat, sub aspectul angajarii unor noi afaceri, lansarii pe piata a unor produse si servicii sau imbunatatirii calitatii si cantitatii produselor si serviciilor deja lansate.

 De asemenea, vanzarea partiala de active imobilizate poate fi efectuata la preturi superioare celor care s-ar obtine prin vanzarea in cadrul falimentului.

            Planul de reorganizare constituie o adevarata strategie de redresare, bazata pe adoptarea unei politici corespunzatoare de management, marketing , organizatorice si structurale.

 

2.2  ASPECTUL SOCIAL

 

            Reorganizarea ASOCIATIEI CLUB FOTBAL GLORIA 1922  si continuarea activitatii sale isi manifesta efectele sociale prin pastrarea in viata a unui angajator in plan local, acest aspect urmand a avea impact si asupra pietei muncii din municipiul si judetul nostru.

            Aspectul cel mai important care trebuie avut in vedere este faptul ca fotbalul este un fenomen social. Fotbalul ca si alte sporturi are o contributie importanta la starea de sanatate a natiunii, in educatia si dezvoltarea fizica a copiilor si tinerilor in general, fiind in acelasi timp un fenomen de masa. Fotbalul este cel mai atractiv dintre toate sporturile, fiind si un mijloc de recreere pentru o mare parte a populatiei. In acelasi timp fotbalul bistritean, prin Clubul Gloria, a fost, este si va fi, un important mijloc de publicitate si reclama pentru municipiul si judetul nostru, precum si pentru mediul de afaceri din judet. Continuarea activitatii fotbalistice in cadrul ACF GLORIA 1922 este practic o cerinta imperios necesara pentru municipiul si judetul Bistrita-Nasaud.

            Alternativa falimentului ar determina disponibilizarea unui numar de peste 70 de angajati, ceea ce, pe fondul crizei economice actuale, ar insemna o crestere mai mare a ratei somajului in judetul Bistrita Nasaud, precum si imposibilitatea practicarii fotbalului de catre un numar de peste 300 de copii si tineri.

            Pe de alta parte, reorganizarea si continuarea activitatii, cu o posibila crestere in perioada celor 3 ani de reorganizare, dupa achitarea integrala a tuturor datoriilor din tabloul definitiv al creantelor, ar putea genera in continuare noi locuri de munca cu impact pozitiv asupra pietei muncii la nivel local si ar putea duce la cresterea cadrului organizat de practicare a fotbalului in mod profesionist in municipiu si judet.

 

2.3  AVANTAJELE  REORGANIZARII ACF GLORIA 1922 BISTRITA

 

2.3.1. PREMISELE REORGANIZARII ACF GLORIA 1922 BISTRITA

 

            Principalele premise de la care pleaca reorganizarea ACF GLORIA 1922 sunt :

  1. Continuitatea activitatii asociatiei pe perioada de observatie, fiind demarat returul campinatului in liga I, echipa beneficiind de conditiile necesare desfasurarii competitiei in conditii corespunzatoare;
  2. Constituirea in pauza competitionala a unui lot de jucatori apreciat ca fiind de perspectiva, apt de performante, a caror valoare contractuala este mai mica de peste sapte ori fata de cea a lotului de jucatori existent in turul acestui campionat;
  3. Existenta in cadrul clubului a unui staf tehnic competent, cu mare disponibilitate la efort si animat de dorinta de a obtine performante in plan sportiv;
  4. Existenta unor premise reale si posibilitatea de indeplinire a tuturor conditiilor necesare obtinerii licentei pentru liga I;
  5. Interesul manifestat de catre autoritatile locale si o buna parte a agentilor economici din judet pentru sprijinirea fotbalului bistritean;
  6. Pastrarea bunelor relatii existente cu furnizorii si clientii;
  7. Baza materiala de care dispune societatea ii permite sa-si continue activitatea;
  8. Existenta unor active a caror vanzare poate crea venituri ce vor putea fi utilizate pentru plata datoriilor cuprinse in tabloul definitiv al creantelor;

Per a contrario, vanzarea intregului patrimoniu al societatii, prin lichidare, in cazul falimentului,  ar reduce considerabil sansele tuturor creditorilor de a incasa creantele , deoarece, se stie, in cazul falimentului, prin lichidare, valoarea maxima ce poate fi obtinuta prin vanzarea patrimoniului nu depaseste 1/3 din valoarea evaluata.

Votarea planului de reorganizare de catre creditori si confirmarea lui de catre judecatorul sindic sunt masuri menite sa satisfaca interesele tuturor creditorilor, atat cei garantati, bugetari cat si cei chirografari, precum si interesele debitoarei care isi continua activitatea , cu toate consecintele economice si sociale favorabile.

 

 

 

2.3.2. AVANTAJELE GENERALE FATA DE PROCEDURA FALIMENTULUI

 

Falimentul unei societati situeaza debitoarea si creditorii pe pozitii antagonice, primii urmarind recuperarea integrala a creantei impotriva averii debitorului, iar aceasta din urma, mentinerea intreprinderii in viata comerciala.

Daca in cazul falimentului, interesele creditorilor exclud posibilitatea salvarii intereselor debitorului, a carui avere este vanduta (lichidata) in intregime, in cazul reorganizarii, cele doua deziderate se cumuleaza, debitorul continuandu-si activitatea, cu consecinta cresterii lui economice, iar creditorii profita de pe urma maximizarii valorii averii si a lichiditatilor suplimentare obtinute, incasandu-si in acest fel creantele intr-o proportie superioara decat ceea ce s-ar realiza in ipoteza falimentului.

Facand o comparatie intre gradul de satisfacere a creantelor in cadrul celor doua proceduri, aratam ca in ambele cazuri exista un patrimoniu vandabil destinat platii pasivului, dar ca in procedura reorganizarii, la lichiditatile obtinute din eventuala vanzare a bunurilor din patrimonial debitoarei se adauga veniturile substantiale rezultate din continuarea activitatii debitoarei, toate destinate platii pasivului.

 

Procesul de reorganizare comporta si alte avantaje:

 

  1. Continuand activitatea, creste considerabil gradul de vandabilitate  al bunurilor unei "entitati active", fata de situatia valorificarii patrimonului unei "entitati moarte", nefunctionale (patrimoniu care, nefolosit, este supus degradarii inevitabile pana la momentul instrainarii);
  2. De asemenea, continuarea activitatii mareste considerabil sansele ca activul societatii sa fie vandut ca un ansamblu in stare de functionare (ca afacere), chiar in eventualitatea nedorita a deschiderii procedurii de faliment;
  3. Debitoarea are costuri fixe semnificative (utilitati, salarii, asigurari bunuri patrimoniu, impozite, taxe locale, etc.), cheltuieli care nu pot fi amortizate decat prin desfasurarea activitatii de baza. Toate aceste cheltuieli, in cazul nefericit al falimentului societatii, ar urma sa fie platite prioritar din valorificarea bunurilor vandute, conform art. 121 pct.1 din Legea nr.85/2006 (ca si cheltuieli de conservare si administrare)  impietand asupra valorii obtinute din vanzare si diminuand in mod direct gradul de satisfacere a creantelor creditorilor.
  4. Avantajele de ordin economic si social ale reorganizarii sunt evidente, tinand cont de necesitatea mentinerii in circuitul economic a unei entitati care a avut un bun renume , a avut rezultate concretizate in obtinerea unor importante cifre de afaceri si mari performantein plan sportiv, la nivel national si international;
  5. Societatea are potential si detine baza materiala necesara, pentru ca, o data cu depasirea blocajului in care se afla, sa poata sa  isi desfasoare activitatea la o capacitate mai ridicata, mentinand totodata locuri de munca si dand posibilitatea unui mare numar de tineri sa practice fotbalul iar o buna parte sa devina profesionisti in acest sport.

 

2.3.3. COMPARATIA AVANTAJELOR REORGANIZARII IN RAPORT CU VALOAREA DE LICHIDARE A SOCIETATII IN CAZ DE FALIMENT

 

Raportandu-ne in estimarea valorii de lichidare a activului ACF GLORIA 1922 la valoarea de evaluare a patrimoniului se poate desprinde concluzia ca doar implementarea cu succes a planului de reorganizare a societatii debitoare va asigura acoperirea creantelor in proportie de 100% pentru toti creditorii.

In acest sens mentionam faptul ca valoarea de piata " este suma estimata pentru care o proprietate va fi schimbata, la data evaluarii, intre un cumparator decis si un vanzator hotarat, intr-o tranzactie cu pret determinat obiectiv, dupa o activitate de marketing corespunzatoare, in care partile implicate au actionat in cunostinta de cauza, prudent si fara constringere".

Valorificarea activelor debitoarei intr-o procedura de faliment se realizeaza in conditii speciale care nu permit obtinerea in schimbul activelor debitoarei a valorii de piata a acestora.

Pentru corecta evaluare a valorii ce urmeaza a se obtine in procedura de lichidare a activelor debitoarei, valoarea de lichidare este definita ca " suma care ar putea fi primita, in mod rezonabil, din vanzarea unei proprietati, intr-o perioada de timp prea scurta pentru a fi conforma cu perioada de marketing necesara specificata in definitia valorii de piata".

Conform GN6 - Evaluarea intreprinderii 2.7.1.1., " In lichidari, valoarea multor active necorporale (de exemplu fondul comercial) tinde spre zero, iar valoarea tuturor activelor corporale reflecta circumstantele lichidarii.

 Si cheltuielile asociate cu lichidarea (comisioane pentru vanzari, onorarii, impozite si taxe, alte costuri de inchidere, cheltuieli administrative pe timpul incetarii, activitatii si pierderea de valoare a stocurilor) sunt calculate si deduse din valoarea estimata a intreprinderii".

In ipoteza deschiderii procedurii falimentului fata de debitoare valoarea pe care creditorii acesteia o vor putea obtine in urma lichidarii patrimoniului este cca 20 % din valoarea totala a creantelor.

In plus, trebuie sa tinem cont de faptul ca valoarea care s-ar putea obtine in caz de faliment, este o valoare estimata pentru situatia lichidarii tuturor bunurilor mobile si imobile  din patrimoniu, fara insa a tine cont de costurile cu administrarea lichidarii si de perioada de realizare a acestor tranzactii - factorul timp putand influienta in mod semnificativ procesul de plata a creantelor.

Conform prevederilor planului de reorganizare, toate categoriile de creante nu sunt defavorizate, sunt tratate in mod egal, deci nu sunt creante defavorizate.

Toate categoriile de creante vor fi acoperite in procent de 100%.

 

2.3.4 AVANTAJE PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE CREDITORI

 

2.3.4.1  Avantaje pentru creditorii garantati

 

Pentru creditorii garantati procentul de acoperire a creantelor propus prin plan este de 100%. Planul presupune achitarea in principal din surplusul generat de activitatea curenta.

In ipoteza deschiderii fata de societatea debitoare a procedurii falimentului cu privire la acoperirea creantelor din aceasta categorie exista riscul de acoperire partiala a acestora, respectiv doar cca. 60% din creantele garantate.

Acest risc este generat in special de mentalitatea cumparatorului in cazul falimentului vanzatorului si de lipsa de atractivitate pentru bunurile imobile si mobile, specific activitatii fotbalistice, existente in patrimoniul debitoarei in situatia conservarii acestora in stare de nefunctionare.

 

2.3.4.2  Avantaje pentru furnizori

 

Avantajul pentru furnizorii societatii debitoare il reprezinta posibilitaea de a-si recupera integral creantele detinute fata de societatea debitoare.

Continuitatea activitatii ACF GLORIA 1922 implica in mod necesar si continuitatea colaborarilor cu furnizorii specifici pentru activitatea prevazuta a fi realizata in perioada de reorganizare, o parte dintre ei , creditori ai societatii.

 

2.3.4.3  Avantaje pentru ceilalti creditori chirografari

 

Avantajul pentru restul creditorilor chirografari rezulta in mod evident din faptul ca, in caz de faliment al debitoarei, sansele de recuperare a creantelor lor sunt zero.

In cazul reorganizarii insa, se contureaza posibiluatea realizarii in integralitate a creantelor lor, asa cum vom prezenta detaliat in cuprinsul prezentului plan de reorganizare.

 

2.3.4.4 Avantaje pentru salariati

 

Avantajul pentru salariatii asociatiei consta in continuarea contractelor de munca cu plata unor venituri corespunzatoare perioadei in care continua mentinerea calitatii de angajat si recuperarea tuturor creantelor existente la data deschiderii procedurii. In cazul falimentului, riscul de a nu incasa creantele restante este aproape cert.

 

2.3.4.4  Avantaje pentru creditorii bugetari

 

Pentru bugetul statului exista un mare avantaj in cazul continuarii activitatii in baza planului de reorganizare, prin constituirea si plata unor obligatii bugetare curente, pe langa incasarea integrala a datoriilor restante. In caz de faliment, este evident ca nu se achita obligatii curente iar cele restante nu ar fi incasate decat sub 50%.

 

 

                      CAPITOLUL III : SITUATIA ACTUALA A DEBITOAREI

 

3.1 STRUCTURA ACTUALA A MANAGEMENTULUI

 

Prin hotararea adunarii generale a asociatilor convocata de catre administratorul judiciar la data de 22.01.2013 a fost desemnat in calitate de administrator special d-l Hatfaludi Alexandru care va exercita atributiile prevazute de art. 18 din Legea nr. 85/2006, sub supravegherea administratorului judiciar SCP CONSULT MANAGEMENT IPURL.

Administratorul special poate sa consulte, atunci cand apreciaza necesar, consiliul director al ACF GLORIA 1922 constituit in conformitate cu prevederile actului constitutiv.

 

3.2 STRUCTURA DE PERSONAL SI ORGANIZAREA INTERNA

 

3.2.1. ORGANIZAREA SOCIETATII

 

Societatea are urmatoarea structura de personal:

 

 

 

            DENUMIRE POSTURI                                            NR. POSTURI

I.Administrator special                                                    1

II.Personal TESA                                                                    12

III. Personal tehnic echipa I                                                         6

IV. Lot jucatori liga I                                                                31

IV. Personal tehnic centru copii si juniori                              10

IV. Personal ad-tiv (stadion, hotel, transport, paza)                   17                                         

V. Personal cantina-carmangerie                                              6

TOTAL PERSONAL                                       83

 

 

3.2.2  DESCRIEREA ACTIVITATII SOCIETATII

 

Obiectul principal de activitate al asociatiei este fotbalul. Clubul detine o echipa de fotbal care activeaza in liga I si un centru de copii si juniori care cuprinde un numar de 10 grupe de copii si juniori care activeaza in competitiile organizate la nivel national, regional si local.

Clubul detine o baza sportiva care corespunde cerintelor Federatiei Romane de Fotbal si Federatiei Internationala de Fotbal Asociatie, in care se desfasoara activitatea clubului si care este intretinuta de o echipa specializata. In cadrul bazei sportive functioneaza un hotel unde sunt cazati jucatorii echipei de liga I si o cantina unde se asigura masa pentru jucatorii clubului. De asemenea, in cadrul clubului functioneaza o sectie de carmangerie care realizeaza in principal, produse alimentare necesare asigurarii hranei jucatorilor dar si pentru vanzarea pe piata de consum. Pentru juniorii care activeaza in cadrul clubului si care provin din alte localitati, este asigurata cazarea si masa in locatiile apartinand unor unitati de invatamant si Clubului Sportiv Municipal.

 

3.3. PASIVUL SOCIETATII

 

In urma depunerii declaratiilor de creante la dosarul cauzei, administratorul judiciar a procedat la verificarea acestor cereri formulate impotriva societatii debitoare.

 Ca o consecinta a acestui demers a fost intocmit tabelul preliminar de creante, cuprinzand creantele existente impotriva societatii debitoare, astfel cum acestea au fost admise de catre administratorul judiciar. Ulterior a fost intocmit si afisat tabelul definitiv al creditorilor cu creante acceptate.

 

            Categoriile de creante inscrise in tabelul definitiv sunt:

  1. Creante garantate                                               3.328.298,32 lei
  2. Creante de natura salariala                                  4.336.247,80 lei
  3. Creante bugetare                                                2.089.752,54 lei
  4. Creante chirografare art. 96                                   646.069,53 lei
  5. Creante chirografare                                           4.871.536,51 lei

 

 Totalul pasivului, astfel cum acesta figureaza inscris in tabelul definitiv de creante este de 15.271.904,70 lei  (anexa tabel).

Facem precizarea ca fata de tabelul preliminar, in tabelul definitiv nu mai sunt inscrise creantele declarate de catre Unicredit Tiriac Bank, creanta in valoare de 275.038,40 Euro fiind achitata creditorului in baza contractului de factoring incheiat.

 

 

            CAPITOLUL IV: REORGANIZAREA SOCIETATII COMERCIALE

 

            4.1 PERSPECTIVE DE REDRESARE

 

ASOCIATIA CLUB FOTBAL GLORIA 1922 Bistrita isi propune sa realizeze prezentul plan de reorganizare, prin care se vor acoperi integral datoriile catre toti creditorii si, totodata, sa dezvolte activitatea specifica pe care o realizeaza, fotbalul, conform celor ce vor fi prezentate in continuare. Exista perspective reale pentru indeplinirea planului si a graficului de plata a creantelor, ca urmare a concentrarii eforturilor tuturor persoanelor implicate spre obtinerea de rezultate superioare in plan sportiv si mai ales in asigurarea resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor curente si platii datoriilor restante.            

           

            4.2 ACTIVITATEA DE EVALUARE A PATRIMONIULUI

           

 

            In vederea realizarii scopului si obiectivelor planului de reorganizare se impune necesitatea evaluarii bunurilor de natura mijloacelor fixe din patrimonial ACF GLORIA 1922 Bistrita, actiune in curs de finalizare in momentul structurarii prezentului plan. Valoarea de piata totala a activelor imobilizate din patrimoniul debitoarei este estimata de catre autorul planului la suma de 15.142.000 lei. 

 

 

            4.3  MASURI DE REORGANIZARE IN VEDEREA LICHIDARII PASIVULUI

 

In vederea constituirii resurselor financiare necesare platii in totalitate a obligatiilor fata de creditorii inscrisi in tabelul definitiv al creantelor, ACF Gloria 1922 Bistrita isi va continua activitatea pe baza unor criterii ce urmaresc maximizarea eficientei sub toate laturile sale.

 

4.3.1 Conducearea activitatii societatii comerciale( art.95, alin.6, lit. A din L. nr. 85/2006 modificata)

 

Conducerea activitatii Asociatiei Club Fotbal Gloria 1922  va fi asigurata de catre administratorul special, in persosana d-lui Hatfaludi Alexandru, cu avizul permanent al administratorului judiciar in conformitate cu planul de reorganizare confirmat.

Pe intreaga perioada a desfasurarii prezentului plan de reorganizare propus, administratorul special va putea sa consulte consiliul director si sa solicite sprijin din partea acestuia in problemele majore ale administrarii activitatii. De asemenea, va putea sa convoace consiliul director si adunarea generala a asociatilor ori de cate ori apreciaza ca ar fi necesara informarea acestora despre masurile realizate sau cele care urmeaza a fi realizate in executarea planului sau ar fi necesar votul acestora, conform prevederilor actelor constitutive.

 

4.3.2 Obtinerea de resurse financiare pentru sustinerea realizarii planului si sursele de provenienta ale acestora.

Asa cum rezulta din anexele privind bugetul de venituri si cheltuieli pe urmatorii trei ani de zile (centralizator si detaliat pe fiecare an), planul prevede realizarea unor venituri, pe surse, astfel incat acestea permit acoperirea cheltuielilor curente si plata creantelor inscrise in tabelul definitiv.

Sursele de venituri sunt urmatoarele: venituri din sprijinul financiar acordat de la bugetul local si consiliul judetean, venituri din publicitate, venituri din sponsorizari, venituri din vanzari produse, venituri din inchirieri si alte servicii, venituri din bilete si alte servicii comerciale, venituri din drepturi TV, venituri din vanzari jucatori, venituri din vanzari de active. Veniturile au fost temeinic fundamentate pe fiecare categorie iar cheltuielile au fost estimate pe fiecare element de cheltuiala, astfel incat activitatea clubului sa se realizeze la nivelul cerintelor optime pentru atingerea obiectivelor propuse.

Veniturile si cheltuielile estimate permit realizarea unui excedent de incasari care impreuna cu sumele aferente amortizarii mijloacelor fixe constituie sursele de plata a creantelor inscrise in tabelul definitiv. In anexe separate, sunt prezentate situatiile privind intrarile si iesirile de numerar - cash flow, centralizat si pe fiecare an din cei trei ani, in doua variante. In prima varianta, se observa la excedent si in final la disponibilitati banesti, ca in fiecare an rezulta sumele necesare platii creantelor inscrise in tabelul definitiv. In varianta a 2-a a cash flow-lui platile catre creditorii inscrisi in tabelul definitiv sunt inscrise in randul 4.2, observandu-se ca valoarea totala a platilor este acoperita de valoarea totala a intrarilor (incasarilor) de numerar.

Masurile concrete care vor duce la realizarea veniturilor si detalierea acestora vor fi prezentate in cele ce urmeaza.

 

4.3.3 Transmiterea unor bunuri din averea debitoarei catre una sau mai multe persoane fizice sau juridice:

 

Planul de reorganizare are in vedere vanzarea directa a unei mari parti din patrimoniu ACF Gloria 1922 catre Primaria municipiului Bistrita. Bunurile imobile si mobile incluse in "stadionul de fotbal Jean Padureanu" vor fi transferate prin vanzare directa in patrimoniul municipiului Bistrita.

Actiunea de vanzare a acestor bunuri va fi prezentata detaliat intr-un capitol urmator.

              

4.3.4 Fuziunea debitorei, in conditiile legii:

 

Planul prevede  fuziunea ACF Gloria 1922 Bistrita cu o alta entitate Asociatia Fotbal Club Bistrita, prin absorbtia de catre ACF Gloria 1922 a celei de a 2-a, AFC Bistrita, ca o masura alternativa la o alta modalitate de instrainare a stadionului de fotbal, masuri ce vor fi prezentate detaliat in cele ce urmeaza. Fuziunea va fi aplicata efectiv daca in realizarea operatiunilor tehnice necesare vanzarii patrimoniului se va constata de catre toate partile implicate, ca este varianta propusa prin plan, cea mai comod si util realizabila.

 

4.3.5  Lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului:

 

Asa cum am mentionat anterior, planul are in vedere vanzarea tuturor activelor care se includ in stadionul de fotbal, catre Primaria Bistrita, prin vanzare directa, in bloc, libere de orice sarcini. Lichidarea partial a activului in vederea executarii planului se va face potrivit prevederilor legale.

 

4.3.6 Modificarea sau stingerea garantiilor reale:

 

ACF Gloria 1922 Bistrita detine in patrimoniu un teren aferent peluzei stadionului constituit garantie (ipoteca) in favoarea AFP Bistrita. Avand in vedere ca planul prevede vanzarea acestuia, pentru acest motiv nu este necesara modificarea sau stingerea garantiei printr-o operatiune speciala, stingerea garantiei operand de drept, fiind aplicabile prevederile art. 53 din Legea nr. 85/2006.

 

4.3.7  Prelungirea datei scadentei:

 

Scadenta creantelor detinute de catre creditorii inscrisi in tabelul definitiv se prelungeste conform graficelor de plata cuprinse in planul de reorganizare.

 

4.3.8. Modificarea actului constitutiv:

 

Modificarea actului constitutiv al ACF Gloria 1922 Bistrita se va face in conditiile legii, in situatia in care se va realiza fuziunea mentionata anterior.

 

4.3.9 Emiterea de titluri de valoare:

 

Planul nu prevede emiterea de titluri de valoare de catre ACF Gloria 1922 si nici conversia ceantelor bugetare in titluri de valoare.

 

4.3.10 Strategia de reorganizare. Activitatea curenta a societatii. Masuri privind restructurarea si eficientizarea activitatii curente:

 

Planul de reorganizare prevede un complex de masuri care sa duca, pe termen scurt si mediu, la realizarea urmatoarelor obiective:

 

  • Indeplinirea tuturor cerintelor prevazute in regulamentul national de licentiere a cluburilor emis de catre Federatia Romana de Fotbal, in vederea obtinerii licentei de liga I si pentru editia de campionat 2013/2014

 

  • Participarea onorabila a echipei de seniori a ACF Gloria 1922 la jocurile returului Ligii I-a de fotbal si concomitent alcatuirea unei noi echipe de perspectiva pentru viitoarele editii ale campionatului Ligii a I-a de fotbal

 

  • Cresterea in fiecare an a ponderii in total venituri realizate, a veniturilor obtinute din transferul jucatorilor

 

  • Cresterea calitatii spectacolului in jocurile de fotbal astfel incat impreuna cu alte masuri stimulative, sa readuca publicul bistritean in tribunele stadionului

 

  • Dezvoltarea Centrului de copii si juniori si realizarea unei "productii" de tineri fotbalisti sporita, cresterea numarului de jucatori selectionati in loturile nationale si a celor promovati la echipa de seniori a clubului sau la alte cluburi de prima liga, precum si calificarea echipelor de juniori in fazele superioare ale competitiilor nationale

 

  • Realizarea unei noi baze sportive care sa cuprinda 3 - 4 terenuri de fotbal competitive si  un grup de vestiare necesare pregatirii si desfasurarii jocurilor oficiale ale echipelor de copii si juniori, precum si pregatirilor echipelor de seniori.

 

 

In vederea indeplinirii obiectivelor mentionate, se stabilesc o serie de masuri concrete care vor face parte din programul de reorganizare si redresare a situatiei economico-financiare a clubului, program care va fi implementat in perioada de reorganizare a societatii.

 

  1. A.     MASURI IN SECTORUL RESURSELOR UMANE

 

  • Se va urmari eficientizarea activitatii fiecarei persoane angajate in club
  • Se va proceda anual la evaluarea fiecarui angajat, pe baza unor fise personale, conform prevederilor legale
  • Se va intocmi un program de perfectionare la nivel de club, lunar, trimestrial si anual, pe baza unui plan tematic, a tuturor antrenorilor de la Centrul de copii si juniori
  • Se va participa de catre toti angajatii clubului la cursurile de perfectionare si instruire organizate de catre Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Romana de Fotbal, precum si de alte entitati specializate
  • Se va activa si dezvolta compartimentul de marketing-publicitate prin angajarea de personal calificat si competent

 

 

  1. B.     MASURI CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA SPORTIVA

 

Imediat dupa intrarea in procedura insolventei, respectiv la data de 10.01.2013 a fost convocat lotul de jucatori pentru inceperea perioadei de pregatire. Ca urmare a clasarii echipei de seniori la finalul anului trecut pe ultimul loc in clasament, datorita randamentului total nesatisfacator al jucatorilor, precum si datorita restantelor acumulate la plata drepturilor cuvenite jucatorilor, lotul de jucatori a fost remaniat masiv. Au ramas in lot doar un numar de 9 jucatori, lotul fiind completat cu 20 de jucatori promovati de la echipele de juniori sau transferati de la echipe din judet sau din tara, jucatori in majoritate tineri sau care au fost crescuti tot la echipele de juniori ale clubului. Ca urmare, s-a procedat la negocierea si incheierea unor noi contracte de colaborare, a caror valoare totala lunara este de peste sapte ori mai mica decat valoarea contractelor existente in toamna anului 2012, cu efect substantial asupra nivelului cheltuielilor cu jucatorii, din bugetul anual. S-a avut in vedere incheierea unor contracte pe o durata de cel putin 2 ani, ceea ce va da posibilitatea ca o parte dintre jucatori sa poata fi transferati la alte echipe prin incasarea unor sume de transfer.

In acest sector, se vor avea in vedere in continuare urmatoarele:

 

  • Promovarea in echipa de seniori a unor jucatori tineri, valorosi, din cadrul echipelor de juniori
  • Formarea unui colectiv de antrenori sau fosti jucatori competenti care sa identifice si sa urmareasca jucatori tineri, talentati, de la echipe din ligile inferioare si sa propuna transferul acestora, fara costuri sau costuri minime
  • Permanentizarea unei politici de promovare la echipa de seniori a unor jucatori talentati care sa contribuie la obtinerea de rezultate bune si care sa poata sa fie transferati la alte echipe din tara sau strainatate, contra unor sume de bani
  • Se va avea in vedere urmarirea prin fise individuale a tuturor jucatorilor, cu privire la cheltuielile efectuate cu acestia si recuperarea la incetarea contractelor, prin vanzare, cel putin a cheltuielilor respective
  • Se va urmari perfectionarea continua a metodelor si mijloacelor de pregatire, la nivelul corespunzator obtinerii de performante
  • Se va avea in vedere asigurarea in permanenta a unor echipamente si materiale pentru pregatire si jocuri, corespunzatoare pretentiilor din liga I
  • Se vor stabili in permanenta modalitati de stimulare a performantelor, de premiere, functie de rezultatele obtinute
  • In vederea largirii posibilitatilor ca toti jucatorii din lot sa participle la jocuri, sa-si dezvolte aptitudinile si sa castige experienta, in vara anului 2013 va fi inscrisa in divizia D, echipa a doua, cu obiectivul de promovare in anii urmatori in diviziile superioare, pana la nivelul ligii a 2-a. Echipa de baza va fi formata din echipa care termina junioratul.
  • Se va proceda la organizarea, in pauza competitionala, a unui numar de doua turnee cu jocuri in vederea vizionarii si selectarii de fotbalisti tineri, sub 20 de ani, care sa poata sa fie cooptati in cadrul clubului. Vor fi angrenati in aceste actiuni jucatori din tara precum si din strainatate.

 

In domeniul investitiilor, planul a prevazut alocarea in anul 2013 a unei sume de 440.000 lei pentru  dotarea bazei de refacere si tratament cu aparatura de tratament moderna (electroterapie, ultrasunete, laser, etc) si alte dotari necesare, precum si pentru inceperea lucrarilor de amenajare a unei baze sportive de pregatire, constand in terenuri de fotbal, imprejmuiri, vestiare. Aceasta baza sportiva se va realiza pe un teren pus la dispozitie de Primaria Bistrita si cu fonduri asigurate din sponsorizari. In anul 2014 s-a prevazut un fond de investitii in valoare de 304.000 lei.

Avand in vedere cerintele impuse de regulamentul de licentiere a cluburilor, incepand cu editia 2014/2015, se impune realizarea unor lucrari la infrastructura stadionului, cum ar fi acoperirea unui numar de minim 3.000 scaune, modernizaea studiourilor TV, spatiu pentru control antidoping, etc., investitii ce vor fi effectuate de catre detinatorul stadionului la acel moment sau de catre club.

 

In cadrul Centrului de copii si juniori se vor aplica urmatoarele masuri:

            Se vor lua masuri ca Centrul de pregatire tineret-juniori-copii Gloria Bistrita sa se transforme intr-un Centru Regional.

            Antrenorii vor fi specializati si permanentizati pe grupe de varsta unde se va lucra mai mult de 2 ani. In acelasi timp vor presta si activitati de scouting pentru o selectie permanenta.

            Vacantele copiilor vor fi folosite pentru pregatire chiar cu antrenamente duble la grupele U14-19 ani.

            Se va urmari imbunatatirea selectiei, pregatirii si promovarii tinerelor talente,

            precum si obiectivizarea selectiei prin probe si norme de control stabilite in functie de grupele de varsta si stadiul selectiei ( primara , secundara , finala ).

            Se va proceda la nominalizarea jucatorilor juniori de perspectiva pe grupe de varsta - grupe de elita, intocmindu-se fise personale si asigurand o pregatire speciala pe baza de programe individualizate de pregatire.

            Se va proceda la largirea ariei de selectie a juniorilor si copiilor din alte localitati si regiuni cu asigurarea conditiilor de legitimare, cazare, masa, pregatire scolara.

            Se vor lua masuri de asigurare a participarii in competitii oficiale/amicale interne/internationale.   

            In permanenta se va urmari intocmirea unui program de pregatire, de conceptie si joc, similar echipei de seniori (grupele juniori A  si B).

 

CMASURI COMERCIALE SI DE MARKETING

 

In ceea ce priveste activitatea comerciala si de marketing a asociatiei se vor lua masuri pentru realizarea urmatoarelor:

  • Actualizarea si incheierea de noi contracte de publicitate si de sponsorizari pana la acoperirea cel putin a volumelor de venituri prevazute in buget. In aceasta actiune vor fi implicate toate persoanele din conducerea clubului si din compartimentele functionale, pe baza unor modele de contracte concepute astfel incat sa explice potentialilor parteneri inclusiv avantajele si facilitatile prevazute de legislatia in vigoare.
  • Initierea si organizarea unor actiuni-eveniment, in plan cultural si sportiv, in cadrul bazei sportive, cu larga participare, in scopul incasarii de fonduri
  • Actiuni de popularizare consistenta a meciurilor si evenimentelor organizate prin toata mass-media locala si zonala, iar uneori si la nivel national
  • Stabilirea si aplicarea unui sistem de facilitati acordate unor categorii de spectatori, cu scopul de a readuce populatia judetului pe stadion
  • Promovarea si dezvoltarea produselor realizate in cadrul carmangeriei si largirea pietei de desfacere a acestora
  • Alegerea clientilor pe criterii de solvabilitate si luarea de masuri asiguratorii de incasare a creantelor
  • Monitorizarea compartimentului financiar al clientilor cu care societatea lucreaza pentru a minimiza riscul neincasarilor;

 

 

  1. C.     MASURI  MANAGERIALE

 

Masurile ce se vor lua la nivelul managementului sunt urmatoarele:

 

  • Urmarirea cu rigurozitate a actiunii existente pe rolul TAS - recurs cazul Moraes
  • Urmarirea cu strictete a respectarii contractelor incheiate cu jucatorii sau cu alti parteneri, astfel incat sa fie evitata in totalitate suportarea de penalitati, dobanzi sau majorari de orice fel
  • Urmarirea luarii unor masuri operative de coordonare a activitatilor tinand seama de necesitatea indeplinirii obiectivelor asumate
  • Urmarirea incadrarii in nivelul cheltuielilor prevazute in buget, pe fiecare element de cheltuiala, in stricta corelare cu veniturile realizate
  • Extinderea ariei de identificare a unor sponsori si clienti de publicitate si contactarea si ofertarea acestora
  • Luarea de masuri privind intocmirea unei evidente contabile corecte si la zi, in vederea asigurarii posibilitatilor de informare permanenta asupra situatiei economice si financiare a asociatiei
  • Urmarirea realizarii tuturor activitatilor si proiectelor si cuantificarea permanenta a rezultatelor.
  • Efectuarea de verificari inopinate cu privire la modul de desfasurare a tuturor activitatilor, la toate nivelele
  • Efectuarea periodica de sedinte de instruire a jucatorilor cu privire la insusirea si aplicarea regulamentelor sportive si a sanctiunilor ce se aplica in cazul abaterilor, in vederea evitarii sanctiunilor sub forma de amenzi sau penalizari de orice natura
  • Luarea tuturor masurilor necesare in vederea organizarii corespunzatoare a actiunilor si evenimentelor sportive sau culturale

 

 

  1. D.    MASURI FINANCIAR-CONTABILE

 

  • Instituirea si respectarea unei discipline financiare ferme
  • Urmarirea respectarii unui control strict asupra necesitatii, oportunitatii si legalitatii cheltuielilor efectuate
  • Inregistrarea corecta si la zi a tuturor operatiunilor, in evidenta contabila
  • Informarea imediata a conducerii asociatiei despre nereguli sau abateri de la disciplina financiara

            In perioada realizarii programului de reorganizare vor fi luate si toate acele masuri ce se impun la un moment dat avand in vedere conditiile pentru mentinerea permanenta a functionarii asociatiei in conditii de eficienta si a indeplinirii tuturor obligatiilor de plata curente si istorice.

 

                        4.3.11 Precizari cu privire la unele categorii de venituri si modalitatile de realizare a acestora

 

  1. 1.      Venituri de la bugetul local:

 

In aceasta categorie de venituri, in bugetul aferent anului 2013 s-a inscris suma ce se va incasa de la Primaria Bistrita ca urmare a aprobarii Consiliului Local pentru sprijinirea activitatii fotbalistice in municipiu. Suma inscrisa in buget este la nivelul sumelor aprobate anual in anii precedenti. In anii urmatori 2014 - 2015 nu s-a mai cuprins la acest capitol nici o suma deoarece conform negocierilor purtate, se va proceda la vanzarea stadionului la municipiul Bistrita si nu se mai fac finantari in acest mod.

 

  1. 2.      Venituri de la Consiliul Judetean:

 

In aceasta categorie s-au inscris in bugetele celor trei ani suma de 440.000 lei anual reprezentand finantareaa activitatii clubului din partea acestei institutii in cei trei ani.

 

  1. Veniturile din publicitate si din sponzorizari se vor realiza in baza contractelor incheiate cu agenti economici si a actiunilor ce vor fi intreprinse in perioada urmatoare, in acest sens.

 

  1. Veniturile din vanzarea de produse se realizeaza din activitatea de carmangerie existenta in cadrul clubului si a unui magazin cu produse de sport care se va deschide in perioada rmatoare.

 

  1. Veniturile din inchirieri si alte servicii se realizeaza din inchirierile de spatii contractate si din servicii de transport cu autocarele.

 

  1. Veniturile din bilete si alte servicii comerciale cuprind veniturile din vanzarea biletelor la meciurile de fotbal si alte servicii oferite cu aceste ocazii.

 

  1. Veniturile din drepturi TV cuprind veniturile cuvenite pentru returul acestui campionat. In anul 2014 am cuprins doar venituri ce se cuvin pentru turul campionatului 2014/2015, luand in calcul ca exista posibilitatea ca in campionatul 2013/2014 echipa sa evolueze in liga a 2-a, neincasand asemenea venituri.

 

  1. Veniturile din vanzari de jucatori sunt constituite in anul 2013 din veniturile estimate a fi incasate din dosarul "Moraes". Facem precizarea ca in prezent acest caz este in faza de recurs pe rolul TAS, in prima instanta ACF Gloria 1922 avand castig de cauza pentru suma de 700.000 EURO. Valoarea totala a sumei pretinse de noi este de 1.250.000 EURO. In anii urmatori, sumele inscrise la acest capitol sunt cele estimate a fi incasate ca urmare a politicii adoptate de club cu privire la cresterea si vanzarea de jucatori.

 

  1.  Veniturile din vanzari active.  Ca urmare a hotararii organelor competente din cadrul clubului, stadionul de fotbal va fi preluat prin vanzare de catre Primaria Bistrita cu plata pretului in rate, incepand cu anul 2014.

 

4.3.12 Modalitati de vanzare a activelor:

 

In prezent activele imobile si mobile din cadrul stadionului de fotbal "Jean Padureanu" sunt in proprietatea a doua entitati separate, respectiv ACF Gloria 1922 si Asociatia Fotbal Club Gloria.  In proprietatea ACF Gloria 1922 sunt urmatoarele bunuri din cadrul stadionului: Peluza si teren aferent, Amenajare cantina, Amenajare pista atletism, Amenajare teren I, Modernizare tribuna I, Modernizare tribuna II, Sauna, Sistem acces, Tabela marcaj, Instalatie nocturna, Sistem sonorizare, Sistem alimentare energie electrica, Instalatie irigat teren si Instalatie incalzire teren. In patrimoniul Asociatiei Fotbal Club Gloria este inregistrat Terenul principal impreuna cu tribuna I si a II-a. Asupra terenului principal si a tribunei I, precum si a terenului de sub peluza, exista inscrise sarcini, respectiv o ipoteca.

 

Avand in vedere aceasta situatie, planul propune efectuarea vanzarii in doua variante alternative, urmand a fi utilizata varianta care va fi agreata si de catre cumparator si care va fi mai usor realizabila, in ambele variante fiind necesare realizarea unor operatiuni preliminare. 

 

Varianta I:

 

            Proceduri si operatiuni necesare a fi indeplinite:

  • Fuziunea celor doua entitati. In aceasta situatie nu mai este necesara obtinerea acordului de la creditor pentru schimbarea garantiei sau pentru instrainarea bunurilor constituite garantii.
  • Dupa efectuarea fuziunii, intrarea in legalitate si intocmirea documentatiei si formalitatilor necesare inscrierii in CF a bunurilor imobile neintabulate.
  • In paralel cu realizarea actiunilor mentionate mai sus se va trece la actualizarea valorilor de piata a tuturor bunurilor care vor fi vandute catre Primarie (actiune care este in curs).
  • Dupa finalizarea acestor operatiuni se va putea trece la incheirea actelor de vanzare cumparare. Bunurile vandute de catre administratorul judiciar se vand libere de orice sarcini, deci ipotecile se radiaza de drept.
  • Vanzarea va trebui sa fie efectuata cu conditia transmiterii la cumparator a dreptului de proprietate dupa plata integrala a pretului.
  • Odata cu incheierea actului de vanzare se va incheia cu Primaria un contract de asociere in participatiune in scopul realizarii activitatilor sportive (in principal fotbal), Primaria participand la asociere cu baza sportive, administratorul asocierii fiind ACF GLORIA 1922 Bistrita.

 

 

Varianta II:

 

Proceduri si operatiuni necesare a fi indeplinite:

  • Inlocuirea garantiilor, respectiv eliberarea de  ipotecile inscrise asupra unor bunuri ce vor face obiectul vanzarii si garantarea in favoarea creditorului cu alte bunuri imobile.
  • Intrarea in legalitate si intocmirea documentatiei si formalitatilor necesare inscrierii in CF a bunurilor imobile neintabulate.
  • In paralel cu realizarea actiunilor mentionate mai sus se va trece la actualizarea valorilor de piata a tuturor bunurilor care vor fi vandute catre Primarie (actiune care este in curs).
  • Dupa finalizarea acestor operatiuni se va putea trece la incheirea actelor de vanzare cumparare. Vanzatori vor fi cele doua entitati Gloria, iar beneficiarul sumelor din vanzare va fi ACF Gloria 1922, conform hotararii AGA a Asociatiei Fotbal Club Gloria din data de 08.03.2013.
  • Vanzarea se va efectua sub conditia transmiterii la cumparator a dreptului de proprietate asupra bunurilor doar dupa plata integrala a pretului.
  • Odata cu incheierea actului de vanzare se va incheia cu Primaria un contract de asociere in participatiune cu ACF Gloria 1922, in scopul realizarii activitatilor sportive (in principal fotbal), Primaria participand la asociere cu baza sportiva, administratorul asocierii fiind ACF GLORIA 1922 Bistrita.

 

Facem precizarea ca valoarea de vanzare a stadionului va fi de peste trei ori mai mare decat valoarea totala a creantelor inscrise in tabelul definitiv al creantelor, deci exista o premisa certa de achitare integrala a creantelor creditorilor.         

 

            4.3.13 Modalitati de acoperire a pasivului si graficul de plata al creantelor. Concluzii

 

            Creantele inscrise in tabelul definitiv al creantelor se vor achita in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, conform graficului anexa intocmit.

Planul de reorganizare intocmit prevede achitarea in totalitate (100%) a tuturor sumelor inscrise in tabloul definitiv al creantelor.

            Bugetul de venituri si cheltuieli pentru perioada reorganizarii judiciare, precum si cash-flow-ul corespunzator  este intocmit in anexa, pentru fiecare din cei trei ani pentru care s-a intocmit prezentul plan de reorganizare. 

Accesoriile creantelor garantate aferente perioadei de dupa deschiderea procedurii se vor achita in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

 

Graficele de plata a creantelor sunt prezentate in anexa, pentru fiecare din cei trei ani pentru care s-a intocmit prezentul plan de reorganizare.

            Dupa achitarea integrala a creantelor mentionate mai sus, debitoarea va fi descarcata de orice responsabilitate fata de creditorii cu creante inregistrate la data deschiderii procedurii.

            Prezentul plan de reorganizare a fost intocmit de catre administratorul special al ASOCIATIEI CLUB FOTBAL GLORIA 1922  Bistrita cu sprijinul administratorului judiciar si este in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, urmand sa fie supus procedurii de votare si confirmare prevazute de lege.

 

                                               

 

 

                                                            Administrator special,

                                                              Hatfaludi Alexandru

0 comentarii2415 vizualizări16 martie 2013




rss 2.0
rss 2.0