Familie Miercuri 22 Noiembrie 2017 - 17068 vizitatori azi
Situatia tragica a copiilor doamnei doctor Camelia Smicala.

Excelentei Sale, Domnului Klaus Werner Iohannis, Presedintele Rom?niei, Scrisoare Deschisa, Stimate Domnule Presedinte, Coalitia pentru Familie si Platforma civica IMPREUNA va aduc la cunostinta situatia tragica a copiilor doamnei doctor Camelia Smicala care sunt despartiti de mama lor de aproape doi ani de zile. Aceasta situatie necesita, de urgenta, implicarea activa si decisiva a statului roman care trebuie sa vina in sprijinul si in apararea acestei familii. Lungul sir de abuzuri la adresa doamnei doctor Camelia Smicala si a familiei sale trebuie sa inceteze.

Incapacitatea statului roman de a-si apara cetatenii transmite poporului roman un mesaj de descurajare si dezamagire.

Suntem aici in fata unui caz care, oricat ar parea de complicat din punct de vedere juridic, este un caz de nesocotire flagranta a art. 9 alin. 1 din Conventia ONU privind drepturile copilului prin separarea celor doi minori de mama, impotriva vointei lor, nesocotindu-se astfel relatia fundamentala mama - copil. Nimic nu poate legitima demersul autoritatilor finlandeze impotriva acestei mame si impotriva copiilor ei care isi doresc necontenit sa fie alaturi de mama lor.

Pentru noi este un caz de constiinta, o situatie in care trebuie sa primeze elementara solidaritate umana, apararea interesului superior al copiilor de a fi alaturi de mama lor. In acest sens, credem ca tot ceea ce putem face noi este sa demonstram concret sprijinul pe care cetatenii romani il acorda familiei Smicala.

Totodata speram ca Presedintele Romaniei sa se implice si sa faca demersurile necesare pe langa autoritatile statului finlandez pentru a trata acest caz cu respectarea interesului superior al minorilor si fara distrugerea unei familii.

Doamna Camelia Smicala si cei doi copii minori sunt cetateni romani. Presedintele Romaniei are datoria constitutionala, nu numai morala, de a apara viata, libertatea si exercitarea drepturilor fundamentale ale oricarui cetatean roman, indiferent de varsta sau de locul unde se afla el la un moment dat sau altul.

Avand in vedere precedentul istoric pe care l-ati creat, coborand in mijlocul unei manifestatii populare in iarna anului 2017, va invitam Stimate Domnule Presedinte, in mijlocul nostru, in ziua de 11 noiembrie, ora 12:00, pentru a demonstra impreuna cu noi sprijinul de care cauza unificarii familiei dr. Camelia Smicala se bucura in societatea romaneasca.

 

Coalitia pentru Familie

Platforma civica IMPREUNA

0 comentarii1554 vizualizări10 noiembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0