Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Luni 28 Septembrie 2020 - 6268 vizitatori azi
100 de frunze literare pe portativul Palatului Copiilor!(40 de poze)

100 de frunze literare pe portativul Palatului Copiilor!

 Leacul poneiului- Ioana-Nectaria Balan, clasa pregatitoare

             Peste mari si tari traia o frunza care avea prieteni pe frunzulita dansatoare si un ponei roz. Poneiul le ducea pe cele doua frunze pe spate oriunde voiau ele.

- Frunzelor, unde vreti sa calatorim?

- Am dori la iazul cel mare.

- Imediat! Mi ha-ha, mi ha-ha!...

- Ce s-a intamplat, poneiule?

- Am racit.

- Lasa ... o sa mergem la zana toamnei, care ne va da tratamentul pentru tine.

- Uraa! Ce fericire, o sa fiu din nou bine.

- Ei, pai, acum plecam.

- Ramai cu bine!

            Timpul trecu si in final au ajuns la zana toamnei. Frunzele au luat leacul, pe care l-au dus poneiului. Acesta, cand l-a baut s-a si insanatosit!!!

            Si-au zburat peste mari si tari si mai traiesc si astazi, daca nu s-au prapadit!

 

 

The sad tree

            by Ioana Nectaria Balan, 7 years old

 I’m sad, sad, sad!

Oh, oh, oh!

If I would have six hats!

 

 

Impreuna cu prietenii

          Rebeca Dolha, clasa pregatitoare

             Era odata o frunzulita mica. Ea a crescut intr-un copac mare. In copac erau multe frunze, dar ea isi dorea sa fie prietena cu un fluture, o albina si o buburuza, care o vizitau din cand in cand.

            Frunza nu putea sa zboare. Isi dorea mult sa fie purtata de vant, impreuna cu prietenii ei. Pana intr-o zi...

            Era toamna si un vant puternic a rupt-o din ramura de care era legata. Acum zbura! Era asa de frumos! A trecut usor pe langa albina, s-a jucat cu fluturele si a salutat in zbor buburuza.

            Era ultimul ei zbor.

 

 

Povestea lui Perisor si Merisor

          Nicoleta Matean, clasa pregatitoare

             Intr-o gradina, fructele si legumele traiau in buna pace. Perisor se plimba cu Merisor. Acesta din urma a spus:

- Hai sa inotam, uite un lac!

            Dupa ce au inotat, au ajuns la o casuta si au stat acolo un pic fiindca le era frig. Cand s-au incalzit, s-au dus din nou afara sa se plimbe. Au hotarat ca trebuie sa se intoarca acasa.

Perisor: - Nu vrei sa mergem acasa sau ce?!

            Si dupa aceea s-au dus acasa si Merisor a spus:

- Hai sa facem o petrecere!

            La petrecere au participat: Merisor, Perisor, Paruta, Ardeiut si Cartofel.

            Cand somnicul a venit, petrecerea s-a sfarsit. J 

 

 

Veselie!

          Karina Moldovan, clasa pregatitoare

             Buburuza si fluturele merg la prietenele furnicute pentru a repeta, pentru concertul de toamna. Repetitiile au fost un adevarat succes, iar ele au invitat-o la spectacol si pe noua lor amica, Frunza. Concertul a fost unul plin de veselie si voie buna, iar cei cinci prieteni s-au alaturat concertului intregii naturi.

 

 

Cantec si tort

          Rayssa Pop, clasa pregatitoare

             Pe marginea raului, niste prieteni foarte buni dadeau o petrecere. Frunzulita prezenta spectacolul, ariciul canta, floarea dansa, malul inviora.

            Toti laolalta  compuneau o formatie scrisa de Rayssa.

La, la, li, li, lu cantau...

Lu, la, la, la, la.

            Petrecerea era foarte haioasa, cu un tort mare, de fructe si ciocolata si toti prietenii asteptau cu nerabdare sa-l guste; iar tortul avea forma de inimioara.

            S-a terminat, ne mai vedem dupa vacanta.

 

 

Pic, pic, pic!

          Andreea Moldovan, clasa I

 Lacrimile toamnei

cad pe fereastra mea

si se transforma

intr-o melodie trista,

pic, pic, pic...

Au plecat randunelele

si au cazut frunzele.

Totul e trist si cenusiu.

 

Anotimp

          Rebeca Moldovan, clasa I

 Zana Toamna era foarte bucuroasa!

Ea ingrijea meri si peri...

Ajuta plantele sa se coaca.

Apoi, pleca acasa si...

 se pregati pentru un nou anotimp.

 

 

Concertul toamnei nr. 1

         Diana Andreies, clasa a II-a

             A venit toamna si cad frunzele din copaci. O, Doamne! O sa cad si eu... Dar, inainte sa cada si ea, mama mi-a spus ca, atunci cand o sa cad eu, o sa ma lovesc si o sa plang mult. Eu nu vreau sa cad, nu! Vreau sa raman in copac...

            Dintr-o data, se aude o melodie, care a hipnotizat-o total pe frunzulita Picatica. Melodia i-a vorbit si a intrebat-o:

-         Vrei sa te alaturi concertului nostru de toamna?

Frunzulita a ascultat-o cu atentie pentru ca era hipnotizata.

 - Da, ar fi minunat!

-         Dar o sa te pregatesti cu inca doi cantareti, pe care ii cheama Frunzica si Scortel.

A venit ziua concertului, yupiiiii !! O, nu !

 Scortel si-a pierdut microfonul !

- Stai, l-am gasit !

- Multumesc, Frunzica!

 

 

Cantecul stropilor de ploaie

          Maria Antohi, clasa a II-a

             Norii se imprastie in stropi calzi peste simfonia de culori...

            Mama ma cheama iar afara. Nu vreau sa ies! Vreau sa ascult concertul ploii de la fereastra. S-a oprit...

            Pic! pic! pic!! Iarasi a inceput sa ploua?! Stiti de ce ma mir? Pentru ca astazi a mai plouat de cateva ori. De ce oare? Aaa, e toamna!

            Cu o pensula magica, zana Toamna a colorat copacii intr-o simfonie de culori, de la rosu, la portocaliu si violet. Norii de vata se leagana lenesi in Tinutul Linistii!

            Dintr-odata, mi-a soptit cineva la ureche! M-am uitat in stanga, m-am uitat in dreapta... Am inchis ochii si i-am deschis repede.

            Cineva a intrat in camera.. Cine oare?

 

 

Concertul toamnei nr. 2

          Raluca Boca, clasa a II-a

             Bufnicica si prietenii ei au fost invitati sa cante la... Concertul Toamnei. Ei au exersat mult o melodie.

            Dupa patru zile de repetitii a venit ziua concertului.

- Tra, li, li, li, lu, lu, la! se aude muzica.

            Spectatorilor le place. Ei aplauda. Bufnicica, Fluturel, Albinici, Ramurica, Furnicel, 

Crizantema-Rosioara, Picurici, Norisor si Vanticel au fost felicitati.

            Yupi!

 

 

 

 

Muzica

          Giulliana Coman, clasa a II-a

             Intr-o luni, madam Vincula, adica frunza, se plimba prin orasul Opar. Ea a auzit ceva. Era muzica! Erau cunoscutii ei. Doamnei Vincula nu-i placea galagia, asa ca i-a rugat sa inceteze. S-au certat mult, dar pana la urma s-au hotarat sa faca un concert:

- La, la, li, lu, lu, la…, se auzea muzica, care inmoaie inimile oricarei vietati.

- Uraaaaa! Cearta s-a terminat si sunt tare fericita!

 

 

Concertul toamnei nr. 3

          Clara Cordos, clasa a II-a

 E o seara vesela pentru frunzele din Padurea Armoniei: Concertul Toamnei.

Peli, frunza de stejar, ofera dulciuri celorlalte frunzulite. Toate sunt incantate de aroma lor.

Dupa ce termina de impartit dulciurile, pleaca fericita sa se distreze si ea.

In fata cantau cele doua prietene ale ei: Clopi si Peticel. Se apropie sa asculte:

La, la, la, la, la, la, la, la

Tra, la, la, la, la, la, la, la, la, la!

Ce frumoasa e toamna!

            Peli se bucura mult de prietenele ei. Se gandi sa se inscrie pentru a face jonglerii. A fost primita cu multe aplauze si pana seara facu multe, multe jonglerii.

 

 

Toamna cantatoare

          Ana Deak, clasa a II-a

 Frunzu e foarte gatit!

El vrea sa fie dirijor!

- E tarziu! E foarte, foarte tarziu!

- Hei, nu ne grabi!

Au ajuns la concert.

Frunzu a inceput sa cante:

La, la, lu, li, la, li, la laaaaaaaaaa!

- Ura! Ura! Grozav!

- Perfect, Frunzu! Esti cel mai bun!

- Multumesc! Multumesc frumos!

 

 

Cantec vioi

          Denis Dragut, clasa a II-a

 Toamna vesela, haide sa canti cu noi!

Pasarile sa ciripeasca - cirip, cirip!

Sa cante niste muzica

(de toamna, se intelege).

Sa nu ne intristam,

pentru ca "toamna e vesela"!

Haideti, copii, sa ne  jucam!

Sa nu pierdem din distractie!

 

 

Toamna cu muzica

          Angela Frisan, clasa a II-a

             Toamna e un anotimp muzical!

            Vantul suiera printre crengile copacilor; fosnetul frunzelor seamana cu un cantec de jale. Frunzele dau un spectacol.

            Pasarile pleaca din tara cu sunetele lor de ramas bun!

            Toamna e un artist plin de culoare!

 

 

Concertul toamnei nr. 4

          Alesia Hognogi, clasa a II-a

             Multi-Colora este Regina tuturor pasarelelor. A facut o adunare de grup. Au venit aproape toti, in afara de Didi si Frumusica. Era Concertul Toamnei. Cand a inceput petrecerea au ajuns si cele doua pasari. La petrecere, pe scena, pasarele au spus secretul lor: ele urmau sa plece in tarile calde.

Inainte sa se termine sarbatoarea asta atat de frumoasa, Multi-Colora a pregatit o surpriza - o furtuna de artificii! A fost un spectacol de vis!

Inainte de inserare, toate pasarelele erau departe, in drum spre taramurile calde. In linistea intunericului deplin, se aud doar cantecele greierilor si, cateodata, plansetul unor copii mici. Ei nu intelegeau unde s-au dus prietenele lor, ce stateau "cu chirie" la streasina casei lor si care mancau in fiecare zi firimiturile micutilor.

Ce mult le iubeau ei pe prietenele lor inaripate!

 

 

Sunetele toamnei

          Raluca Iacoban, clasa a II-a

             Era odata o frunzulita care dorea sa cada, pentru ca radeau celelalte frunze de ea. Dar, din nefericire, nu putea, deoarece codita ei era prea puternica. Si cand celelalte frunze cadeau se auzea fosnetul dulce.

            Ce fericire, in sfarsit, a cazut!

            Dar a venit un vanticel care suiera furios si ..., din greseala, a luat frunzulita. Se distra, dar a ajuns pe cusca lui Azor.

-         Tu cine esti? intreba frunza, care nu mai vazuse un caine pana atunci.

-         Eu sunt Azor. Dar tu?

-         Eu sunt frunza, spuse ea. Vin din livada. Vantul m-a adus aici.

-         Ce zici, vrei sa fim prieteni?

Deodata se auzi un sunet ciudat: pic, pic, pic!

-         Cred ca a venit ploaia! zise Azor.

-         O cunosc! O cunosc! Este prietena mea, exclama frunza.

-         Sa ne adapostim in cusca mea!

 

 

Trupa Buburuzei Ruza

          Ariana Moldovan, clasa a II-a

             Intr-o zi de miercuri, Buburuza Ruza a chemat la ea acasa pe: Aricel Mititel, Frunzulita Picatica, Furnica Mica, Deli pisica, Catelusu Cusu si pe Albinuta Uta. Ei se intrebau intruna ce este atat de important de ii streseaza atat. Au ajuns la Buburuza Ruza.

- Buburuzo, ce este atat de important de ne-ai chemat la tine?

- Pai, voiam sa va spun ce idee mi-a venit.

- Da, si ce idee ai?

- Pai, ce ziceti sa tinem un concert?

- Si cand vrei sa se intample?

- Vinerea viitoare.

- Bine, cand incepem repetitiile?

- Chiar de astazi.

- Bine!

- Haideti in garaj; acolo am instrumente.

            Buburuza Ruza i-a dat lui Deli, pisicuta, o vioara, iar Albinutei Uta - o trompeta. Catelusului Cusu - o chitara. Frunzulitei Picatica - tot o vioara, iar lui Aricel Mititel i-a dat tot o chitara.

            Gazda i-a spus Albinutei Uta sa se duca sa dea de veste ca vor avea un spectacol. Cand a venit vinerea, s-a tinut concertul. Dupa, toata lumea le-a spus ca a fost foarte frumos si ca s-au descurcat foarte bine pentru prima data.

            Ei au fost foarte fericiti si au tot facut concerte, traind foarte fericiti pana la adanci batraneti.

 

 

Marul

          Tabita Moldovan, clasa a II-a

             La concertul Toamnei, Zana este obosita dupa o zi intreaga de munca.

            Se intalneste cu un mar si il intreaba:

- Ai nevoie de ajutor?

- Nuu!

            A trecut un an, iar pomul nu facea mere... Trist, copacul a chemat-o pe Zana. Ea i-a dat in dar mere.

- Sa nu mai refuzi ajutorul niciodata!

            Marul si merele au cantat un cantecel de toamna. Soarele a vazut tot! Bucuros, a incalzit toti pomii!

 

 

Muzica toamnei

          Horia Petrean, clasa a II-a

             A fost odata...

            Intr-un satuc, de la marginea orasului, un taran, care mergea zilnic langa codru, stand pe covorul de frunze abia zarit, canta la flautul primit in dar de la mamuca-sa.

Deodata, ii cazu in cap o frunza ruginie, care il intrebase:

-          De ce zabovesti aici, pierdut de lume?

-          Pai, cum sa  nu zabovesc, daca toata lumea ma uraste?

-          Ai sa fii iubit, dar trebuie sa-ncerci. Du-te acum in sat si  canta o melodie.

-          Multumesc, asa o sa fac!

            Omul, mergand increzator, ajunse in sat. Canta cea mai frumoasa melodie. Toata lumea facu o hora, aclamandu-l.

            Dupa doua luni, taranul isi indeplinise visul, a ajuns muzicianul satului, avuse copii cu sotia lui si traise pan’ la adanci batraneti.

 

 

Concertul toamnei nr. 5

          Alexia Bodea, clasa a III-a

             Astept, astept! Haide, vantule, du-ma jos, te rog, vreau sa ma plimb si eu pe la prieteni! La! La! La! Ce concert! Ce frumos !

- Hei, ce mai faci, Tricolorina?

- Sunt foarte bine! Vii si tu la concertul de pe prietena noastra Casutilina?

- Sigur ca da! Hei, o sa vina ploaia! Sa o chemam si pe Picurici!

- Buna! Ce este cu mine?

- Nimic! Vrei sa vii la concert?

- Cum as putea rata?

- Buna ziua! Veniti pe casa sa cantam, nu fiti timizi! Veniti sa va glasuiti!

- Bine! Sa cantam!

            Ma cheama Tricolorina si am trei culori,

            Zambyly sunt eu, si am multe surori -

            Apolodorica, sora lui Apolodor,

            Picurici si zbor cu dor,

            Ciripica glasuieste cirip, cirip, cirip...

Casutilina: -Auuu! Ma doare acoperisul!!!

 

 

Concertul toamnei nr. 6

          Antonia Chiciudean, clasa a III-a

             Traia odata, intr-o casa foarte mare, Frunzulita.

            Intr-o zi cu soare se trezi sa mearga la cumparaturi, pentru ca in casa ei se va tine un mare concert.

- Voi avea nevoie de mancare, dansatoare, muzica si foarte multi invitati.

            Se plimba frunza cat se plimba si se intalni cu furnica bucatareasa si cu Vantulet Dragulet.

- Furnico, te invit sa faci mancare la concertul meu. Vrei sa vii?

- Desigur, voi fi acolo!

- Vantulet-Dragulet, vrei sa vii la concertul meu si sa faci aer conditionat?

- Da, voi veni cu o ora mai repede ca sa fie casa aerisita.

            Cand Frunzulita termina de impartit invitatiile a mers acasa linistita si s-a asezat pe pat.

            La ora stabilita nu a venit nimeni. A asteptat o ora, doua ore, dar - nimeni. Atunci, suparata si-a zis:

- Unde-i aerul conditionat, unde-i mancarea? O, Doamne, cred ca... au uitat!

            Frunzulita a sunat toti invitatii, intrebandu-i de ce nu au venit la concert. Fiecare s-a scuzat, unii ca nu au putut veni pentru ca au uitat, altii ca dormeau, altii ca erau plecati din localitate. Frunza i-a luat cu durul si... au ajuns cu totii.

- Sa inceapa concertul!

Nimeni nu se simtea bine, dar au incercat sa se distreze.

- Pana la urma cred ca ne vom distra si bucura de aceasta petrecere, spuse Dovlecelu Relu.

            Toti dansara si cantara in ritmul greierului. Furnica bucatareasa a facut mancare gustoasa, asa ca a iesit un concert ca pe roate. Ce zi grozava! si-au zis cu totii.

 

 

Toamna muzicala

          Doriana Cimbulea, clasa a III-a

 

            Soarele incalzeste tot mai putin si razele lui sunt tot mai stinse. Vantul bate cu putere, suierand printre frunzele copacilor. Pasarile calatoare se grabesc sa plece in tarile calde. Plictisita, palida si fara curaj, o frunza se gandea ca ar mai putea face ceva pana vine noaptea.  Sa se mai invioreze putin. Zise catre un copac, increzatoare:

- Hai sa facem un concert! Tu esti scena, frunzele o sa fie invitatiile, vantul cantaretul si pasarile, de data asta, spectatorii.

            Zis si facut! Toate au mers ca pe roate. Toate pasarile s-au oprit o clipa din drum, iepurasul a tras cu urechea din tufisuri, veveritele, soriceii si multe alte vietati s-au bucurat de linul suier al vantului.

            Concertul a fost un succes!

 

 

O zi speciala

          Daria Cordos, clasa a III-a

             Ce zi frumoasa de toamna! In padure vantul adia usor frunzele aramii presarate pe poteca. Putin mai la vale, sub tufisul cu macese, un manunchi de frunzulite isi admirau tinuta.   

            Aceasta era ziua mult asteptata. Frunzulita Sisi, cea mai jucausa si zglobie frunzulita din Tinutul Multicolor, a organizat o petrecere, la care a invitat toate frunzulitele din intregul regat. Petrecerea era pe cale sa inceapa. Sub salcamul linistit era scena. Frunzulita Sisi, vesela si bine dispusa, ca de obicei, era in centru, impreuna cu prietena ei, frunza Sili. In cateva clipe crizantema Disa poposi din zbor alaturi de ele. Toti cei pe care ii invitasera soseau in urma ei, imbracati in haine multicolore. Scoarta Lila a facut prezentarile, dupa care servi dulciuri tuturor celor prezenti.

            Incepu concertul. Greierasul Dic si ploaia cantau foarte frumos impreuna. Ropote de aplauze se auzeau din partea multimii de frunzulite. Sunete incantatoare rasunau peste padure cand se lasa  seara peste Tinutul Multicolor.

 

 

Concertul toamnei nr. 7

          Ilinca Ganea, clasa. a III-a

             Prietenele trebuie sa repete pentru concertul toamnei. Se intalnesc la Rugi acasa. Rozi e tobosar, Zgandarici e pianist, Incetinel e violonist, Harnicuta, Papadia si Rugi sunt "vocaliste". Sunt cele mai bune prietene. Repeta din greu. Frici e racita.

            Acum este concertul. Le vine un val de emotii. A venit si Frici care arunca sclipici deasupra scenei. Harnicuta, Papadia si Rugi canta: La, la, la, tam, tam, la... Unu, doi , trei, vine sfarsitul. Cele mai bune prietene sunt mandre de creatia lor.

            Aplauzele sunt in hohote. Scanteile multicolore, adica artificiile, sclipesc pe cerul intunecat. Este splendid ce s-a intamplat la concurs. A fost ca o petrecere hazlie.

 

 

Un vis

          Mihai Nascutiu, clasa a III-a

             Eu sunt o mica furnica visinie! Am blugi, un tricou cu LegoStarWars, o geaca, o palarie asemanatoare cu a lui Michael Jackson si un vis - de a construi dintr-o frunza ruginita o nava si sa calatoresc cu ea pana in spatiu! Se asternu langa mine o frunza multicolora cat casa si mi-am spus sa ma apuc de treaba!

            Dupa ce am lucrat din greu la nava, am reusit intr-un sfarsit. Mai lipsea doar un motor sa o faca sa zboare! Cum rataceam prin padure in cautare de idei, am vazut cum un vultur maiestos ateriza, intepand cu ghearele ascutit covorul de miere al toamnei. Si mi-a venit o idee grozava!

            - Cum ar fi daca m-as furisa printre penele vulturului si sa zbor cu el pana in spatiu?

            Mi-am luat geanta facuta dintr-o particica din frunza aramie cu mapele si am calcat discret pe pielea vulturului, sperand sa nu isi dea seama ca eram acolo.

            Zburand deasupra padurii, am auzit melodiile superbe ale pasarilor! M-au facut curios!

Am sarit de pe aripa vulturului, mi-am folosit haina ca o parasuta si am aterizat lin pe creanga unui copac.

            In loc sa merg in spatiu, m-am decis sa raman si sa aflu secretele si frumusetile naturii de pe planeta mea!

 

 

Concertul frunzulitei

          Alexandra Pop, clasa a III-a

 Cum la concert au pornit

si cum s-au imprietenit?

Floricel si Picurel,

Copacel si Vanturel,

Frunzulita dragutica,

ea era chiar solista.

Picurel canta si el,

alaturi de Floricel,

langa mandrul Copacel,

mangaiat de Vanturel.

Trupa tot canta, canta

si lumea aplauda.

Tra, la, la, la, la, lau!

Ce fericiti erau!!!

 

 

 

Concertul padurii

          Cindy Pop, clasa a III-a

             Sa va prezint cantaretii: frunzulita solista, crenguta chitarista, albinuta pianista, picurul tobosar, copacul dansator, fluturele mimator, buburuza fericita si ariciul timid.

            Dupa concert, au mers in padure, au cules fructe din copaci si s-au bucurat de ziua aceea. Apoi, au oferit cadouri pentru ca era ziua unui copil:

            La, la, la,/ Li, li, li,

            Mi, mi, mi,/ Si, si, si,

            U, u, u!

            La al doilea concert au fost bolnavi... Frunzulita spuse: "avem ghinion"; a incercat sa cante, dar mai mult s-a balbait. Cand s-au insanatosit, s-au pus iara pe cantat:

            La la la /Li li li

            Mi mi mi/ Li li li

            Si s-au bucurat de ziua aceea! Ei au mancat un tort delicios, cu fructe de padure...

            Artificii!!!

 

 

Disputa

          Jessica Pintea, clasa a III-a

 Eu, uitandu-ma la munte,

am vazut ceva venind.

Era toamna cea bogata,

incarcata cu bunatati din gradini.

La sfarsit de toamna,

toti scolarii sunt tristi...

Ce? Toamna vrea sa plece,

nu mai vrea sa stea aici?

Vine iarna cea geroasa,

ca sa ii ia locul toamnei:

- Sora, s-au dus cele trei luni ale tale:

Septembrie, Octombrie si Noiembrie.

Nu mai poti sta aici! Du-te acasa, a trecut vremea ta.

Toamna a inceput sa planga:

- Eu nu vreau sa plec, mai sunt cateva zile, de ce ma dai afara?

Se gandea Iarna, de ce? Si a spus:

- Tata Vreme a zis ca ti-a trecut vremea pe pamant in acest an.

- Ti-a zis cu adevarat?

- Da.

Toamna a plecat si Iarna s-a instalat in fotoliul ei de gheata.

 

 

Concertul toamnei nr. 8

          Ruben Pop, clasa a III-a

 Strumful blegut a fost ales sa organizeze concertul toamnei. El il vede pe Tarzan, paznicul, si ii spune:

- Tarzan, Tarzan, ai vazut-o pe frunza?

- De ce?

- Pai ... vreau sa repet pentru cel mai bun concert.

- Hei! Uite-o!

- Bine! Ne vedem la concert.

- Frunzo, vrei sa fii tu tenor?

- Da, am sa fiu!

Incepe spectacolul:

La, la, la.....

-         Ai grija la cabluri, strumf blegut!

-         Aaaaaaaau!

-         Strumf blegut, ai stricat totul din nou!

 

 

Semne de toamna

          Claudiu Rusu, clasa a III-a

             Zilele lungi si calduroase au trecut. Soarele si-a pierdut din putere. Ziua e cald, dar dimineata si seara este mai racoare. Parca pictate de un pictor iscusit, frunzele copacilor si-au schimbat culoarea. Verdele crud s-a transformat in galben, portocaliu si chiar rosu. La prima adiere a vantului ele se desprind de pe ramuri si cad. In jurul copacilor se formeaza un covor gros si fosnitor. Fructele coapte sunt culese si depozitate pentru iarna. In vii rasuna cantecul culegatorilor. Strugurii asteapta sa fie culesi si transformati in suc dulce si aromat. Pe campii taranii aduna recoltele bogate. Dupa ei, tractoarele pregatesc pamantul pentru anul viitor. Cateva albine zboara si culeg nectarul putinelor flori ramase. Pasarile calatoare se aduna si se pregatesc de plecare spre tarile calde. Cuiburile raman goale si parasite pana la primavara.

            "Cri-cri-cri, toamna, cri, nu credeam c-o sa mai vii!"

 

 

Salvarea Soarelui

          Vlad Simionca, clasa a III-a

             Domnul Vant bate cu putere. Ceata s-a asternut. Doamna Ploaie cerne picaturi marunte peste tot. O pasarica trista canta incet. Toate plantele sunt acoperite de Cumatra Bruma, care si-a lasat vesmantul argintiu. Zana Toamna se plimba sa vada cum este padurea. Se uita la un frumos copac, cand auzi glasul Domnului Vant:

- Zana Toamna, Soarele e prins intre acei nori negri.

- Atunci trebuie salvat!

- Incerc eu sa-l salvez, daca imi ingaduiti!

- Sigur ca da! Du-te numaidecat!

            Domnul Vant incepu sa sufle cu putere, imprastiind norii, iar Soarele a redat pamantului razele lui care o mangaiau pe vrabiuta ce-si reincepu ciripitul vesel. Toti se bucurara!

            In acel anotimp, Zana Toamna nu a mai ingaduit norilor sa acopere Soarele!

 

 

 

 

 

Pregatiri

          David Tontian, clasa a III-a

             Soarele se ascundea printre norii plangaciosi. Doamna Ploaie isi pregatea copiii pentru aterizare. Intr-o zi, Mos Vant porni cu furie peste hotar. Crengile copacilor se indoiau intr-o parte si in alta. Frunzele ingalbenite, ca niste banuti aramii, cadeau pe pamant, formand un covor scump. Doamna Ploaie cutreiera si ea pamantul insetat si isi scuturase lacrimile peste intinsuri. Bobitele de ploaie se agatau de crengile copacilor, gata sa cada. In noaptea aceea veni, cu trena ei lunga, Doamna Bruma, care ingheta picaturile de apa, transformandu-le in ghirlande stralucitoare de argint.

            De acum, va veni iarna!

 

 

Povesti si ghicitori

          Maria Balan, clasa a IV-a

                   Pe o frunza care cade, vine toamna ingandurata. Noi nu mai avem nadejdea, c-o sa vina vara-ndata. Patru luni fara de soare? Nici nu vreau sa ma gandesc. Patru luni in care purtam ghete in picioare. Oricat de mic ai fi,  toamna tot o vei simti.

                     Dar, haideti mai bine, sa va zic o povestioara:

                     Se spune ca toamna aduce si lucruri bune. Struguri ce ii mancam ai toamnei sunt puisori;             sunt extrem de roditori. Dar atunci cand vine mama toamna, ei, in loc sa se inroseasca de             drag, se fac mov.

                     - Povestea asta e veche ...!

                     Povestea asta e veche!!

                     Mai veche decat furnica,

                     mai batrana ca bunica!!!

                     - Stati, mai am doua ghicitori:

Cine vine cu alai

de tina si guturai?

Cine umple hambarele

si cu gemuri borcanele?

 

 

Fall and poem

          by Maria Balan, the 4th class

 Fall is a poem,

with pages of yellow and brown leaves

and dark, grey and shorter days,

but apples, pears, musical notes

it brings too!

 

 

Fac un pas

            Maria Balan, clasa a IV-a

             Fac un pas in lumea speciala a toamnei! E minunat! Vino si tu! Aici poti sa intalnesti autorul tau preferat. El nu a murit si traieste in lumea toamnei. Daca mai faci un pas te intalnesti cu Padurea inspiratiei ce asteapta sa scrii si tu o creatie. Iata, mai fac un pas si intru in lumea minunatei povesti "A cazut intaia frunza". Dar ce scrie pe aceasta frunza? E un mesaj de la zana toamna:

            "Caut un inlocuitor!

                        Sunt bolnava!!!"

Haide sa mergem si noi!!!

 

 

Concertul toamnei nr. 8

          Darius Ceuca, clasa a IV-a

             Este o dimineata racoroasa de toamna. Vantul invita la dans frunzele uscate, iar bruma sta, obosita, peste plante. Totul este minunat; parca e un basm desprins dintr-o carte.

            Linistea nu a durat mult, ca iepurasul Tup-Tup fugea pe-acolo, lipind postere care vesteau concertul cel mare al toamnei.

- Ce ma fac? Mai am de lipit 90 de postere, plus sa impart invitatiile coristilor! Toate pana la ora 3. Toamna va fi foarte suparata daca nu vor veni toate animalele, iar toata vina va cadea doar pe mine!

- Cip! Cip! Cipcirip!

- Slava Domnului ca te-am gasit, Vrabiuta!

- Buna, Tup-Tup!

- Poti, te rog, sa semnezi asta?

- Pentru ce e, Tup-Tup?

- Toamna vrea sa fii solistul orchestrei!

- Cand este vorba de muzica, ma implic si eu!

- Merçi! Pa!

- Pa!

- Bufnito! Bufnito! Sunt eu, Tup-Tup!

- Spune-mi, prietene!

- Poti, te rog, sa inlocuiesti un contrabas? Ai cea mai groasa voce!

- As fi onorata!

- Ne vedem la concert!

 

 

Aventurile cavalerului Cartofel

          Antonius Chiciudean, clasa a IV-a

 A fost odata un cavaler,

pe care-l chema Cartofel.

El era ne-nfricat

si multe batalii a castigat.

Dar, intr-o rea zi, o patanie i s-a-ntamplat.

A fost alungat din imparatie

si fugarit de soldati o mie...

El a reusit sa scape,

dar nu avea unde sa stea peste noapte.

Cand se gandea ca in vechea imparatie era plin de ura,

cum a auzit o uvertura...

Aici era o imparatie frumoasa si fericita

si nu era deloc adormita.

Cartofel era fericit

ca un loc a gasit

si-acolo a trait implinit.

S-a sfarsit poezia

si s-a dus fantezia.

 

Concertul Toamnei nr. 6

          Antonius Chiciudean, clasa a IV-a

 Toamna are un concert mare!

O sa vina de la km departare!

Toti asteapta acel concert,

dar cantecul e deocamdata incert.

Toamna canta acolo solo;

canta frumos ca si Apollo.

Frunzicel canta la violoncel,

Verzisor canta la chitara,

Iar Ruginel la vioara.

Concertul incepe peste o ora...

Verzisorica asteapta, e nora.

Iata! Concertul a inceput!

Muzica e frumoasa, de ramai mut.

Concertul s-a sfarsit.

Verzisor e multumit de cum le-a iesit.

Trupa trebuie sa plece.

Afara devine tot mai rece!

 

Cucul si-a pierdut LA-ul

          Andrei Dolha, clasa a IV-a

 In vara asta am auzit

un cantec fals si ragusit.

Era un cuc, un pui de cuc,

ingamfat si cam nauc.

 

Canta in nucul de langa noi,

dar cantul nu-i era vioi.

Din partitura lui lipsea ceva,

 era o nota, ah! nota LA.

 

Eu pe loc am observat,

nota lipsa i-am cantat.

Prima data s-a suparat;

nu i-a placut ca l-am corectat.

 

Dar apoi, incet, incet,

cantecul a reluat,

cu nota LA, ce l-am invatat,

un cantec nou si elevat.

 

Aventurile lui Castraverde

          Teodor Encean, clasa a IV-a

 A fost odata...

Dar hai sa nu-ncepem asa

mica poezioara a mea.

Se zice ca odata

a iesit dintr-o salata

un castravecior verzui,
de dimensiunea unui cucui!

Pe langa ca era un pici

si nici nu avea amici,

se credea cel mai tare,

dar nu mai avea loc in "parcare"!

Imperiul de struguratici,

desi erau cam singuratici,

erau foarte ne-nfricati

si se iubeau ca niste frati.

Domnul castravecior

tot sarea intr-un picior,

voia sa se inroleze

si in strugure sa se deghizeze.

Strugurii au acceptat

si au spus:

- Esti angajat!

 

 

Pe portativul toamnei

          Teodor Encean, clasa a IV-a

 Toamna zboara prin vazduh,

asemenea unui duh;

prin frunzele-ngalbenite,

rosii, maro, ruginite.

 

Toamna sta pe portativ,

ca un gand inofensiv.

Vrea sa faca un covor

mare si multicolor.

 

Sa acopere natura

si sa-i ofere caldura

minunatelor culori.

Si sa puna ploaie-n nori.

 

Vrea sa faca-un peisaj,

Galben, rosu si oranj.

Sa aduca bucurii,

Pentru copii!

 

 

Concertul de succes

          Oana Maria Hognogi, clasa a IV-a

 Toamna vine cu cei trei copii ai sai: Septembrie, Octombrie si Noiembrie. Cand se "aseaza" peste tara fiecare, e o zi speciala si se lasa cu cate un concert.

Rogvaiva organizeaza concertele. Picurii de ploaie cad ritmat, Fifii e dirijorul, Flai se pune in lumina reflectorului si apar niste lumini fascinante. Mireasma lui Lacri, Garofita si Macii se simte peste tot. Lili acompaniaza corul cu ciripitul ei. Totul va iesi minunat.

Rogvaiva imparte invitatii tuturor vietuitoarelor. ~ Invitatie la "Concertul de succes"! Azi, ora: 16:30 - 17:30, langa arborele Arbi! Va asteptam cu drag!! ~

- Vom avea un invitat special! A venit si Doamna Bubu si Tufi. Culi mi-a promis ca va aparea pe cer. Picatura Pic va dirija picurii. Totul este aranjat. Sa inceapa... a venit! Invitatul special a venit!!

-          Cine? Cine?

-          Domnul Emil Garleanu!

-          Aaaaa!

-          Sa incepem! Publicul s-agita!

            Notele muzicale l-au rapit pe domnu’ Emil Garleanu si l-au dus in Tara Muzicii. Ele il rasfatau, iar clapele pianului se miscau intr-un ritm ametitor. Corzile viorii scoteau sunete blande, fericite.

-          Bravo! A iesit minunat! Vine domnul Emil Garleanu... Purtati-va normal!

-          Ati fost superbi! Voi scrie o poveste intitulata "Frunza". Ai organizat totul minunat, Rogvaiva!

-          Multumesc!! Este si meritul prietenilor mei. Nu as fi reusit fara ei. Va multumesc tuturor!

 

 

Concert in camara

          Beatrice Imbroaie, clasa a IV-a

             Renumitul pictor, Toamna Coloris, si-a scapat culorile calde peste iarba brumata. Apoi a stranutat cu potiune peste pomii din livada, facandu-i si mai mandri. Din nou, tot cu stangacia sa, a pus sticla cu potiune in geanta cu pene, iar acestea "au prins aripi" si au zburat spre tarile calde.

            Si pentru ca livada nu a suferit destul, Toamna a strigat atat de tare incat gutuile au ingalbenit de spaima, prunele si-au deschis ochii vineti pentru a vedea ce se intampla, iar nucii au fost asa de scuturati de vibratia tipatului incat nucile si-au scapat aroma amaruie prin toata livada

            Fructele au fost culese dupa putin timp. Ele au fost puse in depozite. De placere, acestea au inceput sa cante. Chiar si in camari, dulceturile si compoturile imparteau balade scandurilor posace. Cum usile erau deschise, un stol galagios de pasarele au patruns printre fructe si borcane pentru a-si cauta prietenele. De bucurie ca s-au regasit au dat o petrecere cu dans si muzica ce a fost cantata pentru "onorabilul public", format din legumele care erau puse binisor la conservat.

 

 

 

In cautarea toamnei...

          Carmen-Maria Lup, clasa a IV-a

 - Ce zi minunata!

            M-am hotarat sa merg pe campie sa culeg niste flori. Cand am ajuns, nu mai era nici macar o una. M-am uitat in jur si am observat ca pasarile au plecat deja.

- A venit deja toamna? Cum o sa merg la culesul florilor? Ce pasare ma va trezi dimineata? Trebuie sa opresc toamna! Sau nu! Toamna ne aduce gutui, nuci, pere, mere... Ea deschide portile scolii si ne-a adus multe frunze colorate. Voi astepta cuminte sa treaca anotimpurile racoroase si voi culege atunci iarasi flori!

            Si totusi, toamna este atat de frumoasa!

 

 

Toamna in natura

          Catalin Marinca, clasa a IV-a

             A fost odata ca niciodata o toamna tare frumoasa. Prima data a venit pe lume Picurel, care, dupa ce si-a deschis ochii, a vazut o albina cu foarte putina miere.

- Hei, ce-i cu tine? intreba Picurel.

- Ei, am cam ramas fara miere.

- Cum asa?

- Pai am scapat din greseala si regina m-a dat afara din stup.

- Hai, nu fii necajit! Ce-ai zice sa facem o trupa de artisti?

- Buna idee!

Au plecat in cautarea altor membri si puneau la cale primul concert.

 

 

Digidrago

          Oana Moldovan, clasa a IV-a

 Digidrago e o fetita

nu prea obisnuita;

e creativa, danseaza,

canta la fluier, vioara,

chiar toba si chitara.

                      

Intr-o zi de toamna s-a intalnit

cu un dragon, Bordo numit,

si chiar s-au potrivit!

O trupa au format

si au tot cantat

la flautul inflorat,

ca si campiile,

cu macii nestinsi

de Digidrago aprinsi!

 

 

 

 

Doua frunze pentru o dulceata buna

          Diana Orban, clasa a IV-a

             Prin padurea ofilita, intr-o zi, era o fetita. Ea avea misiunea de a gasi cele mai frumoase frunze pentru ca bunica sa-i pregateasca o dulceata aromata. Intalni o pasarica:

            - Nu stii unde sunt cele mai frumoase doua frunze colorate?

Dar pasarea era prea morocanoasa sa-i raspunda. Copila a intrebat si un copac vestejit.

            - In dumbrava de dincolo de dealurile din apropiere, i se raspunse.

            A trecut deja dealurile si a dat de o cabana veche si spalata de culoare. Pe langa ea, o famfara de greierasi. Melodia lor era dulce ca mierea. Cand o auzi, fetita atipi. La trezirea adormitei, soarele era pregatit de culcare. Trebuia sa gaseasca repede frunzele! Langa fetita era si pasarea, care adormise, intre timp, si ea. S-a gandit sa-i spuna fetei unde sunt. Erau chiar la copacul indicat. Scortosul i-a spus adevarul si i-a dat rasplata binemeritata, frunzele.

            Copila le-a multumit pasarii si copacului si s-a dus in graba la draga ei bunica, care avea deja ingredientele pregatite!

 

 

Greierul cantaret

          Mara Pop, clasa a IV-a

             In padure, un greieras se pregateste de marele lui concert la vioara. El imparte invitatii tuturor locuitorilor padurii. Chiar daca stia ca toate lucrurile sunt pregatite, el tot are emotii.

            Concertul a inceput! Toti erau nerabdatori sa asculte piesele.

- Eu sunt greierul cantaret, spune el cam timid. Va voi canta la vioara mea nazdravana.

Cri, cri, cri!

Ce frumos e toamna!

Cri, cri, criiiiiiii!

            Invitatii l-au aplaudat la scena deschisa.

 

 

Concertul frunzei Multicolora

          Alex Todorut, clasa a IV-a

             Se aud zgomote in livada bunicii. Era concertul frunzei Multicolora.

            Sub ramura macesului posomorat era o atmosfera placuta. Picuri de apa cadeau din frunza-n frunza, petalele de lalele, risipite dintr-o sera din Olanda, se dadeau de frunzele macesului si faceau un zgomot nemaiauzit pana atunci, iar frunza Multicolora era mica precum o picatura de apa. Cand era si mai mica, ea visa sa devina cantareata. Trecura anii de scoala, de liceu, de facultate si, in sfarsit, Multicolora a ajuns vedeta. Era cea mai cunoscuta frunza din neamul frunzelor de stejar. Presedintele Conopidescu astepta cu nerabdare acest concert. El asculta cu pasiune, din gradina, muzica fredonata de Multicolora. Dupa concert, Strugurel fredona cantecele frunzei.

             A fost cel mai grozav concert si legumele si fructele din gradina si din livada s-au bucurat de el.

 

 

 

 

Cantecul gazelor

          Denisa Silasi, clasa a IV-a

             In concertul frunzei colorate, gandacelul canta cat se poate. El este acompaniat de crizantema cu picatele si de furnicuta harnicuta. Buburuza vesela este mult mai vesela doar cand aude cantecul toamnei. Ei, impreuna, tin un concert nemaivazut. Il aude toata tara. Toti sunt tare veseli!

            Frunzulita colorata da veste-n toata tara ca toamna a venit pe la noi. Si acum nu mai este cald, dar concertul lor face sa se incalzeasca afara, toamna sa nu mai plece. Aceste vietati tin un concert minunat!

 

 

Caii muzicali din frunzele multicolore

          Denisa Simioanca, clasa a IV-a

             Toamna a venit la noi cu un covor fosnitor, tesut in calde culori. Intr-o poiana linistita cadeau usor frunzele multicolore. Cand atingeau pamantul se intampla o minune. Ele se transformau in cai colorati. Caii acestia incepeau sa cante. Parca era un concert. Animalele si plantele ii ascultau uimite. Cand le vedeai culorile era ca un curcubeu.

            Zana Toamna se bucura sa auda melodia acestora. Muzica lor te purta dincolo de nori si te ducea intr-o lume de basm. De la ruginiu la galben, culorile cailor si frunzelor, unduindu-se, transformau poiana intr-un loc feeric. Timpul parca statea in loc si nu mai dorea sa plece.

            Minunatia cailor muzicali din frunze nu va fi uitata de spectatorii sai care o vor astepta si toamna viitoare.

 

 

Judecatorul anotimpurilor

          Andrada Sut, clasa a IV-a

             Cine vine si ne imparte explozia de culori calde? Ati ghicit. Este toamna. Ea vine, suna la usi si ne anunta ca dansa s-a instalat pe intregul continent. Zana Toamna aduce de toate. Este fericita pentru ca, dupa trei sezoane a venit si ea. Cu bucurie strange multe zambete de la intreaga Europa. Frunzele fosnesc printre roadele livezii. Pasarelele se indreapta spre zarile cu lumina si ne parasesc.

            Totusi cineva nu era de acord ca Toamna sa fie pe pamant. Dorea sa fie doar ea singurul anotimp. Aceasta era Zana Iarna cu stelutele ei sclipitoare, cu soldateii ei de gheata si cu jocurile distractive.

            Toamna s-a infuriat enorm ca pe timpul anotimpului sau nu este pace. De furioasa ce era, vroia sa se faca dreptate. A luat-o pe Zana Iarna si s-au dus impreuna la judecator. A chemat si celelalte anotimpuri pentru a fi toate la un loc. S-au grabit sa ajunga. N-aveau de gand ce-o sa se intample.

            - Domnule judecator, Iarna vrea sa ne ia locurile tuturor anotimpurilor!

            - Cummmmm?!! Nu se va intampla asa ceva! Nici nu mai stam de vorba! Ar trebui ca tatal tau, Batranul An, sa te scoata din randul anotimpurilor!

            - Nu! Nu! Va rog! Nu voi mai face asa ceva! Nu ma spuneti lui Tata! Se va infuria!

            - Bine! Dar trebuie sa-ti respecti surorile!

            - Da! Da!

            De atunci Iarna si-a lasat surorile in pace si le-a iubit.

 

 

Dirijorul

~ fragment

           Abel Cimpean, clasa a V-a

 .......................................................................................................................................................

            Atunci, la comanda mea, pasarelele au inceput sa ciripeasca. Era un inceput bun.

            Primii picuri de ploaie si-au facut si ei aparitia. Acesta era ritmul, si am inceput sa ma tin de el. Apoi vantul, sufland frunzele, scotea un fosnet melodic. Minunat! Dar ceva lipsea... Dansatorii! Cine sa fie? Uitandu-ma la frunzele care, purtate de vant, se leganau gingas, am inteles, ele erau dansatoarele.

            Totul era o opera minunata!

 

 

Rochia muzicala

          Ambra Cusaci, clasa a V-a

             Zi de toamna tarzie... O fetita si un baietel, foarte atrasi de aventura, au mers intr-o padure plina de muzica si armonie.

Fetita: Ai auzit acea muzica incantatoare?

Baietelul: Da! Oare ce sa fie? Sa ne uitam in spatele nostru.

Fetita: Dar, ce este?

            In spatele lor era Zana Toamna. Pe rochie erau frunze soprane, mere chitariste si pere pianiste.

Baietelul: Ce zana minunata!

Fetita: Cine esti si cum te cheama?

Zana Toamna: Eu sunt Zana Toamna si am o rochie muzicala!

Baietelul: O rochie muzicala?!

Zana Toamna: Sa va zic un secret... fosnetul rochiei este o adevarata orchestra!

Fetita: Nu pot sa cred!!!

Zana Toamna: Haideti sa vizitati castelul muzical!

 

 

Scenariu de toamna

          Cosmina Dunca, clasa a V-a

             In padurea trista, uitata de mult de oameni, vietuitoare si fenomene ale naturii s-au hotarat sa lanseze un concert. Si au inceput asa:

Vantul: Eu zic sa lansam un concert de toamna.

Pernele albe: Noi ne vom trimite lacrimile spre covorul cafeniu, batand ritmul ca si cum cineva ar bate la tobe.

Izvorul: Eu voi elibera apa care va trece peste fiecare pietricica, si parca ar canta cineva la pian.

Cheliosii: Noi ne vom misca crengile ruginii si vom dirija totul.

Vantul: Iar eu voi sufla frunzele dintr-o parte in alta, cantand: Lalala, Blablabla, Tafafa, Nanana.

Pernele albe: Va fi superb!

Izvorul: Atunci putem incepe.

            Cantecul a iesit de minune, iar vietuitoare si fenomene ale naturii au creat un album intreg cu melodiile lor.

 

 

Acuarele ratacite!

          Iudith Marcu, clasa a V-a

 Toamna e necajita si ingandurata,

ca si-a pierdut paleta fermecata!

Fara paleta nu va mai putea picta,

iar frunzele decolorate vor ramanea!

Oh, vai ! Ce tragedie!

Toamna fara nici o frunza aramie,

Nici chiar una ruginie!

Oare ce-i de facut?

Vai, dar rau i-a mai parut,

ca era paleta cea fermecata,

sofisticat invesmantata.

 

Peste tot a cautat,

prin intregul palat,

si a tot sperat

ca o va gasi

si zambetul i se va ivi.

 

Dar n-a gasit absolut nimic,

nici macar un creion colorat mai mic.

Cu curaj s-au alaturat cu totii cautarii

si nimeni nu s-a lasat dus pe aripile intristarii.

 

Ceasuri intregi trecura,

dar nimeni nu gasi paleta pierduta,

acuarela ratacita,

frumos impodobita.

 

Offf...

- Nu-i de gasit!

proclama dezamagit un pitic.

- Si uitati,

frunzele deja s-au decolorat!

zice, ingrijorat, un soldat.

 

Un mester tare priceput

a si-nceput.

Oare ce sa faca?

Sa faureasca

dintr-o frunza incolora

o paleta noua.

 

In doua ceasuri a si terminat,

dupa cum a si sperat,

o paleta mai speciala,

mai frumoasa, mai usoara!

Culorile cele frumoase se-mbinau,

Care mai de care

dorind cu ardoare

frunzele sa le picteze,

neincetat sa deseneze !

 

In palat e zarva mare!

Trompeta rasuna tare,

flautul canta a mirare

si chitara acompaniaza cu melodia ei stralucitoare!

Iar sala tronului, extrem de decorata,

e tare frumos ornamentata.

 

Trece Toamna cu paleta cea noua,

frunzele sa le picteze, dar afara ploua !

 

Pe o frunza un bilet a scris,

apoi l-a si trimis,

cu rugaminti,

care mai de care mai fierbinti -

Doamnei Ploaie sa-nceteze,

ca frunzele sa le picteze.

Dupa ce acuarela se va usca,

va putea ploua cat va vrea,

ca Toamna ii va ingadui, o va lasa!

 

Si Ploaia, ascultatoare,

n-a facut nici un moft, ci s-a pierdut in zare.

Toamna s-a apucat de pictat

si cu totii s-au bucurat,

Pe mester l-au promovat

la un rang superior

de mare desenator!

 

 

Rochia Toamnei

Maria Matean, clasa a V-a

             Hei! Am si eu o poveste.

            O zi frumoasa, in care rugina frunzelor si belsugul campurilor te imbiau cu miresme. In acel moment, Zana Toamna, cu rochia ei de frunze, a coborat pe pamant. Avea o palarie extraordinara. Copacii se plecau inaintea ei.

            - Dragii mei copilasi, sunt mandra de voi. Puteti sa ma faceti mai fericita.

            - Cum sa te facem mai fericita? spusera copacii.

            - As vrea sa ma incantati asternand un covor de frunze, scuturandu-va coroanele aramii.

            - Asa vom face! au spus toti in cor.

            - Sper ca acesta sa fie darul vostru pentru mine.

Copacii facura asa cum i-a rugat Zana Toamna.

            Rochia ei straluci din nou, iar fosnetele frunzelor creau melodii. Stropii de ploaie dansau peste tot in aer. Toamna, cu rochia ei, era in centrul unui vis frumos, devenit realitate. Multitudinea de culori pastelate te incantau. Era minunat! De atunci draga noastra prietena este fericita.

 

 

Fall

            by Maria Matean, the 5th class

 The fall gathers apples,

Joy, pears, colours,

And yellow leaves

Dance on the earth.

 

 

Fa-ul toamnei

          Gabriela Moldovan, clasa a V-a

             Toamna, toamna!! Uite-o, a venit! Si oare, oare ce ne-a adus? (nota fa)

            Oh, poate, poate niste comori mici in copaci? (nota fa)

            Sau doar culori aprinse, jucause. (nota fa)

            Sa stiti copii ca ale ei comorile sunt dulci si vesele. (nota fa)

            Haideti, haideti, veniti cu noi si fiti siguri, siguri ca o sa va distrati. (nota fa)

            Haideti, copii, repede, repede; va asteapta buna toamna. (nota fa)

            Sa fiti siguri, siguri ca o sa va dea si voua bunatati, bunatati foarte multe, delicioase. (aceeasi nota fa)

 

Toamna teatrala

          Denisa Petras, clasa a V-a

 Venind toamna ploioasa,

dar foarte bucuroasa,

a suit calare pe vant

pana a aterizat pe pamant.

Dar nimeni nu stia

cat de frumoasa era.

Iar in adancul inimii visinii

avea frunze ruginii.

A adus copacii teatrali

multi, multi, fenomenali.

Frunzele zburau de colo - colo

si uitandu-se-n jos

au vazut copii cu caciuli de eschimosi.

Vantul canta si tot mai tare concerta.

Draga Toamna teatrala,

nu mai pleca de la noi din tara.

 

 

Dance

            by Denisa Petras, the 5th class

 What a beautiful season!

Coloured leaves are dancing!

The wine as red as blood

Flows in the autumn’s barrels!

 

 

Picurel

          Tatiana Vancea, clasa a V-a

 Pic! Pic! Pic!

Sunt un picure mic!

Am o veste sa va zic!

(este una frumusica

si un pic mai veselica)

Sa va spun povestea mea,

despre mine, asadar...

Odata a fost un picure mic,

care statea trist intr-un ibric,

pentru ca era pitit

si..., pe deasupra, indragostit.

Stiti de cine? De printesa Petit!

Dupa mai multe incercari,

picuricii s-au casatorit

si-acum sunt tare, tare fericiti!

Pupici!

 

 

Time

            by Tatiana Vancea, the 5th class

 Beautiful fly the leaves!

The autumn sings them a song!

Day is their time,

but night is of dreaming clouds.

 

 

Minune

          Alexandra Balan, clasa a VI-a

 E frig afara, toamna a sosit,

a codrului frunza brusc a palit!

Doar o frunza ramasa vie mai are,

dar se stie, speranta ultima moare!

 

Aceasta frunza are viata in vine;

cel putin o apreciere i se cuvine!

Smarald al toamnei ramasa pe ram,

nu vrea sa zboare pe-al toamnei geam!

 

Ea pare

o plapanda,

ultima raza de soare!

O amintire vie,

a verii ce-a trecut spre pieire!

 

 

The autumnal poem

            by Alexandra Balan, the 6th class

 Dark days,

gray days,

comes autumn with rain.

The yellow leaves fly,

fly to the sky.

Compose a beautiful song,

sung by the fall!

 

 

Fara titlu. Doar cuvinte

          Briana Balan, clasa a VI-a

 Floare infrunzita de culoare,

"infructind" un vant adietor,

ne incoroneaza in magie,

soptindu-ne copilaria in suflet.

 

Invaluita intr-un voal de viata,

ma joc sotron intr-un covor uscat

si visez in norii luminati,

strapunsi de sagetile soarelui.

 

O frunza ma adoarme,

imi aluneca pe fata,

amintindu-mi ca ma port ca un copil

care a descoperit de curand toamna.

 

Dar chiar nu-mi pasa, pentru ca

viata asta are multe dificultati,

si stiam ca trebuie sa imi traiesc viata

la maxim.

 

 

 

Boaba de fasole roz

          Ana Maria Dragu, clasa a VI-a

             Parca, in fiecare toamna din an se petrec lucruri mult mai fascinante decat in alte zile, din alte anotimpuri. De exemplu, astazi am avut o zi interesanta. Cand ma indreptam spre casa, m-am intalnit cu o femeie splendida, care avea o rochie plina de frunze vii. M-a intrebat disperata:

- Fetito, ma poti ajuta cu ceva?

- Incerc; cu ce anume?

- Nu stiu ce sa pregatesc pentru iarna. Imi poti da niste idei?

- Sigur! Ai putea sa faci dulceturi cu foarte multe arome delicioase, tocana de legume si multe altele...

- Multumesc de ajutor!O sa fac dulceturile "delicioase, tocanite, cate altele..." ! Ai vrea sa ma ajuti ?

- O, desigur !! Normal! (Stiam ca, daca un om iti cere ajutorul, iar tu il ajuti, este o fapta buna.)

            M-a dus in camaruta ei. Era fabuloasa. Am inceput laboratorul de preparare! Am terminat cu greu, dar intr-un final am reusit. Zana, inainte de a pleca mi-a dat ca semn de recunostinta o boaba de fasole roz. O fi ceva special cu ea! Da!

            Ce intamplare extraordinara!

 

 

Picuri de toamna

          Stefana Dumbravean, clasa a VI-a

 "Totul are limite."

Ce? Cine crede asa ceva?

Muzica nu are

si o pot demonstra!

 

Inchid ochii si ma incalcesc pe portativ...

Doar note, doar note muzicale...

numai asta simt...

In stanga, in dreapta,

in spate, in fata,

doar note-ncalcite.

Cum sa mai fac fata?

Le-nvartesc, le mut, le-ntorc,

dar toate stau la un loc.

Le rasucesc, le-mpletesc,

dar ele nici ca se clintesc.

Un licurici, un mic sclipici

se-arata... cade pe note

si le deznoada.

Toamna..., tu l-ai trimis, stiu,

tu tii la muzica si la tot ce e viu.

Gata... notele s-au deznodat

si acum ma plimb cu privirea...

E un portativ minunat!

 

 

Schimbare

          Flavius Ganga, clasa a VI-a

             Ma grabesc sa ajung acasa. Merg cat merg si dintr-o data vad un domn langa un copac. Mai departe. M-am oprit si am zis ca e o problema serioasa. Ma uit iar la acel om. Mda... vorbea cu copacul. Treci mai departe imi spune o voce din mintea mea.

            Un vant puternic se lasa peste vegetatie. Nu-mi gasesc cuvintele sa spun cat de sihastre sunt acum padurile. Copacii isi pierd cel mai frumos lucru... frunzele. Sunetul pasarilor s-a transformat intr-un cant negativ. Peste cateva zile, ore, urmeaza decolorarea copacilor, zapada.

 

 

Stele vs. Frunze - Razboi de stralucire

          Giorgiana Suciu, clasa a VI-a

             Cu privirea pierduta sper nord-vest, mi-a rasarit un gand de puteam sa jur ca este ghiocel. Acela fiind: care e diferenta dintre frunze si stele?

            Unele printese ale cerului umbros, mai precis, stelele cazatoare, se prabusesc cu o gratie nemaipomenita. Pai si frunzele ? Ele se parasuteaza din copaci, cu o punga de pufuleti in codita.

            Cu toate ca stelele trag cortina in fiecare noapte, frunzele se iau dupa curcubeu, cazand in forma lui, doar toamna. Si cum spune melodia mea favorita, "Stele Nenumarate": "Suntem batrani, dar nu chiar atat de batrani, si tineri, dar nu chiar atat de indrazneti", ne asemanam cu pauza de un timp - weekend-ul. Azi suntem aici, maine ne alaturam norilor. Si, daca va intrebati, frunzele nu sunt prea departe de aceasta teorie.

            Stiti cum spun eu ? Cu o frunza cazatoare nu se face toamna, dar cu o scanteie se poate trezi o vapaie.

 

 

Oglinda de foc

          Dorotheea Vacar, clasa a VI-a

             Se spune ca frunza este oglinda copacului. Vorba proverbului, aschia nu sare departe de trunchi...

Plimbandu-ma prin parcul melancolic, am gasit o oglinda speciala, de foc si portocala, crestata si cocheta. Motaia pe un covor de muschi, visand la vara. Am ridicat-o usor si i-am gasit un culcus cald in caietul creativ. Mi-a soptit ca ar dori sa-si gaseasca familia. Astfel, din melodia glasului sau am compus un cantecel. Fredonandu-l, am descoperit indiciile unei harti. Am mers cativa pasi purtata de vant si am ajuns la un colt de iarba. De acolo ne-am ghidat dupa forma norilor care ne-a condus la o familie de ciuperci. Ele ne-au spus sa mergem prin padure pana ajungem la raul ruginiu. Acolo aveam sa gasim familia oglinzii de foc.

Ne-a intampinat semet si ingandurat un domn. Era inconjurat de frunze ruginii ca a mea. Ne-a salutat cu o voce grava, dar calda. La vederea frunzei din palma mea, fata i s-a luminat. M-a rugat politicos sa o las langa suratele ei. Am stat de vorba pana la sosirea noptii, depanand multe amintiri.

 Pentru a nu fi strapunsi de gandul dorului am stabilit sa pastram legatura prin cea mai stralucitoare raza a soarelui.

 

 

Aburi de toamna

          Cristina Brici, clasa a VII-a

             In timp ce temperaturile scad, ziarele scriu tot mai mult despre ploi si vreme mohorata: "De luni pana vineri se anunta precipitatii abundente in cele mai multe zone, mai ales in vestul tarii." Sau  "Vreme cu mult sub limitele normale in aceasta perioada, mai ales pe timpul noptii.".

            Privesc printre stropii de ploaie la cerul acela gri mohorat si la oamenii cu umbrele ce se grabeau sa fuga din calea ploii si la copiii ce se jucau in balti, cu entuziasm pentru ploaia ce parea sa bata tot mai tare si fara teama de o eventuala pneumonie. Muzica ambientala din mintea mea rasuna de ceva vreme pe fondul tabloului de toamna.

            Apas telecomanda la intamplare si sper sa gasesc ceva plictisitor ca fundal pentru ceea ce avem de pregatit pana vineri la cercul de creatie, cand colo aud: "Atentie, imagini socante. Cu toata viata inainte si inca ceva timp pentru a lumina chipul prescolarilor, natura s-a stins din viata la ora cinci in aceasta dimineata, odata cu trecerea temperaturii sub zero grade."

            Mintea mea imi este dintr-o data ravasita de mii de ganduri ciudate, simtind ca aceasta schimbare, desi normala, avuse loc mult prea brusc dupa modul meu de a vedea lucrurile. Sunt martora la florile care, suferinde de moarte interioara, isi pierd incet culoarea. Culorile ruginii sunt mult mai bine conturate, acum, in acest peisaj al toamnei, care se vede tot mai bine pe zi ce trece, adormind cu gandul la combinatiile cromatice pe care le puteai zari la tot coltul.

            A doua zi, privesc pe geam, zaresc copiii imbujorati, cu aburi pe buze si fericire pe chipuri, ce se joaca in frunze. Natura e mai plina de culori ca oricand, peste tot vezi anunturi de expozitii cu tema de toamna: "Va invitam, sambata, 16 noiembrie intre orele 14 si 18 in centrul vechi, alaturi de renumiti pictori straini, la o expozitie cu tema ruginie, la fel ca si anotimpul in care ne aflam."

            Copiii conduceau pe ultimul drum natura si tot ce tinea de frunze si flori. Cantecul funerar avea totusi sa fie unul vesel, fiind inlocuit cu versuri de cantece hazlii care se auzeau de peste tot, de la prescolari pana la copii de gimnaziu, care ar fi dat oricand o ora de calculator pentru o bataie zdravana cu frunze. Cerul gri-albastrui avea sa anunte ca era o zi frumoasa pentru aceasta perioada a anului, cu toate ca o parte din mine ma face sa imi fie dor de zilele lungi si calde ale verii, cu iarba si flori la tot pasul, un an parand mult prea mult de asteptat. Acum simt mirosul umed al frunzelor si mireasma dulcetii facuta de mama, care este, incomparabil, mult mai placuta la momentul actual.

            Ciripitul pasarilor nu se mai aude de mult, iar insectele vor avea si ele sa amorteasca in curand, dovleceii umpluti si puloverele moi sunt mereu de ajutor in vremea nici prea calda, nici prea rece si te simti usurat cand vezi ca o frunza in degradeuri iti atinge crestetul.

            "Toamna isi intra cat mai repede in rol. Precipitatiile abundente din aceasta perioada se vor localiza in mai multe zone ale tarii, iar vremea frumoasa va fi greu de prins in urmatoarele doua saptamani." Stirile de acest gen le vezi peste tot, iar la televizor aud din nou una care are sa cuprinda frumusetea si melancolia toamnei: "Cu un alai de frunze colorate si fara dar si poate atractia fotografilor in aceasta perioada, toamna se face din nou cunoscuta prin zambetele daruite copiilor, fiind remarcata pentru linistea pe care o aduce, mai ales dupa ce a fost principalul suspect in cazul crimei naturii. Zambetele afisate de toti cei din jur ne fac sa credem ca eliberarea pentru buna purtare a fost pe meritul dansei, o doamna respectabila dupa imaginile ce le puteti vedea afisate."

            Toamna, urata de unii si dorita de alti, aduce un strop de culoare si bucurie pe fetele si in sufletele oamenilor, care se obisnuiesc incet cu vremea rece.

 

 

Randurile sufletului

          Cristina Brici, clasa a VII-a

 O mie de culori si vremuri tot mai grele

si vantul ce tot suiera de-aseara-ncoace,

uscandu-mi de pe-obraz lacrimile

si imaginile gri ce nu-mi dau pace.

 

Iau in mana o frunza si o privesc atent:

era uda leoarca, de la ploaia doar trecuta;

intelegeam ca dupa verb nu-i doar un complement,

ci si partea colorata nevazuta.

 

Stiam ca de o las, va pleca-ncet si fara scuze,

dar voiam sa ma salvez de fapte rele...

asa c-am luat-o si-am trecut-o printre buze,

punand-o-n raft, sub zece carti si toate cele.

 

... Doar pentru ca apoi sa-mi spuna ca a ramas la fel,

ca nu-i schimbata de o carte cu o coperta de otel.

 

 

Toamna, pe portativ

          Alexandra Cadar, clasa a VII-a

 Pe o usoara adiere,

picuri vin ... la revedere,

Aluneca pe cheia sol,

Stop! Notele se dau rostogol.

Iara ruginite frunze

pe pamant fac vocalize.

Zburand din gama-n curcubeu,

o nota isi schimba nuanta mereu.

Versurile vin in fuga,

vin pe ploaie, fara gluga,

portativul sa-l asculte,

sa-l simta si sa-i cante

note pe corzi de vioara,

sa creada ca-i primavara;

o melodie cu note inalte,

cu frunze mai elegante.

 

Ce-ar fi oare muzica,

fara de-un compozitor?

Sa schimbe notele banale

in niste note muzicale.

 

 

Cinci plus unu si e toamna

          Sergiu Lechintan, clasa a VII-a

             "Intr-o zi frumoasa de toamna frunzele pomilor cadeau incetisor si creau un covor moale de frunze ruginii..." Nu, nu aceasta trebuie sa fie introducerea... asta scriam in clasa intai.

Hai sa incepem:

Toamna, un cuvant pe care il pot descrie doar prin cuvinte:

T - tandrete

O - originalitate

A - alune

M - mirific

N - nostalgic

A - amintiri

Tandrete, originalitate, alune, mirific, nostalgic, amintiri... prin aceste cuvinte descriu eu toamna... Voi…?

 

 

Ocolire

          Ioana Ilinca Moldovan, clasa a VII-a

 Cadou de intai septembrie, am gasit in atica

o cutie de acuarela umbrie,

nici mare, nici mica.

Si cum toamna inca nu a aterizat,

am decis unanim cu mine ca am de pictat

frunzele cu oxid de fier

si sa le agat in micul cuier

al operelor de arta.

(Nu luati in seama partea mea mandra,

din cand in cand se mai intampla,

cu toate ca profesoara de arta absurda,

zisa si desen, mi-a spus ca desenez ca la gradinita.)

Frunzele le-am stropit cu apa aromata,

dar nu cea de la alimentara,

ci apa cu tempera pictata,

ce culoare coboara din scara.

Deci si prin urmare, ma puteti incorona noua toamna,

dar trebuie sa ma comport ca atare

si sa-mi croiesc o rochie de toamna.

Am adunat crengi de natura

si franturi de roua emailata,

asa incat sa nu se vada

pe rochia mea multitalentata.

Mai cos un ciob de cer si m-apuc din nou sa sper

ca voi gasi si-o raza de luna

careia sa-i pun o mica cununa.

Masa cerului e ornata cu gheme

de hartie creionata si mototolita,

ce mici fantani are sa cheme,

sa nu lase cumva vreo idee neclintita.

 

 

Comedie vs. Melancolie

          Ioana Ilinca Moldovan, clasa a VII-a

 "De la Dunare la Sena, din Carpati la Pirinei,

ginta nobila latina aduna poetii sai."

Aici! Ce, ne facem trupa?

Ne trebuie o alta cupa.

Toata lumea, sa ne tina,

nu doar poetii din ginta latina.

Stati, inapoi cinci minute,

ca acei ce striga au idei mai sute.

Comedianti de fel, aleg sa combata,

prin poezii si proze, o armata.

Aha, v-am pus in incurcatura!

Mintea o ia la alergatura,

deoarece speak-ul meu nu arata

ceea ce comandantii vor sa combata.

Va dau un indiciu, nu tot asa, pe tava...

E un anotimp. Gata, gata, nu mai faceti zarva.

Stiu ce ganditi:

"E imposibil, n-o sa reusiti!"

Ei, aflati ca avem un plan bine pus la punct.

Iar, cum aici nu gasesc rima,

va recit mai departe cu stima

ce avem in gand:

In primul rand,

ne luam ventilatoare, suflatoare de frunze,

uscatoare de par si alte buburuze;

Toamna o suflam intr-o camera izolata fonic,

intr-o tara cu climat musonic.

Apoi, ii punem muzica de felurite mame,

ca la urechi sa ii provoace traume.

(Veti spune: "Toamna nu are urechi." Fie,

Nu ma pricep la anatomie.)

Deci? Asa-i ca va functiona? Nu? Nu....? Ok...

Iau alta cheie de la dulapul cu idei.

Gata, stiu, o inecam! O ducem la mare!

Planul acesta chiar are culoare!

O ducem la sirene, sa o scufunde,

toate vrajelile sa i le inunde.

Stati, inca nu va plictisiti, mai am una!

O luam pe de-a-ntoarselea, cu minciuna;

gasim noi o inchisoare,

in atatea castele medievale.

Sapte minute inapoi dam,

ca nu v-am explicat de ce o vanam.

Noi, comicii, se stie,

avem boala pe melancolie,

ce capata amploare

odata ce toamna rasare in zare.

De aici, logica ne duce, implicit,

la framantarea unui plan bine slefuit.

Deci,... nu, fara deci.

In concluzie si in veci

(Altceva nu am gasi sa rimeze.)

Armata are sa se antreneze.

Mai dau o geana la geam in timp ce scriu,

convingandu-ma ca efortul mi-a fost in zadar...

Timpul e rece si umbriu...

Toamna, lui, i-a fost zidar.

 

 

Stirile zilei

          Ioana Moldovan, clasa a VII-a

 Sa vedeti ce mi s-a intamplat. Nu cred ca va pasa. Dar, cititi deja, deci nu cred ca aveti ceva mai bun de facut.

Luni am jurnalism. Dar nu si lunea asta, se pare. Pana sa ajung acasa, ce-ar fi sa ma opresc in parc.

- Nu imi vine sa cred! Dupa ce am scris si printat stirea aceasta: "La ora 17: 38, in data de 19 septembrie, o doamna de mare influenta a trecut de placuta marcata Bistrita. Imbracata intr-o rochie Vera Wang in culori calde, a venit intr-un Bentley alb, aruncand pe fereastra frunze uscate. De pe geamul soferului iesea un uscator de par care ofilea iarba, iar panourile solare de pe masina absorbeau razele si innorau cerul. Astfel a intrat toamna in Bistrita si nu are de gand sa plece prea curand." Nu ca ar fi ceva de capul lui.

- Hei, veniti la spectacolul muzical al toamnei! intona fals o voce de fata. In cinci minute, la Sala Polivalenta.

Ce am de pierdut? Voi, cei care cititi, acum vine partea interesanta.

Deci, spectacolul a fost un "Highschool Musical", editia de toamna. Actorii dansau si cantau pe mese, minunandu-se ca ploua afara. Acum, daca ar fi sa scriu o stire, ar suna cam asa:

"Highschool Musical viziteaza Bistrita…aproape. Toamna a fost expusa din prisma unor liceeni sub forma de replici plictisitoare si cantece intonate fals. Scenariul lung si bogat in detalii neimportante a plictisit audienta mai tare decat neprofesionalismul actorilor."

Da, acum ca mi-am exprimat nemultumirea fata de pierderea de timp suferita, ma duc sa imi cumpar o ciocolata calda de la Starbucks-ul ce mi-as dori sa se deschida in mall-ul ce mi-ar placea sa se construiasca. Acum aveti voie sa plecati acasa.

 

 

Tanguirea insectelor

          Ana Maria Pascu, clasa a VII-a

 Cu trecerea anilor, poluarea ne da tot mai multe batai de cap. Vietuitoarele au mult de suferit din cauza mizeriilor aruncate la fiecare colt de strada. Viata insectelor este tot mai afectata de marile uzine care elimina gaze toxice.

La ora de jurnalism, Maria trebuie sa scrie un reportaj despre viata insectelor. Pentru inceput, isi imagineaza ca se afla in camera sa, care este fortareata ideilor. Isi pregateste o ceasca cu ceai imaginar si cateva fursecuri literare. Se asaza pe scaunul galagios, alege cu grija penelul inspiratiei si incepe.

Ma trezesc somnoroasa intr-o duminica, la inceput de Brumarel, si privesc cu ochii mintii traseul catre necunoscut, nestiind ce-mi rezerva viitorul. Ma incalt repede cu papucii zgomotosi si merg tinta spre dulapul din bucatarie, pentru a-mi pregati micul dejun. Ganditoare, uit complet de reportajul pentru jurnalism, dar ...bzz... bzzz... bz... o musculita enervanta imi aminteste ca maine trebuie sa predau lucrarea. Ma dezbrac de nostalgie si tusti in camera, iau caietul si bagheta fermecata si pornesc... Dar incotro? Voi merge in parc.

Plimbandu-ma pe covorul de culoare sangerie, observ ca, in scorbura unui copac, s-a cazat o familie de larve mexicane. Ma apropii sa investighez, dar uit ca este toamna si fiecare pas poate provoca o avalansa de frunze. Ghinionul meu continua, cand alunec pe o coaja de banana si aterizez langa tulpina copacului. Cazatura mea a rasunat atat de tare, incat micile insecte panicate se precipitau necontenit in casuta lor abstracta, si astfel nu am mai indraznit sa deranjez prin curiozitatea mea. Incidentul s-a datorat indiferentei manifestate de unele persoane, care "adora" sa marcheze teritoriile pe unde trec, prin abandonarea ambalajelor la intamplare. Din pacate acesta nu este un caz izolat, iar obiceiurile nesanatoase sunt cel mai usor de copiat. Ma intreb adesea, cum as putea schimba aceste mentalitati nesanatoase ale atator oameni indiferenti? Pasarile si-au schimbat parca trilurile voioase de altadata in ciripituri sumbre, insectele parca ar vrea sa evadeze catre alte orizonturi, iar verdele Terrei devine din ce in ce mai mohorat. Cu toate acestea, oamenii par amortiti si nu reactioneaza la toate aceste semnale. Oare ce ar trebui sa se mai intample pentru a constientiza cu totii ca, daca nu pretuim verdele pur si aerul necontaminat, nu vom face decat sa ne condamnam pe noi si pe copiii nostri la o viata fara natura.

Prin acest scurt reportaj, sper ca am reusit sa evidentiez aspectele negative ale vremurilor noastre legate de traiul tot mai putin ospitalier, pe care noi oamenii il oferim vietuitoarelor.

 

 

Frunza mahnita

          Ana-Maria Pascu, clasa a VII-a

 Sunt trista acum si-am ruginit,

puterile m-au parasit.

Ma lupt din greu cu vantul rece

si simt ca viata prin vene-mi trece.

 

Eram doar un mugur ieri,

un vis in calde primaveri,

bland mangaiat de soare cald,

in mici explozii de smarald.

 

Vara putere mi-a dat

si-n verde pur m-a colorat.

Sclipiri de soare ma alintau,

triluri vesele ma incantau.

 

Acum e frig si sunt slabita,

de racoarea toamnei vlaguita.

Ma voi desprinde-ncetisor,

Formand o pata pe covor.

 

 

Interviul Toamnei

          Carla Tagorean, clasa a VII-a

 Sunt pregatita pentru interviul sezonului!

 - Toamna, ce-ai pregatit anul acesta?

- Normal, umplu camarile/ hambarele oamenilor cu gutui amarui, mere zemoase, cereale si legume proaspete. Din cerceii aurii sau rosiatici ai vitelor de vie storc mustul aromat.

- De ce cad frunzele?

- Pentru a crea o explozie de culori. Mai intai stropesc cu pete ruginii, aurii sau rosii ramurile luminoase ale copacilor. Treptat, ele plutesc usor prin aer, fosnind in bataia vantului taios, intr-o ploaie multicolora.

- Nu crezi ca natura sufera din cauza ta?

- Nu. Pamantul cauta doar odihna, pasarile calatoare spinteca vazduhul cenusiu cu aripile lor, iar lacrimile argintii uda pamantul.

- Toamna, fa orice efort pentru a ajunge si anul viitor la timp pentru a ne oferi culoare, muzicalitate, multe bucurii si roade bogate. Promiti?

- Da, promit!

 

Ce tipa deschisa, imi zic in gand!

 

 

Fila din jurnalul unei frunze

          Stefania Bodescu, clasa a VIII-a

 E o toamna tarzie. O toamna rece si violenta ce a lasat multe victime printre frunze. Coroana falnica a copacilor este acum imprastiata pe jos, devenind doar mizerie uda in care isi fac veacul mici vietuitoare.

Totul e dus: soarele de dis de dimineata, pasarile ce ciripeau la fereastra, tacerea vantului ce lasa soarele sa isi spuna cuvantul, dar si frunzele! Minunatele frunze care au crescut voinice primavara printre flori, care au aparat fructele pomului si capetele oamenilor de sagetile soarelui incins. Tot ele au fost alaturi si la ploile torentiale ivite in miezul zilei si au adapostit fetele razatoare ale trecatorilor ce blestemau in gluma vremea. Oh, aproape iti vine sa plangi cand iti amintesti cum ele priveau entuziasmate cum capata o noua culoare! Apoi, salutand de la distanta sutele lor de frati si surori de toate nuantele, isi luau zborul, imbratisate de vant, ca apoi sa li se dea drumul pe poteca mocirloasa a vreunui parc!

Asa au plecat toate. Una cate una se inchinau in fata copacului ce le-a dat viata. Toate rasetele de asta vara s-au transformat intr-o tacere seaca. Numai cand ma gandeam la toate acestea mi se frangea micuta inima de clorofila. Numai eu, eu, din toate frunzele, am ramas singur prins pe ramura copacului. Gandindu-ma la toti fratii mei ce au zburat in tot felul de locuri, eu, mezinul copacului am ramas singur, prins de ramura de care visez de atata timp sa ma desprind. Nu mai pot sa joc "ghici ce vad" sau "nervuri sau provocare", cum o faceam cu fratii mei mai mari. Pot doar sa ma joc cu roua crescuta pe invelisul meu verde. Asa faceam si inainte sa ma fi intrerupt unchiul meu, vantul:

-         Hei, Clorofan! Cum iti mai merge, baiete?

-         Nu prea bine. Tot verde am ramas.

-         Ei, nu fii trist! Sunt sigur ca mai devreme sau mai tarziu o sa te ingalbenesti tu! Se

poate intampla chiar maine!

-         Asta zici in fiecare zi. Te rog, unchiule, ia-ma acum din copac si du-ma pe pamant! Nu imi pasa cati oameni o sa ma calce in picioare. Vreau doar sa ajung la fratii mei!

-         Imi pare sincer rau, dar stii care sunt regulile: nu te colorezi, nu ajungi acolo jos.

-         Da, stiu.

-         Perfect. Acum fruntea sus! Si maine e o zi! Eu am putina treaba acum. Ne mai vedem!

...Asa spune mereu inainte sa plece si sa ma lase iarasi singur. Asa trec zile in sir, iar amintirile cu fratii mei devin tot mai apasatoare pe cat se indeparteaza mai tare. Parca ii aud inca razand... sau sunt doar rasetele acelor de pin ce arata catre mine. Cateodata imi este jena ca semanam atat de mult. De fapt, cred ca si eu as rade de mine. O frunza verde la inceput de iarna? Cu totul hilar, dar daca si-ar inchipui macar ce frig indur, fara o patura calda de rasina... E atat de frig si atat de innorat totul.

Ciudat, dar astazi nu mai ploua. E chiar o zi senina. Vad copii jucandu-se afara ca in vara. Printre ei sunt si doi care se apropie cu gura cascata, de celula mea din lemn.

-         Uite, uite, bunicule! O frunza! spunea un copil.

-         Si inca una verde! completa cel de-al doilea.

-         Hmm. Ma intreb cum o fi rezistat atata timp. Frunzele au cazut de mult, spuse un batran - bunicul - care se ridica cu greutate de pe banca.

            Nu mai aud restul conversatiei ca bunicul ridica fata pentru a ajunge la... la... la mine! Cu un "poc" fetita ma culege de pe creanga, cu manutele ei inmanusate. Si apoi... ce bucurie, ce usurare ma umple! Copiii au inceput sa ma invarta pe toate partile, sa ma foloseasca ca lopatica sau ca steag pentru castelul lor din nisipul din parc. Au izbucnit si certuri intre copiii de pe acolo, ca toata lumea vroia sa vada ultima frunza verde. Si nu numai copiii... Pana la urma toata lumea s-a jucat cu mine.

            Cand soarele s-a ascuns dupa copacul cu frunza verde, iar frigul de iarna a revenit, am ajuns in sfarsit la locul de odihna al fratilor mei. Lacasul pe care l-am asteptat atata vreme e atat de cald, ca imi aminteste de primele raze ale soarelui de dupa iarna. E ca si cum m-as fi intors in timp, inapoi in copac, cu ceilalti boboci de frunze. Parca singuratatea nu ar fi existat niciodata, parca nu as fi fost prins niciodata in acel copac. Parca vad din nou frunzele ruginii ce vroiau cu disperare sa fie luate de vant. Parca cerul negru ca pana corbului devine tot mai alb. Parca fulgii albi sunt doar alte frunze ce cad pe pamant. Frunze albe! Ma intreb daca frunzele albe au fost vreodata blocate in cer...

 

 

Scrisoare catre un timbru schimbator

          Oana Hudisteanu, clasa a VIII-a

             Toamna inca e in viata si are grija de florile ei cu care va continua sa traiasca dincolo de iarna grea care va aparea din clipa in clipa.

            Eu sunt pregatita sa vina iarna, chiar daca toamna e plina de lucruri frumoase, de ganduri profunde, de zile cu un soare palid, dar si zambaret, de saptamani cu nuante de iubire, de oameni plini de speranta.

            Iarna mi-a spus ca are o oferta foarte buna cu prilejul sarbatorilor. Acum ca se apropie, iarna te-a chemat la ea in grupa, impreuna cu scrisorile, cele mai bune prietene ale tale, pe care le ajuti mereu. E o oferta pe care eu nu as refuza-o, salariul e bun, 80 de bani din tomna albastra si cazarea la hotelul ei pentru flori de cicoare.

            Pentru ca sunt bune prietene, Toamna si Iarna fac schimburi intre ele de poezii, de flori, de urari, de timbre si de culori vii. Toamna te-a chemat in viata ei sa o ajuti sa pictezi gradinile cu crizanteme, sa schimbi ceasul intr-un timbru colorat.

            Acum trebuie sa te transformi intr-o cicoare cu glas gingas, cu nuante de flori de gheata, sa te imprietenesti cu zapada iar langa poza ta vei avea un clopotel, asa..., ca de sarbatori. Toamna nu te va uita si in adancul inimii ei te va iubi mereu.

            Daca iti place ideea, scrie-mi si … iti urez nu mai bine !

 

PS: Nu uita sa o saluti pe Toamna din partea mea!!!

 

 

Amintiri intr-o frunza

          Andreea Lechintan, clasa a VIII-a

             Lacrima si suferinta s-au ascuns sub umbra sufletului in care traia speranta si fericirea unui om. Daca fiecare lacrima si fiecare zambet si-ar da mana ar fi o nebunie... Mangaierea si suferinta, dezastru total. In povestirea noastra se poate vedea acest lucru. O tanara, trecuta de varsta a doua, se plimba alene prin parcul ravasit de toamna. La fiecare pas pe care il facea, o pata de soare patrundea prin crengile uscate si fara pic de frunze, ajungand pe obrazul acesteia. Privirea ei limpede si ganditoare urmarea fiecare copil cum isi exprima sentimentele pentru acest fenomen care pune multi oameni pe ganduri si ii face sa isi aduca aminte de trecutul fericit sau trist pe care l-au trait si il vor retrai mereu. Mergand pe poteca presarata cu frunze in mii si mii de culori, se gandea la... ziua de apoi... O frunza i s-a aratat si i-a facut cu ochiul. S-a aplecat usor si a prins-o de codita uscata care statea sa se rupa.  Privind-o cu tristete, o lacrima a picurat pe galbenul aprins al frunzei... Ce a fost in mintea si in sufletul ei doar ea stia. Cu siguranta s-au intalnit cele doua... lacrima si zambetul… Femeia mi-a spus "nu te pune cu trecutul".

 

 

Ploaie de septembrie

          Melania Nascutiu, clasa a VIII-a

             Boom! O sageata albastra coborata din nori a intepat o frunza uscata... Frunza, bineinteles, a cazut. Dar tunetele pe care noi le auzim nici nu se compara cu ce aud insectele. Pentru ele, caderea acestei frunze de rugina a fost un tunet... iar fulgerele, sunt doar un spectacol departat de lumini divine. Inca o sageata si inca una..., urmate de mii. Ploua. Dar fiecare picatura care se izbeste de pamant vibreaza diferit, iar auzul delicat al fiintelor pe care noi le numim "necuvantatoare" percepe diferit aceste vibratii. Cu cat este stropul mai putin consistent, cu atat stilul de muzica auzit este mai superficial. Imi amintesc cum Riri, o libelula cu o sclipire aparte in ochi, povestea de un strop mare consistent... era un solo de chitara. Mi-ar fi placut sa aud si eu de fiecare data cand ploua tare astfel de sunete. Pentru micile fiinte, era o ploaie muzicala...; stiu, suna metaforic, dar ma refer chiar la sensul propriu, viu. Fiecare picatura era un sunet diferit, iar cand mii si mii aterizeaza, este un adevarat spectacol! Si atat de multe opinii, in fiecare parte a padurii, fiindca, in fiecare colt, era un alt stil muzical. De curiozitate, Riri, a vrut "sa ancheteze" situatia. Dar a renuntat la idee dupa primele 5 interviuri. Populatia dintre frunze era atat de critica! Riri a descoperit multe stiluri diferite, bineinteles, unele i-au placut, altele nu. Ma incanta extazul cu care povestea de pasajele pe care le-a recunoscut din cantece celebre, conturate in unele colturi ascunse, unde toate vietuitoarele se adunau si se intelegeau doar pana stilul se schimba. Apoi, viata lor revenea la normal. Si astfel, ceea ce e pentru noi o toamna banala, este un adevarat concert live pentru fiintele care in cinci-sase zile isi traiesc viata la maxim.

 

 

Ceas cu cheia Sol

          Paula Suciu, clasa a VIII-a

 Taci!

Ca ploua cu ganduri si vise.

Pareri...

Ziua de azi nu-i ca ziua de ieri.

Asculta!

Cum plange un portret destinat

sa cante.

Orice atom de tristete l-am ingropat.

Prefa-te!

Ca ochii tai mici niciodata

n-au plans.

Dar taina ta... liniste-a fost aflata.

Vino!

In gandul meu tot vii.

Grabit.

Hmm... Daca ai sti...

 

 

Promenada de toamna

Alexandra Andrecut, clasa a IX-a

 Imi tarasc pasii prin acelasi parc dintotdeauna. Aceleasi cateva zeci sau sute de trunchiuri ratacite de padure, aceleasi banci ruginii, dar mereu alti oameni. Niciodata nu ma satur de plimbarile pe aleile din mozaic, de glumele facute asa, din placerea de a face glume si nicidecum nu imi pot vindeca dependenta de alunele invelite in ciocolata, cumparate din Lidl.

Visez si acum langa aceeasi pereche de blugi verzi, cu pasi masurati alene. Parca imi gadila ceva auzul... Trebuie sa fie simfonia rolelor lasate in coltul lor de pe hol. Nu le-am pedepsit eu, ci toamna care si-a revarsat intreaga sticluta de parfum de ploaie peste oras, facand trotuarul ataaat de alunecos.

Cautam aceeasi banca de langa aleea principala. Uite-o... nu-i! Saaaau... E tot acolo.... dar persoanele acelea, cu ce drept s-au asezat pe locul nostru? Poate data viitoare voi aduce un semn cu REZERVAT. Asta daca data viitoare va fi mai curand decat in primavara... Ne pierdem printre copacii aflati in pozitie de drepti cu privirea orientata spre vest. Gasim un loc la capatul parcului unde sa ne odihnim trupurile obosite de toamna. O casca pentru mine, cealalta pentru perechea mea preferata de blugi verzi. Imi place muzica asta! Trimitem vantului sarutarea pungii galbene, abia desfacuta. Mmmmm... Ce bune sunt alunele mancate pe portativ!

Uite una rosie, una galbena si una maro. Ba chiar una albastra... Fiecare cu o aroma putin diferita. Preferatele mele sunt cele verzi. Ataaat de verzi... Cat de verzi?! Verzi ca siii... Privesc in sus. Copacii si-au schimbat look-ul. Au adus cel mai faimos stilist, cele mai scumpe vopsele pentru ca podoaba lor capilara sau mai bine zis " frunzara" sa arate cat mai la moda: rosu, galben si portocaliu. Cate suvite! Toamna asta e intr-adevar in pas cu noile trend-uri. Chiar si alunele sunt intr-o punga galbena si poarta noile culori must-have.

Hmmmm... Copii xeroxate la 10 bani bucata, cu reducere pentru elevi si studenti. Milioane de frunze printate dupa acelasi sablon. Verde! Vreau verde! Nu degeaba ma plimb mereu cu aceeasi pereche de blugi de care nu ma satur niciodata.

Am o aripa-n toamna si o jumatate in vara. Cealalta jumatate se zbate undeva intre entuziasm si nostalgie. Dar aripile mele sunt doar pe hartia A3, risipita cu vise in ora de desen, martea trecuta de la opt la noua fara zece. Cele reale mi le-a smuls vantul odata cu saculetii de clorofila din iarba, din frunze, din mine...

Trecatorii vin si pleaca. Doar pasageri efemeri in aeronava toamnei. Iau visul din cuierul crengilor plecate si ma pierd in eterna lui vara, acolo unde pot sa fac ce vreau si cand vreau (daca parintii sunt de acord, desigur; dar asta ramane intre noi), pot sa ma misc, sa sar, sa urlu, sa merg la mare si la munte si catalogul sa nu insemneze absente. Unii oameni chiar ar trebui sa poarte pe frunte un avertisment. Un semn gen MONOTON i-ar scuti pe ceilalti de prea multa plictiseala. Ca rutina ucide visele si nu le lasa sa ajunga in stadiul final, acela de realitate. Niciodata nu mi-au placut orarele - nu fac decat sa iti limiteze timpul care e si asa destul de scurt. Dar monotonia pandeste la fiecare colt si nici un oras nu e destul de mare pentru a te ascunde. Si intr-o zi te hotarasti sa pleci, sa fugi departe de tot ce inseamna rutina... si te duci... Dar unde? E toamna in suflet si-afara...

Nu mai am aripi, nici nimb, nici ruta aeriana. Nici macar ochi verzi nu am ca sa privesc totul ca si cum ar fi vara. Sufletul meu a ramas suspendat in varful unui fir de iarba... Suntem asa mici in Universul acesta mare! Imi place sa cred ca lumea a inceput cu cinci linii si patru spatii, iar oamenii cu o cheia Sol. Ascultand piese vechi, imi place sa compar lumea cu o gama... Umezeala altereaza notele mai rau decat un bemol, iar toamna asta atat de pastelata, imi da dureri de cap! Picaturi reci imi izbesc trupul... Sa pornesti stropitorile dupa ploaie, ce risipa! Ma scufund in caldura vocii cantaretului preferat... Traim cu, pe, pentru si in muzica. Visam, iubim, suferim de la Do1 la Do2 si inapoi. Radem in REprize, plangem fiindca nu vrem sa devenim Mincinosi, ascunzandu-ne doar pentru ca suntem diferiti, ne abtinem ca sa nu parem Falsi iar ceilalti sa creada ca varsam lacrimi de crocodil. Facem primii pasi pe SOL si invatam sa traim LA maxim, pentru ca la batranete sa fim tot SInguri, visand sa ne reintalnim in viata de dupa diez (#). Dar sa lasam viitorul... imi place sa traiesc in prezent, iar acum scopul meu este sa nu ma pierd printre clone.

Dar uite! Aceea este o persoana pe care o admir. Aceea, domiciliata langa casuta pentru veverite. Povestea ei? Ei bine, cand a iesit de la tipar a iesit verde! Se vede clar ca toamna nu e asa pregatita precum vrea sa para si rezervele de tus rosu, galben si portocaliu au fost insuficiente.

Noaptea a aprins felinarele si mama ma asteapta acasa. E tot toamna si ora e scurta si muta pe deasupra. Nu m-a anuntat cat e ceasul si uite, am intarziat! Duc cea mai grea batalie impotriva blugilor mei preferati... A cui va fi ultima aluna verde? Dau startul bataliei: a meaaaa! Dar punga se misca intre mine si blugii mei... Aluna sare, se roteste, si cade...

Toamna chiar nu e pentru mine... A dat ultima aluna ierbii! Hmmm... Macar ea sa aiba pofta buna...

 

 

Ma pierd, plec dar ma voi intoarce

          Simina Balan, clasa a IX-a

             Friguroasa dupa-masa, ploua..., dar sunt picuri mici si rari. Vantul bate foarte tare, facand sa te usture fata. Un miros intepator se simte pretutindeni iar eu stau si astept ca din clipa in clipa, din moment in moment, sa se intample ceva la margine padurii.

            Nuantele frunzelor se impletesc perfect. Pe o parte pete verzi fara vlaga, dincolo maroniul acela striga din adancul plamanilor "Am invins! Ti-am luat locul!". Sus, putin galben-ruginiu… Acolo inca se da o lupta intre imperiul de toamna melancolic si armata verii, care pierde tot mai mult teren in fata adversarilor. Jos, trunchiurile incerca sa isi stapaneasca lacrimile, miscandu-si bratele in toate partile, dorind sa ii faca pe mici soldatei sa cada. S-a lasat tacerea si o tristete generala peste toata padurea.

            Plec dar ma voi intoarce o data cu primavara, o data cu primul boboc ce va inflori, cu cel dintai fir de iarba incoltit. Acum, aici nu mai am ce sa fac. Mainile mi-au inghetat, sangele nu mai ajunge in fiecare parte a corpului. Simt cum inima bate tot mai incet. Parul meu incepe sa se agite in bataile vantului, ochii nu mai vad ce ar trebui sa vada, iar pielea de pe corp imi devine tot mai purpurie. E clar, timpul meu s-a sfarsit; nu sunt trista/ nu fiti tristi (Care dintre variante vi se pare mai buna…?) am sa revin si atunci soarele ne va zambi. Pasesc incet spre padure, totul va ramane in urma. La al doilea pas deja ma simt mai usoara, inca trei si inca mai multi, nu mai sunt, m-am pierdut. Gata, razboiul s-a terminat si toamna a invins.

 

 

O poveste culeasa din paleta de emotii

          Andreea Turcu, clasa a IX-a

             Am prins prima raza a soarelui din acea dimineata in cartea mea. Am modificat pozitia campului meu alb-negru ca aceasta sa fie unica transpusa in paginile mele. Dar perdeaua aurita mi-a lasat secretul sa zboare dincolo de sticla transparenta... Si m-am trezit jucandu-ma in aceasta paleta de emotii...

            O frunza s-a alaturat in voiosia mea. A sarit cu mine cateva randuri apoi si-a asternut corpul pe bratul meu. Aceasta minunatie a naturii avea doua fete: una calda si armonioasa, inveselita de cea mai frumoasa stea de pe bolta cereasca. Cealalta, rece si trista deoarece trebuia sa paraseasca bratele care au sustinut-o cu dragoste intreaga vara. Mi-a soptit sa nu o las sa se topeasca in esarfa colorata a toamnei, asemenea suratelor ei. Am primit-o cu bucurie in palma mea dar nu aveam nici o solutie care sa raspunda rugamintilor ei. Am facut apoi cativa pasi pierduti in imensa catedrala a naturii. I-am numarat si mi-au iesit 32 la numar si nici unul nu era similar cu altul. Am repetat acest procedeu de 32 de ori iar la final o idee a inflorit spectaculos in mintea mea. Am transpus-o intr-un colt din frunza si ea mi-a raspuns cu un semnal sonor.

            Am alergat in directia vantului, iar acesta, nervos ca-i imit mersul, a inceput sa sufle cu putere si mi-a furat frunza in zborul ei spre necunoscut. M-am agitat si am fugit in ritmul batailor inimii, dar frunza s-a pierdut repede in zare...

            M-am intors acasa pe calea cea mai scurta. Am deschis toate ferestrele si usile si am asteptat timp indelungat pana ce luna a inceput sa-si scalde lumina in albastrul cerului. Le-am inchis usor, sperand inca la un semn din partea frunzei si nu am observat mica insecta care a intrat in incapere. A scos cateva sunete ciudate, miscandu-si totodata piciorusele ca si cum ar vrea sa-mi spuna ceva. Am privit acest spectacol prinsa in vraja deosebitei vietati, dar din nefericire nu cunosteam limbajul buburuzelor... prin urmare nu-i puteam raspunde. Si-a deschis in cele din urma aripile, iar eu am inteles ca vrea sa-mi explice ca trebuie sa-i deschid fereastra. Am facut intocmai dorintelor ei... in sfarsit intelegeam ce vroia sa-mi spuna de cateva minute. Cand eram mica eu credeam ca traseul unei buburuze reprezinta harta unei comori insa niciodata nu am gasit acea comoara. Daca as fi fost inca in perioada in care povestile si basmele erau adevarate as fi urmat calea acestei fiinte necuvantatoare. Dar care sunt motivele care nu m-ar determina sa-mi urmez si acum unul dintre visurile copilariei? Doar povestile sunt vesnice... Am inceput sa pasesc pe urma buburuzei...

            Mergeam de vreo doua sau trei ore cand  vietuitoarea rosie s-a asezat in poala unei frunze. A mirosit-o de parca ar fi vrut sa verifice daca este proprietatea dansei. Am vazut apoi cateva lumini care cresteau incet, incet cu fiecare secunda. Traiam jocul de lumini care acapara intunericul noptii. Si, incet..., tarziu..., mi-am dat seama ca era chiar frunza cu pricina. M-am apropiat, simtind cum inima imi batea tot mai tare, si am fost martora unei minuni. Frunza si-a recapatat imbracamintea de asta-vara, iar minunata fiinta care m-a adus la ea, a patruns in superbul smarald si a disparut. Frunza m-a rugat apoi sa gasesc o solutie ca ea nu-si va purta acest vestmant vesnic si va reveni curand la infatisarea cu care eu am cunoscut-o, si se va stinge in cele din urma.

            Mi-am reamintit intamplarea cu vantul care mi-a taiat drumul si mi-a rapit frunza si mi-am dat seama ca nu am avut ocazia sa-mi pun in acel moment in aplicare ideea. Frunza a sarit bucuroasa in bratele mele si a chemat norii fumurii care ne-au luat in zborul lor. Ne-au lasat exact la destinatie, fiind cel mai generos "mijloc de transport" pentru ca nu ne-au cerut nici macar un leu. Am patruns bucuroasa in casa mea si am deschis cartea la pagina 32. I-am povestit ca acest taram mic, dar atat de bogat, va fi noua sa locuinta. Ii voi scrie in fiecare zi cate o poveste, iar ea se va hrani cu cuvintele mele, ca povestile nu pier niciodata.

            Si asa am terminat un capitol din povestea toamnei...

 

 

Panglici

          Oana Vranceanu, clasa a X-a

             De multe ori ma gandeam la acel drum, mereu prafuit, mereu patat prea devreme, uitat de timp, dar nu de mine. Vizionam constant acelasi film cu fetita vesela care tinea strans in mana un balon rosu cu zece puncte, situata in spatiul amintirilor.

            Fetita era bineinteles la capatul drumului, de fapt la capatul bulevardului fara punct. Privirea ei era pierduta in multimea frunzelor, care niciodata nu treceau pe verde. Trebuia sa astepti masinile castanii sa treaca, evitand astfel un accident tomnatic nefericit. Politistul rutier, plecat din post, a fost inlocuit fara stop de umbra sa, care mereu veghea la siguranta trecatorilor.

            O singura frunza nu respecta legea pasilor liniari, o frunza fara nume, cu pielea verde, anormal de verde. Luna noiembrie devenise primarul oficial al bulevardului si nu numai. Fetita revenise la locul initial, insa nu mai purta o rochita purpurie cu sandale, purta o geaca maronie cu cizme amare. Trecatorii dispareau unul cate unul, nestiind exact de ce sau unde. Strazile pareau atat de reci, sincron de triste, reci din exterior spre interior. Exista o singura abatere, pe strada 109, frunza cu piele verde nu dorea sa dispara, dorea sa traiasca in liniste langa focul macinat cu iz de ei. Astepta ploaia, astepta scrisoarea; inca din septembrie oare?

            Scrisoarea se afla la un postas hoinar foarte curios, care citise fara aprobare cuvintele secrete si nu stia cheia lor. Postasul era extrem de speriat din cauza faptului ca trebuia sa suporte pedeapsa fiintelor cu sange verde, de la tribunalul clorofila. Astfel, impaturise scrisoarea in parti egale, iar apoi o arunca in raul Nicaieri, intr-o frumoasa barca de sticla cu dungi verticale. Scrisoarea se afla intr-o situatie neasteptata, nu stia daca va mai ajunge vreodata la proprietar. Dupa un timp crescator, o voce interioara incepu sa recite cuvintele din scrisoare in cazul in care acestea s-ar fi pierdut.

            "Am analizat cu atentie cazul dumneavoastra si am ajuns la concluzia codului de bare. La aceasta concluzie nu am ajuns insa foarte usor, deoarece nu am inteles la inceput motivul. De exemplu: de ce ai vrea sa fii impotriva legii? sau de ce nu apreciezi munca mea costisitoare? Am raspuns cu x si y, am egalat cu z, iar apoi am ajuns la un raspuns: SF. Dupa a doua privire a scrisorii, am inteles cauza pentru care lupti, iar eu iti urez mult succes in drumul prin desertul sufletelor verzi, care merita cu desavarsire admiratia mea. In final, raspunsul meu este "da", voi aproba cerinta." Toamna

            Scrisoarea nu a mai ajuns la frunza cu piele verde, din cauza fortaretei din sticla, dar raspunsul nu a intarziat la curtea Toamnei, chiar daca scrisoarea s-a pierdut in clepsidra timpului. "Culoarea nu este importanta doar pentru mine, este importanta si pentru fetita, care mai vizita bulevardul fara viata. Va rog lasati-ma sa pastrez acea culoare, culoarea vietii."           

            Nici eu nu stiu, daca frunza cu pigment verde a primit aprobarea dorita in stare stabila, tot ce stiu e ca va ramane pentru totdeauna in amintirea toamnei mele, poate si in amintirea toamnei tale, o amintirea curata, impodobita cu doua panglici verzi.

 

 

Bistrita mea poetica

          Iulia Barlean, clasa a XI-a

 Opreste-ti ochii macar pentru o clipa

si priveste hainele toamnei...

Mangaie o frunza uscata

si simte-i mirosul colorat

in care este imbracata.

Totul e linistit aici:

aceleasi amintiri,

aceleasi iluzii pierdute,

aceeasi cafenea in care

ne-am intalnit si data trecuta.

Haide. Apropie-te.

Aseaza-te langa mine.

De aici putem vedea partea linistita a burgului.

Uita-te bine in lumina slaba a felinarelor...

cuvintele mele sunt niste note muzicale

ce ratacesc pe strazile obscure.

E timpul sa plec.

Publicul de aici nu mai reactioneaza

iar indiferenta lor e insuportabila.

Intr-o singura clipa

totul a ars.

Iar fiecare respiratie ma apropie

de un eventual final.

Dar aminteste-ti:

joi, 28 noiembrie 2013, ora 18,

Bistrita. O sa revin.

 

 

Transparente

          Larisa Florea, clasa a XI-a

 Te-ai ascuns sub nume de unda

si ai lasat toamna sa-ti schimbe sufletul;

m-ai inspirat, mi-ai fost chiar muza,

de cand te leganai, pana mi te-a furat vantul ...

 

Te-ai ofilit de frig si dor

si-ai tremurat sub o pustie umbra,

dar ai stiut ca nu va fi usor

sa cazi fara sa lasi vreo urma.

 

Pe-un trotuar sau pe o linie inceata,

te-ai imprimat precum cerneala pe hartie;

astepti acum  ca toamna sa treaca,

linistita, ca-mi voi aminti de tine.

 

 

Schita

          Lucia Teutisan, clasa a XI-a

  1, 2, 3, cad clipe din viata pomilor...

doar una ramane, spanzurata de-o panza vaga de paianjen

ce se alinta cu vantul printre gazele intarziate-n hibernare...

si ma intreb: de ce? de ce amana caderea...?

 

Iau un creion, opresc timpul si incep grafica:

fiecare punct imi ilustreaza un loc, o cladire...

Ce se intampla?

Creionul mi se impleteste-n degete si inceteaza alunecarea;

inchid ochii trei secunde...

 

Cerul e in dreapta, pamant - in stanga

si-o poteca presarata cu versuri,

speriata sub talpile unui pacatos.

In fata, o lumina ma orbeste si...

imi graveaza pe retina un burg...

 

 

Fuga

          Georgiana Florea, clasa a XII-a

             Nu e rau sa visezi daca poti sa te trezesti dimineata la ora 06: 30. Si atunci sa poti alunga visul, lasand loc unei realitati mai mult sau mai putin placute. Sa poti gasi telecomanda de sub randurile de haine imprastiate pe podea, sub cartile si caietele aruncate la intamplare. Iar cand, in final, ai scos-o de sub mormane, sa gasesti butonul pentru pauza cand semnele au fost sterse de ploaia sarata. Atunci, printr-o conspiratie a universului sa iti dai seama ca bateriile sunt terminate iar tu sa ramai blocat in visul care se va transforma intr-un cosmar din cauza unei decizii gresite.

            Obisnuiam sa cred ca lucrurile se pot schimba, ca lumea se poate schimba in bine, insa frigul mi-a rapit si-aceasta ultima speranta. Apoi, esenta vietii mele a fugit si ea speriata de imaginea unui viitor negru. Le-am pierdut pe toate intr-o mare de copaci muribunzi, cu frunze umezite de ceata si inghetate de frig. La ce-as putea sa ma mai astept? La un soare stralucitor, la o gradina plina de flori, sau poate la pasarile care ma trezeau dimineata, cantand la geam? Toate acestea sunt si acum. Soarele straluceste de dupa nori de frica sa nu inghete, florile din gradina toate poarta acelasi maro, iar pasarile negre cu ciocul lor lung din care cantecul iese infiorator, ramase aici doar pentru a se bucura de nenorocirea mea. As vrea sa sper la mai bine insa acea parte din mine a fugit dezamagita de cele din jur sau poate dezamagita de mine…

            Ore in sir m-am invartit printre cadavre de frunze lasate neingropate, incercand sa gasesc acea mica bucata din mine. Dar cum as putea oare cand toate seamana atat de bine intre ele si totusi nici una nu-i a mea. Ar trebui sa ma tem, dar in ea era si frica mea. Cum as putea? Orbita de graba cum eram, am ignorat cel mai esential amanunt. Nimeni altcineva nu mai cauta. Cum e posibil, cand sunt mii care asteapta sa fie gasite? Nu pot fi toate ale mele, eu am doar una, chiar si asa uneori e prea mult. De ce au renuntat toti ceilalti? Imi venea sa plang, dar ea stapanea pana si lacrimile mele…

            De ce n-as renunta asa ca toti ceilalti? Daca ei au gasit un mod de a trai fara ele, l-as putea afla si eu. Dar totusi, fusese a mea in toti acesti ani, pana acum.

            Am continuat sa urc, strivind sub talpi frunze care odata fusesera vii. "De ce n-as renunta?", imi repetam iar si iar, si ca raspuns la intrebarea fara glas venea "Pentru ca ai nevoie de ea". Incepusem sa ma intreb cat e ceasul, parea ca au trecut zile de cand am inceput sa rascolesc copacii, dar cerul nu se schimbase de atunci nici o secunda. A ramas blocat la granita dintre zi si noapte. Asteptarea e grea, cautarea - ucigatoare, iar timpul pare ca m-a scos din ecuatie.

            Ajunsa aproape la capatul puterilor si la marginea padurii, imaginea care se deschise in fata ochilor mei ma facuse sa vreau sa-mi vars ultima picatura de viata urland. Padurea se termina la malul unui lac, al carui capat nu-l puteam vedea. Intr-un moment de liniste, privesc spre mijlocul lacului, unde o insula se deslusea usor in ceata. E acolo, am gasit-o in sfarsit! Inima mea ma astepta acolo, in mijlocul atator alte inimi.

            Cobor privirea, cautand o barca, iar in oglinda lacului mii de umbre cu fetele secate de orice expresie, priveau spre aceeasi insula. "De ce n-as renunta?", intrebau toate ca intr-un cor funerar. Iar eu, stand in mijlocul lor, cu acelasi cenusiu: "Am renuntat deja."…

 

 

Fragment muzical

          Dana Smith, clasa a XII-a

             Una din acele zile pe care toamna si-a lasat amprenta. Mi s-a facut pofta sa citesc afara in aer proaspat. Imbracata in puloverul meu favorit, cu cartea sub brat, m-am indreptat spre locul unde merg de fiecare data cand simt nevoia sa-mi adun gandurile zumzaitoare. Nu stiu de ce, dar, de fiecare data cand vin aici, simt ca fac parte din aceasta padure de sute de ani; probabil sufletul meu e de vina. Rasfoiesc... Titlul capitolului 3, la care am ajuns, "Toamna in apus de soare",  mi-a schitat un suras si... mi-a imbiat decorul: cerul nu mai era atat de intunecat de suferinte, parca s-a mai luminat si el, lasand putin loc soarelui somnoros.

            In toata aceasta melancolie care ma inconjura, razbatea un tril ..., ultimul poate. Duiosia ar fi putut colora si cel mai pustiu si incolor suflet. M-am intins lenesa pe banca. Simteam ca nu sunt singura care vrea sa asiste la concert. Ochi - peste tot. Privind arborii imbratisati, am prins in palma cateva raze de soare, care s-au strecurat prin crengile lor goale. Cantecul mi-a facut gandurile sa zboare aiurea prin tablou autumnal,  caruia-i apartineam.  Ce pacat ca alte fiinte ale acestei lumi, aflate in distrugere, nu vor putea  auzi piesa sfarsitului de toamna.

            Pierduta printre note muzicale, incercam sa percep ultimele fire de nostalgie, prinse in hora in jurul meu. Nadajduiam spre un nou inceput, prin cantecul invelit intr-un parfum invechit de toamna.

 

 

Days

            by teacher Ioan-Sabin Muresan

 Rainy, dark and

foggy days I see.

Shiny they will be for me

in paradise,

hopefully!

 

 

The song

by Ionela-Silvia Nusfelean, 36 years old

 The rain writes rhymes

on each of the yellow leaves...

Gray, shorter, colder days

wash on their faces in melody water.

 

 

*, !, ?

prof. Ionela-Silvia Nusfelean

 Aseara am probat, pe furis,

rochia din frunzele voastre poetice!

N-ati gasit cumva, din intamplare,

bratara mea dintr-un singur fir de iarba?

1 comentariu9520 vizualizări30 noiembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0