Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Luni 28 Septembrie 2020 - 5544 vizitatori azi
Recenzie "Cioburi de vise".

Cred cu tarie in scriitorul care-si duce visul din pruncie pana la moarte, indiferent ce pret va plati pentru aceasta dulce si amara patima - Poezia. Dintre debutantii din acest volum colectiv, as vrea sa cred ca fie si doar cativa vor trece cu capul sus, prin furcile caudine ale criticii literare, atata cat este ea azi, ca vor tine cont doar de "sentinta" pe care o vor primi de la instanta suprema: Cititorul.

            Personal nu il cunosc pe nici unul dintre coautorii acestui volum. Nu le stiu varsta, profesia, locul in care s-au nascut sau traiesc. Nici nu incerc sa aflu ceva din toate acestea mai inainte de a lectura poemele, la rand, sa fiu sincera cu mine insami si sa notez cateva idei, care poate le vor fi (sau nu) de folos.


JURCA MARINELA FLORINA.

Poezie in canon clasic, cu tuse adesea funebre accentuand stari personale de altminterea comune unui poet aflat ca etate, la rascrucea vietii. Cu talent nativ, J.M.F. scrie cursiv, ca intr-un jurnal personal; prinde imagini si stari emotionale intr-o montura de metafore frumos mestesugite si se aliniaza poetelor care se sprijina in scris, de propria experienta de viata.


MIHAITA MACOVEANU.

Cu un stil voit a fi hibrid, poetul alterneaza intre cantabilitatea versului (ce poate sta foarte frumos si pe note muzicale) si poemul ceva mai rece, asa zis: modern.

O razvratire interioara speciala face ca poezia lui Mihaita Macoveanu sa iasa adesea din tiparul cu care ne-am obisnuit, sa se simta aici o libertate interioara speciala, si care da nuate stilistice intregului grupaj din volumul de fata.


NICOLETA LOREDANA VITELARU.

Rima si ritm. Imagini ca preluate de pe fotografiile uitate in scrinul bunicii. Moartea, viata, dar mai ales dragostea si lacrima, sunt detaliile compozitiei lirice ale Nicoletei Loredana Vitelaru. Tributara poeziei clasice in sensul cel mai bun al cuvantului, N.L.V. oficiaza ca o vestala, izolata de lumea care ar trebui sa o inconjoare.


DIDA DIANA CIOPONEA.

Versuri de dragoste peste care cad intrebari la care inca nu au reusit sa raspunda definitiv nici unul dintre marii poeti ai lumii. Plonjand intr-un peisaj cvasicunoscut de cei care folosesc uneltele poeziei pentru a-si rosti gandurile, D.D.C. aduna in pagina poezii clasice cu irizari personale.

 


TEODORA POPESCU.

Suferinte personale, golul si gandurile mascate prin cuvinte prinse in strofe poematice. Teodora Popescu iese din matca versului clasic, trece peste regulile de stil si se cantoneaza intr-o faza a creatiei sale, in care sunt sigura ca nu va zabovi multa vreme de acum incolo.

           
MARIA TRIF.

Adolescentin aproape; asa scrie Maria Trif. Brodeaza sentimente deja cunoscute lumii pe canavasul unei exprimari personale. Desi iubirea si tristetea abunda si in poemele sale, desi este inca tributara lecturilor care i-au "mers" la inima, M.T. detine darul de a sti sa-si dozeze sentimentele, sa le prefaca in poeme.

 

CONSTANTIN TRITA.

Poeme simple in exprimare, un fel de declaratii de dragoste, de jale, de ura sau de pace launtrica. Cam asa par a fi la prima lectura poemele lui Constantin Trita. Fara pretentii de stil, fara complexe metaforice, fara filosofii speciale si fara ocolisuri, versurile lui C.T. au in centru dialogul, sau (si) monologul, in cea mai mare parte.


IOAN DANIEL TOLE.

Rima aproape perfecta, ritm clar, potrivit pentru a te bucura de muzica unei poezii scrise pentru a fi recitata, dar si citita in gand, la lumina veiozei. Cu vadit talent dar si cu exercitiu poetic care transpare printre randuri, Ioan Daniel Tole scrie cursiv si foarte atent cu detaliile. Nu cred ca isi "bate" poemele, asa cum facem tot mai multi dintre noi, pe tastatura computerului.


ILEANA VEST.

Cu joc de rima, marsand si ea pe jaloanele versului clasic, Ileana Vest incheaga poeme cuminti, desi uneori se isca scanteia unei idei nastrusnice. Folosind un spatiu metaforic cu dimensiuni cotidiene si altele spirituale, dar fara sa aprofundeze tema luata in calcul, I.V. este unul dintre acei poeti care stiu ca scrisul face casa buna cu mintea si inima.


HORIA SCARLAT.

Evident, nu se simte comod in matricea stilului clasic si, curajos, evadeaza de la o poezie la alta, din ritmul, care te fura citind, si din rima, care stim cu totii ca uneori taie direct in miezul sintagmei. Tot ca intr-un dialog, de data asta cu o partenera mai mult sau mai putin imaginara, H.S. isi rezerva dreptul de a pune accentul pe moralitate, ca viciu din care pot genera poeme minunate.


CARMEN ENACHE.

Daca pana la pagina cu versurile lui Carmen Enache, in acest volum colectiv am gasit poezie cu nuante mai mult sau mai putin clasice, iata ca de data asta, Carmen Enache sparge gheata unei cvasiunitati stilistice si atrage atentia cititorului prin stilizarea exprimarii poetice.


ANDREI BOTOSANU SLEVOACA.

Text liric, aparent care poate fi folosit ca motiv de romanta, dar daca citesti cu atentie descoperi in A.B.S. un poet care scrie pentru ca simte nevoia sa scrie. Stie cum sa scrie si daca se lasa furat de ritm si rima, o face doar pentru a-si bucura sufletul de poezia care... ii cere sa o scoata in lume - adica, s-o puna pe hartie.


GABRELA MIMI BOROIANU.

Nu o data, poetul se rescrie pe sine. Acesta a fost sentimentul care m-a incercat, citind versurile semnate de Gabriela Mimi Boroianu. Axata mai mult pe lumea domestica, spatiu restrans si aparent, cu putine sanse de a avea motive de exprimare poetica, G.M.B adauga la mixajul imaginilor si "condimentele" vietii personale.


ROXANA MOLDOVAN.

O poezie modernista, sprintara si cu ambitia de-a-l face pe cititor sa spuna: "Wow!" Asa sunt, pentru mine personal, poemele Roxanei Moldovan. Imagini postmoderniste si pasi poetici foarte siguri, un fel de ecuatii de spirit la care exersand, autoarea a dat dovada de curaj dar si de simt al proportiilor.


IONUT MIHNEA.

Ca si insingurat in propria-i poezie, Ionut Mihnea presteaza lucrari lirice care se despart prin tema de colegii lui din acest volum. Usor mistic uneori, in sensul bun al cuvantului, dar si cu picioarele pe lut, privind antheic lumea din jur, Ionut Mihnea asaza in vers clasic stari umane pe langa care multi dintre noi trecem cu indiferenta.

 

Melania Cuc.

 

 

0 comentarii2954 vizualizări05 decembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0