Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Sambata 27 Februarie 2021 - 15632 vizitatori azi
SARCASTIC SI NOSTALGIC. Apocalipsa carnii, de Victor Stir.

Victor Stir face parte din categoria scriitorilor ce si-au exersat harul in mai multe genuri literare. A scris poezie, proza scurta, roman, critica literara, a facut jurnalism de informatie si jurnalism de opinie. Pe langa scrierile originale, a tradus poezie si proza din limbile franceza, engleza, germana si spaniola. Stradaniile sale au fost incununate in ultimii ani cu premii literare, cum ar fi premiul Festivalului International de Poezie Sighetu Marmatiei, premiul Festivalului National de Poezie "George Cosbuc", premiul Festivalului National de Proza "Liviu Rebreanu", premiul Societatii Scriitorilor din Bistrita-Nasaud. Ca traducator, a realizat o ampla traducere din poeziile lui Jorge Louis Borges, reunind aproape intreaga creatie lirica a marelui scriitor argentinian, traducere de referinta ce-o precede pe cea realizata de Andrei Ionescu. Sunt cateva reusite ale scriitorului bistritean care pun intr-o lumina binemeritata profilul autorului discret, ce  nu-si etaleaza ostentativ izbanzile carturaresti. Intr-o lume innebunita de vizibilitate, modestia straluceste cu atat mai puternic.

Recenta sa carte de poezie, "Apocalipsa carnii", Editura Studis, Iasi, 2013, e o carte ce dovedeste maturitatea artistica a poetului, stiinta versului ce nu aluneca in derizoriu, chiar si atunci cand vorbeste despre lucruri marunte, sau cand se apropie de cele sacrosancte. Bunaoara, daca ar fi sa-i analizam volumul de la coada la cap, asa cum se zice ca scriau si citeau stramosii nostri daci, am afla poemul patriotic chipul (tau) ca o rodie Romanie, poem ce-si salveaza retorica (patriotarda?) prin imagini izbutite exceland prin cumintenie si mirozna sacra. Chipul tau ca o rodie/ inima (ca) painea de pe masa/ lui Dumnezeu/ pe care o frang si risipesc/ ticalosii //pantecele tau/ cuptorul in care se ard/ statuile gloriei de maine/ (…)/ mainile tale pagini de evanghelie.

Asa cum am subliniat, "Apocalipsa carnii" e o carte de maturitate, in sens existential, o carte ce exprima sentimentul tragic al vietii. Instrumentele cu care poetul palpeaza tragicul sunt sarcasmul, ironia, deriziunea deliberata. Acest soi de detasare amplifica gravitatea peisajului existential. Moartea e privita adeseori ca o iubita, ca o tovarasa la jocul de zaruri, reiterand viziunea grotesca din volumul de tinerete "Adulter cu moartea". Memoria se transforma in bagheta magica cu care poetul aduce la suprafata lucruri ingropate sub cenusa. Cand lebada torcea marea/ de la tarm/ pe gatul unei salcii/ ridicate din nisip// si amandoi/ cerneam aur din pleoape/ ca intr-un plans/ al copilului care vrea/ soarele pentru jucaria sa/ chiar viata lui/ din plastilina in care/ zburda pe crestele/ secundelor repezi/ zdrelindu-si talpile ("tii minte").

In poemul "insolita", viata e o calatorie imaginara, prin taramul lui Morfeu, zeul viselor, spre promisiunea mortii. ca o ceata subtire/ perdeaua lui morfeu/ imi lega capul/ cum as fi/ un mort asezat// corabia mea mai departe/ prin lumea care e doar/ minte si forma/ apoi furtuni de liniste// ca o moarte promisa.  Luciditatea poetului se lasa sedusa de inconsistenta vietii, de iluzia iubirii vesnice. ne-am amagit cu popasuri/ cu candele care asteapta/ sa lumineze/ fericirea simplu rotunjita// ceva de fiecare data/ scapa ca un fir nevazut/ intre degetele/ de nespus fine// pana departe/ locuri mai cernite/ mai albe deopotriva/ halucinant promitatoare/ cum toate sunt niste/ treceri si soldul si zulufii/ si lumina din ochii tai/ numai mintea receptacol/ de sfarsit/ ea un ocean/ cu malul numai estuare/ culegand cadavre de fluturi/ ce topesc frumusetile/ uitate in vise ("ea un ocean")

Existenta aburoasa poarta pasii poetului peregrin prin lumi exotice, pe malul unui rau strain, asemeni psalmistului la malul Vavilonului. langa paraul mira/ tolanit in iarba/ scriu poezii/ despre pestii ce ridica/ ochii lor peste apa/ sa priveasca/ masina de scris luata pe/ trei firfirici/ in arganda del rey// se spune ca afara/ pestii nu aud/ si numai lumina/ ii leaga de lume/ si pielea lor aurie// cum pe mine cerul rasfrant in apa ("in ochi pestii"). In acelasi perimetru al exilului iberic, poetul mediteaza la transcendenta. astept chinul care sa-mi/ picure aur in palme/ peste ranile pietrei// astept intins meditand/ nu misc decat ochiul/ ce sfredeleste tavanul/ cu tacerea de bazalt// pe deasupra trec porumbei/ ce imprastie zborul/ ca pe o taina/ ce nu ni s-a dat ("astept munca").

"Apocalipsa carnii", poemul ce imprumuta titlul volumului, e un tablou insufletit de prospetime si reflexii colorate, in care dinamica luminii, a personajelor aminteste de panzele impresionistilor. femei cu rochii/ din panza aspra/ de tara/ numai ace de bruma ce ranesc/ pielea fragezita de apa/ ridica manusi de canepa/ subtiri ca niste fecioare/ ametite si galbene/ ochii proaspeti sunt atintiti/ pe pulpele invelite in apa/ ce ies din balti/ ca formele de marmura// mainile lor lovesc apa/ cu canepa docila/ ametita/ ca de botezul schimbarii// aerul devine/ uleios si ochii nevinovati/ privesc hipnotizati/ forme plutind pe nuferi. Un poem la fel de dinamic surprinde esenta de spectacol brutal si victorios al coridei. sunt iata in corida/ vine taurul ca o turbare/ pe vreme de primavara cu vant si varsat/ de doua ori il lovesc in frunte/ cu pumnul si nu pica/ ii bag o tepusa in el dupa gat/ si fornaie ca o locomotiva inghitind/ carbune prost/ imi bag mana in el prin cornul/ stang si mi-o lungesc cat/ o prajina/ ii prind inima ca pe o musca/ enorma si o storc de sange/ si el tot mai obosit/ cu ochii tot mai lacrimosi/ se asaza/ la picioarele mele ("replica").  

O alta caracteristica a versurilor lui Victor Stir este ludicul. Poetul exceleaza in jocul gratuit, unde isi poate exhiba dexteritatile. ea numara boabe pe masa/ si tu observi ca sunt rotunde/ sunt forma primara/ perfecta/ astia sunt atomii de la/ facerea lumii spune frumoasa/ bine ti-ar face in cap pentru/ fluidizarea ideilor si/ imi pune mana la gat/ imi ia aerul ("ea").  La fel si in poemul "iata": iata/ oasele mi se mai tin de piele/ si urechile incadreaza capul ca pe/ mantuitorul talharii/ ma ridic prin somn ca primavara/ prin tubul de cupru cand plang/ florile asemenea pisicii cu puii furati.  Sau in "judecati cubice": pluteam ca zdreanta unui nor/ deasupra turnului de apa dezafectat/ odata cu ceapeul si oricat ma tragea gravitatia/ de nadragi nu intelegeam sa cedez/ teoriei neunificate a campurilor nici surogatului/ metafizicii traditionale stateam orizontal/ sorbind judecati cubice pe firele mai multor logici.

Alteori, poetul imagineaza mici bijuterii in care regasim ingenuitatile copilariei, maruntul domestic populat cu animale de companie. ce minunate dimineti de joc/ cu urechile tale/ si labutele de ciocolata/ tu si eu acum/ candva morti/ si amintirile jubiland in noi ("minunate dimineti"). Seninatatile alterneaza insa cu tonurile intunecate din speta tragicului, a universului steril la fecunditate: s-a inchis pantecele/ ca un cer impietrit/ fara ploaie// ca o sanatate/ gujbita sub cancer/ s-a inchis// si in casa aceea/ n-a scancit/ nu s-a ras/ niciodata ("s-a inchis pantecele").

Pierderea puritatii originare, compromisul comis zi de zi, adancesc oximoronic imaginea apocaliptica a lumii. inocenta s-a facut cenusa/ a zburat prin visul/ libelulei usoare/ am coborat grei/ de lacrimi si regret/ ne-am ridicat ca amintirea/ unui parfum// el ne priveste milos/ de dupa perdeaua albastra/ ne priveste milos// asteptand sa dormim/ pe vise sarmoase/ sa cernem urmasilor/ viitoarea cenusa ("inocenta s-a facut cenusa"). Tot astfel, in poemul "avatar", poetul conchide dramatic: am trait/ frumusetea/ in urlete/ in spaime/ tremuram in toate// am trait frumusetea/ ca pe o scarba// ca pe un avort.

Imagini poetice de prospetime si surprinzatoare asocieri sinestezice sunt presarate prin multe poeme, cum bunaoara, versurile cu care incepe poemul "descoperire": cladirea/ dezbracata de rochii. Intrarea lui Iisus in Ierusalim de Florii este rescrisa in termenii renuntarii la jertfa. ajuns la portile ierusalimului/ domnul fu huiduit/ de multimi istovite/ fara sperante// s-a uitat in dreapta/ in stanga numai rabini/ innegriti in pungi de sekeli// a coborat de pe asin/ a dat din mana dezamagit/ a lasat ierusalim si magar// apoi a plecat spunand/ detasat/ astept sa ma cautati// si disparu cu ai sai ("antiflorii").

Recentul volum de poezii, semnat Victor Stir, apartine unui poet de mare calibru, ce exploreaza sarcastic si in acelasi timp nostalgic, abisul existentei.    

 .

David Dorian.

 

1 comentariu2709 vizualizări20 ianuarie 2014




rss 2.0
rss 2.0