Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 14 Iulie 2020 - 13158 vizitatori azi
Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 ianuarie 2015)

Mihai Eminescu (nascut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botosani sau Ipotesti - d. 15 iunie 1889, Bucuresti) a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Data si locul nasterii-Intr-un registru al membrilor Junimii Eminescu insusi si-a trecut data nasterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar in documentele gimnaziului din Cernauti unde a studiat Eminescu este trecuta data de 14 decembrie 1849. Totusi, Titu Maiorescu, in lucrarea Eminescu si poeziile lui (1889) citeaza cercetarile in acest sens ale lui N. D. Giurescu si preia concluzia acestuia privind data si locul nasterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, in Botosani. Aceasta data rezulta din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domneasca) din Botosani; in acest dosar data nasterii este trecuta ca "15 ghenarie 1850", iar a botezului la data de 21 in aceeasi luna. Data nasterii este confirmata de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care insa sustine ca locul nasterii trebuie considerat satul Ipotesti.

Familia Eminescu-Mihai Eminescu este al saptelea dintre cei unsprezece copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti. Familia cobora pe linie paterna din Transilvania de unde emigreaza in Bucovina din cauza exploatarii iobagesti, obligatiilor militare si a persecutiilor religioase. Unii autori au gasit radacini ale familiei Eminovici in satul Vad, din Tara Fagarasului, unde mai exista si astazi doua familii Iminovici. Bunicii sai, Vasile si Ioana, traiesc in Calinestii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna intemeiata de emigrantii transilvaneni. Bunicii paterni mor din cauza epidemiei de holera din 1844, si poetul, nascut mult mai tarziu, nu-i cunoaste si nu-i evoca in scrierile sale. Gheorghe, primul baiat al lui Vasile, tatal poetului, trece din Bucovina in Moldova si indeplineste functia de administrator de mosie. Este ridicat la rangul de caminar si isi intemeiaza gospodaria sa la Ipotesti, in Tinutul Botosanilor.

Primul nascut dintre baieti, Serban (n.1841), studiaza medicina la Viena, se imbolnaveste de tuberculoza si moare alienat in 1874. Niculae, nascut in 1843, va contracta o boala venerica si se va sinucide in Ipotesti, in 1884. Iorgu, (n. 1844) studiaza la Academia Militara din Berlin. Are o cariera de succes, dar moare in 1873 din cauza unei raceli contractate in timpul unei misiuni. Ruxandra se naste in 1845, dar moare in copilarie. Ilie, n. 1846 a fost tovarasul de joaca al lui Mihai, descris in mai multe poeme. Moare in 1863 in urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 traieste doar sapte ani si jumatate. Aglae (n. 1852, d. 1906), a fost casatorita de doua ori, locuieste in Ipotesti si are doi baieti, pe Ioan si pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. Mihai a fost cel de-al saptelea fiu. Dupa el s-a nascut in jur de 1854 Harieta, sora mai mica a poetului, cea care l-a ingrijit dupa instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lasat urmasi directi. A studiat Politehnica la Praga si a devenit capitan in armata romana. S-a luptat cu Titu Maiorescu, incercand sa impiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an si jumatate, data nasterii sau a mortii nefiind cunoscute.

O posibila explicatie este ca in secolul al XIX-lea speranta de viata nu depasea 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoza, hepatita erau frecvente, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabila pana la inventarea penicilinei.

Copilaria

Copilaria a petrecut-o la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu (Fiind baiet… sau O, ramai).

Intre 1858 si 1866, a urmat cu intermitente scoala primara National Hauptschule (Scoala primara ortodoxa orientala) la Cernauti. Frecventeaza aici si clasa a IV-a in anul scolar 1859/1860. Nu cunoastem unde face primele doua clase primare, probabil intr-un pension particular. Are ca invatatori pe Ioan Litviniuc si Ioan Zibacinschi, iar director pe Vasile Ilasievici. Cadre didactice cu experienta, invatatorii sai participa la viata culturala si intocmesc manuale scolare. Termina scoala primara cu rezultate bune la invatatura. Nu s-a simtit legat, afectiv, de invatatorii sai si nu-i evoca in scrierile sale. A urmat clasa a III-a la "Nationale Hauptschule" din Cernauti, fiind clasificat al 15-lea intre 72 de elevi. A terminat clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, dupa care a facut doua clase de gimnaziu.

Intre 1860 si 1861 a fost inscris la Ober-Gymnasium, liceu german din Cernauti infiintat in 1808, singura institutie de invatamant liceal la acea data in Bucovina anexata de Imperiul habsburgic in 1775. Se impune in cursul anilor prin buna organizare administrativa si marea severitate in procesul de invatamant. Profesorii se recrutau, cu precadere, din Austria, intocmesc studii si colaboreaza la publicatiile vremii. Se infiinteaza si o catedra de romana, destul de tarziu, dupa 1848. Este ocupata de Aron Pumnul. Cunoscut prin Lepturariu romanesc, in patru tomuri, tiparit la Viena intre 1862 si 1865, cea dintai istorie a literaturii romane in texte. Frecventeaza cursurile la Ober Gymnasium si fratii sai, Serban, Nicolae, Gheorghe si Ilie. Termina clasa I cu rezultate bune la invatatura. Nu are nota la romana pe primul semestru si este clasificat de Miron Calinescu, erudit in istoria bisericii ortodoxe romane. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al 11-lea in primul semestru si al 23-lea in cel de-al doilea semestru. In clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a avut ca profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedra, culegator din creatie populara si autor de studii de tinuta academica. Aron Pumnul l-a calificat, in ambele semestre, cu note maxime la romana. A obtinut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba latina) si la Johann Haiduk, pe ambele semestre (la matematica). Mai tarziu a marturisit ca indepartarea sa de matematica se datora metodei rele de predare.

In 16 aprilie 1863 a parasit definitiv cursurile, desi avea o situatie buna la invatatura. Avea note foarte bune la toate materiile. Ion G. Sbiera i-a dat la romana calificativul vorzüglich (eminent). Plecand de vacanta Pastelui la Ipotesti, nu s-a mai intors la scoala.

In 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerul Invatamantului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, "nefiind nici un loc vacant de bursier". In 21 martie 1864, prin adresa nr. 9816 catre gimnaziul din Botosani, i s-a promis ca va fi primit "negresit la ocaziune de vacanta, dupa ce, insa, va indeplini conditiunile concursului". Elevul Eminovici a plecat la Cernauti unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dadea reprezentatii. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, a fost copist la comitetul permanent judetean.

La 5 martie 1865, Eminovici a demisionat, cu rugamintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie inmanat fratelui sau Serban. In 11 martie tanarul M. Eminovici a solicitat pasaport pentru trecere in Bucovina. In toamna s-a aflat in gazda la profesorul sau, Aron Pumnul, ca ingrijitor al bibliotecii acestuia. Situatia lui scolara era de "privatist". Cunostea insa biblioteca lui Pumnul pana la ultimul tom.

Debutul in literatura

1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In 12/24 ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul. Elevii scot o brosura, Lacramioarele invataceilor gimnazisti (Lacrimioare... la mormantul prea-iubitului lor profesoriu), in care apare si poezia La mormantul lui Aron Pumnul semnata M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debuteaza in revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-as avea. Iosif Vulcan il convinge sa-si schimbe numele in Eminescu si mai tarziu adoptat si de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in "Familia" alte cinci poezii.

Sufleor si copist

Din 1866 pana in 1869, a pribegit pe traseul Cernauti - Blaj - Sibiu - Giurgiu - Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor romanesti, un pelerinaj transilvanean al carui autor moral a fost Aron Pumnul. "Cat de clar este, respectand documentele epocii cernautene, respectand adevarul istoric atat cat exista in ele, cat de cert este ca drumul lui Eminescu in Transilvania, departe de a fi o «imprejurare boema», «un imbold romantic al adolescentei», a fost - in fond - incheierea sublima a unei lectii pentru toata viata: ideea unitatii nationale si a culturii romane aplicata programatic si sistematic, cu strategie si tactica, dupa toate normele si canoanele unei campanii ideologice." A intentionat sa-si continue studiile, dar nu si-a realizat proiectul. In iunie 1866 a parasit Bucovina si s-a stabilit la Blaj cu intentia marturisita de a-si reincepe studiile. In perioada 27 - 28 august 1866, a participat la adunarea anuala a ASTREI, la Alba Iulia. In toamna, a parasit Blajul si a mers la Sibiu, unde a fost prezentat lui N. Densusianu. De aici a trecut muntii si a ajuns la Bucuresti.

In 1867 a intrat ca sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar in formatia lui Mihail Pascaly si, la recomandarea acestuia, sufleor si copist la Teatrul National, unde il cunoaste pe I. L. Caragiale. Cu aceasta trupa face turnee la Braila, Galati, Giurgiu, Ploiesti. A continuat sa publice in Familia; a scris poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), ramase in manuscris; a facut traduceri din germana (Arta reprezentarii dramatice, de H. Th. Rötscher).

Este angajat in 1868 ca sufleor in trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forte teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu si actori din trupa lui Iorgu Caragiale. In timpul verii, aceasta trupa a jucat la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad si alte orase banatene. Iosif Vulcan l-a intalnit cu ocazia acestui turneu si a obtinut de la Eminescu poeziile La o artista si Amorul unei marmure, publicate apoi in Familia din 18/30 august si 19 septembrie/1 octombrie. Vazand aceste poezii in Familia, caminarul Gheorghe Eminovici afla de soarta fiului sau, ratacitor in lume. Stabilit in Bucuresti, Eminescu a facut cunostinta cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind multumit de Eminescu, l-a angajat ca sufleor a doua oara si copist al Teatrului National. In 29 septembrie, Eminescu semneaza contractul legal in aceasta calitate. Obtine de la Pascaly o camera de locuit, in schimb, insa, se obliga sa traduca pentru marele actor Arta reprezentarii dramatice - Dezvoltata stiintific si in legatura ei organica de profesorul dr. Heinrich Theodor Rotscher (dupa editia a II-a). Traducerea, neterminata, scrisa pe mai multe sute de pagini, se afla printre manuscrisele ramase. Acum incepe si proiectul sau de roman Geniu pustiu.

Student la Viena si Berlin

Intre 1869 si 1872 este student la Viena. Urmeaza ca "auditor extraordinar" Facultatea de Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la alte facultati). Activeaza in randul societatii studentesti (printre altele, participa la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna, cu ocazia implinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre Stefan cel Mare), se imprieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste, la Viena, pe Veronica Micle; incepe colaborarea la Convorbiri literare; debuteaza ca publicist in ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale "bolii".

Intre 1872 si 1874 a fost student "extraordinar" la Berlin. Junimea i-a acordat o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in filozofie. A urmat cu regularitate doua semestre, dar nu s-a prezentat la examene.

La 1 aprilie 1869, a infiintat impreuna cu alti tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, intre altele, strangerea basmelor, poeziilor populare si a documentelor privitoare la istoria si literatura patriei. In data de 29 iunie, se fixeaza comisiile de membri ale Orientului, care urmau sa viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. In vara se intalneste intamplator in Cismigiu cu fratele sau Iorgu, ofiter, care l-a sfatuit sa reia legaturile cu familia. Poetul a refuzat hotarat. In vara, a plecat cu trupa Pascaly in turneu la Iasi si Cernauti. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se impaca cu familia, iar tatal sau i-a promis o subventie regulata pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toti colegii lui de la Cernauti. In 2 octombrie, Eminescu s-a inscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a facut cunostinta cu Ioan Slavici si cu alti studenti romani din Transilvania si din Bucovina. A reluat legaturile cu vechii colegi de la Cernauti si de la Blaj. S-a inscris in cele doua societati studentesti existente, care apoi s-au contopit intr-una singura - Romania juna. A inceput sa creasca numarul scrisorilor si telegramelor catre parinti pentru trimiterea banilor de intretinere.

Impreuna cu o delegatie de studenti, Eminescu il viziteaza de Anul Nou, 1870, pe fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. In semestrul de iarna 1869-1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. Dupa aceasta, Eminescu nu s-a mai inscris pana in iarna lui 1871-1872, cand a urmat doua semestre consecutive. In schimb, setea lui de lectura era nepotolita. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universitatii. Il preocupau si unele probleme cu care avea sa iasa in publicistica.

Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi ii comunica lui Eminescu impresia puternica provocata de poet in sanul societatii Junimea din Iasi, prin poeziile publicate de acesta in Convorbiri literare. Ii propune ca dupa terminarea studiilor sa se stabileasca la Iasi.

La 6 august 1871, i se adreseaza din Ipotesti lui Titu Maiorescu, dandu-i oarecare relatii privitoare la organizarea serbarii. Printre tinerii de talent, participanti activi la serbare, s-au remarcat pictorul Epaminonda Bucevski si compozitorul Ciprian Porumbescu.

In toamna anului 1871, din cauza unor curente contradictorii in sanul societatii Romania juna, Eminescu demisioneaza impreuna cu Slavici din comitetul de conducere. Amandoi sunt acuzati ca sunt atasati ideilor Junimii din Iasi. In studiul sau despre Directia noua, Titu Maiorescu evidentiaza meritele de poet, "poet in toata puterea cuvantului", ale lui Eminescu, citandu-l imediat dupa Alecsandri. Studiul se tipareste cu incepere din acest an in Convorbiri literare. La 16 decembrie 1871, intr-o scrisoare catre Serban, care se afla in tara, i-a scris necajit ca duce o mare lipsa de bani, avand datorii pentru chirie, apoi "la birt, la cafenea, in fine, pretutindenea". Din aceasta cauza, intentioneaza sa se mute la o alta universitate, in provincie.

1872 este anul probabil al intalnirii cu Veronica Micle, la Viena. In data de 10 februarie a aceluiasi an, intr-o scrisoare catre parinti, se plange ca a fost bolnav, din care cauza se afla intr-o stare sufleteasca foarte rea, agravata si de stirile triste primite de acasa. In 18 martie, a ajuns sa constate ca "anul acesta e intr-adevar un an nefast" din cauza bolii si a lipsurilor de tot felul, iar in 8 aprilie a cerut bani pentru a se inscrie in semestrul al II-lea. Se plange si de lipsa unui pardesiu.

In aceste imprejurari a parasit Viena si s-a intors in tara. In 18 decembrie s-a inscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subventii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. De data aceasta Eminescu era inmatriculat ca student, pe baza unui certificat de absolvire de la liceul din Botosani. Cursurile la care se inscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.

In 26 iulie 1873 i s-a eliberat certificatul dorit. Rosetti i-a inlesnit insa ramanerea mai departe la Berlin, prin marirea salariului. In 8 decembrie s-a reinscris la Universitate pentru semestrul de iarna.

In perioada 17/29 ianuarie - 7 mai 1874, a avut loc o bogata corespondenta intre Maiorescu si Eminescu, in care i se propunea poetului sa-si obtina de urgenta doctoratul in filosofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Ministrul Invatamantului i-a trimis la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. In timpul verii i s-a dat sarcina de a cerceta oficial, pentru statul roman, documentele din Königsberg. Toamna a petrecut-o in tovarasia lui Ioan Slavici, gazduit la Samson Bodnarescu.

Poetul a inceput sa sufere de o inflamatie a incheieturii piciorului. In 1 septembrie a fost numit in postul de director al Bibliotecii Centrale din Iasi. Pe langa sarcinile de la biblioteca, Eminescu a predat acum lectii de logica la Institutul academic in locul lui Xenopol. In 19 septembrie, printr-o scrisoare adresata secretarului agentiei diplomatice din Berlin, a motivat de ce a abandonat aceasta sarcina si de ce a luat drumul catre tara. In 7 octombrie, Maiorescu a luat cunostinta prin Al. Lambrior ca Eminescu nu poate pleca asa curand in strainatate ca sa faca doctoratul, fiind oprit de intamplari grave in familie: doua surori se imbolnavisera de tifos la bai in Boemia. In 10 octombrie, Serban, fratele poetului, care daduse semne de o alienatie mintala, s-a internat in spital prin interventia agentiei romane din Berlin.

S-a intors in noiembrie 1874 la Berlin pentru examene, iar in 8 noiembrie a promis ca va veni intr-o joi la serata literara de la Veronica Micle, pentru a citi o poezie cu subiect luat din folclor. In 28 noiembrie, agentia din Berlin a anuntat moartea lui Serban, fratele poetului.

Reintoarcerea in tara. Rataciri

In prima parte a anului 1875 a pus ordine in biblioteca si a propus imbogatirea ei cu manuscrise si carti vechi romanesti. Tot in acest an a inceput traducerea din germana a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creanga in societatea Junimea. Ramas fara serviciu, Eminescu a primit postul de corector si redactor al partii neoficiale la ziarul local Curierul de lasi, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fara semnatura. A frecventat cu regularitate sedintele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creanga in bojdeuca sa. A facut un drum la Bucuresti, unde, prin Maiorescu, s-a imprietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a ramas, insa, idolul sau.

In 6 martie, intr-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Invatamantului, a inaintat o lista bogata de tiparituri si manuscrise vechi pentru achizitionare, iar in 14 martie, in cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferinta pe care a tiparit-o in Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenta austriaca asupra romanilor din principate.

In 26 mai a inaintat Ministerului un raport elogios asupra unei carti didactice alcatuita de Ion Creanga si altii. In 3 iunie, schimbandu-se guvernul, Eminescu a fost pus in disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013. In 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a propus functia de revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui. In 22 iunie, prin raportul sau catre Ministerul Invatamantului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, sa fie urmarit pentru obiecte si carti "sustrase". Ministerul a inaintat raportul Parchetului din Iasi.

In 1 iulie a fost invitat sa-si ia in primire noul post de revizor, iar in ziua urmatoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul brosurii criticate de Eminescu prin articolul sau O scriere critica. Tot in aceasta vreme a fost inlocuit si la scoala, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. In 10 august a inaintat Ministerului un raport asupra constatarilor facute cu ocazia conferintelor cu invatatorii din judetul Iasi. A remarcat pe institutorul Ion Creanga de la Scoala nr. 2 din Pacurari, Iasi. In 15 august s-a stins din viata la Ipotesti, mama poetului, Raluca Eminovici.

In 5 septembrie a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a scolilor din judetul Vaslui, iar in 17 decembrie, judecatorul de instructie in cazul raportului inaintat la Parchet de catre D. Petrino, a declarat ca "nu este loc de urmare". In 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici ca se simte din ce in ce mai singur, iar in 12 octombrie a precizat, catre acelasi, ca Iasii i-au devenit "nesuferiti". In a doua jumatate a lunii octombrie, fiind invitat sa intre in redactia ziarului Timpul, Eminescu a parasit Iasii si a venit la Bucuresti, unde s-a dedicat gazetariei.

In 6 august 1879, a murit Stefan Micle. Vaduva lui Micle a venit la Bucuresti si l-a rugat sa intervina pentru urgentarea pensiei sale. Impreuna au facut planuri de casatorie nerealizabile.

Intr-o scrisoare din 1880 catre Henrieta, sora sa, s-a plans ca are mult de lucru si ca este bolnav trupeste, dar mai mult sufleteste. Din partea familiei a primit numai imputari, in special adresate de tatal sau. Nu a avut nici timp, nici dispozitie sa-l felicite macar pe Matei, care-i trimisese invitatie de nunta. Nu a publicat decat o poezie. Negruzzi ii scrie imputandu-i ca nu-i mai trimite nici o colaborare. A renuntat la casatoria proiectata cu Veronica Micle.

S-a reintors in tara, traind la Iasi intre 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iasi. A continuat sa publice in Convorbiri literare. A devenit bun prieten cu Ion Creanga, pe care l-a determinat sa scrie si l-a introdus la Junimea. Situatia lui materiala era nesigura; a avut necazuri in familie (i-au murit mai multi frati, i-a murit si mama). S-a indragostit de Veronica Micle.

In 1877 s-a mutat la Bucuresti, unde pana in 1883 a fost redactor, apoi redactor-sef (in 1880) la ziarul Timpul. A desfasurat o activitate publicistica exceptionala, care i-a ruinat insa sanatatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafarul, etc.).

Boala

Nu a publicat nici o poezie in tot timpul anului 1882. In schimb a citit in mai multe randuri "Luceafarul" pe care Mite Kremnitz l-a tradus in germana, in sedintele Junimii de la Titu Maiorescu. Este semnalat adeseori in casa la Maiorescu. In 1 ianuarie, la gazeta, Eminescu este flancat de un director si un comitet redactional care urmau sa-i tempereze avantul sau polemic. Reorganizarea redactiei este insa inoperanta, fiindca poetul continua sa scrie in stilul sau propriu. In 13 septembrie, in absenta poetului, probabil, se citesc "iarasi vecinic frumoasele poezii de Eminescu" in casa lui Maiorescu.

In luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme in spital. In lipsa lui se citeste la Maiorescu, in doua randuri, "Luceafarul" in limba germana. La Bucuresti, in 23 iunie, pe o caldura inabusitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, "boala" a izbucnit din plin. In aceeasi zi a fost internat in sanatoriul doctorului Sutu, cu diagnosticul de psihoza maniaco-depresiva, nicidecum ceva incurabil.

Maiorescu a fost vizitat in 12 august de Gheorghe Eminovici si de fratele poetului (locotenentul), care au cerut relatii asupra bolnavului. Fondurile stranse din vanzarea biletelor, in valoare de 2,000 lei, au fost adaugate contributiei amicilor pentru plecarea lui Eminescu. Eminescu a fost trimis la Viena in 20 octombrie si internat in sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind insotit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu.

In 1 ianuarie 1884 Eminescu a fost vizitat de Maiorescu si de varul acestuia, C. Popazu, din Viena, care aveau sarcina sa-l vada cat mai des la sanatoriu. In 8 ianuarie a murit la Ipotesti, Gheorghe Eminovici, tatal poetului. In 12 ianuarie Eminescu i-a scris lui Chibici ca doreste sa se intoarca in tara, iar in 4 februarie i-a scris lui Maiorescu, exprimandu-i aceeasi dorinta. Doctorul Obersteiner a recomandat la 10 februarie ca pacientul sa faca o calatorie prin Italia. In 26 februarie Eminescu a plecat in calatoria recomandata, insotit de Chibici.

In 7 martie la Ipotesti, Neculai Eminovici (Nicu) s-a sinucis prin impuscare. Eminescu a sosit la Bucuresti in 27 martie, primit la gara de mai multi amici. A plecat in 7 aprilie la Iasi, cu acelasi insotitor. In 24 septembrie a fost numit in postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. In 25 octombrie a fost prezent la banchetul anual al Junimii, iar in noiembrie a fost internat in spitalul Sf. Spiridon. In luna decembrie a primit vizita lui Vlahuta, care l-a gasit in deplinatate putere creatoare, si chiar binedispus.

In perioada iulie - august 1885 a urmat o cura la Liman, langa Odessa, de unde a scris cerand bani pentru plata taxelor. La inceputul lunii septembrie inca nu venise la Iasi. Editura Socec i-a dat 500 lei in contul volumului de poezii.

In anul 1886 a fost mentinut in serviciul bibliotecii, unde a indeplinit roluri sterse: a scris statele de plata, adresele pentru inaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cartilor imprumutate si pentru convocarea comisiei bibliotecii. In 15 martie, Albumul literar al societatii studentilor universitari Unirea i-a publicat poezia Nu ma-ntelegi. A fost inlocuit in 9 noiembrie din postul de la biblioteca si, in urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Manastirea Neamt.

In primavara lui 1887, Eminescu a plecat la Botosani, la sora sa Henrieta, si a fost internat in spitalul local Sfantul Spiridon. In timpul acesta, la Iasi s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscriptie publica pentru intretinerea si ingrijirea poetului. In 13 iulie a mers la Iasi pentru un consult medical. Acestia au recomandat trimiterea pacientului la Viena si Hall, iar in 15 iulie Eminescu a plecat inspre destinatiile recomandate, insotit de doctorandul Grigore Focsa. In 1 septembrie s-a intors de la Hall la Botosani, unde a stat sub ingrijirea doctorului Iszak si a sorei sale, Henrieta. Trupa de teatru a fratilor Vladicescu, cunoscuti poetului, a dat in luna decembrie la Botosani, un spectacol in beneficiul bolnavului.

Eminescu a dorit in 1888 sa-si termine unele lucrari de care si-a amintit ca le-a lasat in manuscris. I-a amintit Henrietei de gramatica limbii sanscrite, ramasa in manuscris la Biblioteca Centrala din Iasi. Prin scrisoare recomandata i-a cerut lui Maiorescu sa-i trimita biblioteca si manuscrisele ramase la Bucuresti. Criticul insa nu a dat niciun raspuns acestei scrisori. Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camera Deputatilor o petitie din partea unui numar de cetateni din toate partile tarii, pentru un proiect de lege prin care sa se acorde poetului, de catre stat, o pensie viagera. Propunerea a fost sustinuta si de Mihail Kogalniceanu. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica Micle a venit la Botosani si l-a determinat pe Eminescu sa se mute definitiv la Bucuresti. In 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la Bucuresti. Aici a avut un modest inceput de activitate literara. In 23 noiembrie proiectul de lege a trecut la Senat, unde a fost sustinut de Nicolae Gane ca raportor. Legea s-a votat abia in luna aprilie a anului urmator.

Eminescu a fost internat in 3 februarie 1889 la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, impreuna cu dr. Alexandru Sutu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost urmatoarea: "dl. Mihail Eminescu este atins de alienatie mintala in forma de dementa, stare care reclama sederea sa intr-un institut". In 13 aprilie s-a instituit o curatela pentru asistenta judiciara a bolnavului.

Moartea si serviciul funerar

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineata, dupa ce la inceputul anului boala sa devenise tot mai violenta, in casa de sanatate a doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Ziarul Romanul anunta ziua urmatoare la stiri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului in biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, impodobit cu cetina de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Barcanescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". Dupa slujba ortodoxa si discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fusesera inhamati doar doi cai, s-a indreptat spre Universitate, unde D.Laurian rosteste al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adauga diversi trecatori o porneste pe Calea Victoriei, Calea Rahovei si se indreapta spre cimitirul Serban Voda, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Scoala normala de institutori din Bucuresti au purtat pe umeri sicriul pina la mormint, unde a fost ingropat sub "teiul sfint" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale in necrologul sau, In Nirvana.

Despre moartea poetului, G. Calinescu a scris:

"Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale"

Tudor Vianu a spus: "fara Eminescu am fi mai altfel si mai saraci"

Cauza exacta a mortii sale ramane insa invaluita in mister, existand suspiciunea ca ar fi murit ucis.

Profilul psihologic

Cea mai realista analiza psihologica a lui Eminescu i-o datoram lui I.L. Caragiale care dupa moartea poetului a publicat trei scurte articole pe aceasta tema: In Nirvana, Ironie si Doua note. Dupa parerea lui Caragiale trasatura cea mai caracteristica a lui Eminescu era faptul ca "avea un temperament de o excesiva neegalitate". Viata lui Eminescu a fost o continua oscilare intre atitudini introvertite si extravertite.

"Asa l-am cunoscut atuncea, asa a ramas pana in cele din urma momente bune: vesel si trist; comunicativ si ursuz; bland si aspru; multumindu-se cu nimica si nemultumit totdeauna de toate; aci de o abstinenta de pustnic, aci apoi lacom de placerile vietii; fugind de oameni si cautandu-i; nepasator ca un batran stoic si iritabil ca o fata nervoasa. Ciudata amestecatura! - fericita pentru artist, nefericita pentru om!"

Criticul Titu Maiorescu, cel care l-a sprijinit moral si material pe parcursul intregii vieti dar mai ales dupa tragicul moment al declansarii bolii sale, s-a ocupat de poezia sa in doua dintre articolele sale, Directia noua in poezia si proza romaneasca(1872), in care va analiza doar citeva poezii publicate in revista Convorbiri literare pina in momentul tiparirii articolului, este vorba despre Venere si Madona, Mortua Est, si Epigonii si va reveni ulterior dupa moartea poetului asupra intregului set de poezii publicate antum in studiul Eminescu si poeziile sale, publicat la scurta vreme dupa moartea sa prematura. Dar poate documentul cel mai uman, cel mai cald este scrisoarea pe care i-o trimite in perioada in care poetul se ingrijea de sanatate, in strainatate, intr-un sanatoriu din Viena, asigurindu-l ca volumul sau de Poesii, editat de Socec in editie princeps in 1883, se bucura de o buna receptie, fiind citit atit de locuitorii mahalalei Tirchilestilor cit si de doamnele de la Curtea Reginei Carmen Sylva, o alta admiratoare declarata a poetului, cea care a intervenit pe linga regele Carol I pentru a-i fi acordata distinctia "Bene merenti", refuzata totusi de poet din motive politice. In portretul pe care i l-a facut poetului in studiul Eminescu si poeziile sale(1889), Titu Maiorescu accentueaza trasaturile introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visator rupt de realitate, care nu suferea din cauza conditiilor materiale in care traia, indiferent la ironiile si laudele semenilor, caracteristica lui principala fiind "seninatatea abstracta".

"Ceea ce caracterizeaza mai intai de toate personalitatea lui Eminescu este o asa covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar in perioadele bolnave declarate), incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nici o sila era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le insusise si le avea pururea la indemana. In aceeasi proportie tot ce era caz individual, intamplare externa, conventie sociala, avere sau neavere, rang sau nivelare obsteasca si chiar soarta externa a persoanei sale ca persoana ii era indiferenta."

In realitate, asa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale, si asa cum isi aminteste Caragiale, Eminescu era de multe ori sub influenta unor impulsuri inconstiente nestapanite. Viata lui Eminescu a fost o suprapunere de cicluri de diferite lungimi formate din avanturi alimentate de visuri si crize datorate impactului cu realitatea. Ciclurile puteau dura de la cateva ore sau zile, pana la saptamani sau luni, in functie de importanta intamplarilor, sau puteau fi chiar de mai lunga durata cand erau legate de evenimentele care i-au marcat viata in mod semnificativ, ca legatura cu Veronica, activitatea politica din timpul studentiei, participarea la intalnirile Junimii sau ziaristica de la Timpul. Dam ca exemplu caracteristic acestor crize felul in care descrie el insusi accesele sale de gelozie.

"Tu trebuie sa stii, Veronica, ca pe cat te iubesc, tot asa - uneori - te urasc; te urasc fara cauza, fara cuvant, numai pentru ca-mi inchipuiesc ca razi cu altul, pentru care rasul tau nu are pretul ce i-l dau eu si nebunesc la ideea ca te-ar putea atinge altul, cand trupul tau e al meu exclusiv si fara impartasire. Te urasc uneori pentru ca te stiu stapana pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urasc presupunand ca ai putea darui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu as fi cu tine, decat departe de lume, unde sa n-am nici a te arata nimanui si linistit nu as fi decat inchizandu-te intr-o colivie, unde numai eu sa am intrarea."

Ioan Slavici, un alt mare scriitor junimist, descoperit tot de Mihai Eminescu la Viena, a evocat in citeva texte cu caracter memorialistic atit amintirile din perioada prieteniei lor vieneze, cit si sarbatoarea consacrata serbarii de la Putna, organizata la propunerea societatii "Romaniei june", din care cei doi au facut parte in epoca studiilor lor la Universitatea din Viena.

Cultura sa filosofica. Izvoarele operei eminesciene

Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII si XIX, cunoscute in literatura de specialitate sub numele High Romanticism, Romantism inalt, poetul si-a asimilat viziunile poetice occidentale, unii critici observind malitios cum ca creatia sa ar apartine unui Romantism relativ intarziat, poetul fiind usor desincronizat fata de Occident, care strabatea in acei ani tranzitia catre Modernism. In momentul in care Mihai Eminescu a recuperat temele traditionale ale Romantismului european, gustul pentru trecut si pasiunea pentru istoria nationala, careia a dorit chiar sa-i construiasca un Pantheon de voievozi, mai ales in fragmentele unor piese de teatru, neterminate, unde-l avea drept model principal pe William Shakespeare, numit intr-o poezie postuma, Cartile, "prieten drag al sufletului meu", nostalgia regresiva pentru copilarie, melancolia si cultivarea starilor depresive, intoarcerea in natura, etc., poezia europeana descoperea paradigma Modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunaoara. Poetul avea o buna educatie filosofica, opera sa poetica a fost influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon si de marile sisteme de gindire ale Romantismului, in special de tratatul lui Arthur Schopenhauer, Lumea ca vointa si reprezentare, de idealismul lui Fichte si Schelling sau de categoriile din tratatele lui Immanuel Kant, de altfel a lucrat o vreme la traducerea tratatului sau Critica ratiunii pure, iar la indemnul lui Titu Maiorescu, cel care ii ceruse sa-si ia doctoratul in filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pina la urma, sau de ideile lui Hegel. Pentru acest inalt continut filosofic al operei sale Constantin Noica, un cunoscut eseist si filosof roman din perioada interbelica si apoi postbelica l-a denumit pe buna dreptate omul deplin al culturii romane. Pe plan poetic sau in opera sa in proza Mihai Eminescu era influentat de mari creatori romantici germani, de Novalis, de la care a preluat motivul "florii albastre", de Goethe sau Lenau si de alti mari prozatori germani, de E.T.A.Hoffmann, Jean Paul, etc. Eminescu era interesat si de filosofia indiana, citise Rig-Veda in traducerea germana, iar cosmogonia din incipitul Scrisorii I a fost preluata din acest vechi text indian, si i-a recomandat amicului sau Ioan Slavici, Analectele lui Confucius. Mai multe fragmente din cursurile de istoria filosofiei audiate la Berlin scrise in limba germana s-au pastrat in caietele ramase de la poet si sunt studiate de specialistii in opera sa, denumiti in mod generic eminescologi. La Universitatea din Berlin a audiat cursuri de economie politica, filosofie, drept, egiptologie, medicina legala, etc. A fost influentat de teoria metempsihozei sau reincarnarii, care a stat la radacina prozei sale neterminate Avatarii faraonului Tla, si de Cartea Mortilor din mitologia egipteana, cunostea si utiliza figuri mitologice din mai multe culturi sau religii, din Zoroastrism, Budism, Catolicism sau Ortodoxism. In peregrinarile sale a adunat o insemnata biblioteca de carti vechi, in alfabet chirilic, de carti populare, cu care dorea sa alcatuiasca o chrestomatie a culturii nostre stravechi, dupa moartea sa ele au intrat in arhiva Academiei Romane si au fost utlizate de C.Chitimia sau de Moses Gaster. Creatia populara a constituit un izvor foarte important al poeticii sale, Eminescu a scris multe poeme in metrica poeziei populare, a cules cintece de petrecere sau basme, carora le-a adaugat numeroase simboluri onirice sau fantastice. Luceafarul, poemul sau cel mai cunoscut, o quintesenta a temelor si motivelor eminesciene, a fost inspirat de o creatie folclorica, de basmul popular "Fata in gradina de aur", publicat de Richard Kunisch, un calator prin Tarile Romane, mai exact prin Oltenia, care reprodusese mai multe asemenea creatii intr-o carte de-a sa de calatorie, editata in limba germana in 1861.

Ideologia eminesciana

Radacina ideologica principala a gindirii sale economice sau politice era conservatoare, de altfel poetul a fost o figura marcanta a acestui partid politic, prin articolele sale publicate mai ales in perioada in care a lucrat la Timpul a reusit sa-i deranjeze pe citiva lideri importanti din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru in epoca, "Ia mai opriti-l pe Eminescu asta!". Publicistica eminesciana ofera cititorilor o radiografie a vietii politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epoca, in plus ziaristul era la nevoie si cronicar literar sau teatral, scria despre viata mondena sau despre evenimente de mai mica importanta, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu la Junimea din Iasi

Eminescu a fost un membru foarte activ al societatii politico-literara Junimea, unde fusese invitat de criticul si omul politic Titu Maiorescu, si a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul sau poem la varsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat sa studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu, in sedinta din 25 ianuarie 1902.

Activitatea literara

Pentru detalii, vezi: Opera poetica a lui Mihai Eminescu.

Activitatea de jurnalist politic

Pentru detalii, vezi: Eminescu jurnalist politic.

Activitatea de ziarist a lui Eminescu a inceput in vara anului 1876, nevoit sa o practice din cauza schimbarilor prilejuite de caderea guvernului conservator. Pana atunci el fusese revizor scolar in judetele Iasi si Vaslui, functie obtinuta cu sprijinul ministrului conservator al invatamantului, Titu Maiorescu. Imediat dupa preluarea conducerii ministerului de catre liberalul Chitu, Eminescu a fost demis din functia de revizor scolar si a lucrat ca redactor la Curierul de Iasi, publicatie aflata atunci in proprietatea unui grup de junimisti. La initiativa lui Maiorescu si Slavici, Eminescu a fost angajat in octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a ramas in urmatorii sase ani.

Desi a ajuns jurnalist printr-un concurs de imprejurari, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige pur si simplu existenta. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educatie politica, asa cum isi propusese.

"Parerea mea individuala, in care nu oblig pe nimeni de-a crede, e ca politica ce se face azi in Romania si dintr-o parte si dintr-alta e o politica necoapta, caci pentru adevarata si deplina intelegere a institutiilor noastre de azi ne trebuie o generatiune ce-avem de-a o creste de-acu-nainte. Eu las lumea ca sa mearga cum ii place dumisale - misiunea oamenilor ce vor din adancul lor binele tarii e cresterea morala a generatiunii tinere si a generatiunii ce va veni. Nu caut adepti la ideea cea intai, dar la cea de a doua sufletul meu tine ca la el insusi"

Pentru Eminescu legea suprema in politica era conservarea nationalitatii si intarirea statului national:

" … toate dispozitiile cate ating viata juridica si economica a natiei trebuie sa rezulte inainte de toate din suprema lege a conservarii nationalitatii si a tarii, cu orice mijloc si pe orice cale, chiar daca si mijlocul si calea n-ar fi conforme cu civilizatia si umanitarismul care azi formeaza masca si pretextul sub care apusul se lupta cu toate civilizatiile ramase indarat sau eterogene."

De aceea o politica eficienta putea fi realizata numai tinand seama "de calitatile si defectele rasei noastre, de predispozitiile ei psihologice". Prin atitudinea sa, Eminescu nu dorea sa constranga cetatenii de alta etnie sa devina romani sau sa-i excluda din viata publica. Ceea ce isi dorea era ca interesul national sa fie dominant, nu exclusiv. "Dar ceea ce credem, intemeiati pe vorbele batranului Matei Basarab e ca tara este, in linia intaia, elemental national si ca e scris in cartea veacurilor ca acest element sa determine soarta si caracterul acestui stat."

Publicistica lui Eminescu acopera perioada Razboiului de Independenta, a proclamarii independentei, a satisfacerii conditiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoasterea independentei si proclamarea regatului. Pe langa aceste mari evenimente politice si sociale el s-a ocupat in articolele sale de toate problemele societatii romanesti din acea vreme: rascumpararea cailor ferate, noua constitutie si legea electorala, bugetul, infiintarea Bancii Nationale, darile, inamovibilitatea magistratilor, politica externa, etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemica continua dusa cu ziarele liberale si in principal cu Romanul condus de C.A. Rosetti, liberalii aflandu-se atunci la guvernare.

Receptarea operei eminesciene

Opera poetica eminesciana a fost divizata de destinul poetului in doua sectiuni, prima, cea antuma a fost publicata in timpul vietii poetului de Titu Maiorescu la editura Socec, cu putin timp inainte ca mintea acestuia sa se intunece in 1880. Cea mai mare parte a creatiei sale a ramas in manuscris, predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Romane, unde au fost folosite initial de Perpesscius pentru editia critica, initiata in 1939 la Editura Fundatiilor Regale Regele Carol al II-lea, si finalizata abia in anul 2000. Manuscrisele au ramas multa vreme nefolosite, criticii au considerat ca ele contin bruioane sau simple schite ale operelor neterminate, din acest motiv Titu Maiorescu nici nu si-a pus problema posibilei lor editari. Criticul literar care le-a pus intr-o lumina cu totul speciala a fost George Calinescu, cel care isi va sustine doctoratul in literatura pornind de la nuvela postuma Avatarii faraonului Tla si care va recompune imaginea intregii opere in magistrala sa monografie Opera lui Mihai Eminescu, un studiu in patru volume, editat initial la Editura Fundatiilor Regale Regele Carol al II-lea pentru Literatura si Arta, in perioada 1934-1936.

Dupa schimbarea de regim politic din 1947 poezia lui Mihai Eminescu a fost grav cenzurata, in manualele scolare au patruns doar citeva texte, printre ele poezia "Imparat si proletar", iar poezia lui a fost redusa la o suprafata foarte mica si inlocuita de poetica poeziei proletcultiste, specifica acelei epoci de trista amintire. Exegeza eminesciana a revenit la nivelul ei abia dupa 1965 prin citeva momente semnificative, trebuind mentionate in acest context studiile unor eminescologi ca Ion Negoitescu, Rosa del Conte, Ioana Em.Petrescu, Zoe Dumitrescu Busulenga, Petru Cretia, Ilina Gregori care s-au adaugat canonului eminescologiei interbelice, la care si-au adus contributia mari critici sau stilisticieni literari cum ar fi Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Caracostea, etc.

Un moment semnificativ al contestarii poetului de catre un grup de critici literari consacrati, din care faceau parte Nicolae Manolescu, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cartarescu, un politolog - profesorul de stiinte politice Cristian Preda, dar si de un numar de tineri scriitori, si anume de cel care coordonase numarul, redactorul Cezar Paul-Badescu, Razvan Radulescu, T.O.Bobe, studentul Marius Chivu, l-a constituit numarul 265 din 1998 al revistei "Dilema", care a stirnit o reactie foarte puternica a lumii culturale romanesti dar si a jurnalistilor de la diverse publicatii, toate aceste reactii fiind adunate de Cezar Paul-Badescu intr-o antologie intitulata "Cazul Eminescu". Acesta a selectat numai reactiile emotionale si a trecut cu vederea pe cele avizate care veneau din partea unor eminescologi ca Ilina Gregori, Eugen Simion, Stefan Cazimir etc. Multe din aceste reactii au apartinut simplilor cititori, iar la aceasta s-au adaugat reactiilor semi-oficiale sau oficiale, venite din partea unor reprezentanti ai unor partide politice nationaliste, cum ar fi Partidul Romania Mare, sau a unor personalitati culturale din Republica Moldova, unde Mihai Eminescu se bucura de un cult foarte special.

"In universul operei, proza se arata ca o densa complementaritate de idei si imagini a poeziei, pe care, in numeroase feluri, o duce mai departe si o explica. Ne intrebam adesea cum s-ar intelege structura roului titanic ori demonic din poezia eminesciana daca n-ar interveni paginile cu motivari ample si coerente adanc din Geniu pustiu ori Sarmanul Dionis? Sau cum s-ar patrunde in lupta eroului cu categoriile de spatiu si timp fara elucidarile filosofice din Sarmanul Dionis? Trecerile de la o ipostaza filosofica la alta, modificarile in conceptia despre lume si erou a poetului, raportul dintre gandul filosofic si ideea mito-poetica sau imagine se limpezesc numai luminate de proza, care ofera adesea si valori estetice de mana intai." (Zoe Dumitrescu-Busulenga, Eminescu-cultura si creatie)

"Eminescu este un povestitor fantastic caruia i se impune nu observarea realitatii, ci recompunerea ei vizionara, grea de semnificatii adanci. Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii care aminteste de arta unui William Blake." (Tudor Vianu)

0 comentarii5257 vizualizări15 ianuarie 2015




rss 2.0
rss 2.0