Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Sambata 14 Decembrie 2019 - 16774 vizitatori azi
SFANTA GLIE A TARII - Poemul Unirii.

Motto:"…Pamantul nostru-i scump si sfant, Ca el ni-e leagan si mormant.’’ George Cosbuc.

 

SFANTA  GLIE  A  TARII     - poemul Unirii -

          De la mandri traci,

          Burebista si Decebal ne-au lasat

          Un neam mare de geto- daci

          Pe-al carui pamant existam neincetat.

                   Tarisoare Romanesti,

                   Toti strainii v-au "pohtit’’:

                   De la plaiuri ardelenesti

                   Ce sub talpa austro-ungara s-au chinuit,

                   La cele din sud de Carpati,

                   Dar mereu locuite de aceiasi frati ,

                   Unde Basarab I stranse oaste-n jur

                   Si-nvinse la Posada pe Carol Robert de Anjou.

                   Nici Mircea cel Batran  nu avu odihna,bine ,

                    Trebuind sa-si apere  tara de turci si la Rovine.

                   Si Stefan -Maritul voievod

                   Care in zeci de lupte-si purta oastea ,

                   Apara tihna moldavului norod ,                                                      

                   Hacuind lifte pagane ce-aduceau napasta .

                   Pe urma, Mihai Viteazul-Intaiul

                   Intregitor de neam roman,

                   In  visul asteptat uni si  Ardealul,

                   Dar miseii nu-l voiau stapan.

          Cu stindardul unirii in suflet

          In ianuarie ’859,facura inc-un pas

          De-ntregire a gliei stramosesti

          Electorii din Bucuresti

          Mai retinuti in cuget,

          Dar presati trei zile de popor

          Au ales tot pe Cuza al Moldovei,domnitor

          Peste o Romanie c-un singur drapel-tricolor.

          Si transilvanenii,cu simtire

          Continuat-au  in creuzetul inimii

          Sa fiarba molcom dor de alipire

          La Tara-Mama,ei botezandu-si copiii

          In aceeasi romaneasca limba

          Si-n alese straie inflorate,de duminica.

                   Doar in ’918 venira zilele de maretie

                   Cand o Basarabie si-o Bucovina

                   Ne-aduceau in ochi luciri de semetie.

                   Ele,sub stema regatului au venit

                   Lujeri la ai crinului tulpina

                   Si-o hora de unire au invartit

                   Pe marea glie strabuna.  

                    Sute de ani au intretinut fratii

                    Clocotul ce-a revarsat

                    Pe sfanta Campie a Libertatii

                    Toata nadejdea ce ardelenii au adunat.

                    Si romanii in acelasi an laolalta,

                    Tot la Alba s-au unit

                    La-ntai Decembrie; ca altadata,

                    Strabuna glie si-au intregit:                      

                    In Romania  Mare- gand nazuit ,

                    Stat recunoscut  pe-a lumii harta;

                   Astfel, Marea Unire s-a infaptuit.

                    Cu bucuria visului implinit

                    Bat clopotele Albei,prelung,

                   Ecoul lor staruind indelung.

                   Si sub rege-Ferdinand-Intregitorul

                   Incepe cu nadejde, viitorul!

          Dar napasta nu ne-a ocolit

          Si dupa,doar un scurt ragaz

          Ca vijelia s-a pornit razboiul

          Ce rupea al omenirii zagaz.

                    Cu dureri adanci suspina

                    Romanul in pasul sau

                    N-are cui of-ul sa-i spuna

                    Decat lui bunul Dumnezeu.

                    Poate s-a-ndura odata

                    De-acest popor prea urgisit

                    Sa-i stearga lacrima ce-adasta

                    Intr-al genei colt intepenit .

          Tara aceasta minunata 

            E mereu la ochi inrourata

          Ca , de pe salba margarita

          Doua perle-lipsa o lasa ne-ntregita !

          Dar PANA CAND ?

          Staruie la patrioti in gand.

          De ce carmacii,toti o spun ,

          S-au oprit la jumatate drum

          Si n-au intregit siragul

          La momentul oportun?

                    Am ramas asa sa ne-amagim

                    Peste Prut,c-un pod de flori

                    Atunci cand impreuna vrem sa fim

                    Si cari se ofilesc pan-a doua zi in zori.

          In vest putem calatori ,

          Netrebuindu-ne pasaport ,

          Dar la cele doua surori ,

          Fara el , treci Prutul doar mort !

                   Dar va veni si timpul

                   Cand un singur tricolor-drapel

                   Va gasi momentul

                   Sa fluture spre azurul-cer .

                   Si atunci , glia Daciei strabune

                   Va incolti semintele

                   De bucurii asteptate

                   Sa dea roade bune

                   Spre a ne implini dorintele .

 

 

 Rodica Fercana.