Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Duminica 08 Decembrie 2019 - 534 vizitatori azi
Drama istorica "Domnita Stana" despre cetatea Vararii.

Incarcat de legenda, satul din dreapta si din stanga Somesului, cuprins intre Rebrisoara si Feldru, a avut norocul sa fie botezat de doua ori de-a lungul existentei sale. O data cu numele de Vararea, nume pastrat multa vreme in sufletul si mintea acestor oameni, si a doua oara, dupa infiintarea Regimentului graniceresc, cand primeste numele de origine latina, Nepos. Cuvantul acesta se desprinde din expresia cezaro-craiasca, atat de cunoscuta in tinutul nasaudean: SALVE PARVA NEPOS ROMULI!’’

Istoria acestor meleaguri este impodobita de existenta a doua legende ramase in istoria comunitatii prin grija si arta scriitoriceasca a unui fiu al satului cu numele de Pavel Tofan, cel care isi semna scrierile cu pseudonimul "Delavararea’’ si fusese confundat pentru o vreme cu Liviu Rebreanu. Este vorba de legendele: "Comoara imparatului’’ si "Clopotul din cetatea lui Rares’’, creatii literare publicate in anul 1932.

Asa cum spune autorul, ele au fost auzite de la oamenii din sat, pe cand era copil, iar maiestria sa artistica le-a dat forma unor adevarate opere literare. Bogatia informatiilor istorice pe care le contin, dar mai ales frumusetea in care sunt prezentate aceste meleaguri, l-au inspirat pe scriitorul si libretistul ILARIU G. ALBU din Cluj sa scrie drama istorica in 4 acte "DOMNITA STANA’’, piesa pe care o publica in anul 1935 si este destinata Operei Romane din Cluj.

Autorul a luat contact direct cu oamenii si locurile din Nepos, prin intermediul lui Pavel Tofan, un foarte bun prieten al sau, de pe vremea cand era la Cluj, care-i acorda sprijinul si-l indeamna sa desteleneasca acest teren artistic inca arid si neexplorat pana atunci,cum este libretul.

Piesa oglindeste intreg sufletul generos si impaciuitor al strabunilor de pe aceste meleaguri, dar si barbatia romaneasca ce nu s-a lasat si nu se va lasa niciodata intimidata de intrigi meschine si cuceritori semeti, oricat de rasunator ar fi numele lor.

Actiunea se petrece in cetatea Vararii si este plasata intr-un trecut indepartat, iar personajele sunt oameni care au intrat in istoria acestei localitati: Dumitru, parcalabul cetatii, Grozav, vestitul capitan din Vararea, parintele Tofan, un vrednic slujitor al bisericii din Nepos de care multi oameni isi mai amintesc cu drag, ciobani si alti locuitori ai acestui hotar.

Semnificativ este actul II al piesei in care apare schitul parintelui Tofan, iar in departare Munceii acoperiti de brazi. Pe o culme se vad scanteind in razele soarelui, acoperisul cetatii Vararea si turlele bisericii domnesti. Pe fondul legendei "Camara imparatului’’ se tese inteaga actiune a piesei care nu este lipsita de o frumoasa poveste de dragoste.

Autorul a transpus in arta un adevar istoric, dar isi pune in valoare si fictiunea care da piesei o frumusete deosebita. Se spune ca imparatul Traian, statornicise in cetatea Vararii tezaurul Daciei Superioare, unde se adunau darile si din fondurile caruia se intretineau legiunile. Dupa retragerea acestora, in dreapta Dunarii, cetatea Vararea a continuat sa fie locul de varsare a darilor, primind in popor numele de "Camara imparatului’’. Cu vremea, voivozii romani au gasit primejdios sa pastreze avutiile in cetate si atunci au pus sa sape un gang subteran, care ducea la o pestera din padurea Iborii, la "Pestera Zambritii’’, unde au depus tezaurul. Aceasta pestera au randuit-o astfel, incat sa fie si loc de refugiu in timpul navalirilor barbare, taind in piatra inca doua drumuri, unul spre Balta Doamnei, altul spre Rapile Leului. De fapt, aceasta poveste istorica ascunde un adevar pe care romanii de pe Somes l-au trait in relatiile lor cu districtul bistritean.

Cu toate ca numai stie nimeni azi locul unde e ascunsa comoara, batranii o presupun undeva prin Muncei si povestesc ca, in noaptea din Joia Patimilor, usa de la intrare se deschide singura, in timpul cat preotul rosteste in altar cele 12 evanghelii: "In noaptea sfanta-a privegherii,/ Oricine vrea, poate intra/Sa duca aur cat ar vrea,/Apoi se-chide si-n zadar,/ Mai cauti urma de hotar’’.

Ilariu G.Albu valorifica in aceasta piesa si cea de-a doua legenda, Clopotele din cetatea lui Rares, vorbind de stapanirea voievodului moldovean peste aceste meleaguri si face iarasi aluzii la magistratul bistritean, dar si la altii.

Autorul acestei opere reuseste sa faca o descriere deosebit de frumoasa a plaiurilor neposene, asa cum a facut-o Liviu Rebreanu intr-unul din romanele sale. As putea spune ca aceste locuri i-au inspirat si ii inspira si astazi pe cei care se ocupa de literatura (Domnita Petri, Dumitru Popitan, Ovidiu Petri, Gavril Istrate) sau de pictura, precum este Nechita Bumbu.

 

Mircea Darosi.

.

Foto - arhiva Bistritanews.ro


0 comentarii2037 vizualizări21 aprilie 2015




rss 2.0
rss 2.0