Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Luni 06 Iulie 2020 - 14942 vizitatori azi
Ca simfonie - Luca Cipolla

Ca simfonie (dintr-un cantec al lui Pino Donaggio)

Pick-upul

pe discul constiintei,

hartii de focaccia,

strada,

din carpe o minge..

Unde se iubeau

Dumnezeu isi mai aminteste,

- ca simfonie

- lumini invaluite  

la tele, glasuri strigate

pe caile

unui cartier insorit

care la ochii unui copil

ascundea

campuri de orez

cunoscute satului.

 

 

 

 

Mintea mea..

Mintea mea leganata

de degete curioase

peste gazelurile marelui Hafiz

ca o piatra de temelie

pe care un car sever o ameninta,

sula a unui dusman mereu

intr-o ambuscada,

iarba arsa

unde eu ma ingrop

fara cruce,

de-ar fi de folos asta

numai sa va cer

iertare.

 

 

 

 

Asoka

Ranit Asoka,

pamant nemilos incalcat,

arida sfera lustrala,

negi care mizeaza

pe cine esti tu

si pe cine sunt eu,

unde cel mai rau dusman

nu-si arunca spada,

petala legata de receptaculul ei..

animal ranit,

smerit si nobil Asoka,

mesteci deoparte

o frunza de cicoare.

 

Luca Cipolla

 

 

 

O mica recenzie a lui poetului si italienistului roman Geo Vasile, caruia in 2013 i-a fost decernat ordinul Stella d Italia in grad de Cavaler pentru cartile si studiile sale dedicate promovarii limbii si literaturii italiene in Romania:

"Un onirosur realist fantast

Poetul si romanistul lombard Luca Cipolla este un onirosur realist fantast. Textele sale poetice par a avea un echilibru al modernitatii, dezmintit insa de narativitatea oximoronica intre absurd  amintind de Urmuz si Virgil Mazilescu si angelismul marilor orfici ai adoratiei fara frontiere. Formal, poeziile sale, rod al unei ingenioase ars combinatoria, invedereaza simultan tonalitatile contrastive generate de juxtapunerea unor versete si premeditate notatii prozaice. Autorul se afla in siajul spiritului postmodern al amantilor dizarmoniilor si al spulberarii bruste a idilismului: "Ca sa disting greseala ma-ncredintez oglinzii,/ si totusi dincolo de rau ajunge sa ma uit/la mine si la tine,/ la altii si la alte../Atunci va sa-ntelegem jocurile noastre/ unde se-ascunde soarele adesea dupa nori de fosfor./Nici un costum de scena/in material/ intregului perceptibil si tainuit./Iubirea/  sa ne piarda ca versuri/intr-un cant."

 Aparent clar oi accesibil, Luca Cipolla este un poet enigmatic dar plin de miez ce -si poate revendica fara complexe inutile o ars poetica de tip Mario Luzi. O poezie a cunoasterii prin ardoare, a constiintei ca perfectiunea marmoreana tip Canova sfarseste prin a obosi cititorul. Compozittile sale prefera premeditat impecabilului eroarea necesara ce da curaj si unda verde feluritelor interpretari, unui evantai amplu de opinii. Luca Cipolla nu aduce in pagina perfectiunea sferei, ci imperfectiunea inevitabila, fragmentul lapidar, dilema, cazualul, cu alte cuvinte tot ceea ce sporeste vitalitatea, ceea ce Nietsche numea sentimental Fiintarii. Poezia lui Luca Cipolla, fara a exclude sentimental infinitudinii,  pivoteaza in jurul fenomenelor in miscare, immature, in jurul sugestiilor de energie ce transmite formele nedesavarsirii, impure, umane, emotionante.

 

Geo Vasile"

0 comentarii1883 vizualizări03 octombrie 2015




rss 2.0
rss 2.0