Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 25 Februarie 2020 - 11574 vizitatori azi
Poetul neposan, Ariton Rogneanu.

Neposul este cunoscut inca din vechime ca un leagan al atator nume culturale din tinutul nasaudean. Un document de arhiva atesta ca aceasta localitate a dat de-a lungul vremii cel mai mare procent de intelectuali dintre toate comunele de pe Valea superioara a Somesului Mare. Ei au cuprins multe domenii ale vietii sociale si s-au raspandit ca florile campului in toate colturile tarii: invatatori, profesori, doctori si avocati, preoti si ofiteri, artisti renumiti si, nu in ultimul rand, oameni de litere, devenind cu totii mandria satului lor.

Printre acestia se numara si poetul Ariton Rogneanu, nascut la 8 iulie 1909, a carui opera este mai putin cunoscuta astazi, desi multi dintre criticii literari sunt de parere ca are o certa valoare artistica.

Ca orice tanar visator, Ariton Rogneanu, fiul unor oameni modesti din satul Nepos, trece mai intai prin scoala primara din satul natal unde il are invatator pe Andron Petri si pe Virginia Grivase (prototipul Virginiei Gherman din romanul "Ion’’), care i-au insuflat dragostea pentru cititul cartilor.

La scoala nasaudeana pe care o urmeaza intre anii 1920-1928, dascalii se conving de talentul sau si ii intaresc increderea ca poate deveni un poet de valoare. Documentele scolare din aceasta perioada evidentiaza comportamentul lui exemplar si sarguinta pentru invatatura, ceea ce a facut ca in anul 1929 sa-si ia cu succes bacalaureatul care ii va deschide drumul spre scolile cele inalte.

Inca de la varsta adolescentei, Ariton Rogneanu se simte atras de literatura, isi exprima cu multa usurinta ideile si sentimentele prin creatii literare care ii surprind pe colegii si dascalii lui. Numeroasele participari la activitatile artistice din scoala il fac sa viseze la profesiunea de actor, ceea ce il determina sa se indrepte catre arta dramatica a Conservatorului din Cluj.

Se pare ca din cauza lipsei materiale, dar si din alte motive pe care nu le cunoastem, renunta la aceste studii si se angajeaza ca bibliotecar la Caminul "Avram Iancu’’, numai pentru a avea un acoperis si o pita care sa-i mentina speranta in devenire. In schimb, acest post ii ofera posibilitatea sa mediteze mai mult asupra chemarii spre poezie, lecturand cu atentie clasicii literaturii romane si universale.

In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din Cluj, urmand specialitatea filozofie-sociologie estetica pe care o va termina "cu mari sacrificii si intreruperi’’, in 1943, cand trebuie sa se refugieze in tara din cauza ocupatiei hortyste. Lucrarea de licenta "Autonomia frumosului la Imanuel Kant’’ este o dovada ca il mai incerca fiorul dragostei pentru arta.

Pana la absolvirea universitatii s-a facut cunoscut pe plan literar in spatiul cultural al Nasaudului. Aici se afirma ca poet si devine chiar colaborator statornic al revistei "Vatra’’, unde semneaza creatii literare deosebit de frumoase, multe dintre ele cu numele sau adevarat, iar altele cu pseudonime ca: Diamantina Otonel, H.D. Marina, I. Miluta, Hary Rog, la care adauga uneori si Nepos. Cred ca era la moda folosirea pseudonimului, avand in vedere ca la vremea aceea si consateanul sau, Pavel Tofan avea unul, Delavararea, luat de la vechea denumire a satului.

Din perioada colaborarii la revista "Vatra’’ (1935-1937) dateaza poeziile: Dans macabru, Taranca, Svon feeric, Slova de taina, Satul meu, dar si lucrarile in proza: Gherdane de foc, Randuri pentru un taran-poet, etc, veritabile creatii in care talentul scriitoricesc se impleteste armonios cu filozofia.

Ariton Rogneanu cultiva cu mult succes pastelul, iar descrierile sale sunt adevarate tablouri ale satului in care s-a nascut si a carui imagine o poarta in suflet, oriunde s-ar afla:

"Satul meu din limpezisuri

Alb ca geana de ninsoare,

Prins in dinti de luminisuri

Printre solduri de izvoare’’.

(Satul meu)

Elementele caracteristice acestei specii literare sunt intalnite si in proza scriitorului neposan: "Intinderi verzi catifelate, coboara-n sat cu murmur de paraie. Taranii albi in port si-n gand, imbie cu smerenie binete de otel. Paserile in ciripit duios fura calatorului osteneala. Podetele vioaie, calarind loitrele apelor fug cu muntii in cer’’.

Ariton Rogneanu ramane legat cu toate fibrele sale de aceste meleaguri si in perioada refugiului sau fortat la Bucuresti. De aici trimite revistei "Plaiuri nasaudene’’ creatii in care strabate fiorul revoltei impotriva odiosului dictat de la Viena. Acum devine colaborator si membru in colegiul redactional al acestei reviste in care publica poeziile: Tara de lumina, Cerurile spun, Psalm, Statuia, Fetita de lumina, Nufar de lumina s.a.

El este prezent si in antologia poetilor refugiati in tara, intitulata "Ne cheama Ardealul’’, Bucuresti, 1944, alcatuita de George Togan, unde se remarca cu poezia "Ingerul a strigat’’. Devine colaborator al revistelor: Tribuna, Revista functionarilor publici, Pan, Nord-Vest, Simpozion, etc.

Ajuns in etapa maturitatii sale creatoare, poetul neposan avea adunate doua volume de manuscris care asteptau sa fie tiparite: Livada cu minuni si Ingerul a strigat. Intentiona sa realizeze un volum de catrene, Closca cu puii de aur, ca si unul de aforisme. Din nefericire, ele n-au ajuns la nici o editura sau tipografie din tara. Poate valul vietii l-a luat prea repede de la aceste preocupari. S-a despartit de Nasaud, ratacind cu familia prin mai multe orase din tara (Cluj, Ramnicu Valcea, Sibiu), stabilindu-se la Craiova, unde a desfasurat diferite activitati care i-au asigurat existenta, dar si succesul pe plan cultural si profesional: director de biblioteca, inspector de arta si cultura, director al Ansamblului artistic de stat "Nicolae Balcescu’’ din Craiova, iar dupa ce s-a pensionat, director adjunct al Casei de Asigurari Sociale, etc.

O marturisire a sotiei sale, consemnata de Teodor Tanco, evidentiaza dragostea lui pentru scris:"Ariton Rogneanu avea sa scrie pana in ultima zi a vietii (20 februarie 1987) despre iubire, despre frumusetea vietii, despre bucuria de a trai’’.

Risipit in maruntisuri, cum spune acelasi om de cultura, Ariton Rogneanu nu si-a vazut opera stransa intr-o carte si cred ca a sosit timpul sa adun toate scrierile sale, pe cate le voi gasi prin cele ziare si reviste vechi, alcatuind un volum omagial, in semn de pretuire a unui poet si mare activist cultural al cestor meleaguri.

 

MIRCEA DAROSI.

0 comentarii2877 vizualizări18 aprilie 2016




rss 2.0
rss 2.0