Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 02 Iunie 2020 - 3522 vizitatori azi
Potop de versuri de pe... claie (I).

Era vremea fanului. Oamenii, treziti cu noapte-n cap, isi luau coasele, "batute de cu seara" si porneau spre locurile in care iarba ii astepta ca o mireasa inmiresmata. Roua o saruta cu o lacrima amara, vrand parca sa intarzie ascutitul sacadat al coasei.

            Lampile se aprinsesera demult, apoi se stingeau rand pe rand, auzindu-se doar scartaitul portitelor imbatranite. Cate un latrat mai brazda satul, semn ca mai trecea un cosas.

            Scrada parea scena unui teatru in care actorii, rasfirati de-a lungul si de-a latul, isi interpretau cu pricepere rolul. Brazdele se aliniau cuminti, asteptand cu infrigurare primele raze de soare, cand o armata de femei si copii le imprastiau si le aduceau ofranda soarelui.

            In varful Scrazii, la Neteni, fanul cosit si uscat astepta sa fie cladit. Badea Anchidim Scurtu, aproape octogenar in vremea aceea, se urca pe fundereiu proaspat facut si astepta fanul ca sa-l "puie p’inga par ca iarna-i lunga si traba mult"! Era spatos si sfatos badea Anchidim. Si puternic pentru varsta lui.

            Cand m-a zarit urcand un damb neprietenos, badea Anchidim striga cu o voce de bariton:

-        Hai, hai, ca s-asa n-are cine-m’ da pe claie cat pot eu sa pun!

Dupa ce m-am apropiat, continua:

-        Ai adus si casetofonul?

-        Adus, bade Anchidime!

-        Noa, atunci ii bine. Ioane, striga el catre feciorul sau, da sa marga!

Nu stiam ce sa fac. Ma asteptam ca badea Anchidim sa coboare de pe claie si sa ma uimeasca asa cum facuse si altadata. Si… m-a uimit! A inceput sa tune cu versuri proprii de rasuna padurea. Dar lucrul nu si-l abandona deloc. Bineinteles ca m-a prins nepregatit, n-am pornit casetofonul la timp.

-        Mai zici o data, bade Anchidime? incercai eu.

-        Da’ ce-oi face pana sa gata claia? T-oi spune! Apo’ dupa ce ispravesc t-oi zace una din trisca sa te unga la inima.

Stia sa cante nemaipomenit de frumos din trisca (fluier). De cate ori participa la "Primavara rebrisoreana" sau la alte activitati culturale, badea Anchidim parca zidea cetati de muzica si poezie. Sta acolo, sus, pe scena, minute in sir si cu greu se despartea de ea. Parca era… pe claie!

-        Noa, ai prins ceva? ma intreaba el dintr-o data.

-        Prins, prins, ii tin si eu isonul.

Verbele se rostogoleau ca un potop de cuvinte de pe dealul Netenilor pana in Samnida si Dosul Scrazii, apoi apa firicelului de apa jucaus le purta inspre Gersa povestitoare. Ma rugam sa nu ma lase bateria casetofonului. De-as fi avut si un aparat de filmat…

-        Noa, faina-i? il auzii intrebandu-ma.

Nu stiam ce sa-i raspund. Dar el nu ma lasa prea mult…

-        Ii ca o drusca! Amu ii pun varvu’ s-apo’ om mere la cealalta! Asculta numa’:

"Mandra-i floarea, mandra-i jia,

Dar mai mandra-i Romania!"

-        Asa-i? tuna el.

Nu am mai avut timp sa-i raspund. Potopul de cuvinte logodite s-a dezlantuit!

 

 

Radu Baes.

 

 

0 comentarii2485 vizualizări25 iulie 2016




rss 2.0
rss 2.0