Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 14 Iulie 2020 - 3736 vizitatori azi
Potop de versuri de pe... claie (III).

In Magura lui draga, badea Anchidim mergea cu animalele, dar facea si fan "pe une se merita" (unde se facea iarba de cosit). M-a invitat de mai multe ori sa-i mangai Magura cu pasii mei, dar de-abia la inceputul lui august, prin anul 1980, m-am invrednicit sa ma iau la tranta cu povarnisul aspru si neprietenos al drumului spre Magura.

            Ajuns acolo, privelistea care mi se deschidea in fata ochilor merita orice efort. Vedeam dealurile insiruite cuminti de-o parte si de alta a Gersei curgatoare, pana cand dadeau mana cu muntii din ce in ce mai inalti care-si agatau varfurile de cer. Si Barlea, si Su’ Pceatra, si Batrana, si Preluca pareau ca niste zei pazitori din care coborau cine stie ce zmei si zmeoaice pana in "Sala de mese" a Pesterii "Izvorul Tausoarelor".

            - Noa, vezi ca fain ii? ma intreba badea Anchidim intrerupandu-ma din contemplare.  Aici mi-am petrecut eu tineretile. Cu trisca si cu oile. La scoala nu m-o lasat. Era pre departe! Doamne, si cat as si vrut sa invat! Am mai prins de la nepoatele mele.

            - Dar poeziile cum le faceai de le tineai minte? incercai eu.

            - Le zacem de mai multe ori, tat cate-un vers si le tanem minte! Nu le scriem:

Cati oamini is la stransura

Tat’ asculta a me gura

Si ganesc c-am mars la scula!

Eu, la scula, n-am imblat,

Numa’ mandra m-o-nvatat;

Can’ era de mars la scula,

Ducem oile-n Magura,

Ma culcam cu mandra-n sura ;

Can’ era sa marg la scoala,

Ma culcam la mandra-n poala…

-        Asa a fost, bade Anchidime? il provoc eu.

-                  Nu pcear asa, da’ asa mni s-o parut mnie mai fain, zise el urmarindu-mi reactia.

Nu-mi dadu ragaz sa mai fur din frumusetea slovelor.

-                  Noa amu, daca t-ai vinit in ori, hai sa mai gatam o claie, ca tare buna a si la iarna. Promit ca te voi rasplati, zambi el cu subinteles.

Casetofonul, ca un aliat de nadejde, era pornit. Asteptam.

Badea Anchidim se urca pe claie:

-                  Noa dati-m’ cat oi putea eu! tuna el de pe claie, invaluit de razele unui soare dogoritor. Pelele se cununau unele cu altele ca si versurile:

Pintru tine mandruluca,

Vin jandarmni sa ma duca;

Pintru tine, mandra draga,

Vin jandarmni de ma leaga!

Mai bine leaga-ma tu,

Ca ei n-or vini altu’,

Leaga-ma cu tri sfori groasa

Sa raman aicea-n casa,

Langa tine-a me frumoasa!

-        Noa-i faina? se auzi glasul lui badea Anchidim de rasuna padurea.

-        Fain, fain, intarii eu.

-        Atunci, hai sa-i dam bataie:

Lunita, draga lunita,

Tine badii luminita

Sa vie di la oita.

Si de n-a vini la noi,

Tape-sa lupcii la oi!

Si de-acolo sa nu vie

Fara de-o mnioara jie,

Si de-acolo sa nu iasa

Fara de-o mnioara grasa!

-                  Mai vineu lupcii in cate-o sara, ghinesti ca stieu ca eram dus airlea, zambi badea Anchidim. Da’ niciodata nu aduceu, de fiestecare data…luau!

Claia se subtie tot mai tare. Badea Anchidim se tinea de parul verde cu putere, iar ploaia de versuri reincepu:

Copcilita din vecini,

Hai sa trecem la straini!

Ca taie t-oi lua naframa,

Mnie arma, ca-s catana,

Taie t-oi lua marjele,

Mnie un clop cu petele;

S-om trai necunoscuti,

Ai putani sau ai mai mult’;

S-om trai cu dealurile

Ca si cei cu neamurile;

S-om trai cu strainii

Ca si cei cu parintii!

-        Noa, o iesat fain? ma intreba el cand era gata sa coboare.

-        Faina, ca o mireasa, ii tin eu isonul.

-        Atunci, asculta:

Hai, mnireasa sa te jioc,

Dumnezau daie-t’ noroc!

Ca, pe cate le-am jiucat,

Dumnezeu noroc le-a dat!

Se da jos. Priveste claia cu nesat. E mandru ca i-a iesit "ca la carte".

-                  Sa stii, domnisorule, ca un ospat fara citeras ii ca un brusture intr-un grau fain, iar o claie faina ii ca o mnireasa!

Dupa ce mancam, badea Anchidim ma uimi inca o data. Incepu sa recite versuri din Cosbuc.

-        Pe-aiestea le stii? tuna el.

-                  Sunt din poezia "Mama" de George Cosbuc, raspund eu ca un scolar constiincios. Dar cum le-i invatat?

-                  Le-am pus pe nepoate sa mi le citeasca. O data, de doua ori, pana le-am prins!

Privesc involuntar spre Hordoul lui badea George. Casele impanzite de-o parte si de alta a Salautei parca il asteapta pe cel care i-a dus faima.

-                  Acolo-i Hordou’, zise badea Anchidim citindu-mi gandurile. Da’ dumneata n-ai scris vreo poezie?

Intrebarea ma lua prin surprindere.

-        Am scris, ii raspund eu repede.

-        Atunci spune-m’ una si-t’ promit s-o invat.

Ma puteam opune? Asa ca… am inceput:

Printre dranite uitate

de vreme

lacrima zorilor

se prelinge incet,

pe buzele mele,

de vreri framantate,

plange lumina

presarata discret.

 

Mi-aluneca mana

in fanul nuntit

sa caut mireasma

miresei de duh,

alearga prin podul

in ganduri pierdut

ideile prinse

c-un lant de vazduh.

 

Printre dranite uitate

de vreme

roua luminii

o sorb cu nesat,

ideile toate

sunt prinse-n fuiorul

ce-l toarce bunica

linistita-n tarnat!

 

Ma-nvaluie lacrima

luminii nascande

si satul renaste

pregatit de nuntit…

doar eu tot astept

in podul cu doruri

glasu-ti fierbinte

ce n-a mai venit!

-        Mni-o placut! Mai spune-o o data.

Am repetat-o. Badea Anchidim invartea si sucea versurile intr-un joc continuu. Nu trecu multa vreme si mi-o spuse fara greseala.

Amurgul ne invaluia din ce in ce mai mult. Noaptea aceea am dormit in fan, in podul grajdului acoperit cu… dranite. 

 

Radu Baes.

0 comentarii2170 vizualizări01 august 2016




[ Închide secţiunea de comentarii ]

Nu există comentarii

Adaugă un comentariu





rss 2.0
rss 2.0