Atras inca din primii ani de liceu de opera literara a lui George Cosbuc, profesorul univ.dr.doc. Gavril Istrate de la Universitatea"Alexandru Ioan Cuza’’ din Iasi i-a dedicat cateva studii de o mare importanta lingvistica si filologica, menite sa puna in valoare limba poeziei bardului de la Hordou.

         Cea dintai confruntare cu aceasta poezie a avut-o la intrarea sain facultate, unde subiectul la libera alegere,adica scriitorul preferat, a fost George Cosbuc, iar la finalul studiilor sale, lucrarea de licenta a avut ca tema" Limba poeziei lui George Cosbuc’’, subiect pe care l-a tratat si in teza de doctorat din 1949, avandu-l ca indrumator pe renumitul filolog Iorgu Iordan si presedinte de comisie pe George Calinescu.

        Preocuparile sale filologice si lingvistice, in domeniul carora s-a remarcat inca din anii studentiei, il determina sa-si aprofundeze studiile asupra clasicilor literaturii romane,  intre care, un loc aparte il ocupa George Cosbuc.In cele peste 30 de studii si articole scrise in decursul anilor, Gavril Istrate isi indreapta atentia  spre aspectul limbii folosite de poet in creatiile sale prin prezenta unor elemente regionale, cerute nu numai de subiectele tratate, ci si de publicul caruia i se adresa.

        Daca cei mai multi critici si istorici literari l-au considerat, pe drept,un poet valoros, un poet national,  au existat "ignoranti’’care i-au intampinat cu rezistenta opera, acuzandu-l de prea multe provincialisme, de inventator  de cuvinte si, chiar de plagiator. Cea din urma acuzatie se iveste dupa aparitia volumului" Balade si idile’’ (1893 ), care cuprindea si celebra lui poezie" Nunta Zmfirei’’. Acestia erau cei de peste Carpati, care, necunoscandu-i opera,au ramas surprinsi, cum de a rasarit ca din poveste un asemenea poet si cand a facut el atatea poezii si, toate atat de frumoase. Insusi poetul marturiseste ca, pana la sosirea in Bucuresti, poezia lui nu era cunoscuta : "De-as fi scris eu de zece ori mai bine decat scriu si de zece ori mai mult, dac-as fi ramas in Ardeal, sint sigur ca nici puiul cucului n-ar fi stiut in Romania ca exist’’.

      Gavril Istrate ii studiaza foarte amanuntit opera din punct de vedere lingvistic si argumenteaza pe text folosirea cuvintelor vechiluate din limba ceasloavelor si a cazaniilor, aratind ca el urmarea farmecul limbajului din aceste carti, care il ajutau sa-si imbogateasca propria limba. Pentru el, limba veche, pe langa rolul de a-i procura un material nou, mai avea rolul, tot atat de important, de-a " controla’’ cuvintele dialectale inainte de a le pune in circulatie.

         Lingvistul iesean, autorul studiului" Graiul satului Nepos’’ si a "Cercetarilor dialectale din judetul Bistrita - Nasaud’’,intocmeste o lista deosebit de cuprinzatoare cu aceste cuvinte pe care le confrunta cu graiul sau de acasa. El este acela care observa ca poetul are anumite preferinte lexicale pentru a evoca mai usor atmosfera unei anumite epoci si o face mai ales in traducerile sale.De pilda, cuvantul" tutindeni’’ cu sensul de "pretutindeni’’ este intalnit de 110 ori in traducerile din Eneida si de 10 ori in Divina Comedie : " Tutindeni este domn, ci-aici e rege’’, "Incat albeau pe cer tutindeni stele’’. Acest cuvant il gaseste Gavril Istrate in textele vechi din Codicele Voronetean, in Psaltirea lui Hurmuzachi, in Psaltirea in versuri a lui Dosoftei, in Letopisetul lui Grigore Ureche, in Dictionarul lui Cihac, etc. Folosirea lui, spune el, ar fi motivata de faptul ca are o sonoritate deosebita si raspunde mai bine  unor necesitati metrice, avand si o silaba in minus, fata de pretutindeni si, probabil din placerea de a mentine varianta din secolul al XVI-lea.

         Despre cuvantul"intrulpi’’, intalnit in poezia "Nunta Zamfirei’’, poetul spune in "Notele’’ primei editii din "Fire de tort’’, p. 172, ca este un "cuvant care nu exista in limba si e creat de mine’’  "De-ai fi vazut cum au jucat/ Copilele de imparat /  Frumoase toate si intrulpi,/  Cu ochi sireti ca cei de vulpi,/ Cu rochii scurte pana-n pulpi,/Cu par buclat’’.

Poetul pune la contributie deopotriva si limba veche si graiul sau de acasa pe care le confrunta cu multa pricepere. Unele cuvinte descoperite in opera poetului au disparut din limba vorbita, fiind arhaisme sau regionalisme, dar au ramas in poezia lui Cosbuc, fara de care n-ar fi avut acel farmec inconfundabil. Iata cateva cuvinte inregistrate pe listele renumitului lingvist : barna, buiac, buigui,  a ciudi, chezas, drusca, leacuri, laturean, mamuca, premanda, prian, sarindar, vaj si multe altele. Folosirea lor il determina pe Nicolae Draganu sa spuna ca, "George Cosbuc cunoaste bine limba poporului si-si impestriteaza poezia cu provincialisme nasaudene’’ : "Sa-i duc o postie sacul’’ in "Rea de plata’’, "naprui’’in "Roata morii’’, " huc’’, "modru’’, "minten’’, etc, care apar in alte poezii atat de cunoscute.Intregul sau vocabular este cel al limbii populare, trecut prin optica omului cu scoala.

         Modificarile care apar in diferite variante ale poeziei lui Cosbuc, e adevarat, putine la numar, sunt tot de ordin lingvistic. Un exemplu elocvent ni-l ofera poezia "Noapte de vara’’ in care verbul "a ascunde’’ este inlocuit cu" a zbura’’ : "S-ascund mierlele-n tufis’’, "Zboara mierlele-n tufis’’, pentru care Gavril Istrate gaseste urmatoarea explicatie : verbul "a zbura’’ exprima precis ideea poetului si ne introduce implicit in mediul respectiv, pe cand"a ascunde’’ nu se refera la viata pasarilor, ci mai mult a oamenilor. In aceeasi poezie, cuvantul " daulind’’ este inlocuit cu" haulind’’, "chiot’’ prin "vuiet, "a canta’’ prin " a suna’, toate fiind adaptate la ideea poetica.

          Daca prima parte a activitatii sale creatoare este tributara utilizarii unui numar mare de regionalisme, indeosebi din zona Nasaudului, in perioada bucuresteana, Cosbuc renunta la multe dintre ele, apeland la neologisme.Pentru cuvantul"nea’’ foloseste zapada, in loc de" prunci’’ copii, inlocuieste "caprii’’cu caprui, "palmi’’ cu forma lierara palme. Graiului de-acasa al poetului i se datoresc fonetismele arhangel" brata, durmi, ficior, parau, povoi, pustiu" radica, rump, tin, tinta, vreu, zabovi s.a. Insa atunci cand nu gaseste sinonime literare care sa exprime cu aceeasi precizie notiunile respective, ori din motive de ordin tehnic,  se intoarce la origini, folosind regionalismele ca : bandurica, capau, drumar, ghiordan, glaja, hinteu, hurlup" laz, lalii, salhui, troahna si lista ar putea continua.

           Asupra multor poezii, George Cosbuc va reveni cu diferite modificari asupra unor strofe din editiile mai vechi, sau chiar le scoate. Aceste modificari sunt vizibile odata cu folosirea neologismelor pe care le intalnim in poeziile  : Manioasa, Nu te-ai priceput, Fatma, Nunta Zamfirei, Fata morarului, Rada, Trei, Doamne, si toti trei, La oglinda, Vara etc. Poetul intervine si in privinta folosirii timpurilor verbului. De exemplu, in poezia "Trei, Doamne, si toti trei’’inlocuieste perfectul din versurile : "De Radu i-a fost mai cu graba/Ca Radu i-a fost cel mai drag’’ cu prezentul din varianta definitiva : "De Radu-i este mai cu graba,/ Ca Radu-i este cel mai drag’’. Verbele folosite la prezent ne dau impresia ca flacaii abia au murit, iar tatal lor afla in momentul acela nenorocirea, traieste evenimentul

          Cosbuc are o adevarata preferinta pentru verbul "vreau’’, spre deosebire de poetii moldoveni si munteni care recurg de obicei la " voiesc’’. Sunt concludente versurile  dintr-o varianta a poeziei "La oglinda’’ publicata in "Convorbiri literare, XXIV, 1890 : "  Cui te dau voiesc sa-mi fie/ Om odata’’. A renuntat la aceasta constructie, folosind forma apropiata sufletului sau : " Cui te dau are sa-mi fie/ Om odata’’.  Verbul " voiesc’’este aproape sinonim, in acest vers, cu "doresc’’ la care Cosbuc se va fi gandit, dar l-a evitat probabil, nu numai din motivul ca este mai vag decat celalat, ci din cauza ca nu era popular, cum nu este nici astazi, in graiul din nordul Transilvaniei. In  majoritatea cazurilor, modificarile nu sunt provocate numai de tendinta de perfectionare a versurilor, sub aspect tehnic, ci si de folosirea cat mai proprie a fiecarui cuvant.

          Gavril Istrate a poposit in cercetarea sa chiar si asupra pronuntarii si ortografierii numelui de botez al poetului. Toate cartile  precum si toate articolele, versurile ori scrisorile ramase de la poet sunt semnate George si nu Gheorghe. In judetul Bistrita-Nasaud de unde este originar el, nu pronunta nimeni Gheorghe, ci numai George.

           Urmarind procesul de creatie al scriitorului, spune acelasi lingvist, suntem inclinati sa acordam tot creditul spuselor sale din 1896 :" Mi s-au facut imputari statatoare, mai ales la forma poeziilor mele. Ca nu asa se exprima poporul cum ma exprim eu in versuri. Fara indoiala ca nu ; si fara indoiala ca asa ! Dar in treaba asta sa-mi dea voie toti criticii prezenti si viitori, sa le ignorez povetele. Eu imi cunosc graiul parintilor mei ; iar chestiuenea unei limbi literare populare pricep si eu ceva, si-apoi voi fi avand doar si eu un dram de sentiment artistic in ce priveste graiul. Iar daca e vorba, ca nu asa isi manifesteaza poporul ideile si sentimentele, cum le manifestez eu - da, da aici primesc povete, dar trebuie sa fiu convins intai ca insisi criticii stiu , stiu cu siguranta, cum isi manifesteaza poporul ideile si sentimentele, caci eu mi-am dat foarte multa truda sa stiu, si-am citit si citesc toate poeziile populare care se publica pretutindeni....’’

Mircea Darosi.