Cultura-Arta Vineri 15 Decembrie 2017 - 14420 vizitatori azi
VIRGINIA BRANESCU - SCRIITOR SI PICTOR GREU DE EGALAT.

Vocatia Doamnei Virginia Branescu spre poezie si pictura configureaza acel mod de scriitor si pictor greu de egalat. Un model al lumii elevate ce ridica Bistrita prin tezaurul uman ce-l ofera iubitorilor de frumos.

            Figura proeminenta a culturii, cu o bogata productie literara si artistica Doamna Virginia, este ca o vrabiuta sprintena, cu ochi jucausi si minte sclipitoare, plina de viata si energie debordanta, o artista eleganta si ingrijita cu o mare vointa de creatie si intelepciune. Isi  rascoleste memoria spre a aduna o imensa cantitate de informatie pe care o prelucreaza  si o pune la indemana cititorilor. Un exemplu in acest sens ni-l ofera prin recenta carte  "Albumul", o completare a volumului "Pasaport pentru eternitate", scoasa la Editura "Nosa Nostra" din Bistrita, o carte mai aparte sub forma unui album cu poezie si pictura, portrete in cuvinte si in culoare, epigrame si alte catrene, toate scrise si pictate din dragostea fata de sat, de  familie si prietenii de condei si pensula, de limba  romana si de viata. Un model luminos si inspirator pentru tanara  generatie, care merita din plin admiratia noastra a celor care-i cunoastem si recunoastem framantarile si izbanzile pentru valorificarea faptelor de cultura ale judetului nostru. Prin pictura si poezie construieste o realitate, cu o sensibilitate extrema si inteligenta a simtirii.

Albumul este o doza de liniste necesara vietii, cuib de armonie binefacatoare, de comunicare sufleteaseca cu prietenii si colaboratorii pe care-i aduce in obiectiv si se ofera pe sine ca model in modestie, ca o zeita acaparatoare a simturilor care nu incearca sa se ridice deasupra altor creatori considerand fiecare creator si creatie un bun castigat, un progres in literatura si arta.

Cartea de fata e o flacara vie a cuvantului artistic, in care se definesc simtaminte, trairi si pasiuni. Toate duc la dezvoltarea proceselor intelectuale. O forma de unitate a tuturor creatorilor ce se regasesc in acest volum, legati prin arta ingeniozitatii, deoarece Dumnezeu aduna pe cei care au nevoie unii de altii.

Autoarea cauta in creatiile sale metode de relaxare, imbinand poezia si pictura cu vorbe de haz, epigrame si alte catrene spre relaxare si imprastierea intristarilor care ne pandesc la fiecare pas. Doamna Branescu ne invata cum sa imbatranim frumos, cum sa fim utili si sa oferim sprijin si altora.

Incepand de la pagina 77, epigramele au cuvantul, luand la tinta directa pe multi dintre colaboratori, ca de exemplu pe Vasile Gaurean:

"Un poet adevarat

Filigran si talentat,

Poate fi si Visatorul

Printre stele de-si ia zborul."

 

Lui Gheorghe Mizgan:

            "Inginer inovator

            Se ocupa si de zbor,

            Nu zboara cu-n avion,

            Ci cu un cameleon.

                        Prin tehnica si prin arta

                        Si-a deschis spre viata poarta

                        Si se lupta, si se zbate,

                        Pana le rezolva toate."

 

Lui Menut Maximinian:

                        "Maxi-mini, ce ciudat!

                        Pare totul inversat

                        Fiindca in ordinea praxi

                        Fuse mini si-apoi maxi!"

 

Sunt luati la tinta  si: Dorel Cosma, Dumitru Popitan, Ioan Mititean, Paraschiva Avram, Elena Campan, Melania Cuc, Nechita Bumbu: "Verde-n sus si verde-n jos/ Doamne! cat e de frumos.", pr. Ioan Tolca, parintele Dejeu, Tiberiu Irimia, Victoria Fatu Nalatiu, Lucretia Mititean, Rodica Fercana, A. C. Milos, Veronica Osorheian, Floarea Ples, Tr. Parva Sasarman, Raveca Vlasin, Niculae Vrasmas, Ana Zegrean, Posta, Astra etc.

            La pagina  10 este portretul Domnului Nicolae, sotul autoarei, omul cu preocupari elevate si originale, sprijinul de nadejde a artistei. La pagina 34 ne zambeste Menut, la pagina 38, Gheorghe Mizgan, iar la pagina 40 scriitorul Toma Marin din Calarasi, prietenul bistritienilor.

            Mesaje de prietenie sunt transmise mai multor scriitori cum sunt: Cornel Cotutiu, doamnei Romanescu din Mangalia, Elis Rapeanu, Viorica Catuna, Mariana Irimia, Greti Moldovan, Iulian Patca, poetul Malin, Violeta G., Gh. Toxin, Mariana Moldovan, Maria Olteanu, Claudiu Prisecaru, pictor, Florin Piersic, D.A. Andra, Ovidiu Cretu, primarul Bistritei, Titina Nica Tene etc.

            Tuturor le spune:

            "Tot ce-i frumos sa va iubeasca,

            Tot ce e bun sa va -nfloreasca!

            Viata s-o traiti din plin

            Si sa pastrati harul divin."

            "Doamne, spunea Blaga, pentru ce vina nestiuta am fost pedepsit cu darul de a zamisli frumuseti?"

  

   Ioan Mititean. 

0 comentarii959 vizualizări24 iulie 2017




rss 2.0
rss 2.0