Cultura-Arta Marti 19 Iunie 2018 - 13090 vizitatori azi
ANDEZIT - expozitia "formelor cu greutate" la Bistrita.

In perioada 6 martie - 25 aprilie 2018, in Galeria Subsol al Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, are loc expozitia Andezit, cu lucrari ale artistilor: Maxim Dumitras, Nicolae Fleissig,  Alexandru Gavrilas, Nesrin Karacan, Gheorghe Zarnescu si Emil Cassian Dumitras. Istoricul de arta Vasile Duda realizeaza deschiderea expozitiei, fiind un colaborator al sculptorilor si ceramistilor implicati in acest proiect.

          Vernisajul va avea loc in data de 6 martie, ora 18, la Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud din str. Gen.Grigore Balan nr.19. Prezinta Vasile Duda, istoric de arta.

          Sculptura in andezit a devenit o raritate a peisajului cultural contemporan, dificultatea prelucrarii pietrei si sistemul complex de extragere si alegere a materialului, trebuie sa intruneasca mai multi factori in acelasi timp, pentru a obtine rezultatele asteptate. Aceste conditii au fost intrunite in taberele de sculptura de la Sangeorz-Bai, organizate de sculptorul Maxim Dumitras pe langa Muzeul de Arta Comparata Sangeorz-Bai, cu sustinerea Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud. Artistii implicati in proiect si-au ales fiecare blocurile de andezit, direct din cariera de piatra de la Poiana Ilvei  si au lucrat in vara anului 2016 la executia lucrarilor de sculptura.

          Artistii au lucrat impreuna, dar si-au pastrat propria stilistica, chiar daca volumetria apropiata a lucrarilor, unitatea materialelor si a tehnicii utilizate, imprima expozitiei un spirit unitar.

          Maxim Dumitras a impus blocului de piatra ideea dematerializarii centrului compozitional. In miezul degajat al sculpturii, artistul aplica "principiul ferestrei" si determina forme suple si usoare, trecand dincolo de caracteristicile uzuale ale materialului in care a lucrat.

          Ioan Pop Vereta desfasoara textilul (o "camasa") in duritatea andezitului, dar face loc si unei componente "sonore" prin atarnarea unui sirag de zurgalai in causul rocii.

          Nicolae Fleissig aplica o decorticare geometrizata si genereaza pe fatetele pietrei, descoperirea ritmurilor modulare, prin care neprelucratul se transforma in estetic. Artistul obtine prin tratari atente ale suprafetelor, aspecte picturale care transforma andezitul intr-un material cu tactilitati picturale, prin diversitatea tonurilor obtinute.

          Alexandru Gavrilas este atasat de esentializarea monolitica a formei. Piatra isi pastreaza caracterul masiv pentru etalarea caracteristicilor sedimentare. Sculptorul feliaza sectiuni prin care afirma texturi si prelucrari diferite, el obtine expresii plasticizate si relatii experimentale de perspectiva, pentru aceasta tehnica.

          Nesrin Karacan este preocupata de tema verticalizarii. In organizarea compozitiilor sale artista utilizeaza mai multe axialitati prin intersectia carora pune in valoare planurile multiplicate ale sculpturii si genereaza nevoia rotirii in jurul obiectului pentru descoperirea sensurilor sale.

          Gheorghe Zarnescu, preocupat in ultimii ani de expresia inedita dezvoltata din ready made, a transpus aceste problematizari ale obiectelor uzuale si in plastica andezitului. Pietrificarea banalului este in masura sa starneasca sentimente contrare si surprinzatoare, sculpturile sale sunt obiecte recognoscibile prin detalii, dar contradictorii prin ansamblu.

          Emil Cassian Dumitras este autorul unor "obiecte tablou" care completeaza vizual peretii galeriei. Culoarea picturii si tactilitatea sculpturii se intalnesc in obiectele bidimensionale din ceramica si in glazurile bine rostuite. Accente colorate pun in valoare structurile materialului si impresioneaza  prin tehnica afisata de artist.

          Expozitia Andezit prezinta publicului lucrari de sculptura care se incadreaza in categoria obiectelor de interior, dar care pot sa devina in cele mai multe cazuri prototipurile unor lucrari monumentale. Artistii participanti provin din diverse zone ale Romaniei, dar si din strainatate (Franta si Turcia) si fara sa-si propuna sa reprezinte o scanare a realitatii din acest domeniu, ne ofera o perspectiva a ceea ce se lucreaza in prezent in arta contemporana. Formele cioplite cu truda contureaza dupa exigente spirituale personale, expresivitati armonizate in finisaje impecabile. Cu o tehnica bine stapanita, artistii au incercat sa imbine stilul care ii caracterizeaza, cu exigentele materialului in care au lucrat. Fara sa caute cu orice pret forme noi, sculptorii au adaptat ideea la blocul de piatra, din interiorul caruia, au vizualizat forma exterioara. Forma curata presupune un anumit sentiment de "viata adevarata", de contact perfect cu materialul, iar forma care pleaca de la relatiile din jur, este capabila sa cuprinda sentimentul unei opere implinite. Intensitatea formelor conturate depaseste formalismul si impune sensul si scopul estetic al lucrarii de arta.

          Expozitionalul din Galeria Subsol, al Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, aduce in fata publicului rezultatele obtinute din taberele de sculptura, sustinute in ultimii ani si ofera cateva repere despre ceea ce se lucreaza in ultimele decenii in domeniul sculpturii in piatra.

           Va asteptam cu drag!

 

 

          MANAGER,

    Alexandru Gavrilas

0 comentarii889 vizualizări02 martie 2018




rss 2.0
rss 2.0