Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 14 Iulie 2020 - 13210 vizitatori azi
ILVA MARE - JERTFA INTREGIRII.

Intr-o zi frumoasa de toamna, un grup de scriitori nasaudeni, membri ai Ligii Scriitorilor Romani, Filiala Nasaud si membri activi ai Astrei, Ioan Seni, Ioan si Lucretia Mititean, Romulus Berceni, Rodica si Mircea Darosi, Ovidiu Maghiar si Ioan Botan,  ne-am deplasat "Cu cartea pe roti" pe Valea Ilvelor, o vale binecuvantata de Dumnezeu spre a naste inteligenta si cultura.

Am poposit putin la Ilva Mare, am vizitat Muzeul din pod, ne-am impartasit gandurile cu carturarii locali si impreuna, ne-am luat lumea in cap, urcand spre Poiana Catunenilor, in poiana deasupra lumii, unde ne-a intampinat fata muntelui, poeta Viorica Catuna cu cartea "Drum cosit", ce s-a unit cu cartea lui Ioan Mititean, "Valea Ilvelor, izvor de spiritualitate romaneasca",  cu cartea lui Ioan Seni dedicata Unirii si cartea la ordinea zilei, semnata de Ieronim Somesan, "Ilva Mare - Jertfa intregirii". Deci nasaudenii si ilvenii si-au dat mana la sarbatorirea cartii, dedicata marelui eveniment a anului - CENTENARUL UNIRII, sub tutela primarului, a Astrei Ilvene, presedinte Pavel Berengea, biblioteca din comuna, prin doamna Sabina Galan si Scoala  Generala "Ion Creanga", director Maria Vasies. 

Cartea "Ilva Mare - jertfa intregirii", autor Ieronim Somesan, are la baza imbinarea de mare profunzime a povestirii cu istoria si filosofia, cu sentimente si stari ce patrund adanc in istorie prin oceanul cuvintelor. Ne duce intr-o lume de dincolo de lume, unde se poate ajunge numai printr-o cercetare amanuntita si vaste cunostinte in domeniul istoriei. Autorul este un dascal ilvean, cu o larga diversitate a gandirii. Scrie povestiri din istoria locala cu iscusinta mintii si caldura inimii, fiind un om al cuvantului. Mesajele lui calatoresc spre nemarginire, dand profunzime fiecarui element din istoria locala, reordoneaza evenimentele spre a avea o poveste noua, edificatoare.

Cartea cu format de revista, are in jur de 100 de pagini, cu 150 de poze color ce intregesc povestirile istorice, o carte cu noutati, aparuta ca un omagiu adus ilvenilor trimisi in vesnicie, pe care nu-i plangem, ci ii cinstim, iar memoria lor sa ne fie intarire si merinde duhovniceasca si sa nu-i dam in colbul uitarii pe ilustrii nostri inaintasi. Sa ne rugam in ieslea inimii noastre pentru acesti eroi, spre a trezi memoria unei natii, pretuind jertfa si Steagul unitatii noastre nationale.

Cartea de la Ilva Mare semnifica traditia eroismului popular, valoroase dovezi ale continuitatii noastre pe aceste locuri, de pe vremurile graniceresti din Tara Nasaudului, unde catanele negre s-au remarcat  prin tactic, curaj si maiestrie ostaseasca, ce se mandreau cu vorbele de lauda a lui Napoleon si a lui Iosif al-II-lea. In cei 90 de ani, cat a durat regimul militar de granita, ilvenii au participat la 133 batalii  cu un efectiv de 338  de ostasi, dintre care un numar de 62 au cazut pe campurile de lupta.  

De pe aceste locuri au plecat in bejenie spre Moldova, descendentii familiei marelui povestitor, Ion Creanga, respectiv granicerii Stefan Creanga cu fratele sau Toader Creanga, avand in compania lor pe preotul Nicolae Boca, impreuna cu fiul sau Grigoras, participanti si la rascoala din 1763 condusa de Tanase Tudoran.

Si pasii luceafarului poeziei romanesti, Mihai Eminescu, au batatorit aceste plaiuri ilvene,  mergand spre inima Ardealului, fiind adapostit la Ilva Mare, in casa din Obcina Siminicului, la  granicerul Iosif Dobos, un povestitor hatru. Aceste locuri au fost strabatute si de Cosbuc si Rebreanu ce mergeau in vizita la prietenii lor din Ilva Mare si Lunca Ilvei.

Cercetand cu migala documentele de arhiva si presa vremii, autorul a consemnat numele ilvenilor cazuti in diferite confruntari si framantarile satelor ilvene in preajma evenimentului de la 1918 precum adunarea populara din Ilva Mare, care a delegat pe preotul Iuliu Ciorceriu pentru a participa la Marea Adunare de la Alba Iulia.   

Cartea  trateaza si episoade din primul razboi mondial, la care au participat un numar de 400 soldati, dintre care au pierit in focul luptelor un numar de 160 ilveni. Se remarca actele de vitejie a ofiterilor locali Solovastru Ureche si Pavel Boca, ce au condus un grup de voluntari ilveni din lagarele de langa Kiev, spre tara, inrolandu-se in luptele de la Marasti, Marasesti si Oituz.

Cartea se inchide cu un album foto si doua povestiri, "Stramboaica" si "Mama Ioana din Ciroaia", in care se imbina faptele reale cu fantasticul, dand glas adevarului istoric specific ilvean. Pe ultima coperta, prof. Ieronim Ureche semneaza un mesaj de stima si pretuire pentru autor, care s-a nascut si traieste pe un pamant sfant, carte in care gasim raspunsuri la urmatoarele intrebari: - Cine suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam? Suntem noi la inaltimea inaintasilor?...

    Ioan Mititean

0 comentarii2296 vizualizări27 noiembrie 2018




rss 2.0
rss 2.0