Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Vineri 26 Februarie 2021 - 45142 vizitatori azi
Din intelepciunea invatatorului Iustin Sohorca din Sangeorz-Bai.

Crucea si Cartea. Cand muncitorul ars de soare, cu fata scaldata in sudori, priveste un moment indarapt la lucrul inceput, se bucura de sporul sau, spera la un bun sfarsit si cu multa barbatie isi continua munca care, poate, ii este singurul sprijin.

Se bucura in adevar, caci in lucrarea sa a avut multe piedici de inlaturat, se bucura si spera, caci oricat de amenintatoare i-au fost valurile de pana acum, le-au invins, le-a zdrobit.

Multumind lui Dumnezeu si stergandu-si fruntea parlita de soare cu maneca camasii sale, se apuca de lucru cu mai multa barbatie, afirmand prin aceasta ca faptele din trecut sunt mangaiere si incurajare pentru viitor.

Da, asa este dragii mei! Asa este atat la persoanele singuratice, cat si la societati mai mari, la popoare.

Popoarele, in timpul de acum, au de purtat lupte grele, multe piedici si greutati au de infruntat.

Cu deosebire, poporul nostru are de purtat mult si greu, caci atacurile dusmanilor sunt indreptate in contra fundamentului sau stalpilor celor mai tari ai sai.

Si mai osteniti de lupta, dar cu sufletul treaz, sa stam putin, sa privim in trecut, sa ne luam merinde pentru viitor.

Trecutul nostru e mare si frumos. Ne putem bucura, ne putem mandri cu el. aceasta o putem face cu atat mai vartos, cu cat starile timpurilor din trecut - pe care pana acum le-am invins - ne erau vitrege.

Dar, cu toate acestea, noi am trait si am inaintat. Aceasta e recunoscuta de straini, ba chiar si de dusmanii nostri.

Si inaintam si azi, pentru ca trecutul ne incurajeaza. Si vom inainta, caci prezentul e ca si trecutul in ceea ce priveste lupta, iar armata ne este otelita si insufletita.

Conducatorii armatei sunt vrednici de a-i purta destinele, caci  in    luptele  de   pana acum au castigat praxa[1] si indemanare mare.

In loc de arme omoratoare, ei folosesc armele stiintei si ale culturii care, din contra, si pe cei morti ii invie.

Cu armele acestea este prevazuta si armata, iar manuirea lor o invata din vorbele bune ale conducatorilor.

Trebuie, insa, disciplina, ascultare si incredere neclintita catre acesti conducatori.

Atat grosul armatei, cat si conducatorilor ei, sa ia de exemplu trecutul. Armata sa asculte de conducatori cu acea incredere cu care stramosii nostri au ascultat de conducatorii lor si, atunci, inaintarea noastra pe terenul cultural e asigurata.

Faptele marete din trecut sunt atatea glasuri care indeamna si incurajeaza muncitorul in lucrarea sa.

Insufletirea cauzata de aceste fapte ne indeamna a zice: inainte pe calea apucata, sa nu patam memoria si vrednicia stramosilor nostri prin nelucrare.

Poporul si conducatorul sa formeze un trup si un suflet, un gand si un scop si o voie sa-i conduca si in viitor, caci, astfel, nazuintele noastre culturale vor avea succesul dorit.

Sa nu asteptam ajutor strain, ci noi intre noi ca si stramosii nostri, sa ne ajutam, sa ne iubim imprumutat, caci se zice: Ajuta-te romane singur ca si Dumnezeu iti va ajuta!

Nu uita draga romane, ca toate cele zise aici, le putem vedea, castiga si intrebuinta numai cu ajutorul bisericii si scolii.

Crucea si cartea sunt armele noastre![2].

 


Alexandru Daraban.

 

 



[1] Praxa (cuvant vechi) = practica, experienta, deprindere.

[2] Foaia poporului, Anul XIII, Sibiu, 7/20 august 1905, nr. 32, p. 416 (Acest articol poarta semnatura "Soh", ceea ce ne da dreptul sa afirmam ca autorul nu este altcineva decat invatatorul sangeorzan Iustin Sohorca).

0 comentarii3122 vizualizări12 februarie 2019




rss 2.0
rss 2.0