Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Marti 16 Iulie 2019 - 6254 vizitatori azi
NASAUD - JOSENI, UNIRE SI PRIETENIE PRIN CULTURA.

De peste un deceniu astristii nasaudeni participa la Colocviile de la Joseni, un semn de aleasa colaborare, un schimb de idei culturale si istorice, ce s-au statornicit intre cele doua localitati in timp, prin scolile Nasaudului, respectiv Scoala Normala si Liceul Graniceresc, care au pregatit multi elevi de pe Valea Bargaului.

Suntem mandri cand auzim vorbele frumoase ale dascalilor: "Si eu am facut scoala la Nasaud!", "am facut la dumneavoastra practica pedagogica", "mi-am luat diploma la aceasta scoala" etc. La intalnirea de sambata, ne-au intampinat cu aceste vorbe sotia primarului, la origine din Poiana Ilvei si sotia doctorului veterinar, pe care o felicit ca a scris cartea "Serbarile scolare",  ce se asaza langa cartea dascalitei sale, Lucretia Mititean, cu titlul "Atelierul fanteziei", carte ce a fost prezentata in acest mediu cultural, din biblioteca scolii, bine dotata si amenajata, iar de la un an la altul este tot mai primitoare datorita interesului depus de doamna director Majeru, un dascal cu reale calitati pedagogice si manageriale, precum si de intregul colectiv didactic, care prin forme si metode adecvate ridica prestanta scolii.

Stima si pretuire educatorilor care fac din scoala o familie unita!

Prezent la  intalnirile astriste de la Joseni a fost si de data aceasta, primarul comunei,  Nicolae Vrancean, omul ce se implica in viata culturala a comunei ce cu onoare o pastoreste, care a expus pe larg atatea proiecte pentru modernizarea comunei, proiecte ce au trecut pragul de inceput, fiind in prag de finalizare, dupa care toti factorii din administratia locala  si-au expus realizarile si gandurile de viitor - scoala, sanatatea, circa veterinara, muzeul, deci realizari si perspective.

A fost prezent si fostul primar de la Prund, profesoara Holbura, care a vorbit desprte  martirii de pe Bargau, doamna prof. dr. Purchel si alti carturari astristi legati de sat prin intermediului cercului Astra Joseni, un cerc astrist cu bune intentii, coordonat  de  Pavel Stirbu si Mihai Baltag, cerc ce intareste prestanta Despartamantului Nasaud, presedinte Ioan Seni, prezent si in acest an la Colocviile de la  Joseni cu un grup de astristi nasaudeni: Ioan si Lucretia Mititean, care si-au prezentat cartile "Lumea romaneasca" si "Atelierul fanteziei", Romulus Berceni - "Exista o soarta", presedintele Astrei, Ioan Seni a prezentat revistele Astrei Centrale si Astra Nasaudeana, exemplificand numele astristilor din Joseni, iar col. r. Ion Botan, a facut un scurt istoric al  drapelului tricolor. Aprecieri privind unitatea astrista au facut si nasaudenii: Ovidiu Maghiar, Puiu Cleja si Liviu Buhai, reprezentantul cercului Rebrisoara. La Joseni, la inceput de iulie a fiecarui an ne aflam in compania  bargaoanilor, cu care facem front comun in folosul ambelor localitati si a Societatii Culturale pe care cu onoare o slujim.

    Ioan Mititean 

 

0 comentarii378 vizualizări08 iulie 2019




rss 2.0
rss 2.0