Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Sambata 19 Octombrie 2019 - 5430 vizitatori azi
Memoria copilariei in paginile unui roman.

Evocand universul fascinant al copilariei pe care il conduce dupa legea inimii si glasul dreptatii sale, scriitorul Leon- Iosif Grapini se intoarce in chip imaginar in tinutul sau natal de la poalele Ineului.  "Viata de la capat’’, roman publicat in anul 2018 la Editura Paralela 45, alaturi de celelalte doua intitulate "Capatul lumii’’ si "Memorialul Cetatii’’,  iesite de sub tipar cu cativa ani in urma, alcatuiesc o trilogie a ceea ce inseamna satul transilvan din prima jumatate a secolului trecut. "Viata de la capat’’ imbraca forma unui roman autobiografic, dupa cum considera si autorul, care inglobeaza elemente memorialistice, in special amintiri si insemnari de jurnal, referindu-se la anii copilariei, la faptele si evenimentele insemnate din viata comunitatii vazute cu ochii copilului care descopera si intelege treptat lumea inconjuratoare, toate filtrate prin mintea si simtirea scriitorului. El nu isi nominalizeaza satul, dar prin adancimea mitica a povestilor lui reproiecteaza  spatiul si timpul varstei de aur, acea matrice existentiala care ne duce cu gandul la "Amintirile’’ lui  Ion Creanga. Romanul cuprinde mai multe povestiri, aparent independente ca forma, dar unitare prin continut, fara titluri sau numerotari, cum se obisnuieste in scrierea acestui gen literar. Sintagmele de la inceputul fiecarei micronaratiuni sunt scrise cu majuscule,  structuri care ar putea fi considerate drept capitole, asa cum, specific stilului sau sunt frazele lungi, cu zeci de propozitii principale, construite voluntar, procedeu rar intalnit in literatura romana, cu virgula care tine locul liniei de dialog, cu ritmul alert al povestirii ce intretine  suspansul, cu un protagonist care dilata si comprima descrieri, evocari ca un regizor care stie sa puna in actiune eroi si ipostaze inedite. Leon Grapini creeaza povesti, multe dintre ele traite de el insusi, sunt povesti ale familiei sale, ale satului cu oamenii si intelepciunea lor, cu metehnele lor, cu traditiile si obiceiurile locale ramase puternic intiparite in memoria sa. Autorul surprinde figuri marcante ale copilariei  : mama, bunica, prietenii de joaca, fierarul Leontin,  taragotistul Florea, lelea Zamfira, Anisia, batrana Marina, soferul de autobuz, "domnii’’ de la recensamantul animalelor si altele. In aceeasi tesatura narativa se afla conturata  casa parinteasca, ulita satului, jocurile copilaresti, Pastele, Craciunul, prima zi de scoala, momentul introducerii curentului electric, primul televizor,  filmul, prima eclipsa de soare, aparitia primului autoturism pe ulita satului, trenul, cismeaua, gradina cu pomi, fieraria, derdelusul, cabanele muncitoresti, tabara scolara, orasul- statiune, dar si evenimentele culturale, stiintifice sau istorice petrecute in acest spatiu magic uitat de timp si de lume. Cartea  are destule elemente definitorii pentru a fi numita o monografie a spatiului natal, dar si una spatiului interior, al sufletului, cu spectre si intensitati  din cele mai variate. Criticul clujean, Irina Petras subliniaza ca cele trei romane ale scriitorului sunt "Vaste panorame etnografice’’. Si pe buna dreptate, ele reflecta viata satului ardelean in care scriitorul a trait si simtit "traiul taranesc" . Substanta epicului sau rezida in fluxul liber al amintirilor, in dozarea anticiparii si intretinerea suspansului, permanenta raportare la cititor, caruia i se adreseaza intr-un mod respectuos si afectiv, intervenind cu explicatii pentru orice nedumerire : "nu va impacientati, sa ne intoarcem la ale noastre, nu-i asa, despre asta ne vom opri mai incolo, etc’’. Discursul naratorului se contopeste cu cel al copilului de altadata si rareori scriitorul mai poate rosti cate o fraza, un comentariu sau o ironie mai sprintara. Autorul se afla in diferite ipostaze ale povestirii : martor, personaj si narator, autointitulandu-se "copilul din poveste, copilul cu ochi albastri si bucle de aur, protagonistul cartii noastre’’. Umorul si vorbele de duh se intalnesc foarte des in textul sau. Din punct de vedere lingvistic, Iosif Grapini este un bun cunoscator al graiului nasaudean pe care il integreaza cu mestesug  in creatia sa. Regionalismele si chiar arhaismele, expresiile populare, proverbele si zicatorile, alaturi de alte elemente lingvistice autohtone asigura textului o autentica oralitate. Cursivitatea frazei, innobilata de ineditul ei, da o nota de curiozitate, de frumusete si de atractie spre lectura. Viata de la capat este un roman cu titlu captivant, un roman al cautarilor de sine "de recuperare si de creare a unui spatiu magic, pierdut, un spatiu al copilariei si al satului transilvan’’.

 

Mircea Darosi.

0 comentarii504 vizualizări08 octombrie 2019




rss 2.0
rss 2.0