Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Miercuri 20 Noiembrie 2019 - 330 vizitatori azi
Evenimente culturale la Muzeul Graniceresc Nasaudean.

Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud organizeaza la Muzeul Graniceresc Nasaudean, vineri, 8 noiembrie 2019, orele 13, expozitia documentara temporara "George Matheiu -  primul tipograf roman din Bistrita", prilej pentru a fi prezentate publicului o serie de imagini si documente de arhiva, cele mai multe inedite, dar si obiecte personale legate de viata si activitatea unui personaj care a facut istorie in acest spatiu.

             George Matheiu (1863-1937) s-a nascut in localitatea granicereasca Salva, din parinti tarani. A urmat clasele primare in satul natal, dupa care s-a inscris la Gimnaziul Graniceresc din Nasaud, unde a fost, printre altii, coleg de clasa si prieten cu viitorul mare poet George Cosbuc. Ulterior, deprinde meseria de tipograf, invatand si specializandu-se in ateliere din Bistrita si Brasov, dar si in tari apusene cu traditie: Austria, Germania sau Franta.

Revenit la Bistrita, in 1892, va conduce timp de peste 10 ani Tipografia "Carl Csallner", iar in anul 1904 isi infiinteaza propria tipografie, prin achizitionarea atelierului tipografic detinut in comuna Soimus de preotul Ioan Baciu. La Tipografia "George Matheiu" vor fi publicate periodice de referinta pentru cultura judetului de la inceputul secolului XX, cum ar fi: "Revista Bistritei", "Arhiva Somesana", "Anuarul Liceului Alexandru Odobescu din Bistrita", "Anuarul Liceului Graniceresc din Nasaud", dar si importante volume de autor.

Concomitent cu expozitia dedicata lui George Matheiu, la Muzeul Graniceresc Nasaudean va fi deschisa si o expozitie de pictura, intitulata "Flori si aripi de ingeri", avand ca autor pe d-na Delia Velescu din Bucuresti, nepoata vestitului tipograf si donatoarea Fondului documentar amintit.

 

Va asteptam cu drag!

 

Manager,

Alexandru Gavrilas

 

0 comentarii581 vizualizări07 noiembrie 2019




rss 2.0
rss 2.0