Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Joi 02 Aprilie 2020 - 15494 vizitatori azi
PE PODIUM - GRIGORE ALEXANDRESCU.

Se cuvine sa meditam putin asupra celui mai reprezentativ poet din preajma Revolutiei de la 1848 si fabulist neintrecut - Grigore Alexandrescu la cei 210 ani de la nastere si respectiv 135 ani de la urcarea la ceruri, evenimente ce se petrec in anul in care recent am intrat - 2020.

Se naste in mahalaua Lemnului - Targoviste, fiind al patrulea copil din familia vistierului M. Lisandrescu, un copil de o inteligenta deosebita si o memorie extraordinara.

Ramane de mic orfan de ambii parinti si vine la Bucuresti la un unchi, care l-a inscris in clasa de literatura de la scoala franceza a lui J. A. Voillant, unde leaga o prietenie pe viata cu Ion Ghica. Copilul ce l-a citit pe Voltaire, Boileau si Lamartine, era gazduit cand de Tache, tatal lui Ion Ghica, cand de Heliade, cand de I. Campineanu, uimindu-i pe toti prin talentul sau poetic.

Cu prietenul sau Ghica, face o calatorie prin Oltenia, calatorie ce l-a incantat si i-a dat tonul spre creatia literara deosebit de reusita - "Umbra lui Mircea. La Cozia", una din meditatiile romantice, cu un ton sumbru sub influenta lui Lamartine.

Heliade, tutorele sau, ce l-a gazduit o buna perioada in casa sa l-a ajutat pe orfanul poet, publicandu-i in "Curierul romanesc" prima poezie  intitulata  "Miezul noptii", urmata de elegia  "Adio. La Targoviste".

Pe parcurs, intre cei doi se isca o neintelegere, pe baza unor deosebiri de vederi, care au dus la o vie polemica literara. Heliade porneste impotriva lui Alexandrescu o critica  defavorabila, la care acesta raspunde cu fabula "Privighetoarea si magarul". Heliade  continua cu violenta poezie "Ingratul", iar Alexandrescu replica imediat cu satira "Confesiunea unui  renegat", polemici fel de fel care nu au incetat intre cei doi niciodata.

Alexandrescu a fost primul poet roman, precedand pe Eminescu, la care actul de a scrie este resimtit ca vocatie si posibila implinire de sine. Poezia, fabulele lui sunt vocea unei constiinte, iar poemele un scenariu care pune in discutie valorile sub semnul carora omul exista. Tinde spre adevarul trairii incercand acea amaraciune ce intra in conditia umana supusa erodarii in trecerea de neoprit si este inainte de Eminescu, un poet al timpului si al suferintei de a fi.

            "Al meu suflet se-nalta pe aripi d-un foc sfant

            in zboru-i se radica la poarta de vecie

            Caci nici o legatura nu are pe pamant."

Totodata, confesiunea sa se deschide catre  marile porniri si motivatii altruiste existenti in om, insotindu-se de denuntirea falsului, in morala si politica. Asa se face ca poetul e autor de  monologuri si elegii, dar deopotriva de satire si cele 40 de fabule, in care adevarul e mascat, din cauza cenzurii autoritatilor.

Neintrecutul fabulist, se stinge sarac, la Bucuresti in anul 1885. Disparitia sa l-a miscat mult pe Vasile Alecsandri care din Paris trimite o scrisoare lui Alex Papadopol, deplangand nepasarea regimului fata de cel mai de seama fabulist roman.

"Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mahnit atat de mult (caci el era mort de mai multi ani), cat m-a mahnit nepasarea generatiei actuale in privirea lui si uitarea in care cazuse renumele lui, odinioara stralucit".

 

            Ioan Mititean 

 

 

0 comentarii1372 vizualizări23 februarie 2020




rss 2.0
rss 2.0