Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Duminica 17 Ianuarie 2021 - 11832 vizitatori azi
Vasilica, laptarul...

Rotile straifului se alungau unele pe altele pe drumul plin de povesti al Scrazii. Baltile bolboroseau inciudate, cand copitele calului le trezeau din toropeala profunda. Carausul, cu zbiciul pus la odihna, se auzea din cand in cand:

 - Hai, baiete, hai!

 Bazinul pentru lapte ingana scrasnetul rotilor, hodorogind.

 - Vine laptaru’! sfredeli atmosfera un glas de femeie.

 Oamenii se pregateau sa-l intampine.

 - Noa, zaua buna! se auzi glasul lui Vasilica! Doara nu m-ati asteptat de multa vreme?

 - Bine-ai vinit, Vasilica! Pe tine, oricand, ni-i drag sa te-asteptam! zise unul care n  de-abia isi putu ridica "bagajul".

 Vasilica isi lua "catastiful". Ii cunostea bine pe toti si nota cu precizie cantitatea de lapte, ca nu cumva sa se iste "incurcaturi"! De aceea, oamenii il iubeau si mai mult. Si-i pretuiau vocea lui domoala.

 - Mi-am uitat fisa acasa, zise o femeie batrana.

 - Nicio problema! replica laptarul zambind. Si maine e o zi…

 Altul ar fi apostrofat-o, dar Vasilica, niciodata!

 Caruta se urni si porni ganditoare spre o alta statie. Nu Vasilica oprea calul in statii. Acesta oprea singur. Le recunostea de fiecare data! Stia sa opreasca si in fata unei case, unde laptarul isi bea "cafeiu". Statea linistit pana cand revenea Vasilica:

 - Noa, hai, baiete!

 Dupa ce preda "aurul alb", laptarul se indrepta spre casa, nu inainte ca, de la magazin, sa cumpere "nimicuri" pentru vecini si prieteni.

 De la scoala si pana-n Gura Scrazii straiful sau era un pom inflorit de copii, iar, langa el, ca un capitan de osti, era fiul sau, Marius, pe care il adora nespus de mult.

 Straiful mergea incet, Vasilica savura momentul si n-ar fi vrut in ruptul capului sa-si supere…calatorii. Apoi, rand pe rand, straiful era mai sarac, baietii si fetele ramanand pe la casele lor.

 - Ce bun ii badea Vasilica, zise o fetita de-o schioapa. Ne ia cu straiful de fiecare data si nu se supara niciodata pe noi!

 - Asa e, pentru ca el este… prietenul nostru, zise cu mandrie un baiat.

 Si straiful inainta parca si el bucuros de ce auzea, apoi se odihni in adapostul sau din Gura Scrazii.

 Vasilica isi lua calul si, ca un voievod, se lua la intrecere cu drumul Scrazii.

 - Ii gata fanu’, domnu’ Radu? se auzi glasul sau inconfundabil.

 - Inca nu, Vasilica, ii raspund eu.

 Opri calul. Stia ca trebuie sa mai intindem vorba despre ceva.

 - Sa daie Dumnezeu vreme buna, se auzi, ca si eu am fan in Dealu’ Hordoului.

- Atunci facem un targ, Vasilica, zic eu. Opreste norii in Dealul Hordoului ca eu sa scap de ploaie, iar maine, opresc eu norii si termini tu.

- Nicio problema, domnu’ Radu, zise el zambind.

Calul porni. M-am uitat indelung dupa ei. Ce om minunat! Daca toti oamenii ar fi ca el, toata lumea ar fi un Rai!

Dupa cateva luni, voievodul nu mai batea drumul Scrazii…Vasilica, laptarul, isi alese alta cale: printre ingeri.

De cate ori ma aflu pe Vale, in miezul zilei, ochii mei se indreapta spre drumul cunoscut al Scrazii si parca ceva din mine il asteapta pe Vasilica. Pe Vasilica, laptarul!

 

        Radu Baes

 

 

 

 

 

 

0 comentarii560 vizualizări04 ianuarie 2021




rss 2.0
rss 2.0