Printre multele meserii practicate de nasaudeni si de cei din localitatile limitrofe, tratate in volumele "Arta meseriasilor nasaudeni", semnate de Ioan si Lucretia Mititean si Floarea Ples, se afla si moraritul, extins pe scara larga in comuna Rebrisoara, comuna cu cele mai multe mori de apa.

Studiind istoricul acestei indeletniciri am dedus ca are originea in timpuri foarte vechi, cand oamenii au descoperit ca fructele unor plante sunt comestibile si au inceput sa le cultive. Odata cu dezvoltarea produselor cerealiere se punea problema obtinerii  produselor finite prin sfaramarea boabelor care sa fie folosite in alimentatie. Deci, depozitarea si macinarea cerealelor constituie una din indatoririle cele mai vechi din activitatea omului. Conservarea cerealelor si producerea fainii din acestea este cunoscuta in Comuna Muresenilor de mult timp. Rebrisorenii au fost binecuvantati cu apa curgatoare  Gersa, care traverseaza comuna de la  izvor la varsare, pe o lungime de 24 km, preluand in drumul ei atatea paraie coborate parca din legendele stravechi ale timpului.

Multi sateni de pe cele doua maluri ale raului ce trece prin fata casei lor, au avut idei nastrusnice, trecand de la rasnita la moara cu apa. Au sapat canalul prin care sa se scurga apa  din rau, spre a pune in miscare roata, au adunat piatra de rau, lemne din padurile proprii, sindrila pentru acoperis, folosind in scopuri economice forta apei, construind cu forte proprii un numar de zece mori pe malurile acestei ape si una la Podul Rebrii, dirijata de apa raului Rebra, de catre mesterul morar Buta, un bun intreprinzator,  prezent mereu in viata satului. Deci comuna Rebrisoara detinea un numar de 11 mori.  

Mecanisme facute de sateni, structuri hidraulice care foloseau energia miscarii apei, transferand forta de la fluxul de apa la corpul de lucru, la roata de apa echipata de regula cu un angrenaj, un mecanism care dirija piatra mobila cu ajutorul unor curele de dimensiuni mai mari, din piele sau din textura din cauciuc. Cei 11 proprietari de mori  erau buni mesteri, executand toate lucrarile cu propriile maini, cunoscand la perfectie tot mecanismul de macinat, format din cele doua pietre de moara, una fixa si una mobila, dintre care cea mobila avea rolul de a se roti si de a zdrobi grauntele sau boabele de grau. Cu aceeasi moara, cu ajutorul unui separator, se macina si graul si porumbul, ridicand cu un surub separator piatra mobila de pe piatra fixa si in functie de inaltime, se putea obtine granulatia dorita.

In anii tineretii am strabatut pe jos sau in caruta Valea Gersei, am poposit la fiecare moara si-mi amintesc cu multa placere, de bunavointa acestor mesteri morari de a veni in folosul satenilor, de a fi moara cat mai aproape de ei, spre a le usura transportul si a economisi timp.

Calatorind pe cursul apei de la izvor la varsare, facem un popas pe malul stang, la moara lui Motrea George din Valea Babii (fostul sat Gersa III), o moara bine intretinuta de un om priceput la toate. La parter era moara si camera morarilor, iar la etaj era scoala,  unde si noi, adica eu si sotia am predat o perioada, fiind obligati sa vorbim tare spre a acoperi glasul morii. Nu stiam pe acele vremuri ca  moara lui badea George era confiscata de statul roman prin sentinta judecatoreasca, data de Tribunalul Militar din Cluj, fiind condamnat politic, facand parte din grupul lui Leonida Bodiu. Niciodata nu ni s-a jeluit ca plateste chirie in propria sa casa! Dar totusi, odata s-a razbunat la o serbare de sfarsit de an scolar, cand s-au rostit cuvinte de multumire partidului ca a infiintat aceste scoli in favoarea scolarizarii tuturor copiilor. Dansul din multime  a strigat:

Partidul mi-a facut casa?

Putin mai jos, poposim la moara lui Oniga, un om respectos si bine-voitor, care intotdeauna cand ne intalnea spunea: Haideti pe la noi!

Ajungem la moara lui Ros din Gura Scrazii, unde s-a nascut si a copilarit tatal poetului George Ros din Telciu. O familie mai numeroasa, dar toti inzestrati cu talente mestesugaresti si virtutile intelepciunii.

In Dobodea, pe malul stang al apei, putem macina la moara lui Mihalca Dumitru, cumparata de Mihaila Seni si apoi de Scurtu Dumitru, gospodari infratiti cu munca, cu crucea, cu codrii si izvoarele.

Ajungem in Grui, la moara lui badea Petre din Ceie, un om intelept, un sfatuitor si bun indrumator in problemele gospodaresti. Cunostea multe din istoria satului si a moraritului.

Coboram putin de la scoala din Grui, care il are ca patron pe cunoscutul profesor din Bistrita, Stefan Lup, traversam apa pe podul de lemn acoperit si intram in moara lui badea George a lui Stefanuc, un carturar in straie taranesti, un taran model in munca si fapte demne in favoarea satului, la care a tinut atat de mult.

La cativa pasi ne apare moara lui Petri, un om plin de forta creatoare, cu un interes sincer fata de lucratorii ogoarelor, a modernizat moara, facand-o cu site, adica pentru faina alba, unicat in zona, fiind foarte solicitata.

Ne oprim la moara lui Carceie si a lui Stefan Carcu, exemple demne de gospodari ce trezesc respect si admiratie, apreciati de comunitate, mereu cu gandul la origini.

Aproape de varsarea in Somesul Mare, Gersa mai poarta roata morii lui badea  Ieronim Hadarau, un om pasnic, cinstit si drept cu simtul disciplinei si responsabilitatii.

Plimbarea mea prin morile din Rebrisoara a fost cu ani in urma, acuma moraritul traditional cu apa a cam disparut. Poate cineva se va gandi sa le aduca in muzeul satesc  sub forma de machete, rasnita si toate mecanismele purtate de forta apei: moara, joagarul, pive, valtori, darace etc.

Morarii, acei mesteri priceputi in intretinerea si repararea morilor, au trecut si prin diferite greutati, fiind considerati chiaburi, erau pusi la cote si impozite grele, multi dintre ei fiind condamnati, considerati dusmani ai poporului, cu tendinta de imbogatire.

Eu nu pot uita spiritul lor gospodaresc, bunatatea si daruirea de a fi in folosul tuturor. Erau buni agricultori, cunosteau culoarea cerealelor in functie de soiul cultivat, graul de la galben deschis la galben roscat, secara galben-verzui, porumbul cu nuantele de la alb-galben pana la portocaliu. Erau foarte atenti sa nu toarne in cos cereale cu miros de mucegai, cu insecte sau corpuri straine, substante toxice, reziduri de pesticide sau alti contaminanti care pot afecta sanatatea umana. Cantareau obligatoriu sacul, luau uiumul stabilit si legau bonul de sac, ca act justificativ in fata unui control. Deci sacul si actul!

E pacat ca au disparut toate instalatiile tehnice populare ce foloseau forta apei, asa cum treptat, treptat, va disparea si satul romanesc cu frumoasele sale traditii populare!

  Ioan Mititean