Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Joi 17 Octombrie 2019 - 4590 vizitatori azi
Menut Maximinian - Poesis.

Aici, acolo

Perfida isi tese panza

Ce miroase a moarte,

Peste drum de zi

Se zbate o fiinta.

Aici, paienjanita vrea sange,

Din trupul de fluture,

Intr-o lupta a nedreptatii,

Acul veninului strabate timpul.

Acolo, in umbra florii,

In vaietul unei lumi,

Intre doua ghivece maro,

Se naste o noua viata.

Daca tu ai fi aici,

Iar eu as fi acolo,

Intre lumile noastre,

Oare ce ar fi?

 

Abia atunci

Cand colbul de pe ulita dispare,

Cand olul de lut nu mai aduce apa,

Cand Crucea din turla se va apleca

Atunci, abia atunci...

Daca oamenii nu se vor mai saluta,

Daca iarba nu va mai creste,

Daca uratul va umple cararea sufletelor,

Atunci, abia atunci...

De va fi lumea fara rugaciune,

De va fi omul fara inima,

De va fi uitata Icoana,

Atunci, abia atunci...

Da, abia atunci e vremea

In care soarele nu ne va incalzi,

In care ingerii vor spune versul

Venirii,

In care El va fi pe Calea Cerului,

Intru Judecata fiecaruia.

 

Altfel de suflet

In parc, pe coama suferintei,

Insotit de porumbei isi spune gandul.

Scaunul care-l tine ca o forta,

Desparte lumea in doua.

Brunetul impovarat de Cruce,

Cu picioare fara de folos,

Isi indreapta fruntea spre Cer,

Asteptand clipa ce-i e data.

Daca bunatatea s-ar transforma in

energie,

Iar inima in putere,

Atunci ar fi simplu sa umble din

nou,

Ca un copil pe drumul biruintei.

O Doamne, da-mi puterea de a ma

ridica,

Da-mi o parte din fericirea ingerilor

Tai,

Da-mi sansa de a alege calea,

Tu, doamne, da-mi pasi aici, acum...

 

Miez de Rai

In tinda raiului mioarele pasc din

iarba grasa

Crescuta pe oase de sfinti,

Intru asteptarea apei

Adusa de femeia vaduva.

Aici, nebunia pentru Hristos

Nu are leac pamantean,

Pentru scanteia de Adevar,

Calugarul dandu-si sufletul.

Tara dorului de Iisus,

Mandra ca soarele de pe cer,

Unde pietrele se inmoaie sub glasul

Ingerilor,

Si muntii se apleaca pentru a fi

mangaiati.

Infinitul dumnezeirii e in inima

mea,

Pe zidurile temnitei este cuvantul

Tau,

Credinta sta demna in picioare,

Nimic nu se pierde, totul se castiga.

 

Primavara in cantec

Lui Fuego

Cand primavara vine din iarna,

Dezmortind sufletul de roman,

Cand florile ies din iarba,

Aducand balsam de Rai

Cand izvoarele tremura galagioase,

Pornind la vale cu apa vietii,

Cand prima brazda a sacrului,

Este rasturnata pe deal

Cand zambet de copilandru

Se arata la Sfantul Soare,

Cand cuibul berzei este casa

Pentru fiicele risipitoare

Cand Nemurirea-i tara,

Iar inima tresare,

Mangaiat de chipul mamei,

Ascult un cantec dintru inceput.

 

Printre nori

Cand sticla de la lampa crapa sub

ger,

Cerul e sprijinit de varful capitelor

de otava.

In muntii zapezilor dacice

Satul pluteste pe apele norilor.

Sfarcurile mugurilor tresar,

Vine primavara, o simte calul alb,

Pe ulita din capatul de sus al lumii

Oamenii isi leapada cojocul vorbei.

Nu e nevoie de fluier,

Mioarele pasc in voie iarba ingerilor,

Pe cararea cat un fir de ata,

Trece nepasatoare nemurirea.

Cand focul de Blagovestenie isi

uneste fumul cu norii,

Biserica infipta in mijlocul satului

e deschisa

Miroase a Cer, uratul iese din suflet,

Iar Maica Sfanta bea ceai din fructe

salbatice cu muritorii.

 

 

1 comentariu1456 vizualizări21 ianuarie 2012




rss 2.0
rss 2.0