Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Duminica 27 Septembrie 2020 - 5798 vizitatori azi
Un simbol pentru eternitate. 450 de ani de perenitate.

Asociatia Cultural Artistica HARA va organiza, in colaborare cu Primaria Municipiului Bistrita, manifestarile ocazionate de sarbatoarea Zilelor Municipiului Bistrita in perioada 24-25 august 2013. In acest an, evenimentul are o importanta deosebita datorita aniversarii a 450 de ani de la prima sfintire a Bisericii Evanghelice Bistrita, monument simbol al orasului.

 Asociatia Cultural-Artistica HARA si-a asumat un rol activ in promovarea si sprijinirea acestui edificiu reprezentativ, concretizat printr-un proiect  finantat prin Programul operational regional 2007-2013, Axa prioritara 5, "Dezvoltare durabila si promovarea turismului", proiect intitulat "Biserica Evanghelica din Bistrita - Inapoi spre viitor". Acest proiect a avut drept obiectiv central organizarea unui eveniment, in luna septembrie a anului trecut, dedicat promovarii Bisericii.

 

In acest an, proiectul HARA continua prin parteneriatul cu Primaria Bistrita. Proiectul "Biserica Evanghelica din Bistrita - Inapoi spre viitor" este continuat in colaborare cu autoritatile locale, prin proiectul "Un simbol pentru eternitate. 450 de ani de perenitate", ce se va concretiza in perioada Zilelor Bistritei, care in acest an au ca centru de referinta sarbatorirea Bisericii Evanghelice din Bistrita.

 

Manifestarile sunt structurate in doua parti:

 

1. Noaptea alba a Bisericii Evanghelice (24 august, ora 24). Evenimentul va fi compus dintr-un recital de poezie religioasa si muzica preclasica in interpretarea unor actori consacrati ai Teatrului National din Targu Mures si respectiv a unor profesori si elevi ai Liceului de Muzica din Bistrita, spectacol desfasurat in interiorul Bisericii . In zona din jurul Bisericii vor avea loc o serie de spectacole si manifestari incluzand un spectacol cu flacari, jocuri si lupte medievale cu cavaleri si domnite.

 

2. Seara pop-rock (25 august), eveniment organizat pe pietonalul din fata Bisericii, manifestare care va reuni atat artisti renumiti, cunoscuti publicului bistritean, cat si trupe locale. Artistii consacrati care vor participa la eveniment sunt Taxi, CRBL, Anda Adam si Hara.

 

 

Cu stima,

Flavius Buzila

Asociatia Cultural-Artistica HARA.

 .

Foto - arhiva Marius Chiuzan.

 

 

 

0 comentarii1834 vizualizări07 august 2013




rss 2.0
rss 2.0