Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Miercuri 27 Mai 2020 - 11510 vizitatori azi
Expozitie de pasari si animale mici la CNAM in weekend.

Federatia Crescatorilor de Pasari si Animale Mici de Rasa "Petru Rares" Bistrita organizeaza, in sala de sport a Colegiului National "Andrei Muresanu", o expozitie in memoria tanarului Cristian Filip care si-a pierdut viata in Afganistan. Expozitia organizata in zilele de 6, 7 si 8 decembrie 2013 in sala mare de sport a Colegiului National "Andrei Muresanu" se afla la a doua editie si este dedicata memoriei lui Cristian Filip, tanarul soldat, membru al federatiei, care si-a pierdut viata in Afganistan. Aceasta a debutat vineri prin concursul la sectiunile: gaini, porumbei si iepuri. Castigatorii la aceste sectiuni au fost: Ticsa Liviut, Rosu Anton, respectiv Stanciu Constantin Alexandru. Premiile au constat in diplome si cupe.

Inca din 1903 in Bistrita a fost infiintata o asociatie care reunea trei specii  de animale grupate pe sectii specializate. Seriozitatea, abnegatia si daruirea membrilor Federatiei Crescatorilor de Pasari si Animale Mici de Rasa "Petru Rares" Bistrita, care numara peste 70 de membri in momentul de fata, a dus la obtinerea unor exemplare de pasari si animale mici cu valoare genetica deosebita, apreciate atat in tara cat si in strainatate.

Vizitatorii pot sa admire mai mult de 20 de rase de iepuri uriasi, medii si mici, 15 rase de porumbei, dintre care si o rasa romaneasca si peste 20 de specii de gaini. In expozitie sunt prezente si exemplare premiate in urma cu o saptamana la Expozitia Nationala 2013, unde bistritenii au obtinut 12 titluri, dar si la Cupa Banatului, unde acestia au obtinut 3 titluri de expunere internationala.

Federatia "Petru Rares" doreste sa delecteze iubitorii de pasari si animale mici cu exponate de recunoastere internationala si sa atraga tinerii spre cresterea animalelor.

Bistritenii sunt invitati la aceasta ultima expozitie organizata in 2013 sambata intre orele 9.00 si 20.00, respectiv duminica, intre orele 9.00 si 16.00. Pretul unui bilet este de 3 lei pentru adulti si 1 leu pentru grupurile de elevi si studenti.

 Zdrobau Andreea, reporter de liceu la CNAM Online

Foto: Bilegan Madalina, Clasa a XI-a G 

0 comentarii2905 vizualizări07 decembrie 2013




rss 2.0
rss 2.0