Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Duminica 31 Mai 2020 - 2674 vizitatori azi
Tacand, actionezi impotriva ta!

Elevii a 10 licee din Bistrita vor primi informatii despre efectul hartuirii asupra elevilor chiar de la colegii lor, in cadrul proiectului Tacand, actionezi impotriva ta! Proiectul, implementat de Alexandru Bartes, Emilia Petras (Colegiul Tehnic InfoEl) si Alex Dreptate (Colegiul National Liviu Rebreanu), sub coordonarea doamnei profesoare Monica Halaszi de la Colegiul National Liviu Rebreanu, este unul din cele trei proiecte castigatoare ale concursului organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent - CJI (Bucuresti)  si Norsensus MediaForum (Oslo), in cadrul programului Competente media si de advocacy pentru liceeni, finantat prin granturile SEE 2009 - 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

 "Am invatat la cursul organizat de CJI ca putem face schimbari in bine daca ne mobilizam. Cred ca cel mai greu este sa faci primul pas, sa te decizi ca vrei sa te implicit. Proiectul nostru asta face: am luat o tema importanta pentru noi, despre care nu prea se vorbeste inca, si incercam sa gasim solutii. Noi pentru noi, elevii", a declarat Alex Bartes, adolescentul care a avut ideea proiectului.

 Cei trei liceeni vor discuta cu 1000 de colegi din Bistrita despre bullying, lipsa de reactie, ajutorul pe care il pot da colegilor care sunt hartuiti si despre ce poate face fiecare dintre ei pentru a reduce agresivitatea in scoli. "In cadrul proiectului vom organiza si intalniri cu profesori si consilieri scolari, precum si ateliere in care elevii interesati vor afla cum pot consilia, in prima instanta, victimele bullying-ului", a spus Alex Dreptate, elev in clasa a XIa.

  "Ne dorim sa implementam acest proiect deoarece vrem sa schimbam ceva in comunitatea noastra. Vrem sa aratam ca tinerii sunt afectati puternic de acest fenomen, chiar daca foarte multi dintre ei nu vor sa recunoasa. Le este rusine, frica si cred ca oricum nu pot rezolva nimic. Vrem, prin acest proiect, sa le aratam contrariul. Este normal sa iti fie frica, dar, la fel de normal trebuie sa fie sa ceri ajutorul", a spus Emilia Petras, eleva in clasa a XIa

 "Pe mine ma bucura sa vad ca ei sunt atat de optimisti si entuziasti. Este si meritul Centrului pentru Jurnalism Independent ca i-a mobilizat astfel. Este un proiect complex, cu multe activitati. Vrem sa colaboram cu IJP Bistrita-Nasaud si Consiliul Local, cu inspectoratul scolar. Cand elevii sunt atat de motivati si de pusi pe treaba, scoala, si autoritatile trebuie sa ii sprijine".

 a afirmat prof. Monica Halaszi.

 Pentru mai multe informatii despre proiect, va rugam sa o contactactati pe Monica Halaszi, la e-mail: monica.halaszi@gmail.com, telefon: 0744.506051.

 

 

Proiect finantat prin granturile SEE 2009 - 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

"Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org".

Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a  granturilor SEE  2009 - 2014.

0 comentarii3024 vizualizări12 aprilie 2015




rss 2.0
rss 2.0