Invatamant-Educatie Joi 21 Iunie 2018 - 976 vizitatori azi
Cartea, sanatate pentru suflet si pentru minte.

Biblioteca Judeteana "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud, Scoala Gimnaziala Spermezeu si Parohia Ortodoxa Romana "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Halmasau au conceput impreuna un proiect educational care sa incurajeze lectura, prin promovarea si constientizarea efectelor benefice ale acesteia asupra tinerilor cititori. Intitulat ""Cartea, sanatate pentru suflet si pentru minte", proiectul le propune elevilor din scolile din localitatile comunei Spermezeu un concurs de lectura, intitulat "Gustul povestilor", care se intinde pana la finalul acestui an scolar. Proiectul a fost lansat oficial vineri 23 februarie a.c. la Scoala Gimnaziala din Spermezeu, in prezenta conducerilor celor trei institutii angrenate in el.

"Vor fi derulate mai multe activitati, care se vor desfasura in mai multe locatii: la scoala din Spermezeu au loc lansarea si finalizarea proiectului. Urmatoarea intalnire va fi la Bistrita, la Biblioteca Judeteana George Cosbuc, in cursul lunii martie; in luna aprilie ne vom intalni la Biblioteca Parohiala Halmasau, in luna mai vom avea o alta intalnire, la Biblioteca Comunala Spermezeu, iar in iunie se va desfasura marele concurs de lectura, pe care noi l-am intitulat Gustul povestilor, in care sunteti implicati chiar voi, elevii, impreuna cu doamnele invatatoare si cu profesoarele de limba romana", a spus in deschidere prof Voichita Termure, directoarea Scolii Gimnaziale Spermezeu. 

Directorul Bibliotecii Judetene "George Cosbuc" Bistrita-Nasaud, Ioan Pintea, a pledat in fata elevilor prezenti pentru lectura. "Eu socotesc ca aceste parteneriate intre institutiile implicate in proiect sunt deosebit de benefice in procesul educational. Chiar daca voi apelati frecvent la informatiile vehiculate in spatiul virtual, este bine sa ne intoarcem si la carte. Nu se poate fara carte! Un om care citeste patrunde in mai multe lumi, este un om inteligent, un om care cunoaste mult. Iar acolo unde exista biblioteci, este folositor sa le frecventam cat mai des posibil. Este foarte important sa cititi!" (Ioan Pintea).

Concursul de lectura "Gustul povestilor" se adreseaza elevilor din clasele  II - IV, care au primit o bibliografie cu titlurile care trebuie parcurse si care au fost grupati in cercuri de lectura, urmand sa fie finalizat pana in 15 iunie a.c. Parteneri in acest proiect educational sunt ISJ BN, Primaria Spermezeu si Biblioteca Comunala Spermezeu.

0 comentarii1155 vizualizări26 februarie 2018




rss 2.0
rss 2.0