Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Luni 14 Octombrie 2019 - 1710 vizitatori azi
Educatoare din Bistrita viziteaza Kaunas in cadrul proiectului Erasmus+ Small Scientists Across Europe.

Din 15 pana in 21 aprilie 2018, profesori din 5 tari europene au luat parte la cea de-a doua intalnire de invatare, predare si formare in Kaunas, Lituania in cadrul proiectului Erasmus+ KA219 Small Scientists Across Europe (2017-1-FR01-KA219-037465). Reprezentantele orasului nostru si ale Gradinitei cu Program Prelungit Nr. 3 Bistrita, d-nele prof. Valentina Florea, Georgeta Ganea si Ana Ursa, alaturi de d-na director prof. Carmen Muscari - Salvan si coordonatoarea proiectului prof. Ionela Lazea, au vizitat scoala gazda Kauno lopselis - darzelis "Giliukas". Gazdele intalnirii, d-na Jolanta Gauciene, coordonatoare de proiect din Lituania si d-na Jurate Stakeliuniene, directorul scolii, au intampinat profesorii din tarile partenere (Franta - coordonator de proiect, Estonia, Portugalia, Bistrita si Scornicesti - Romania si Turcia) cu paine si sare, iar in timpul ceremoniei de deschidere, copiii lituanieni au surprins participantii cu cantece si dansuri specifice fiecarei tari prezente in proiect.

Dupa vizitarea gradinitei lituaniene am observat ca unele din grupele adopta in predare pedagogia lui R. Steiner (Waldorf), iar aproape jumatate din copii au nevoi educationale speciale, insa aceste nevoi sunt satisfacute prin prezenta cadrelor didactice specializate, profesorilor logopezi, psihologi, dar si a mediului ambiental amenajat cu grija. In apropierea gradinitei gazda se afla Scoala pentru Nevoi Speciale Kaunas, o scoala pentru copii cu nevoi educationale speciale si, in urma vizitarii ambelor institutii am observat caldura si atentia acordata copiilor, dar si importanta profesorilor de specialitate si a mediului ambiental, atat in invatamantul de masa, cat si cel special.

In cadrul sesiunilor de lucru, partenerii au fost impartiti in grupuri si au participat la numeroase activitati interactive cu copiii: realizarea de experimente stiintifice adaptate nivelului prescolar, activitati inter si transdisciplinare care au integrat activitatile stiintifice (experimente) cu arta (pictura, modelaj, desen, colaj, activitati practice etc.), dar si activitati psihomotrice sau senzoriale folosind metodologia S. Kneipp si terapia de sunet. Alaturi de copiii lituanieni si cadrele didactice, invitatii au luat parte la jocuri distractive, jocuri muzicale in compania profesorului de muzica, jocuri imitative pentru dezvoltarea socio-emotionala, au observat sesiuni de terapie cu profesori de specialitate (logoped, psiholog etc.) si momente de relaxare a copiilor cu ajutorul unor instrumente specifice. Sesiunile de lucru pentru parteneri au implicat si prezentarea activitatilor desfasurate in cadrul temei Pamant, schimbul de informatii despre site-ul proiectului si discutarea anumitor date despre platforma eTwinning.

Coordonatorii proiectului din fiecare tara au avut intalniri de lucru specifice pentru a stabili aspecte ale proiectelor, cum ar fi: experimentele ce urmeaza a fi realizate cu privire la cea de-a doua tema a proiectului - Aer, detalii privind crearea povestilor despre tema aer, puzzle-uri si calendarul activitatilor, dar si pentru a impartasi idei despre viitoarele mobilitati (intalnirea transnationala - Turcia si Intalnirea cu activitati de invatare, predare si formare - Estonia).

In cadrul intalnirii din Lituania, gazdele au pregatit o serie de vizite in concordanta cu tema proiectului Erasmus+. Vizita la Observatorul Astronomic din Mol?tai a fost educativa si ne-a oferit ocazia sa aflam mai multe informatii relevante pentru tema proiectului nostru, si anume despre astronomie, am vazut un telescop si am participat la o prezentare ilustrata de: planete, stele, nebuloase, galaxii. De asemenea, la Curiocity (Orasul pentru copii curiosi), un spatiu de joaca interactiv pentru copiii de pana la 13 ani si parintii lor, am fost atrasi de aparatele si jocurile menite sa dezvolte curiozitatea copiilor si care te invitau sa zbori intr-o nava spatiala, faci parte dintr-un echipaj de ambulanta, aluneci pe un curcubeu, rezolvi mistere de detectiv sau sa participi la o sesiune de gatit.

De asemenea, am aflat mai multe despre istoria si cultura tarii gazda vizitand obiective turistice din Orasul Vechi din Kaunas si orasul Moletai si calatorind cu cel mai vechi mijloc de transport, funicularul Zaliakalnis.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene in cadrul Programului Erasmus+, noul program al Uniunii Europene in domeniul educatiei, formarii profesionale, tineretului si sportului.

Toate informatiile pe care le furnizam reprezinta responsabilitatea exclusiva a echipei de proiect, iar Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale si Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul in care este folosit continutul acestor informatii.

 

Coordonator proiect prof. inv. prescolar Ionela LAZEA

Gradinita cu Program Prelungit Nr. 3 Bistrita.

0 comentarii2016 vizualizări25 aprilie 2018




rss 2.0
rss 2.0