Adevarul umbla cu capul spart.          -          Cine cuteaza sa spuna adevarul poate lesne umbla batut, ca marul.          -          Adevarul invinge orice.          -          Copiii ?i nebunii spun adevĂrul.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Joi 20 Septembrie 2018 - 11278 vizitatori azi
100 de ani - 100 de versuri cosbuciene - 100 de semne.

Pentru a marca ziua in care s-au implinit 100 de ani de la moartea poetului George Cosbuc, elevi de la Palatul Copiilor Bistrita, din grupele de creatie literara, informatica si pictura, au confectionat 100 de semne de carte, cu 100 de versuri cosbuciene, fiecare semn avand "o coloana a infinitului" picturala.

In data de 9 mai, pe la ora 15:15, la statuia poetului George Cosbuc din Parcul Municipal, 10 reprezentanti ai Palatului, alaturi de profesoarele Iulia Istrate, Rodica Pop si Ionela-Silvia Nusfelean, ne-am inceput Ora Cosbuc. Maria Hoza, in varsta doar de un an si sase luni, a fost desemnata cea mai mica, dar foarte activa si implicata, cosbuciana, care nu s-a desprins de grupul nostru pe durata intregii activitati. I-am dus Poetului o coronita de flori, o candela si dragostea noastra.

Ne-am bucurat mult cand am constatat ca trei eleve de la Liceul Tehnologic de Servicii, Bistrita - Veronica, Iulia si Alexandra - la indemnul profesorilor lor, s-au hotarat sa ne faca o vizita, sa se alature proiectului nostru, desi erau in asteptarea autobuzului. S-a desfasurat si un mic program artistic, in care unii au oferit informatii, altii au recitat poezii sau dedicatii pentru George Cosbuc.

Desi vremea nu a fost permanent una favorabila, a mai si plouat, am intalnit 100 de trecatori interesati de cultura/ literatura si, implicit, de Cosbuc, trecatori care au primit semnul de carte cu interes, au citit versurile memorabile si… au gustat o bomboana pentru sufletul poetului. Oamenii au fost placut surprinsi de acest eveniment si unii au hotarat sa ramana alaturi de noi pentru a impartasi mai multe. Copii, parinti, tineri, batrani/ bunici au stat pe aproape, rememorand diverse aspecte legate de viata si opera Poetului, recitandu-i din memorie versurile. Ne-am facut prieteni noi (am cunoscut chiar o catelusa, pe Lili).

Impreuna cu Cosbuc am mers spre trecatorii din parc si, ca un semn de la el, nu ne-a refuzat nimeni, toti s-au bucurat. Privind meditativa la Poet, profesoara noastra Ionela Nusfelean, a spus: "Parca il vad pentru prima data pe Cosbuc, din aceasta statuie, surazand!". A fost o ora de entuziasm, am impanzit intreg Parcul cu versuri cosbuciene.

 

Andreea Suto, clasa a VI-a

Jurnalism, Palatul Copiilor Bistrita

 

0 comentarii1029 vizualizări14 mai 2018




rss 2.0
rss 2.0