Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Miercuri 27 Mai 2020 - 27786 vizitatori azi
In anii 80 Andrei Muresanu si-a trimis elevii la canal, pe "Santierul Tineretului".

In anul 1981 s-a infiintat prima clasa liceala de soferi mecanici-auto, elevii raspunzand la provocarea de a merge sa sprijine lucrarile de la Canalul Dunare-Marea Neagra, la Cernavoda, in cadrul proiectului "Santierul Tineretului".

"Santierul Tineretului" a fost un proiect initiat de Partidul Comunist in anii 70-80. Acesta consta in trimiterea elevilor si studentilor la lucru pe diferite santiere din Romania unde se aflau in constructie obiective importante. Printre cele mai cunoscute astfel de santiere au fost: Santierul de la Combinatul petrochimic Midia-Navodari, cel de la Hidrocentrala Portile de Fier, de la Santierul Institutului Politehnic Bucuresti si de la Canalul Dunare-Marea Neagra.

Elevii liceului "Andrei Muresanu" au avut parte de o surpriza de proportii in anul scolar 1980-1981: odata promovat examenul de treapta a doua, au aflat ca de la sfarsitul lunii august vor face parte din echipele care aveau sa contribuie la construirea canalului Dunare-Marea Neagra. Ei au petrecut acolo trei luni: septembrie, octombrie si noiembrie, avandu-l ca indrumator pe profesorul Ratiu Aurel. Au fost delegati un numar de 34 de elevi din liceu.

La aceasta actiune au participat, pe langa liceul "Andrei Muresanu" inca doua licee din tara: "Ludwig Roth" din Medias si Liceu de Constructii din Slatina, studentii din anul trei de la Facultatea de Silvicultura din Brasov, specializarea industrie silvica si anul trei de la Facultatea de Aeronave din Bucuresti , in total aproximativ 200 de elevi. Elevii delegati ai liceului erau elevi in clasa a XI-a si il aveau ca diriginte pe profesorul Pop Gheorghe. Acestia au ajuns la canal in data de 23 august si, datorita faptului ca au ajuns primii, au avut dreptul de a-si alege ce sa lucreze.

Programul de la canal era unul militaresc. Elevii se trezeau la ora 6 dimineata, iar la ora 9 erau prezenti pe santier, unde lucrau pana la ora 4. Toti cei 34 de elevi au fost pusi sa sudeze, fiind impartiti de maistrul Ratiu in asa fel incat munca sa nu fie istovitoare pentru unii si lipsita cu desavarsire pentru altii, deorece existau doar patru aparate de sudura, care erau verificate constant de un electrician trimis special pentru asta.

Elevii realizau armatura metalica a stalpilor de sustinere a navelor din portul-aval si portul-amonte. Scheletele realizate de ei erau pe urma ridicate cu macaraua, urmand sa se toarne beton deasupra. Aceasta munca nu era executata gratuit, deorece elevii erau platiti, la final fiecare adunand in medie 2500 de lei. Acestia aveau un program relativ usor fata de cei care aveau alte sarcini, de exemplu cei de la roabe si de la sapaturi care nu aveau timp liber aproape deloc. Intre orele 1 si 2 se servea masa de pranz, care era adusa de bucatarese in niste recipiente si era turnata in farfurii de tabla.

            Elevii aveau o tabara bine amenajata. Acestia aveau un club, unde puteau juca tenis de masa. Mai existau si terenuri de fotbal si volei, facute chiar de elevii de la "Andrei Muresanu", terenuri care au ramas si dupa plecarea lor, langa reactoarele atomice de la centrala nucleara care era pe atunci in constructie. Pentru realizarea terenurilor elevii au beneficiat de utilaje, au nivelat terenurile si au montat stalpi. Tabara era imprejmuita cu sarma ghimpata, deorece la santier mai lucrau si detinuti sau alti oameni cu antecedente penale sau la locul de munca si se dorea lipsa incidentelor intre acestia si elevi/studenti.

            Lunar se organizau clasamente ale scolilor si in functie de munca depusa acestia primeau premii, cei de la "Andrei Muresanu" fiind campioni absoluti. In prima luna acestia au castigat o excursie in Bulgaria, vizitand Nisipurile de Aur. Le erau permise si iesirile in compania insotitorului. Acestia frecventau cinematografele si orasul, dar cel mai des faceau pauze active, jucand fotbal sau volei. Orasul nu era o destinatie prea prielnica pentru ei, deorece Cernavoda era un oras periculos. In cazul in care elevii nu respectau regula insotitorului riscau o mustrare verbala, dar mai ales fizica. Cel mai veritabil exemplu in acest sens il reprezinta doi elevi care au fugit la Constanta la niste rude fara sa anunte.

                 In acest interval de timp, datorita muncii exceptionale prestate, elevii au reusit sa obtina diploma de onoare a comitetului central al OSCE-ului (n.r. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa), cu ajutorul careia se puteau inscrie la facultate ca subingineri fara a se mai tine cont de situatia carnetului de brigadier, "buletinul" de intrare in facultate la acea vreme.

La intoarcerea acasa grupul a intrat in curtea scolii inintampinat de fanfara si de toti elevii si profesorii scolii, in frunte cu dirigintele. Acestia au fost felicitati si premiati pe masura rezultatelor deosebit si a muncii prestate la acest proiect foarte amplu.

Pentru cei 34 de baieti care au trait aceasta experienta scoala la "Andrei Muresanu" a trecut pentru trei luni si pe la canal…

Surse: Marturii ale fostilor elevi si profesori.


Robert Brici - Reporter la ziarul CNAMonline.

0 comentarii5124 vizualizări09 mai 2012




rss 2.0
rss 2.0