Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Luni 01 Iunie 2020 - 15770 vizitatori azi
PreTexte - MODEL DE BUNA PRACTICA.

Sedinta consilierilor educativi ai scolilor din judet, desfasurata vineri, 19 aprilie 2013, la sediul Inspectoratului Scolar Judetean a fost un prilej de mandrie pentru Liceul Tehnologic Lechinta. Inspectorul de specialitate, doamna Monica Buboly, ne-a invitat cu aceasta ocazie sa ne prezentam noua revista.

A fost o premiera in cadrul intalnirilor "educativilor", deoarece revista PreTexte a inaugurat un punct nou de pe agenda intrunirilor de acest fel: modelele de buna practica din scoli. Ne-am simtit deci onorati sa fim selectati (alaturi de Scoala Gimnaziala "Tiberiu Morariu" din Salva, a carei reprezentanta, Alexandra-Lavinia Sas, a succedat discursul nostru) intr-un asemenea demers constructiv.

Astfel, a doua revista a Liceului Tehnologic Lechinta, PreTexte, ajunsa deja la al doilea numar intr-un timp scurt, a fost prezentata de catre consilierul educativ Rodica Barbos si coordonatorul acesteia, Adrian Iliuta. Au fost diseminate intr-o maniera esentializata ideea de la care a pornit acest proiect al nostru, obiectivele propuse, modalitatea de organizare, structura revistei.

Asa cum era si firesc, am insistat pe punctele tari prin care PreTexte se doreste a fi o publicatie scolara de tinuta. Am aratat deci auditoriului structura polimorfa a textelor din paginile revistei, faptul ca mizam pe pluralitate si pe frumusetea exprimarii diverse. Cele douasprezece rubrici, grupate doua cate doua, in functie de legaturi subsidiare pe care le-am speculat, vor sa acopere cvasitotal orizontul de asteptare al elevului de nivel preuniversitar. De asemenea, am exemplificat si titulatura acestor rubrici, titulatura care tradeaza o intentie ludico-umoristica, urmarind un altfel de dialog cu un cititor tanar ale carui gusturi sunt mereu in schimbare. Interesul pentru multiculturalism al revistei noastre a fost subliniat prin existenta unei rubrici distincte dedicate elevilor de etnie maghiara care se pot exprima in limba lor materna. Nu in ultimul rand, am mai supus atentiei si jocul pe care PreTexte il propune ochiului: acela de a glisa intre imaginea implicita, propusa de litera textului, si imaginea explicita, propusa de culoarea desenului sau fotografiei. Asadar, invitam potentialul lector la un festin al mintii si al ochiului.

Consider ca prezentarea PreTextelor ca un model de buna practica si-a atins tinta in masura in care a demonstrat si a convins ca din putin se pot face lucruri multe si bune. Insa pentru ca acestea din urma sa se concretizeze e categoric nevoie de un pretext de a face, de a dori sa fii viu.

 

ADRIAN ILIUTA.

 

0 comentarii3311 vizualizări22 aprilie 2013




rss 2.0
rss 2.0