Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Sambata 18 Ianuarie 2020 - 7124 vizitatori azi
Declaratie politica: Un program national de cadastrare cu pistolul la tampla.

Guvernul facea zilele trecute prin vocea lui Liviu Dragnea un anunt pe care lumea satului romanesc a obosit de cand il tot asteapta: lansarea programului national de cadastrare. Programul ar urma sa se intinda pe 8 ani, adica pana in 2023, cu mult peste termenul-limita al Comisiei Europene. Este exact genul de anunt facut cu pistolul la tampla sub presiunea unei mari amenintari. Aceea ca ca in doi ani ani cei care nu au proprietatile sau suprafetele pe care le lucreaza intabulate pot sa-si ia adio de la subventii.

Si cum Guvernul nu are cum sa acopere intreaga tara in cei doi ani si jumatate de program, si nici macar nu-si propune sa o faca, o mare parte dintre agricultori romani vor pierde subventiile. Iar asta se va intampla doar pentru ca au nesansa de a locui intr-o tara condusa de un guvern incompetent, complet lipsit de viziune si macinat de frustrari politicianiste.

 Actualul Guvern a intarziat cu trei ani sansa de a demara cadastrarea nationala, periclitand situatia agricultorilor romani.

 Cel putin Ministerul Dezvoltarii era obligat sa se concentreze pe acest program de la bun inceput, tinand cont de situatia dezastruoasa a regimului proprietatilor romanesti si a semnelor de alarma trase de Comisia Europeana,  in loc sa-si risipeasca energia cu proiecte artificiale si nerealiste de regionalizare.

Daca ar fi facut-o din timp, daca ar fi gandit temeinic un program coerent  le-ar fi dat o sansa agricultorilor care se uita cu spaima catre 2018.

Chiar si atunci cand PNL le-a pus pe masa un proiect viabil, cel al primei intabulari, pentru care a identificat  si sursele de finantare, liderii acestui guvern au spus nu, i-au pus piedici si le-au cerut parlamentarilor puterii sa-l respinga.

  Asa se face ca  prima intabulare  a fost respinsa la vot in urma cu mai bine de un an, la doar trei voturi distanta.

Acum, presat de iminentul dezastru, PSD repune problema pe tapet. Nu are nicio sansa sa obtina vreo derogare de la Comisia Europeana. Nici intr-un caz una pe cinci ani. 

Si nu e clar nici cum va prioritiza Ministerul Dezvoltarii zonele care vor intra primele in program, dar daca ar fi sa ne luam dupa modul in care a facut-o in alte cazuri, atunci e lesne de inteles ca prioritate vor avea tot zonele controlate de alesi ai PSD.

Din pacate, domnilor guvernanti ati venit mult prea tarziu cu decizia de a urni acest program. Nu aveti nicio scuza pentru ca ati stiut cat de grava e situatia, V-a spus-o si au repetat-o oficialii europeni,  iar opozitia v-a oferit solutii, pe care le-ati respins doar pentru ca initiativa a apartinut altcuiva.

 Din pacate, factura incompetentei voastre o vom plati noi toti. Si mai ales o vor plati agricultorii lipsiti de mijloace financiare.

 

Deputat PNL,

Stelian Dolha.

 

0 comentarii1841 vizualizări05 mai 2015




rss 2.0
rss 2.0