Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Vineri 14 August 2020 - 7868 vizitatori azi
"Cardul national de sanatate, un nou instrument de umilire a cetateanului roman, marca guvernarii Ponta".

Stimati colegi deputati, Dupa cum stim cu totii, potrivit legii, cardul national de asigurari de sanatate atestand calitatea de asigurat a unei persoane, a devenit obligatoriu incepand cu data de 1 mai a.c. Astfel, incepand cu aceasta data, asiguratii care au intrat in posesia cardului vor avea obligatia de validare a serviciilor medicale si farmaceutice pe care le primesc, utilizand exclusiv acest card.

Conform traditiei guvernarii Ponta, odata cu intrarea in vigoare a unei noutati legislative neasumate, teoria merge struna. Inainte ca problemele practice majore sa iasa la suprafata, premierul Victor Ponta anunta cu surle si trambite, vineri, in data de 1 mai, ca acest card de sanatate a inregistrat un mare succes si ca totul se deruleaza conform planului. Pe data de 1 mai insa, ziua intrarii in vigoare a noii inventii marca Ponta, romanii s-au bucurat de o zi libera. Astfel, aflat intr-un turneu in Arabia Saudita, alaturi de ministrul sanatatii, Nicolae Banicioiu, premierul se bucura in mod jenant de "reusita proiectului", felicitandu-l public pe ministru si pe toti cei implicati in implementarea problematicului card de sanatate. Desigur, din Arabia Saudita nu se zareau cozile interminabile la care romanii au fost nevoiti sa astepte, chiar si 2 zile la rand, si nici umilinta la care au fost supusi, pentru a intra in posesia cardului de sanatate. In unele cazuri, asteptarile prelungi s-au soldat cu esec total pentru ca, surpriza, in anumite situatii, cardurile nici macar nu fusesera tiparite. Sute de oameni au asteptat la cozi interminable ca sa isi ridice cardul de sanatate, multi ajungand la sediile caselor judetene de sanatate inca de la ora 5 dimineata, pentru a fi siguri ca ajung sa ridice aceste carduri. In ciuda eforturilor cetatenilor si spiritului lor civic, penibilul balbelor si erorilor guvernarii Ponta a triumfat din nou, in multe cazuri, acestea nefiind nici macar emise. Si de aceasta data, incompetenta guvernarii Ponta a culminat cu vulnerabilitatea si lentoarea unui sistem informatic menit sa valideze cardurile, foarte slab organizat, netestat, neaplicat, neasumat, intrucat la scurt timp dupa activare, acesta s-a blocat in mod iremediabil. Desigur, inchidem ochii si de aceasta data, si ne spunem ca domnul premier Victor Ponta nu avea cum sa stie ca in orice tara civilizata, guvernata pe principii sanatoase de responsabilitate si asumare, un astfel de sistem complex nu ar fi ajuns sa se deruleze fara o minima testare practica, fara o analiza de impact. Sigur ca, de la mare departare de patria mama, domnul premier Victor Ponta a urmarit cu emotie prima zi de aplicare a sistemului cardului de sanatate, care a functionat fara probleme. Desigur, lipsa rigorii si disciplinei in guvernarea Ponta, a generat o avalansa de probleme care au atarnat greu tot pe umerii cetateanului, onest si biet contribuabil la sistemul public de sanatate. Atfel, unii romani au intampinat refuzul medicilor in a fi primiti la consultatie sau chiar imposibilitatea de a-si procura medicamente fara prezentarea cardului la farmacie.

De asemenea, o alta problema majora generata de noul proiect al cardurilor de sanatate, a constat in faptul ca nu s-a organizat niciun fel de campanie de informare a cetateanului cu privire la procesul implementarii cardului de sanatate, la consecintele aplicarii, impact si, mai ales, instructiuni de utilizare, intrucat contribuabilii, nefiind instruiti in acest sens, au blocat bancomatele cu aceste carduri, tocmai pentru ca nu cunosteau scopul emiterii lor.

Desigur, motivatii pentru utilitatea implementarii cardului de sanatate au tot fost expuse de-a lungul a ultimilor doi ani de zile. Practic, insa, daca ai calitatea de asigurat, cupon de pensii sau adeverinta de la locul de munca care atesta ca esti asigurat, dar nu ai cardul de sanatate asupra ta, nu poti beneficia de serviciile medicale la care din punct de vedere legal esti indreptatit, din simplul motiv ca orice serviciu medical sau farmaceutic trebuie validat cu cardul de sanatate.

In acest sens, la momentul actual, cardul de sanatate nu este altceva decat un mijloc de ingradire a liberului acces al contribuabilului la servicii medicale si farmaceutice. De asemenea, s-au cautat nenumarate argumente care sa vina in intampinarea obligativitatii implementarii cardului de sanatate, in sensul ca, in primul rand, si cel mai important, ar fi ca acest card atesta calitatea de asigurat. Un argument cat se poate de fals, domnule premier Victor Ponta, intrucat sunt foarte multe persoane neasigurate care detin acest card. Calitatea de asigurat este conferita cetateanului prin contributia la fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, si nicidecum de un simplu card. De altfel, in momentul in care un serviciu medical furnizat nu poate fi validat prin acest card, serviciul nu va fi platit de CAS, costurile acestuia cazand tot pe umerii contribuabilului de buna credinta.

In acest moment, ne confruntam cu un real blocaj al sistemului, cu neputinta contribuabililor care inca asteapta la cozi interminabile si ignoranta executivului care tardiv, incearca sa linisteasca furia si revolta populatiei. Guvernarea Ponta a impus un sistem pe care nu a fost pregatit sa-l gestioneze si sa-l aplice corect si eficient. Guvernarea Ponta nu stie ca un simplu card de plastic nu va reforma niciodata sistemul de sanatate, si ca, adevaratele masuri ce trebuie luate vizeaza aspectul co-platii, salariile medicilor si finantarea spitalelor.

 

 

 

Cu deosebita consideratie,

            Deputat PNL,

           IOAN OLTEAN

0 comentarii2415 vizualizări12 mai 2015




rss 2.0
rss 2.0