Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Joi 18 Aprilie 2024 - 14587
Masuri pentru sprijinirea familiei.

Partidul Forta Nationala sustine cu fermitate pachetul de masuri propus de Coalitia pentru Familie in vederea sprijinirii familiilor din Romania. Partidul Forta Nationala considera ca familia este unitatea economica si sociala de baza, iar nu individul egoist din doctrinele neoliberale sau individul masificat (si tot egoist) din doctrinele socialiste. Dintre aceste masuri, cele mai stringent necesare si fezabile in actualele conditii economice vor fi  imediat integrate in programul cu care Forta Nationala se va prezenta la alegerile generale din acest an.

Pentru dezbaterea in cadrul organizatiilor locale, dar si pentru informarea generala a publicului, prezentam, in continuare, acest pachet de masuri, realizat de Coalitia pentru Familie:

 

Obiectivul general: Cat mai multe familii, cat mai longevive, cat mai numeroase, asigurand membrilor acestora un mediu propice economic, social, protectiv si psiho-afectiv de formare si dezvoltare a personalitatii, iar natiunii continuitatea si dezvoltarea demografica, economica, sociala si culturala.

Obiectivul etapei actuale: Completarea si adaptarea legislatiei pentru familie existente si crearea de institutii si organizatii necesare indeplinirii obiectivului general, pentru sprijinirea realizarii functiilor familiei.

       I.  INSTITUTII PENTRU FAMILIE

  1. Crearea unei structuri dedicate - Secretariat de Stat pentru Familii (SSpF) - in Ministerul Muncii, care va colabora cu: institutii specializate de stat, cultele religioase, asociatiile de familii, alte organizatii non-profit, mass-media, pentru a sprijini si ocroti familia, prin:
  • organizarea si coordonarea studiilor statistice, demografice, sociologice, psiho-sociale asupra familiei, prin colaborare cu Institutul National de Statistica, Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii, Academia Romana, alte institutii si centre de cercetare sociala, inclusiv universitare;
  • elaborarea, pe baza acestor studii, a politicilor publice pentru familie;
  • intocmirea unui plan coerent pe termen mediu si lung de redresare a ratei demografice a Romaniei;
  • organizarea unei Conferinte Anuale a Familiilor.
  1. Crearea unui Institut de studii pentru Familie / Institut pentru Familii (IPF) prin colaborarea intre institutiile de stat si structurile, non-guvernamentale. Implicarea si colaborarea cu IPF si SSpF, prin studii, sondaje, expertize, instrumente sociologice, a unor structuri stiintifice subordonate autoritatilor (Academia Romana, institute de cercetare, universitati etc.).
  2. Crearea unei Comisii permanente pentru Problemele Familiei, in Parlamentul Romaniei, al carei scop va fi analizarea, revizuirea si refacerea prevederilor legislative privind familia.
  3. Campanii in parteneriat Stat - Asociatii de Familii, pentru constientizarea importantei familiei si casatoriei, maternitatii si paternitatii (ex.: "Saptamana casatoriei"; evenimente de Ziua Copilului) ca si pentru informarea asupra drepturilor pe care familia si membrii sai le au in Romania.
  4. Masuri si consiliere pentru asumarea rolurilor familiale conform varstei si sexului, impotriva deresponsabilizarii parintilor, alienarii sotilor, sexualizarii precoce a copiilor. Modificarea, in sensul inaspririi, a legilor privind pornografia si publicitatea, pentru a). protectia minorilor; b). prohibitia publicitatii la servicii sexuale mascate; c). suprimarea publicitatii indecente la produse si servicii comune.
  5. Majorarea pedepselor penale pentru agresiunea asupra femeii insarcinate; recunoasterea copilului nenascut ca victima distincta in cazurile de violenta domestica.
  6. Anularea subventiilor publice pentru avort si mijloace contraceptive; directionarea fondurilor astfel eliberate catre servicii de sanatate materna.
  7. Majorarea pedepselor pentru pruncuciderea imediat dupa nastere, la nivelul celor din Codul Penal anterior.
  8. Continuarea programului "Prima Casa" si diversificarea acestuia acestuia prin optiunea de sustinere a chiriilor pentru familiile tinere ("Prima Chirie").
  9. Construirea din fondurile administratiilor locale a unor locuinte pentru a le inchiria tinerelor familii pe o perioada de maxim 10 ani cu posibilitatea cumpararii acestora de catre chiriasi.
  10. Elaborarea, in parteneriat Stat - Asociatii de Familii, a unui plan pentru constructia si utilizarea eficienta de locuinte sociale destinate familiilor cu resurse insuficiente (fara adapost, avand printre membri persoane cu handicap etc)., inclusiv valorificarea locuintelor abandonate.
  11. O suma substantiala acordata pentru fiecare nastere, incepand de la cel de-al doilea copil, destinata exclusiv uneia din urmatoarele optiuni: a). renta viagera pentru mama, b). constructia sau renovarea locuintei, c). bursa de studii pentru copii.
  12. Pentru mamele cu cel putin 3 copii, posibilitatea de reducere a varstei de pensionare cu cate 2 ani pentru fiecare copil.
  13. Reducerea TVA-ului la 5% pentru produsele de igiena si ingrijire necesare copiilor de pana la trei ani de viata extrauterina (ex. scutece, imbracaminte si incaltaminte pentru copii, produse pentru igiena corporala, mobilier pentru copil - leagan, scaun, pat si scaun de masina).
  14. Extinderea concediului pentru cresterea copilului pana la varsta de 3 ani de viata extrauterina, respectiv 5 ani de viata extrauterina, pentru copilul incadrat in oricare dintre gradele de handicap.
  15. Demararea unui program de sprijin pentru femeia insarcinata si tanara mama aflata in dificultate care sa ofere: sprijin material, consiliere psiho-sociala, medicala, juridica, pe perioada sarcinii si in primul an de viata extrauterina al copilului, prin colaborarea dintre SSpF si organizatiile non-guvernamentale. Acordarea unei indemnizatii pentru femeia insarcinata (dupa 14 saptamani de sarcina) care sa o sprijine in acoperirea nevoilor speciale care apar in perioada sarcinii.
  16. Sprijinirea practicarii meseriei de bona/dadaca. Asigurarea optiunii de furnizare a serviciilor de bona profesioniste.
  17. Incurajarea adoptiei interne (de catre familii din Romania) prin campanii publice de constientizare, prin identificarea activa a parintilor cu potential de adoptie si prin simplificarea procedurilor de adoptie.
  18. Sprijinirea cuplurilor infertile in vederea adoptiei, sau pentru remedierea infertilitatii prin tehnologii procreative naturale/etice.
  19. Sprijinul constand in stimulente materiale (prime de reintegrare), consiliere juridica, economico-profesionala si psiho-sociala pentru revenirea in tara a familiilor tinere emigrate.
  20. Incurajarea mutarii si dezvoltarii in zona rurala a comunitatilor de familii tinere, stimularea asocierii acestor familii in proiecte comune pe termen mediu (ex.ferme zootehnice, livezi, podgorii, etc) si facilitarea accesului produselor acestora pe piete urbane. Prin finantarea unor stagii pe langa aceste comunitati functionale se poate disemina modelul in randul celor ce doresc sa realizeze noi comunitati.
  21. Incurajarea contractelor de munca cu timp flexibil si a tele-muncii pentru parinti.
  22. Cresterea numarului de zile libere pentru tati la nasterea unui copil.
  23. Infiintarea si sustinerea de Centre pentru Familie (Family Points) - locatii special amenajate cu servicii diverse, flexibile, dedicate si personalizate, precum: posibilitatea lasarii copilului mic in grija specializata pe perioade scurte pentru ca parintii sa poata realiza activitati strict necesare si urgente.
  24. Asigurarea la locul de munca a unui mediu propice si familiilor angajatilor. Sustinerea angajatorilor care aplica aceste masuri, dupa modelul facilitatilor oferite companiilor care opereaza in zone defavorizate.
  25. Stimularea angajarii parintilor din familii numeroase, prin asigurarea de subventii/facilitati angajatorilor, dupa modelul facilitatilor oferite companiilor care opereaza in zone defavorizate.
  26. Incurajarea si promovarea programelor de sustinere a activitatii varstnicilor/pensionarilor in familii, comunitati sau in alte locatii, dupa specificul experientei acestora. Completarea si implementarea strategiei nationale a Ministerului Muncii pentru promovarea "imbatranirii active" si protectia persoanelor varstnice 2015 - 2020, cu programe de sprijinire a circulatiei persoanelor varstnice in locuri de munca similare, din alte localitati sau din alte tari ale UE.
  27. Stimularea antreprenoriatului social pentru construirea/administrarea de "case pentru varstnici", care sa completeze vechile
  28. Sustinerea ingrijirii la domiciliu a varstnicilor, in special de catre familie, dar nu numai, din bugetul primariilor. Programe de ingrijire si implicare pentru bunici.
  29. Tichete de vacanta pentru familii, pentru ca mai multe familii sa isi poata permite o vacanta impreuna, anual, in Romania.
  30. Incurajarea consilierii/medierii de familie in vederea imbunatatirii relatiilor de cuplu si a prevenirii divorturilor.
  31. Obligativitatea, in cazul sotilor cu copii minori aflati in intretinere care intentioneaza sa divorteze, a unui plan de consiliere/mediere familiala si a unui plan de finantare a educatiei minorilor asumat si semnat de ambii parint
  32. Extinderea, la nivel national, in regim de parteneriat Stat - Asociatii de Familii, a programelor de tip "Scoala parintilor".
  33. Educatie financiara pentru familii, prin imbunatatirea strategiei ANPC privind educatia financiara 2012 - 2017.
  34. Eliminarea posibilitatii minorilor de a obtine avort si servicii de "planificare" fara acordul parintilor.
  35. Majorarea varstei consimtamantului sexual la 16/18 ani.
  36. Apararea copiilor de abuzuri prin inasprirea pedepselor pentru infractiuni sexuale impotriva copiilor.
  37. Participarea asociatiilor de parinti la toate etapele procesului decizional institutionalizat, la stabilirea programelor scolare si a continutului manualelor care privesc educatia moral-valorica (educatia religioasa, educatia pentru sanatate si familie etc).
  38. Legalizarea "educatiei acasa" (homeschooling), dupa modelul nord-american.
  39. Revenirea la 7 ani ca varsta minima obligatorie de scolarizare.
  40. Reducerea impozitelor pe venit si pe proprietati ale cuplurilor casatorite, pentru prima proprietate.
  41. Dublarea actualelor deduceri personale din impozitul pe venit pentru persoanele aflate in intretinere. Continuarea programului cu reduceri progresive ale impozitelor pe venit pentru persoanele cu copii minori in intretinere.
  42. Incurajarea microeconomiei si a initiativelor economice familiale (intreprinderi de tip familial) prin diminuarea sau anularea totala a impozitarii acestora.
  43. Includerea in sumele deductibile din impozitul pe venit a cheltuielilor pentru servicii si bunuri de consum de baza destinate cresterii si educarii copiilor prescolari.
  44. Cresterea la 5% a sumei redirectionabile din impozitul pe venit platit de persoanele fizice catre persoanele juridice non-profit care ofera activitati sportive, educative, culturale etc. pentru copii.
  45. Actualizarea, anual, a oricarui sprijin financiar in raport cu salariul minim pe economie.
  46. Urmarirea apropierii graduale a beneficiilor acordate familiilor din Romania (in prezent 1,32% din PIB) cu media europeana a beneficiilor acordate familiilor (in prezent 2,2% din PIB).
  47. Completarea, de urgenta, a retelei medicilor de familie, in asa fel incat sa ofere acces real intregii populatii la serviciile medicale.
  48. Implementarea in reteaua medicilor de familie a programului "telemedicina", care sa ofere diagnostic si tratament specializat pacientilor aflati la mari distante de spitale.
  49. Asigurarea in practica si in timp real necesar a tuturor investigatiilor (inclusiv imagistice) si tratamentelor privitoare la prevenirea, diagnosticarea la timp si prevenirea cancerelor mamare si uterine si a obezitatii infantile.

       II. CULTURA FAMILIEI

       III. LOCUINTE PENTRU FAMILII

       IV. MASURI PENTRU STIMULAREA NATALITATII SI REDRESAREA DEMOGRAFICA

       V. ARMONIZAREA VIETII DE FAMILIE CU CARIERA

       VI. PROTECTIA PERSOANELOR VARSTNICE

       VII. STABILITATEA CASATORIEI SI PROTEJAREA COPIILOR

       VIII. PUNEREA IN PRACTICA A DREPTULUI PARINTILOR DE A-SI EDUCA COPIII CONFORM CU PROPRIILE VALORI

       IX. MASURI FINANCIARE IN SPRIJINUL FAMILIEI

       X. MASURI PENTRU SANATATEA FAMILIEI

 


Departamentul de Analiza si Doctrina Forta Nationala

0 comentarii2912 vizualizări09 august 2016




rss 2.0
rss 2.0