Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Luni 19 August 2019 - 900 vizitatori azi
OPOZITIA NU-SI MAI INCAPE IN PIELE(ANU).

Constatam cu deosebita ingrijorare ca, data fiind starea lucrurilor la momentul de gratie aprilie 2011, la citeva zile de la "iesirea din recesiune", Romania este in mare pericol, atit in prezent, din cauza guvernarii catastrofale si tradatoare a gruparii Basescu-Boc, cit si pe viitor, pentru ca forte externe doresc sa readuca la putere doua grupari politice care au mai fost, e drept separat, si care nu au facut mai putin rau Poporului Roman decit actuala guvernare. Stiti cum este acuma? Exact ca inaintea alegerilor din 2004, cind, satui de Adrian Nastase si de partidul sau, romanii s-au imbulzit sa voteze pentru "schimbarea sistemului ticalosit" intrupat atunci de Puterea PSD-ista. Si acum, ca si atunci, pentru a fi siguri de victorie, "papusarii mondiali" au dat o forma intregita Opozitiei, prin care sa ii creeze un statut de mare putere politica si sa o prezinte in fata romanilor ca pe o entitate nou creata, capabila sa scoata tara din nenorocire, in realitate sa-i mai pacaleasca o data pe oameni. Si dupa cum arata sondajele mincinoase de opinie, se pare ca aceasta tentativa va avea sorti de izbinda, cu conditia ca Poporul Roman sa mai inghita si de asta data galusca. Numai ca incercarea moarte n-are si asa cum au tot facut-o de 20 de ani incoace, incearca si acum sa ia puterea prin forta masselor nemultumite si oprimate, pe care si le subordoneaza prin diverse metode si mijloace, cunoscute deja ca apartinind structurilor informative, in prima linie aflindu-se presa, fie ea scrisa sau audio-vizuala. Oare sa fi uitat romanii de guvernarile PSD-iste sau PNL-iste, atunci cind din cauza jafului practicat in economie, care ii facea sa traiasca tot mai rau, se rugau sa vina timpul unui nou vot pentru a scapa de ele? Oare sa fi uitat romanii ca asa a ajuns la putere Alianta D.A. si o data cu aceasta Traian Basescu, care efectiv au nenorocit tara? Cine sint oare cei care au guvernat brat la brat cu UDMR-ul? PRM-ul cumva? Astazi PSD-ul si PNL-ul sint in postura celui care nici usturoi n-a mincat, nici gura nu-i miroase. Asa ca se prefac ca nici nu au auzit de colaborationismul cu aceasta anomalie a naturii, care fiinteaza contrar Constitutiei nu numai prin faptul ca este o formatiune constituita pe criterii etnice, dar si pentru ca militeaza zilnic, prin sefii sai, impotriva statului national unitar roman. Stateam in fata televizorului si ne uitam, uimiti si totodata umiliti ca romani, si nu ne venea sa dam crezare ochilor si urechilor, cum un oarecare personaj de profesie sociolog, pe numele sau Marius Pieleanu, prezenta la postul de televiziune Antena 3 cel mai recent sondaj de opinie, in care combinata USL era cotata la un nivel de 67% din optiunile electoratului, disproportionat de mare in raport cu realitatea. Cum oare nu le este rusine acestor oameni, care pretind ca sint si romani, si profesionisti, sa vina cu astfel de dezinformari crase si sa le prezinte, fara jena, ca fiind cele mai adevarate, unui popor si asa necajit si umilit? Cum nu le este, macar asa, un pic de rusine, de obrazul unui alt om politic de factura intelectuala net superioara lor si cu care se intilnesc destul de des, ba pe la un post de televiziune, ba intr-un anturaj prietenesc, si l-am numit aici pe Corneliu Vadim Tudor, cu mult mai calificat decit ei in aceasta profesie onorabila de sociolog? Oare bunul lor simt, daca nu altceva, nu le spune ca PRM-ul nu are cum sa se situeze sub UDMR in constiinta romanului de rind si mai ales a transilvaneanului? Hai sa spunem ca unele sondaje de opinie care ne mai parvin si noua, pe la PRM, exagereaza atunci cind ne dau cu 17%, dar nici nu poti sa vii si sa afirmi, mai ales pe un canal de televiziune apreciat si de larga audienta precum Antena 3, ca PRM-ul are numai 4%. Fiti cinstiti cu voi, in primul rind, mai, oameni buni si spuneti adevarul, pentru ca altfel va faceti partasi la dezastrul tarii asteia, dupa urma careia mincati o piine buna. N-o avea PRM-ul 17%, dar peste 10% tot are si atunci de ce vreti voi sa rapiti inca o data dreptul acestui partid justitiar si cu adevarat romanesc de a intra in Parlament? Nu cumva tot de dragul UDMR-ului, pe care il cotati cu 5% si cu care intentionati sa refaceti coalitia, intr-o forma sau alta, daca o sa veniti la Putere? Sigur, pe cei mai multi o sa-i pacaliti iarasi, pentru ca aveti infrastructura facuta, v-ati impartit colegiile dupa cum aveti primarii, iar cuvintul acestora este hotaritor, in special in comunitatile mici, ajungindu-se astfel de la marea dictatura a lui Ceausescu la mica dictatura a primarilor. Dar ce mai conteaza, dati-o dracului de democratie cu cine a mai inventat-o si p-asta, voua sa va mearga bine, nu-i asa, in rest ce va pasa? Romcim-ul, Petrom-ul, Petromidia, Sidex-ul, BCR-ul, Tractorul, Autocamioanele, ALRO si-atitea altele, niste nimicuri, ia, acolo, mormane de fiare vechi. Toate sint de acum istorie. Agricultura, industria alimentara, industria chimica, industria mobilei, metalurgia, siderurgia, industria constructoare de masini, flota, toate au disparut, au fost lichidate sau au ajuns pe mina strainilor. Cine au fost magicienii acestei disparitii? Va spunem noi daca ati uitat: PSD, PNL, PC, PD-L, toti in cirdasie cu UDMR. Ce ziceti de sondajul asta, domnule Pieleanu? Este adevarat sau nu? Pe ce esantion credeti ca a fost el realizat si cu ce marja de eroare? Tot de 2,9, plus sau minus? Va spunem noi, esantionul a fost constituit din multele si realele milioane de someri. Sigur PRM-ul a fost la Putere, nu-i asa, el le-a vindut pe comisioane grase! D-aia nu mai sint bani la buget, iar somajul a crescut exponential, ca sa nu mai vorbim de plecarile masive din tara! Ati vizionat, domnule Pieleanu si Marius, filmul realizat de colega dumneavoastra Carmen Avram, difuzat in aceeasi seara in care au fost prezentate si sondajele dumneavoastra, prezentind tragedia a sute de mii de romani nevoiti sa ia drumul pribegiei pentru o bucata de piine? Sint sigur ca da. Stiti cine este de vina pentru aceasta nenorocire? Evident, PRM-ul. Vedeti, d-asta a ajuns la 4% in sondaje! Nu, nu, nici PSD-ul, nici PNL-ul si cu atit mai putin PDL- ul nu sint vinovate, nu, pentru ca, iata, au impreuna aproape 70%, respectiv 12%! Dar cind a inceput acest exod al populatiei romanesti, in cautarea unui codru de piine cu care sa-si intretina familia, nu cumva pe vremea guvernarilor PSD-iste, PNL-iste, culminind acum cu cea PDL-ista? Vedeti, d-aia moare Tara Romaneasca incet si sigur, pentru ca exista astfel de "specialisti" care deformeaza adevarul si pentru doi arginti gauriti debiteaza la comanda neadevarurile necesare realizarii fraudei. Pericol, mare pericol pentru Romania! Sa speram insa ca romanul s-a trezit la realitate. Singura solutie este sa vina la vot si sa aleaga exact pe cine merita sa reconstruiasca tara, altfel praful si pulberea se va alege. Si inca ceva, din pacate: "Nu conteaza cine voteaza, ci conteaza cine numara voturile!". Acesta este principiul de baza pe care mizeaza PDL-ul pentru a se mentine la Putere. Asa ca atentie mare, baieti, voi cei de la USL, care ati inceput sa nu va mai incapeti in piele cind vedeti sondajele astea mincinoase. Daca nu cunoasteti realitatea, v-o spunem noi. Ati inceput-o cam devreme si ati dat posibilitatea sa fiti tocati ca la carte. In sport sau mai bine zis in atletism, in cursele de fond, este o regula de aur care iti poate asigura succesul. Aceasta este sa nu pornesti puternic de la inceput, ci sa stai in plasa adversarului o buna bucata de timp pentru ca apoi, pe finalul cursei, sa tisnesti in invingator. Voi ati inceput-o cam tare si cam devreme si deja nu prea mai aveti suflu. V-ati instalat in fruntea plutonului si conduceti cursa. Deocamdata. Pina la alegeri mai este mult si s-ar putea sa obositi, asa ca aveti grija. Infatuarea nu este buna, mai ales cind stiti ca adversarul este redutabil, in special in materie de frauda. Doar v-a mai dovedit odata ca masina lui de furat este mai buna ca a voastra, ca sa citam un clasic in viata!

 

      BIROUL DE PRESA AL PRM-BISTRITA NASAUD

0 comentarii1813 vizualizări05 aprilie 2011




rss 2.0
rss 2.0